Steaua Roşie, mai 1968 (Anul 19, nr. 103-128)

1968-05-01 / nr. 103

(Urmare din pag. a 2-a) 1ocmai de aceea, oamenii dintotdeauna au sărbătorit primăvara, s-au bucurat de creşterea vieţii. Din cele mai vechi timpuri, echinocţiul de primăvară şi-a avut ritualul festiv. Ştim că la romani — strămoşi de care nu ne putem dezice — începutul lunii mai era sărbătorit ca un majorat al anului. Era şi este sărbătoarea Armindenului Poporul nostru a moştenit sărbătoarea, ieşind la iarbă verde, însoţit vesel de oferanda proaspătă a turmei — mielul — şi de vinul copt in bute — pelinul de mai. E impresionant cînd te gîndeşti că 1 Mai e sărbătorit pe întregul rotund, proslăvit în toate culorile planetei noastre şi-n toate cuvintele limbilor. E impresionant să ştii că se înalţă, în fluviu de unde, speranţele şi nădejdile umanităţii, intr-un grandios 1 Mai, vizibil — credem — şi din alte planete. Pe o bună parte a globului, Intîiul Mai este prilej de retrospectivă, de trecere în revistă a ceea ce s-a realizat, un plus de bucurie festivă la bucuria cotidiană. Ne mîndrim că şi plaiurile româneşti intră sub zodia acestei bucurii. Dar există şi întinderi ale planetei, unde măreaţa sărbătoare muncitorească este pîndită, înăbuşită, curmată în faşă de aceia care, vorba poetului, vor „să lege in lanţuri primăvara”. In aceste condiţii, Intîiul Mai aduce un plus de nădejde, că tot ce înăbuşă chiotul liber al omului va piere în hăul inexistenţei. In cinstea lui 1 Mai, arcuit pe bolta umanităţii ca un curcubeu vestitor de senin, să aprindem flacăra nestinsă a bucuriei, să îmbrăcăm hainele sufleteşti de purpură regească, să ne potrivim glasul în corul oamenilor, să ne acordăm pasul in ritmul triumfător al contemporaneităţii socialiste, a fost dintotdeauna, şi va fi izvorul celor mai profunde sentimente, a celor mai alese satisfacţii... Am avut odată un cunoscut, un prieten a cărui mare plăcere în ceasurile de odihnă era aceea de a se plimba prin diferite puncte ale oraşului în care locuia, prin acele puncte unde ştia că se construieşte sau se schimbă ceva în bine. I-am surprins în cîteva rinduri lucirile din ochi şi n-aş putea zice că m-am mirat. Mi-l închipuiam, şi nu fără temei, exteriorizîndu-şi acea indefinibilă stare sufletească şi atunci cind lucra... Am avut odată un prieten, un dascăl, care mărturisea că de fiecare dată cînd intră în sala de curs are emoţii, emoţii care se consumă abia în Arderea de la catedră, dar care sînt abundent răsplătite de starea de plăcută, divină oboseală, de la sfîrşitul orei. Nu m-am mirat deoarece m-am recunoscut în el, era un fel de alter ego. Şi nu m-am mirat poate şi pentru motivul că nu vedeam în asta — nici la el şi nici la mine — un merit care ne-ar fi putut ridica deasupra altora. Este, aceasta, o atitudine firească în epoca noastră, în ţara noastră, unde munca este singurul mod de a trăi în sensul superior al cuvîntului, iar frumuseţea — cadru şi rezultat al muncii, conformitatea cu legile obiective ale istoriei. Şi am mai cunoscut odată un om simplu (dacă acesta este cuvîntul şi astăzi!) care încerca zadarnic să mulţumească conducerii statului pentru posibilitatea de a munci, pentru condiţiile de a munci, pentru plăcerea, rara plăcere de a munci, deoarece singur nu putea instruna cîntecul pe care l-ar fi dorit cit mai puternic, cit mai armonios. Atunci s-a amestecat în mulţime şi urechea, ochiul lui, i-au rămas dintr-odată impresionate. .. Era ceea ce dorise şi nu putuse el. Şi se simţea mulţumit, ficate în medicina curativă. Ele sunt sintetizate intr-un volum de 500 de pagini care urmează să apară in Editura Academiei într-o limbă de circulaţie internaţională. Lucrările cuprinse în acest volum au văzut lumina tiparului în ţară şi peste hotare, în diferite reviste de specialitate fiind comunicate la congrese internaţionale (Bucureşti, Sofia, Praga, Budapesta, Moscova, Roma). Din lucrările apărute in S.U.A., Italia, R.D.G., U.R.S S. În alte ţări au fost cerute sute de extrase „Veniţi, privighetoarea cîntă şi liliacul e-nflorit” Versul lui Macedonski, nobilă chemare decolind de pe treptele trecutului, revine ca un leit-motiv de o vibraţie şi o intensitate deosebitâ, contopindu-se cu fiinţa noastră, in aceste zile cînd ţara, de la un capăt la altul confundă priveliştile, adunîndu-le într-una singură: aceea a florilor. Din Inima roditoare unde îşi dorm somnul etern ostaşii Basarabilor şi ai Muşatinilor, ortacii lui Horia şi Iancu, pandurii lui Tudor, dorobanţii care au cucerit independenţa de stat a acestui pămînt şi comuniştii care şi-au dat viaţa pentru libertatea deplină a ţării — a izbucnit un budhet imens, alb, îmbrăcînd glia vnie albă — culoarea fundamentală a veşmântului romănesc. Peisajul pare decupat din însuşi voalul subţire de borangic al sufletului nostru, sporit prin magia naturii. Fiecare lemn a devenit floare albă şi totul — o explozie de lumină, prospeţime, sinceritate şi curăţie. Au înflorit caişii, merii şi perii, gorunul De la Ţebea, stejarul din Borzeşti, teiul de la de către specialiştii preocupaţi de această problemă importantă şi de mare actualitate a medicinii contemporane. Toate aceste fapte prilejuiesc satisfacţia morală pe care o simte omul de ştiinţă atunci cînd rezultatele muncii sale stîrnesc interesul cercetătorilor care urmăresc acelaşi scop final: sănătatea omului. Sărbătorim astăzi munca tuturor, de pretutindeni, munca — acest izvor nesecat de valori materiale şi spirituale. Copou. Adevărată simfonie in alb, sufletul esenţializat al naturii. Am intrat în mai ca la un spectacol al florilor, cizelat pină la o strălucire egală cu desăvîrşirea însăşi, pentru că firea lucrează după legile frumosului şi cu siguranţa maestrului. Am păşit intr-un univers de nebănuite miracole, adîncindu-ne în lumea tuturor întrebărilor, unde se rostesc constelaţiile eforturilor noastre creatoare — şi de unde ne vom ridica, negreşit, pe piscurile tuturor certitudinilor. „Spre înălţimi netulburate mă reurcă pe-o scară sfîntă... In aeru-mbătat de raze, veniţi: „ privighetoarea cîntă”. Fiecare lună are lirismul ei care ne subjugă. Mai ne învaţă culoarea albă, adăugind piepturilor noastre respiraţia pămîntului, continuitatea şi înnoirea lui, vigoarea şi prospeţimea lăstarelor sale. Astfel, măreţia priveliştii îşi amplifică sensul, dind însăşi definiţia devenirii noastre, a neîntreruptei noastre zămisliri în ţinuturile legănate de legendă. Mai înseamnă floarea; floarea înseamnă tinereţe. A fi tinăr insă, se tălmăceşte înainte de toate, cu a poseda sentimentul tinereţii, acesta nefiind altceva decit concretizarea ideii de pasiune, afirmată în toate domeniile creaţiei, victorios şi plenar. Hrănită de incandescenţa ideii şi înalta temperatură sufletească, tinereţea se metamorfozează în înfăptuiri temerare, convertind zi de zi pămîntul şi timpul, însufleţindu-le, umanizîndu-le, întinerindu-le. Din miezul tuturor avînturilor, tinereţea izbucneşte solar, luminînd zilele calendarului şi arătînd semnele timpului. Scuturată de orice amănunt biografic şi considerată, nu ca fenomen biologic, ci ca formă de manifestare a lumii, tinereţea răspunde unui concept mai larg de afirmare a valorii condiţiei umane, nutrindu-se perpetuu din esenţa nepieritoare a vieţii. Pămîntul înghite popoare şi civilizaţii; mormîntul tinereţii nu-l vom găsi însă niciunde. Consumată, tinereţea se esenţializează, continuind să existe condensată, transfigurată în adevărurile noastre, singurele capabile de a spori corola de minuni a lumii. „Şi pină astăzi din natură nimic n-a îmbătrînit... Veniţi, privighetoarea cîntă, şi liliacul e-nflorit”. Tinereţea înseamnă istoria, istoria patriei, înflorirea socialismului, oţel şi curent electric in continuare, tractoare şi alumină, cărbuni şi cauciuc sintetic, ştiinţă şi poezie, adică răspuns la toate marile chemări ale ţării. Sub ochii noştri se primeneşte imaginea întregului pămînt. Cibernetica ne oferă o viziune a înfloririi lui continue, ca şi o nouă imagine a universului, iar a fi contemporani cu înflorirea veşnică este o necesitate a noastră, spirituală. Mai, spectacol al florilor, sub cupola ta ne durăm edificiile suple şi ne legăm dragostele şi ne aşternem drumurile! Pe măsura frumuseţii tale sînt zilele noastre, cîntecul, zîmbetul şi gestul patetic ! Jocul florilor, supremă graţie pe valuri de aer, cu foşnete dulci scuturate din harfa lui Ed, insinuîndu-se într-o inefabilă fîlfîire peste grădina magnifică a realităţilor româneşti, luminează perspectiva viitorului în care intrăm prin expoziţii de floare, în aceste ore de puritate morală, dar încărcat şi de voluptatea tuturor pasiunilor creatoare prin care ne potolim setea de fericire. „Trăim in miezul unui ev aprins / Şi-i dăm a-nsufleţirii noastre vamă ! Cei ce nu ard dezlănţuiţi ca noi ! In flăcările noastre se destramă”, astfel cinstea Labin entuziasmul candorii, tinereţea lucidă şi rodnică în lupta cu forţele inerţiei. Era entuziasmului ne aparţine, dar numai realizîndu-ne în cel mai înalt grad ca oameni utili societăţii ne vom putea integra spectacolului delicat şi tandru al florilor albe, fără a le corupe candoarea cu vreo faptă sau măcar cu vreun gînd. „Veniţi: privighetoarea cîntă, şi liliacul e-nflorit. Cîntaţi: nimic din ce e nobil, suav şi dulce n-a murit. Simţirea, ca şi bunătatea, deopotrivă pot să piară Din inima îmbătrinită, din omul reajuns o fiară, Dar dintre flori şi dintre stele nimica nu va fi clintit, Veniţi: privighetoarea cîntă şi liliacul e-nflorit”. E cîntecul mulţimii ce defilează în coloanele lunii Mai, ziua primăverii, a popoarelor. 7lai inepie alte minunenii socialiste „Trăim în miezul unui ev aprins( VIORICA MUREŞAN, pensionară De Arminden ION I. MILEŞAN — lector universitar Aşadar, ne vom pierde undeva printre coloanele nesfirşite, printre ghirlandele de flori, pădurile de steaguri şi horbotele de lumni ale acestei prime zile a lui Florar, şi vom închina un imn colectiv muncii. Cel mai frumos şi cel mai uman dintre muitele imnuri care s-au ridicat de pe acest pămînt. Frumos pentru că în el se vor contopi acordurile tuturor cîntecelor în care s-a adunat, milenii de-a rîndul, ca într-o uriaşă cupă, nectarul sufletesc şi culorile celor mai alese flori de pe aceste plaiuri. Uman pentru că munca îndreptată spre binele omenirii Cercetarea ştiinţifica în slujba sănătăţii omului TIBERIU MAROS — Conduşi de ideile exprimate în recentele documente de partid, care accentuează aprofundarea şi lărgirea cercetărilor ştiinţifice în domeniul medical, subliniind totodată necesitatea orientării cercetărilor spre problemele prof. dr. decem mai strins legate de actualitate ale medicinii, colectivul nostru, de la Institutul de medicină şi farmacie a efectuat în ultimii ani o serie de cercetări axate pe studiul posibilităţilor de influenţare a regenerării ficatului. Această problemă se situează în centrul preocupărilor majore ale ştiinţei medicale de azi, tratamentul bolilor ficatului reprezentînd şi acum o problemă spinoasă şi încă nerezolvată în toată complexitatea ei. Investigaţiile noastre, ce se extiind pe o perioadă de aproximativ 15 ani, scot în evidenţă un şir întreg de aspecte noi care pot fi valori I 1 MAI 1886. La chemarea Federaţiei americane a muncii, peste 350.000 de muncitori au participat la greva generală pentru obţinerea zilei de muncă de 8 ore. La Chicago, important centru industrial al S.U.A., poliţia a intervenit cu brutalitate. Jertfa de singe a greviştilor va înscrie o pagină glorioasă în istoria mişcării muncitoreşti internaţionale. 1 MAI 1945. — Marea sărbătoare de luptă a muncitorilor din lumea întreagă a avut în ţara noastră o semnificaţie profundă. Participarea activă a maselor populare sub conducerea Partidului Comunist Român la lupta decisivă pentru zdrobirea fascismului, pentru refacerea economiei naţionale, pentru democratizarea ţării, a deschis poporului nostru calea spre o orinduire nouă — spre socialism Congresul Internaţional Muncitoresc întrunit la Paris la IULIE 1889, la care a participat şi o delegaţie a organizaţiilor muncitoreşti din România, a hotărit ca ziua de 1 Mai să fie sărbătoarea muncii, în amintirea grevei muncitorilor din Chicago (1 mai 1886), înăbuşită în singe de poliţie. ZIUA SOLIDARITĂŢII INTERNAŢIONALE A CELOR CE MUNCESC este sărbătorită astăzi în toate ţările lumii. Prin Federaţia Sindicală Mondială (creată în octombrie 1945), proletariatul internaţional duce o luptă activă pentru unitatea de acţiune a oamenilor muncii şi a sindicatelor din lumea întreagă, fără deosebire de rasă, naţionalitate şi convingeri politice, în scopul apărării intereselor economice şi sociale ale celor ce muncesc şi a drepturilor lor sindicale şi democratice, împotriva războiului, pentru o pace trainică, pentru lichidarea colonialismului sub toate formele sale. 1 MAI 1890 în România. Intîia sărbătoare a zilei de 1 Mai a constituit, atît în vechea Românie cit şi în Transilvania, o afirmare a forţei şi solidarităţii muncitorilor, o dovadă a creşterii maturităţii politice şi a spiritului ei internaţionalist. TÎRGU-MUREŞ, 1 MAI, îmbrăcat în haine de sărbătoare, municipiul Tirgu-Mureş întimpină tradiţionala manifestare populară, cu uriaşe buchete de fapte, rodul eforturilor şi activităţii creatoare a celor ce muncesc, închinate înfloririi pe mai departe a scumpei noastre patrii — România Socialistă.