Steaua Roşie, septembrie 1967 (Anul 18, nr. 205-230)

1967-09-03 / nr. 207

In zona viitorului lac de acu­mulare al Hidrocentralei de la Porţile de Fier, Academia Repu­blicii Socialiste România a orga­nizat, începînd din 1965 vaste cer­cetări, care vor continua pînă în anul 1970, cînd marele obiectiv industrial al României socialiste — hidrocentrala — va intra în funcţiune, iar apele lacului de a­­cumulare vor aşterne atunci pes­te această zonă lumea tăcerii. Ca şi în anii trecuţi, şi în acest an şi-au dat întîlnire în zona Por­ţilor de Fier colectivele de arhe­ologi, etnografi, lingvişti, antro­pologi etc., care potrivit unui plan riguros de muncă ştiinţifică, urmăresc să valorifice trecutul istoric al acestui perimetru de pămînt, ca şi tezaurul material şi spiritual al locuitorilor lui. Coordonate de Grupul de cer­cetări complexe „Porţile de Fier“,­­ de sub conducerea prof. dr. doc­­­cent C. S. Nicolaescu-Plopşor, membru corespondent al Acade­miei, colectivele şi-au axat mun­ca in funcţie de profilul lor, pe teme diferenţiate, care includ, în cercetare, întreaga zonă dunărea­nă de la Turnu-Severin pînă la Moldova­ Veche (Banat). Deşi cer­cetările se fac numai de doi ani, rezultatele sunt extrem de pre­ţioase. Cum e firesc, o atenţie deose­bită se acordă în cadrul zonei insulei Ada-Kaleh. Echipe de etnografi, botanişti, antropologi, istorici şi lingvişti cercetează în detaliu, cu migală,, viaţa locuito­rilor acestei fascinante insule. Fructuoase sunt şi rezultatele arheologilor. Din cele 14 şantiere ale acestora, înşirate în zona Por­ţilor de Fier, de-a lungul Dună­rii, cîteva suscită un mare inte­res ştiinţific. Şantierul arheologic de la Schela Cladovei (la est de Turnu-Severin) a scos la iveală cele mai vechi urme ale epocii neolitice (cultura Criş) şi se pare că şi cele mai vechi morminte de pe teritoriul ţării noastre (din epipaleolitic), vechimea lor va fi precizată în viitorul apropiat. In Ostrovul Simian, un alt şantier arheologic „reînvie“ numeroase vestigii dacice şi romano-bizanti­­ne. Pline de interes ştiinţific sunt rezultatele colectivului de la Gu­ra Văii (epipaleolitic, epoca neoli­tică), locul unde se ridică hidro­centrala. Şantierul de la Orşova scoate la lumină vechiul oraş ro­man Dierna. Mai sus, pe Dunăre, la 17 km de Orşova, un alt şan­tier arheologic, cel de la Dubova, a surprins cele mai vechi urme de locuire in Cazane (12.000 i. e. n.), care au continuat să se manifes­te neîntrerupt pînă în pragul feu­dalismului dezvoltat. Cele mai vechi vestigii de la Dubova („Cumia Turcului“) sunt asemănă­toare cu urmele arheologice găsi­te în zona mediteraneană, la Ro­­manelli-Italia; ele explică, în parte, influenţa submediteranea­­nă în geneza neoliticului nostru. Probleme tot atît de interesante pune în faţa cercetătorilor şi şan­tierul de la Moldova-Veche-Ba­­nat, care urmăreşte să documen­teze în această zonă perioada de trecere de la epoca neolitică la epoca bronzului. La năzuinţa de valorificare a trecutului îndepărtat, de conser­vare ştiinţifică a tezaurului ma­terial şi spiritual din zonă, îşi conjugă eforturile şi celelalte co­lective de specialişti. In momentul cînd apele Dună­rii vor inunda zona cercetată, când hidrocentrala va respira în aburii apei zăgăzuite, munca pa­sionată a colectivelor din Gru­pul de cercetări complexe se va materializa în monografia „Por­­ţilor de Fier“. Ea va fi pentru ge­neraţiile de mîine o cronică veri­dică a ceea ce a fost ieri şi azi aici, o frescă impresionantă a muncii omului şi a biruinţei lui în anii socialismului. VALERIU LAZAR lector la Institutul pedagogic din Tg.-Mureş . — Buchetul e o aromă spe­cială a unor vinuri vechi, su­perioare — citim definiţia la­conică într-un tratat de specia­litate. Inginerul Nicolae Pave­­leanu, şeful fermei industriale enologice din Bălcaciu (între­prinderea agricolă de stat Jid­­vei), unul din ambasadorii lui Bacchus pe Păm­înt, ne vorbeş­te însă mult mai pe larg des­pre „buchet“ şi celelalte calităţi pe care trebuie să le îndepli­nească un vin de soi. A fost doar degustător oficial la mai multe concursuri republicane şi internaţionale. — Aşadar, un vin superior, de calitate — ne lămureşte — trebuie să aibă o tărie alcooli­că de peste 12°, să aibă o aci­ditate echilibrată (este vorba de fapt despre echilibrul din­tre aciditate — zahăr — al­cool), o aromă specifică soiului, un buchet pronunţat, să fie limpede, să aibă un luciu me­talic, cristalin, o culoare de la alb-verzui la galben pai, in funcţie de soi etc. Iar în completarea sensului noţiunii de buchet, a mai a­­dăugat: să fie catifelat, avînd mult gliceron, ceea ce-ţi pro­duce senzaţia că lunecă pe git, să nu fie aspru, nici subţire şi să aibă un parfum specific. Cite adjective la adresa vi­nului — Dar ceva concret, despre 'S'brhginile dv. nu ne spuneţi? — Masivul nostru viticol, cu expoziţie sud-vest, sud-est, se întinde pe o suprafaţă de 600 de hectare vie de rod, pe ma­lurile sting şi drept ale Tirna­­vei Mici. In 1949, la pornire, dispuneam doar de 260 ha vie, care a fost defrişată şi înlocui­tă cu plantaţii tinere, de soi. In acest masiv predomină so­iurile Feteasca albă, Risling, Feteasca regală, Traminer, Sauvignon şi Muscat-Otonel. Ne-am propus ca pînă în anul 1970 să ajungem la o suprafa­ţă de 1.000 de ha vie pe rod. Industrializare, vino­­tecă, recompense... — Despre „fabrica" dv. de vinuri, nu ne destăinuiţi ni­mici — Producţia de struguri realizată pe cele 600 ha, mai bine-zis, circa 80 la sută din recoltă, este recoltată, presată şi prelucrată la Combinatul de vinificare din Bălcaciu, dat in exploatare în 1958.­ Natura darnică, solul, expunerea sunt factori esenţiali, cărora li se adaugă priceperea omului, cul­tivarea pe rod, lucrarea, între­ţinerea calificată şi apoi, pre­lucrarea la un înalt nivel teh­nic. Numai astfel se pot obţi­ne vinuri de calitate superioa­ră. Aici se prelucrează zilnic, pe soluri, circa 25 vagoane de struguri, cu utilaje moderne, dintre care putem aminti pre­sele pneumatice „Tehnofrig“, presele mecanice, discontinue „Colin", cisternele de fermen­tare etc. b­ După această scurtă incursiu­ne in procesul tehnologic, ingi­nerul Paveleanu ne-a prezentat „vinoteca". E un adevărat mu­zeu al vinurilor, unde se păs­trează, în butelii, o parte din recolta fiecărui an. De obicei, vinul îşi face intrarea aici nu­mai după un „stagiu" de 2—3 ani, timpul necesar condiţionă­rii în butoaie. Astfel, compor­tarea vinurilor din fiecare re­coltă poate fi urmărită aici ri­guros. De altfel, calitatea vinurilor de pe Tirnave şi a şampaniilor este atestată cit se poate de grăitor prin cele 30 de meda­lii de aur şi tot atitea de ar­gint, obţinute la concursurile naţionale şi internaţionale din­tre anii 1958—1967, inclusiv. In ultimii ani, de pildă, meda­lii de aur au obţinut soiurile Sauvignon, Pinot gris, Trami­ner şi şampania de Cetatea de Baltă (în 1967 la Bucureşti), Muscat-Otonel şi Feteasca albă in 1966 la Ljubljana, Sofia şi Budapesta etc. ...Mitul vechimii La vinotecă ne-a fost dat să vedem sticle mucegăite, cu vin vechi de 10 ani. De fapt, pen­tru specialist, mucegaiul de pe sticle e o „carte de vizită“ a vinului vechi. Noi credeam că vinul e cu atît mai bun, cu cit e mai vechi. Dar inginerul Paveleanu ne-a contrazis şi schiţind două curbe pe o filă de hîrtie, ne-a explicat: — Curba aceasta reprezintă calitatea vinului păstrat în bu­toaie, iar cealaltă, a celei din sticle. După cum vedeţi, in am­bele cazuri vinul îşi atinge a­pogeul la 3—4 ani vechime, după care începe să-şi piardă calităţile, prin volatilizare şi alte fenomene, care în butoaie se produc mai grabnic, iar un sticle, mai lent. — Deci de aici putem trage concluzia că vinul de 3—4 ani este cel mai bun? — Cu siguranţă — ne apro­bă reprezentantul lui Bacchus. Aşadar, amatorilor de vinuri bune le recomandăm cele cu vechimea amintită. Numai să le găsească în comerţ. ŞTEFAN IZSÁK DESPRE BUCHETUL VINULUI ȘI ALTE CONFIDENȚE DIN DOMENIILE LUI BACCHUS COMBINATUL DE VINIFICARE DIN BALCACIU. Atenţiune la semafor! — Un viraj brusc la dreap­ta... Frînă! Un reflex întîrziat şi... examenul s-a dus pe apele simbetei. Cum e firesc, pentru absolven­ţii şcolii de şoferi cele mai mari emoţii re produce examenul: obţinerea permisului de condu­cere. Dar cel ce se lasă pradă emoţiilor, va pica cu siguranţă. Căci... de. Pe şosea, cînd eşti singurul şi absolutul stăpîn al volanului, emoţiile ar putea a­­vea urmări fatale. In treacăt fie spus, unul din absolvenţii şcolii de şoferi, al cărui nume nu-1 divulgăm, ne-a relatat mai mult din glumă, cum a reuşit la examen: — Făceam întotdeauna con­trariul a ce spunea unul din membrii comisiei, reprezentan­tul Miliţiei, care a vrut să mă pună la încercare dacă cunosc leghe circulaţiei, îmi spunea să opresc maşina în faţa semnu­lui care interzicea această ope­raţie; să depăşesc un vehicul pe porţiunea unde nu era per­mis... şi aşa mai departe. Fă­ceam aşadar totdeauna contra­riul şi am reuşit. Dar dincolo de haz, la şcoala de şoferi din Tîrgu-Mureş se face o treabă serioasă. După cum ne relatează Iosif Hăşmăşan, directorul şcolii, de la înfiinţare, au fost şcolarizaţi aici 1.675 de şoferi profesio­nişti (inclusiv ultima serie de 350, care vor termina cursuri­le la 1 octombrie) şi peste 2.000 de şoferi amatori (de gradul I pentru motociclete şi gradul II pentru autoturisme). In aceas­tă ultimă cifră intră şi cei şco­larizaţi la Tîrnăveni, Odorhei, Reghin şi Miercurea-Ciuc, un­de au fost înfiinţate de aseme­nea şcoli de şoferi, cu începere din anul trecut. In ce priveşte programa şco­lii, pentru şoferii profesionişti se predau 288 de ore de cu­noaşterea automobilului, 96 de ore avînd ca obiect legile cir­culaţiei, 464 de ore lucrări prac­tice la automobil, 96 ore de în­treţinere, 60 de ore de condu­cere efectivă la volan, 20 de ore de igienă şi prim-ajutor şi 24 ore de exploatare (întocmi­rea documentelor ca: foi de parcurs, scrisori de transport etc.). Programa pentru amatori­e cu mult mai simplă, constînd doar din 40 de ore consacrate regulilor de circulaţie, 32 de o­­re de cunoaşterea automobilu­lui, 30 de ore de conducere la volan şi 10 de igienă şi prim­­ajutor. Parcul de maşini al şcolii cu­prinde 22 de camioane şi 15 autoturisme. Ar­ vizitat localurile şcolii şi am putut constata că e destul de bine înzestrată. Spiritul gos­podăresc al conducătorilor ei se face simţit peste tot. O sală specială e destinată „exploată­rii“. Aici sunt expuse panouri cuprinzînd cele mai importan­te reguli şi documente. Alte 3 săli sunt consacrate cunoaşterii automobilului. Aici găsim pa­noplii în stare de funcţionare, panouri, motoare, cutii de vite­ză, punte-faţă, punte-spate şi alte piese, bună parte din ele secţionate, spre a fi cunoscute în amănunt. Se mai preconi­zează procurarea unei instala­ţii de alimentare SR — 131, a unei instalaţii de aprindere SR — 211 etc. In sala destinată regulilor de circulaţie există un panou elec­tric, cuprinzînd toate semnele în vigoare, pe scară internaţio­nală, panou cu marcaje, cu schiţa unor artere de circulaţie Examene şi examene... Cîte ore trebuie să în­veţi să conduci? ...Există şi o sală a­­ circulaţiei etc. Tot aici am găsit şi un se­mafor, în treacăt fie spus sin­gurul din Tg.-Mureş care func­ţionează. (Nu înţelegem de ce, cu toate cheltuielile destul de însemnate, semafoarele de pe arterele principale din oraş în­deplinesc doar funcţia de fier vechi). Economia naţională în conti­nuă dezvoltare, viaţa din ce în ce mai modernă, reclamă pre­gătirea unui număr mare de şoferi, temeinic pregătiţi. In consecinţă, ar fi cazul ca orga­nele competente (mai ales sfa­tul popular) să rezolve mai o­­perativ problemele în suspen­sie, a căror tărăgănare îngreu­nează activitatea şcolii, ca: lip­sa unui poligon de conducere, a unui atelier propriu, precum şi problema internatului şi can­tinei pentru profesionişti. Ş. IANCU „Cunoaşterea automobilului*­ e una din cele mai importante disci­pline la şcoala de şoferi. Elevii fac cu­noştinţă cu mo­toarele şi celelal­te părţi compo­nente ale autove­hiculelor. In fotografie , profesorul Gheor­­ghe Zală, cu un grup de elevi. „PISICA SI MATEMATICA (Fotó: ERLICH ELIACU) STEAUA ROŞiE PAGINA 3 ■—nTM«! ’ TiJTagTCTOnT7"Tlf Ll,r,f';l ■/ IÎf*/' / S'S " " "/„S' . . Secvenţe din istoria teatrului românesc pe scenele transilvănene [II] PRIMELE ÎNCERCĂRI Primele încercări, izolate, de teatru românesc în Transilvania se înregistrează la Blaj, Caranse­beş, Orăştie, Braşov şi Aiud. In 1754—55, elevii români din Blaj, sub conducerea directorului Gri­­gore Maior și a regizorului V. Neagu — Orbul, întreprind un „turneu" cu „Comedia ambulato­ria alumnorum"*, pînă la Alba. Istoriograful Sulzer relatează in­­tr-una din scrierile sale despre o „Comedie pastorală*", reprezenta­tă in 1782 la Brașov. E vorba de o mică farsă teatrală a lui Micula, cu persoanje din popor. Tot din această perioadă datează şi pri­ma traducere în româneşte, după Metastasio, a piesei „Ahilefs la Schiros", făcută de Niculai Iorda­­che Slătineanu, la Sibiu, în 1792. La începutul secolului al XIX-lea, la Arad, se pun bazele învăţămîn­­tului românesc. D. Ţichindeal, por­neşte în 1812 cursurile „Preparan­diei", cu un grup de elevi români. Odată cu această se pun şi ba­zele tradiţiei teatrale româneşti. Al. Gavra, marele animator, pune în scenă, la 27 februarie 1818 pri­mul spectacol în limba română din Transilvania, dat de elevii ro­mâni. In ceea ce priveşte primele construcţii de teatru, amintim clă­direa teatrului din Oraviţa, con­struită in 1816—17 de către arhi­tectul macedo-român Ion Niunu şi cea din Arad, din 1817, ridicată din iniţiativa lui Iacob Hirschl. Fi­­xind aceste cîteva date istorice, prindem, în coordonatele lor, pe­rioada în care spectacolele teatrale în limbile română, maghiară şi germană se împlîntă tot mai adine în conştiinţa maselor, creînd un teatru al naţiunilor conlocuitoare în condiţiile unei interacţiuni cul­turale permanente. Baza comu­nă a mişcării e lupta antifeudală şi de eliberare naţională. Piesele cu subiect din viaţa poporului ro­mân se ţin lanţ şi sunt jucate de către toate formaţiile teatrale, in­diferent de limba vorbită. Astfel, începind cu celebra bufonadă de carnaval „Occizio Gregorii in Mol­davia Vodae tragice expressa“. (cea mai veche scriere românească de teatru) şi continuînd apoi cu „Vecinătatea periculoasă" a lui Kotzebue jucată în româneşte, la Braşov (1813) de trupa germană a lui Gerger, tragedia „Traian şi Loghin"* a lui Cristian Heiser (1816), „Fuga boierilor*' (balet — 1821), „Floria și Cloșca în circiu­ma* (balet-4824)- „Păd­urea Sibiu­lui" a lui Franul von* Weisen­turm — piesă împănată cu elemente fol­clorice rom­aneștî, 'jucata 'începind din 1828 la Brașov, dlu­j!”*Aiud, Oradea, Lugoj (jucată apoi și in limba maghiară la Cluj). — asis­tăm la o pronunţată acţiune co­mună iniţiată de către elementele înaintate din sinul celor trei na­ţionalităţi caracterizată prin atra­gerea românilor la teatrul de lim­bă maghiară şi germană cu su­biecte din viaţa poporului român, prin spectacole în româneşte date de către trupe maghiare şi ger­mane in care colaborează laolaltă „actori“ români, maghiari şi ger­mani. Odată zămislită, ideea de teatru se dezvoltă vertiginos, al­­toindu-se pe trunchiul mişcărilor social-politice care duc inevitabil la revoluţia de la 1848. In condi­ţiile întăririi poziţiilor economice, politice şi culturale ale burgheziei, de participare la viaţa culturală a unor pături tot mai largi de ro­mâni, teatrul românesc transilvă­nean cunoaşte un mare avînt. A­­ceasta, nu atît prin intensitatea spectacolelor, cit mai cu seamă prin conţinutul şi mesajul lor de luptă. După ce în 1836 Gh. Bariţiu şi T. Cipariu călătoresc în Ţara Românească pentru a luat con­tact direct cu fruntaşii vieţii cul­turale, obiectivele teatrului tran­silvănean încep să se identifice cu cele din Principate. „Noi românii nu avem timp de pierdut cu ni­micuri" — afirmă Gh. Bariţiu, cri­­ticind „vodevilurile şi farsele de nimic“ de la Iaşi şi Bucureşti, im­­primînd astfel teatrului o orien­tare ideologică şi artistică fermă, axată pe ideile democrat-paşop­­tiste. TEREZA PERIS lector la Institutul de teatru din Tg.-Mureş

Next