Steaua Roşie, septembrie 1967 (Anul 18, nr. 205-230)
1967-09-03 / nr. 207
In zona viitorului lac de acumulare al Hidrocentralei de la Porţile de Fier, Academia Republicii Socialiste România a organizat, începînd din 1965 vaste cercetări, care vor continua pînă în anul 1970, cînd marele obiectiv industrial al României socialiste — hidrocentrala — va intra în funcţiune, iar apele lacului de acumulare vor aşterne atunci peste această zonă lumea tăcerii. Ca şi în anii trecuţi, şi în acest an şi-au dat întîlnire în zona Porţilor de Fier colectivele de arheologi, etnografi, lingvişti, antropologi etc., care potrivit unui plan riguros de muncă ştiinţifică, urmăresc să valorifice trecutul istoric al acestui perimetru de pămînt, ca şi tezaurul material şi spiritual al locuitorilor lui. Coordonate de Grupul de cercetări complexe „Porţile de Fier“, de sub conducerea prof. dr. doccent C. S. Nicolaescu-Plopşor, membru corespondent al Academiei, colectivele şi-au axat munca in funcţie de profilul lor, pe teme diferenţiate, care includ, în cercetare, întreaga zonă dunăreană de la Turnu-Severin pînă la Moldova Veche (Banat). Deşi cercetările se fac numai de doi ani, rezultatele sunt extrem de preţioase. Cum e firesc, o atenţie deosebită se acordă în cadrul zonei insulei Ada-Kaleh. Echipe de etnografi, botanişti, antropologi, istorici şi lingvişti cercetează în detaliu, cu migală,, viaţa locuitorilor acestei fascinante insule. Fructuoase sunt şi rezultatele arheologilor. Din cele 14 şantiere ale acestora, înşirate în zona Porţilor de Fier, de-a lungul Dunării, cîteva suscită un mare interes ştiinţific. Şantierul arheologic de la Schela Cladovei (la est de Turnu-Severin) a scos la iveală cele mai vechi urme ale epocii neolitice (cultura Criş) şi se pare că şi cele mai vechi morminte de pe teritoriul ţării noastre (din epipaleolitic), vechimea lor va fi precizată în viitorul apropiat. In Ostrovul Simian, un alt şantier arheologic „reînvie“ numeroase vestigii dacice şi romano-bizantine. Pline de interes ştiinţific sunt rezultatele colectivului de la Gura Văii (epipaleolitic, epoca neolitică), locul unde se ridică hidrocentrala. Şantierul de la Orşova scoate la lumină vechiul oraş roman Dierna. Mai sus, pe Dunăre, la 17 km de Orşova, un alt şantier arheologic, cel de la Dubova, a surprins cele mai vechi urme de locuire in Cazane (12.000 i. e. n.), care au continuat să se manifeste neîntrerupt pînă în pragul feudalismului dezvoltat. Cele mai vechi vestigii de la Dubova („Cumia Turcului“) sunt asemănătoare cu urmele arheologice găsite în zona mediteraneană, la Romanelli-Italia; ele explică, în parte, influenţa submediteraneană în geneza neoliticului nostru. Probleme tot atît de interesante pune în faţa cercetătorilor şi şantierul de la Moldova-Veche-Banat, care urmăreşte să documenteze în această zonă perioada de trecere de la epoca neolitică la epoca bronzului. La năzuinţa de valorificare a trecutului îndepărtat, de conservare ştiinţifică a tezaurului material şi spiritual din zonă, îşi conjugă eforturile şi celelalte colective de specialişti. In momentul cînd apele Dunării vor inunda zona cercetată, când hidrocentrala va respira în aburii apei zăgăzuite, munca pasionată a colectivelor din Grupul de cercetări complexe se va materializa în monografia „Porţilor de Fier“. Ea va fi pentru generaţiile de mîine o cronică veridică a ceea ce a fost ieri şi azi aici, o frescă impresionantă a muncii omului şi a biruinţei lui în anii socialismului. VALERIU LAZAR lector la Institutul pedagogic din Tg.-Mureş . — Buchetul e o aromă specială a unor vinuri vechi, superioare — citim definiţia laconică într-un tratat de specialitate. Inginerul Nicolae Paveleanu, şeful fermei industriale enologice din Bălcaciu (întreprinderea agricolă de stat Jidvei), unul din ambasadorii lui Bacchus pe Pămînt, ne vorbeşte însă mult mai pe larg despre „buchet“ şi celelalte calităţi pe care trebuie să le îndeplinească un vin de soi. A fost doar degustător oficial la mai multe concursuri republicane şi internaţionale. — Aşadar, un vin superior, de calitate — ne lămureşte — trebuie să aibă o tărie alcoolică de peste 12°, să aibă o aciditate echilibrată (este vorba de fapt despre echilibrul dintre aciditate — zahăr — alcool), o aromă specifică soiului, un buchet pronunţat, să fie limpede, să aibă un luciu metalic, cristalin, o culoare de la alb-verzui la galben pai, in funcţie de soi etc. Iar în completarea sensului noţiunii de buchet, a mai adăugat: să fie catifelat, avînd mult gliceron, ceea ce-ţi produce senzaţia că lunecă pe git, să nu fie aspru, nici subţire şi să aibă un parfum specific. Cite adjective la adresa vinului — Dar ceva concret, despre 'S'brhginile dv. nu ne spuneţi? — Masivul nostru viticol, cu expoziţie sud-vest, sud-est, se întinde pe o suprafaţă de 600 de hectare vie de rod, pe malurile sting şi drept ale Tirnavei Mici. In 1949, la pornire, dispuneam doar de 260 ha vie, care a fost defrişată şi înlocuită cu plantaţii tinere, de soi. In acest masiv predomină soiurile Feteasca albă, Risling, Feteasca regală, Traminer, Sauvignon şi Muscat-Otonel. Ne-am propus ca pînă în anul 1970 să ajungem la o suprafaţă de 1.000 de ha vie pe rod. Industrializare, vinotecă, recompense... — Despre „fabrica" dv. de vinuri, nu ne destăinuiţi nimici — Producţia de struguri realizată pe cele 600 ha, mai bine-zis, circa 80 la sută din recoltă, este recoltată, presată şi prelucrată la Combinatul de vinificare din Bălcaciu, dat in exploatare în 1958. Natura darnică, solul, expunerea sunt factori esenţiali, cărora li se adaugă priceperea omului, cultivarea pe rod, lucrarea, întreţinerea calificată şi apoi, prelucrarea la un înalt nivel tehnic. Numai astfel se pot obţine vinuri de calitate superioară. Aici se prelucrează zilnic, pe soluri, circa 25 vagoane de struguri, cu utilaje moderne, dintre care putem aminti presele pneumatice „Tehnofrig“, presele mecanice, discontinue „Colin", cisternele de fermentare etc. b După această scurtă incursiune in procesul tehnologic, inginerul Paveleanu ne-a prezentat „vinoteca". E un adevărat muzeu al vinurilor, unde se păstrează, în butelii, o parte din recolta fiecărui an. De obicei, vinul îşi face intrarea aici numai după un „stagiu" de 2—3 ani, timpul necesar condiţionării în butoaie. Astfel, comportarea vinurilor din fiecare recoltă poate fi urmărită aici riguros. De altfel, calitatea vinurilor de pe Tirnave şi a şampaniilor este atestată cit se poate de grăitor prin cele 30 de medalii de aur şi tot atitea de argint, obţinute la concursurile naţionale şi internaţionale dintre anii 1958—1967, inclusiv. In ultimii ani, de pildă, medalii de aur au obţinut soiurile Sauvignon, Pinot gris, Traminer şi şampania de Cetatea de Baltă (în 1967 la Bucureşti), Muscat-Otonel şi Feteasca albă in 1966 la Ljubljana, Sofia şi Budapesta etc. ...Mitul vechimii La vinotecă ne-a fost dat să vedem sticle mucegăite, cu vin vechi de 10 ani. De fapt, pentru specialist, mucegaiul de pe sticle e o „carte de vizită“ a vinului vechi. Noi credeam că vinul e cu atît mai bun, cu cit e mai vechi. Dar inginerul Paveleanu ne-a contrazis şi schiţind două curbe pe o filă de hîrtie, ne-a explicat: — Curba aceasta reprezintă calitatea vinului păstrat în butoaie, iar cealaltă, a celei din sticle. După cum vedeţi, in ambele cazuri vinul îşi atinge apogeul la 3—4 ani vechime, după care începe să-şi piardă calităţile, prin volatilizare şi alte fenomene, care în butoaie se produc mai grabnic, iar un sticle, mai lent. — Deci de aici putem trage concluzia că vinul de 3—4 ani este cel mai bun? — Cu siguranţă — ne aprobă reprezentantul lui Bacchus. Aşadar, amatorilor de vinuri bune le recomandăm cele cu vechimea amintită. Numai să le găsească în comerţ. ŞTEFAN IZSÁK DESPRE BUCHETUL VINULUI ȘI ALTE CONFIDENȚE DIN DOMENIILE LUI BACCHUS COMBINATUL DE VINIFICARE DIN BALCACIU. Atenţiune la semafor! — Un viraj brusc la dreapta... Frînă! Un reflex întîrziat şi... examenul s-a dus pe apele simbetei. Cum e firesc, pentru absolvenţii şcolii de şoferi cele mai mari emoţii re produce examenul: obţinerea permisului de conducere. Dar cel ce se lasă pradă emoţiilor, va pica cu siguranţă. Căci... de. Pe şosea, cînd eşti singurul şi absolutul stăpîn al volanului, emoţiile ar putea avea urmări fatale. In treacăt fie spus, unul din absolvenţii şcolii de şoferi, al cărui nume nu-1 divulgăm, ne-a relatat mai mult din glumă, cum a reuşit la examen: — Făceam întotdeauna contrariul a ce spunea unul din membrii comisiei, reprezentantul Miliţiei, care a vrut să mă pună la încercare dacă cunosc leghe circulaţiei, îmi spunea să opresc maşina în faţa semnului care interzicea această operaţie; să depăşesc un vehicul pe porţiunea unde nu era permis... şi aşa mai departe. Făceam aşadar totdeauna contrariul şi am reuşit. Dar dincolo de haz, la şcoala de şoferi din Tîrgu-Mureş se face o treabă serioasă. După cum ne relatează Iosif Hăşmăşan, directorul şcolii, de la înfiinţare, au fost şcolarizaţi aici 1.675 de şoferi profesionişti (inclusiv ultima serie de 350, care vor termina cursurile la 1 octombrie) şi peste 2.000 de şoferi amatori (de gradul I pentru motociclete şi gradul II pentru autoturisme). In această ultimă cifră intră şi cei şcolarizaţi la Tîrnăveni, Odorhei, Reghin şi Miercurea-Ciuc, unde au fost înfiinţate de asemenea şcoli de şoferi, cu începere din anul trecut. In ce priveşte programa şcolii, pentru şoferii profesionişti se predau 288 de ore de cunoaşterea automobilului, 96 de ore avînd ca obiect legile circulaţiei, 464 de ore lucrări practice la automobil, 96 ore de întreţinere, 60 de ore de conducere efectivă la volan, 20 de ore de igienă şi prim-ajutor şi 24 ore de exploatare (întocmirea documentelor ca: foi de parcurs, scrisori de transport etc.). Programa pentru amatorie cu mult mai simplă, constînd doar din 40 de ore consacrate regulilor de circulaţie, 32 de ore de cunoaşterea automobilului, 30 de ore de conducere la volan şi 10 de igienă şi primajutor. Parcul de maşini al şcolii cuprinde 22 de camioane şi 15 autoturisme. Ar vizitat localurile şcolii şi am putut constata că e destul de bine înzestrată. Spiritul gospodăresc al conducătorilor ei se face simţit peste tot. O sală specială e destinată „exploatării“. Aici sunt expuse panouri cuprinzînd cele mai importante reguli şi documente. Alte 3 săli sunt consacrate cunoaşterii automobilului. Aici găsim panoplii în stare de funcţionare, panouri, motoare, cutii de viteză, punte-faţă, punte-spate şi alte piese, bună parte din ele secţionate, spre a fi cunoscute în amănunt. Se mai preconizează procurarea unei instalaţii de alimentare SR — 131, a unei instalaţii de aprindere SR — 211 etc. In sala destinată regulilor de circulaţie există un panou electric, cuprinzînd toate semnele în vigoare, pe scară internaţională, panou cu marcaje, cu schiţa unor artere de circulaţie Examene şi examene... Cîte ore trebuie să înveţi să conduci? ...Există şi o sală a circulaţiei etc. Tot aici am găsit şi un semafor, în treacăt fie spus singurul din Tg.-Mureş care funcţionează. (Nu înţelegem de ce, cu toate cheltuielile destul de însemnate, semafoarele de pe arterele principale din oraş îndeplinesc doar funcţia de fier vechi). Economia naţională în continuă dezvoltare, viaţa din ce în ce mai modernă, reclamă pregătirea unui număr mare de şoferi, temeinic pregătiţi. In consecinţă, ar fi cazul ca organele competente (mai ales sfatul popular) să rezolve mai operativ problemele în suspensie, a căror tărăgănare îngreunează activitatea şcolii, ca: lipsa unui poligon de conducere, a unui atelier propriu, precum şi problema internatului şi cantinei pentru profesionişti. Ş. IANCU „Cunoaşterea automobilului* e una din cele mai importante discipline la şcoala de şoferi. Elevii fac cunoştinţă cu motoarele şi celelalte părţi componente ale autovehiculelor. In fotografie , profesorul Gheorghe Zală, cu un grup de elevi. „PISICA SI MATEMATICA (Fotó: ERLICH ELIACU) STEAUA ROŞiE PAGINA 3 ■—nTM«! ’ TiJTagTCTOnT7"Tlf Ll,r,f';l ■/ IÎf*/' / S'S " " "/„S' . . Secvenţe din istoria teatrului românesc pe scenele transilvănene [II] PRIMELE ÎNCERCĂRI Primele încercări, izolate, de teatru românesc în Transilvania se înregistrează la Blaj, Caransebeş, Orăştie, Braşov şi Aiud. In 1754—55, elevii români din Blaj, sub conducerea directorului Grigore Maior și a regizorului V. Neagu — Orbul, întreprind un „turneu" cu „Comedia ambulatoria alumnorum"*, pînă la Alba. Istoriograful Sulzer relatează intr-una din scrierile sale despre o „Comedie pastorală*", reprezentată in 1782 la Brașov. E vorba de o mică farsă teatrală a lui Micula, cu persoanje din popor. Tot din această perioadă datează şi prima traducere în româneşte, după Metastasio, a piesei „Ahilefs la Schiros", făcută de Niculai Iordache Slătineanu, la Sibiu, în 1792. La începutul secolului al XIX-lea, la Arad, se pun bazele învăţămîntului românesc. D. Ţichindeal, porneşte în 1812 cursurile „Preparandiei", cu un grup de elevi români. Odată cu această se pun şi bazele tradiţiei teatrale româneşti. Al. Gavra, marele animator, pune în scenă, la 27 februarie 1818 primul spectacol în limba română din Transilvania, dat de elevii români. In ceea ce priveşte primele construcţii de teatru, amintim clădirea teatrului din Oraviţa, construită in 1816—17 de către arhitectul macedo-român Ion Niunu şi cea din Arad, din 1817, ridicată din iniţiativa lui Iacob Hirschl. Fixind aceste cîteva date istorice, prindem, în coordonatele lor, perioada în care spectacolele teatrale în limbile română, maghiară şi germană se împlîntă tot mai adine în conştiinţa maselor, creînd un teatru al naţiunilor conlocuitoare în condiţiile unei interacţiuni culturale permanente. Baza comună a mişcării e lupta antifeudală şi de eliberare naţională. Piesele cu subiect din viaţa poporului român se ţin lanţ şi sunt jucate de către toate formaţiile teatrale, indiferent de limba vorbită. Astfel, începind cu celebra bufonadă de carnaval „Occizio Gregorii in Moldavia Vodae tragice expressa“. (cea mai veche scriere românească de teatru) şi continuînd apoi cu „Vecinătatea periculoasă" a lui Kotzebue jucată în româneşte, la Braşov (1813) de trupa germană a lui Gerger, tragedia „Traian şi Loghin"* a lui Cristian Heiser (1816), „Fuga boierilor*' (balet — 1821), „Floria și Cloșca în circiuma* (balet-4824)- „Pădurea Sibiului" a lui Franul von* Weisenturm — piesă împănată cu elemente folclorice romaneștî, 'jucata 'începind din 1828 la Brașov, dluj!”*Aiud, Oradea, Lugoj (jucată apoi și in limba maghiară la Cluj). — asistăm la o pronunţată acţiune comună iniţiată de către elementele înaintate din sinul celor trei naţionalităţi caracterizată prin atragerea românilor la teatrul de limbă maghiară şi germană cu subiecte din viaţa poporului român, prin spectacole în româneşte date de către trupe maghiare şi germane in care colaborează laolaltă „actori“ români, maghiari şi germani. Odată zămislită, ideea de teatru se dezvoltă vertiginos, altoindu-se pe trunchiul mişcărilor social-politice care duc inevitabil la revoluţia de la 1848. In condiţiile întăririi poziţiilor economice, politice şi culturale ale burgheziei, de participare la viaţa culturală a unor pături tot mai largi de români, teatrul românesc transilvănean cunoaşte un mare avînt. Aceasta, nu atît prin intensitatea spectacolelor, cit mai cu seamă prin conţinutul şi mesajul lor de luptă. După ce în 1836 Gh. Bariţiu şi T. Cipariu călătoresc în Ţara Românească pentru a luat contact direct cu fruntaşii vieţii culturale, obiectivele teatrului transilvănean încep să se identifice cu cele din Principate. „Noi românii nu avem timp de pierdut cu nimicuri" — afirmă Gh. Bariţiu, criticind „vodevilurile şi farsele de nimic“ de la Iaşi şi Bucureşti, imprimînd astfel teatrului o orientare ideologică şi artistică fermă, axată pe ideile democrat-paşoptiste. TEREZA PERIS lector la Institutul de teatru din Tg.-Mureş