Steaua Roşie, iulie 1968 (Anul 19, nr. 155-180)

1968-07-02 / nr. 155

Aprovizionarea cu legume şi fructe a centrelor muncitoreşti de pe calea mureşului este nesatisfacatoare In baza sarcinilor trasate de plenară, organele însărcinate cu această activitate de mare răspun­dere, au întreprins măsuri concre­te pentru ca la dispoziţia oameni­lor muncii de la oraşe şi centre industriale să se pună în perma­nenţă cantităţi sporite de legume­­ şi fructe, la preţuri tot mai scă­zute. Care este situaţia în localităţile de pe valea Mureşului ? Cum sunt aprovizionaţi muncitorii fo­restieri şi alţi salariaţi cu legume şi fructe proaspete? Suntem­ in staţia C.F.R. Deda. Tovarăşul Silviu Tătaru, şeful sta-­­­ţiei, ne informează că in Com­plexul C.F.R. îşi desfîşoară acti­vitatea peste 380 de alariaţi — înfiinţarea, cu mai bine de un an în urmă, a chioşcului pen­tru desfacerea legumelor şi fruc­telor a fost o măsură binevenită. Am salutat-o cu toţii. Cu regret, acest chioşc nu-şi îndeplineşte ro­lul pentru care a fost înfiinţat. Salariaţii şi familiile lor nu au de unde să se aprovizioneze cu legume­le şi fructele de care au nevoie. Chiar şi cînd vin legume şi fructe, can­tităţile sunt mici, iar marfa de slabă calitate. Parcă s-ar trimite ceea ce râmîne nevindut în alte părţi. Am vizitat chioşcul. In faţa lui e lume multă. Ceferişti, gospodine au venit să-şi încerce „norocul”. Dar marfă nu sosise pînă la ora 11, în ziua de 26 iunie Ultima dată s-a primit la 23 iunie. Dar şi atunci puţină: 231 kg de varză, 57 kg de fasole verde, 35 kg de castraveţi sub stas, 26 kg de roşii şi 45 kg de cireşe. Roşiile, castra­veţii şi cireşele s-au vîndut ca plinea caldă. Acum în chioşc e­­xistă doar cartofi, fasole verde, morcovi şi varză. Şi ce cartofi ! Unul nu găseşti de mărimea unei nuci. Sînt ca alunele. Dar se vînd la preţ de calitatea I, cu 2,15 lei kg. De altfel, conform notelor de livrare, aici toate mărfurile sínt numai de calitatea intîi. Aşa se şi vind. Dar calitatea întîi este numai pe hîrtie şi la preţ. In realitate, nici varza, nici fasolea, nici morcovii nu întrunesc condiţi­ile nici pentru calitatea, să zicem, a cincea, care de fapt nu există. Şi acest lucru datorită faptului că legumele, cu deosebire de alte mărfuri, după 2-3 zile îşi pierd nu numai aspectul, dar şi calita­tea. Normal ar fi deci ca o dată ce marfa îşi schimbă calitatea, automat să se schimbe şi preţul. Iată-ne acum la Râstoliţa. Pe bună dreptate, muncitorii fores­tieri de aici, şi există destul de mulţi, sunt nemulţumiţi de felul cum sunt aprovizionaţi cu legu­me şi fructe. In unitatea pentru desfacerea legumelor şi fructelor din comuna lor bate .. . vîntul. — De aproape o săptămînă — ne spune Vasile Gh. Movilă, ges­tionarul acestei unităţi, nu am mai primit nimic. In ziua de 21 iunie am primit fasole verde, roşii, castraveţi şi cireşe care s-au vîn­dut foarte repede. In prezent, in afară de fasolea verde (ofilită), de cartofii vechi şi apă minerală, in unitate nu este nimic. Lipsa de legume şi fructe din unitatea Centrului de valorificare a legumelor şi fructelor „dă ... apă la moară” unor producători particulari care încasează preţuri exagerate. In ziua de 26 iunie a venit la Rostoliţa să vindă cireşe Raveca Jabeniţan din Aluniş. Nu la kilogram, ci la „pahar”. Cu trei lei paharul. Aşa a cumpărat pro­fesoara Maria Morăreanu, aşa au cumpărat şi alţi cetăţeni. Căci in altă parte nu au găsit. Magazinul despre care vorbeam mai sus a primit cireşe (de cînd acestea au apărut şi pînă în prezent­ numai de trei ori. Găsim goale sau aproape goale magazinele de desfacerea legume­lor şi fructelor nu numai la Deda şi Rostoliţa, ci şi la Bistra Mure­şului, Lunca Bradului şi Stinceni. Să nu existe oare, acum, în plină vară, roşii, castraveţi, ardei iuţi, cartofi noi şi alte legume solici­tate de populaţie? La Tg.-Mureş ma­gazinele sînt pline de roşii (de ce atunci se menţin la un preţ des­tul de ridicat ?). Cîţiva ţărani co­operatori din C.A.P Poiana — Calafat, veniţi la piaţa din Tg.­­Mureş, ni se plîngeau că deşi vînd roşiile sub preţul maximal stabilit, nu reuşesc să scape de ele, mo­­tivind că este o abundenţă de roşii pe piaţă. Totuşi muncitorii fores­tieri şi familiile acestora le duc dorul. — Avem legume şi exacte în can­tităţi suficiente — ne spune to­varăşul Ioan Mărcuş, şeful Centru­lui pentru valorificarea legumelor şi fructelor din Reghin, care apro­vizionează şi Valea Mureşului. Intîmpinăm insă mari greutăţi în aprovizionarea unităţilor Nu că ar lipsi mijloacele de transport, cî din lipsa muncitorilor. Cu mun­citorii permanenţi de care dispu­nem nu putem face faţă aprovizio­nării rapide şi permanente. Mai mulţi nu putem angaja din lipsă de fonduri. Şi avem un volum foarte mare de mărfuri care tre­buie încărcate şi descărcate. Desigur, greutăţi sunt şi vor mai fi Acestea însă nu trebuie să a­­fecteze aprovizionarea muncitori­lor forestieri. Conducerea între­prinderii judeţene pentru valori­ficarea legumelor şi fructelor are obligaţia de a întreprinde măsu­rile necesare pentru asigurarea a­­provizionării permanente cu legu­me şi fructe de sezon. Chiar şi dacă e vorba de suplimentarea fondului nescriptic necesar centre­lor, P. POPSOR Uscarea cherestelei cu ventilatoare la C.I.L. Reghin 11 MtllA &CSS* ! rI ?! Avocatul era acasă. Deschise ușa el însuși. Era un om robust, cu chelie pronunțată. Zimbetul său cordial ascundea multa siguranță de sine. — Am onoare să vă salut, domnule doctor! — i se adresă cu plecăciuni frizerul — îmi iau în­drăzneala să vă recomand un client... E băiat bun, vă garantez. Neam cunoscut în tren... S-a încurcat intr-un proces de moştenire — şi schim­­­bă cîteva priviri discrete, semnificative, cu avo­­­­catul — dacă aţi fi dispus să acceptaţi să-l repre-­­ zentaţi la proces ! Vă rog făceţi-o pentru mine.­­ Avocatul îl măsură dintr-o privire pe tînărul­­ său musafir. — Mă rog... s-ar putea ... — și-și întinse mî­­na — sînt doctorul Vida. — Negru ... Liviu Negru, radiotehnician — bolborosi încurcat Moldovan, stînd față-n față cu acela pe care autorul scrisorii anonime l-a acu­zat de asasinarea lui Savu. — E meserie bună. Minunată meserie! — spuse avocatul, lovindu-l uşor pe umăr. Dar, de­­ fapt, despre ce e vorba? Nu mi-o luaţi în nume­­ de rău, dar mă grăbesc. Am un proces impor-L ff tant. Nu pot întirzia, ştiţi, înainte de toate, dato­ria şi prestigiul! Acesta e esenţialul, tinere. Deci, despre ce ar fi vorba? — și făcu cu ochiul către frizer, să dispară. Bătrînul tuşi încurcat, ca și cum i sar fi oprit un os în gît. _ Va mulțumesc cu respect, domnule doc­tor... Atunci..., dacă-mi permiteţi, eu mă re­trag ... In ce privește restul... — Fii liniştit, amice. Am să fac totul ce-mi stă în putință pentru acest tînăr ... — Evident! Am înțeles, să trăiţi... se aplecă din nou. Am onoare să vă salut... și se pregătea să plece, dar Moldovan îl opri: — Scuzați, dar unde vă găsesc dacă voi avea nevoie de dumneavoastră? Bătrînul se însenină: — Strada Pîrîului nr. 104. Caută-l numai pe bătrînul David — și închise uşa după el. Au rămas deci în doi. — Ei... ? Vă rog, cit se poate de scurt — spuse avocatul. — Am moștenit o casă la țară și sora mea, care stă în ea, la sfatul soțului ei, vrea să mă lipsească de partea mea, spunînd că deoarece ea l-a întreţinut pe bătrînul pînă la moarte, moște­nirea i se cuvine în întregime. Cu toate că ... — Atîta-i tot? — Atâta! Avocatta aprinse o țigară de foi. — Și unde se judecă procesul? Tînărul numi un orășel din apropiere. — In regulă. Mă voi ocupa de cazul dumi­­tale. Vino seara între 6 și 7 în biroul colectiv de avocaţi. Acolo vom discuta totul pe-ndelete. Vei ciştiga procesul cu certitudine. — Sinteţi sigur? — Fără îndoială. — Și de­cît mă va costa, domnule? Avocatul îl lovi din nou pe umăr. — Nu te speria. Cît valorează moștenirea aceea? — Păi... cred că... vreo... douăzeci de mii de lei. — Ştii ce? îmi dai cinci mii, și-ţi rezolv totul. Vizitatorul îşi drese vocea. — E foarte mult, domnule doctor! Sînt om sărac... Avocatul îl întrerupse enervat: — Vezi, dragule. Eu n-am timp să mă toc­mesc cu dumneata. Iţi mărturisesc însă că din aceşti bani, prea puţini îmi rămîn mie. Roţile trebuie unse. Da ... unse, şi încă bine — accen­­tuă din nou, apăsînd ultimul cuvînt. Mai gîndeş­­te-te şi treci către seară pe la mine. Iar acum, scuză-mă, mă grăbesc. La revedere ! Moldovan aşteptă pînă cînd Vida dispăru la colţul străzii. Se grăbi apoi la hotel. Peste o oră, apăru in arhivele tribunalului un bătrîn, cu părul alb, gîrbovit, purtînd pe nas niște ochelari vechi, cu ramă neagră, groasă. Numai privirea-i era aceeași cu cea a procurorului inspector Mol­dovan. „Bătrînul“ frunzări minuţios, pină după­­masă tîrziu, filele dosarelor indicate în scrisoarea anonimă, conţinînd documentele referitoare la toate procesele în care doctorul Vida reprezenta vreuna din părţi. Era frînt de oboseală, dar nu-i părea de loc rău. In toate procesele studiate, partea reprezentată de dr. Vida era cîştigătoare, iar preşedintele completului de judecată era tot­deauna una şi aceeaşi persoană. Intrucît legalita­tea sentinţelor era discutabilă în fiecare caz, se putea conclude că autorul scrisorii anonime avea dreptate. Dar cine ar putea fi? Şi ce legătură avea Savu cu toate acestea? Şi de ce a trebuit să moară? A luat hotărirea ca, a doua zi să-l caute pe conducătorul anchetei oficiale a cazului Savu, pe Moga, fostul său coleg de facultate. (Va urma) ff 7V TOCMEALA (Ilustraţie de GH. OLARIU) ! ! Un pianist şi un artist autentic (Urmare din pag. 1) fost trimis pentru studii la Moscova unde a făcut doi ani de preconservator, iar din anul 1963 se numără printre studenţii acestui conservator, unde studiază şi in prezent. A participat la trei concursuri internaţionale şi anume: în 1965, la concursul „Ludwig van Beethoven“ de la Viena, unde a ocupat locul V, în 1966, la concursul „Van Cli­­burn“ din Fort Worth din Texas şi un an mai tîrziu la concursul „George Enescu“ din Bucureşti, unde a obţi­nut, la ambele, premiul întîi. In urma acestora, datorită prestigiului cîştigat, a dat a­­poi o serie de concerte în Statele Unite şi în Europa, unde a făcut din nou cunos­cută dovada înaltelor sale ca­lităţi. — Intrucît aţi avut posibi­litatea să participaţi la mai multe concursuri internaţio­nale, cum apreciaţi pe cel de la Bucureşti, care a avuit loc in toamna anului trecut şi ce semnificaţie are pentru dv. premiul pe care l-aţi obţinut aici? — Concursul şi Festivalul „George Enescu“ e o mani­festare de o deosebită impor­tanţă pentru ridicarea orizon­tului cultural-muzical al pu­blicului nostru şi a măiestriei interpretative a tinerilor mu­zicieni. El oferă posibilitatea afirmării a numeroşi tineri in­strumentişti sau solişti vocali, care bat la porţile consacrării, intrucît concursul nu e numai un examen în faţa unui juriu exigent, ci şi în faţa unui pu­blic nu mai puţin exigent, ca­re te urmăreşte apoi şi îţi a­­preciază evoluţia. Pentru mine acest premiu are o semnificaţie cu totul a­­parte, întrucit l-am obţinut în ţara mea, în ţara în care m-am născut şi pe care am reprezentat-o. — Consideraţi acest con­curs mai greu decit altele la care aţi participat? — Concursul „George Enes­cu" e un examen foarte serios pentru fiecare candidat, în­­trucît, cu toate că programul său e ceva mai restrîns, e de o mare diversitate de stiluri. Şi aceasta e marea sa dificul­tate. Am fost foarte plăcut surprins de înalta sa valoare artistică şi de numărul mare de participanţi. Rezultatul a fost, după cum ştiţi, că la pian a trebuit să se acorde două locuri întîi. Ce păcat însă că acest con­curs are loc o dată la trei ani şi nu există şi unul pe plan naţional. Avem mulţi tineri interpreţi foarte dotaţi, care dacă n-au trecut printr-un concurs, dacă nu şi-au format un nume, nu sunt promovaţi. — La ce concurs veţi parti­cipa în viitorul apropiat? — In luna septembrie voi fi prezent împreună cu violonis­ta Mariana Sîrbu la un con­curs de muzică de cameră ce va avea loc la München. — Care credeţi că este con­diţia afirmării unui tînăr mu­zician? — Talentul şi munca. Fără ele nu este posibil nimic. As­tăzi însă, cînd concursurile au devenit o modă, fără acestea e greu să­ţi faci un nume, să te poţi lansa. Cunosc mulţi ti­neri artişti care nu au talen­tul de a şti să participe la un concurs — care, să nu mai vorbim, au şi o latură de loc neglijabilă de subiectivism şi care nu totdeauna acordă pre­mii celor mai valoroşi — şi în acest caz nu au decit să aştepte cine ştie ce împreju­rări favorabile pentru a de­veni cunoscuţi. Singurul re­mediu îl văd în promovarea lor cu mai multă încredere de către filarmonicile din ţară. — Ce proiecte aveţi? — Să-mi termin studiile şi apoi o serie de turnee, prin anii 1969—70 în Statele Uni­te, Cuba, ţările scandinave şi alte ţări. Intenţionez să-mi îm­bogăţesc repertoriul cu toate concertele pentru pian de Beethoven, cu cel de Schu­­man, cu cel pentru două pia­ne de Mozart etc. Proiecte, după cum vedeți, am multe. înalta răspundere a noilor organe de stat comunale IUrmare difi pag. i­ fost „lăsată" în afara circuitului agricol". LEGATURI DIRECTE, OPERATIVE In condiţiile actuale cînd Ban­­dul are 13 sate, cu mii de locui­tori, contactul cu cetăţenii, re­zolvarea cererilor şi propuneri­lor acestora presupune metode de muncă mai operative şi efica­ce. Tocmai de aceea ne-am in­teresat cit de trainică şi cum se realizează sudura dintre co­mitetul executiv al consiliului popular comunal şi locuitori, cit de receptiv şi sensibil este comi­tetul executiv faţă de opinia pu­blică, de cerinţele locale, cum se străduieşte să le rezolve opera­tiv şi principial. Răspunsul la a­­ceste probleme l-am primit de la TRAIAN FEIER, secretarul comitetului executiv: „Rezolva­rea cererilor şi propunerilor ce­tăţenilor presupune operativita­te, mult discernămînt. Comuna noastră se întinde pe o supra­faţă foarte mare. Distanţele de la centru spre unele sate sînt mari.­­T­oate acestea au împus noi forme în munca de rezolva­re a petiţiilor cetăţenilor. In ce constau acestea? Pe baza unui grafic, în cinci zile din săptămî­nă, prin rotaţie, primarul şi eu ne deplasăm în satele Mădăraş, Fînaţe şi Oroi. Oamenii din aces­te localităţi şi cei din alte sate din apropiere cunosc programul nostru de lucru. In timpul de­plasărilor în localităţile amintite se ivesc şi trebuie rezolvate pe loc diverse probleme. Cele care nu necesită o discuţie prealabi­lă în comitetul executiv le rezol­văm pe loc, consultîndu-ne, cînd e cazul, cu deputaţi şi preşedinţi de C.A.P. Altele, cum ar fi cereri pen­tru construcţii de case, adăugiri de camere la vechile construcţii etc., se discută în comitetul exe­cutiv care hotărăşte modul cum trebuie rezolvată o cerere sau al­ta. Şi intr-un caz şi în altul se urmăreşte ca, pe cit posibil, oa­menii să primească la petiţiile lor răspunsuri prompte şi ope­rative". Alţi interlocutori: OLGA RO­MAN, membru în comitetul exe­cutiv, IOAN TAUŞANCE şi LU­DOVIC KOVÁCS, vicepreşedinţi ai­ comitetului executiv s-au re­ferit la alte aspecte ale muncii consiliului popular comunal. Ei au subliniat faptul că trebuie ur­gentate şi dacă se poate devan­sate lucrările de reparaţie şi cu­răţenie a şcolilor, să se urmă­rească mai mult ca în anii pre­cedenţi nivelul calitativ al aces­tor lucrări. Există o serie de lip­suri în aprovizionarea populaţiei cu mărfuri. Cooperativa de con­sum din Band tărăgănează une­ori rezolvarea unor cereri din partea cetăţenilor din diferite sate. Chiar în Band se întîmplă ca o­ jumătate de zi şi uneori o zi întreagă să nu găseşti pîine în magazinele alimenare, la bufete etc. O CONSTATARE Este cunoscut faptul că elabo­rarea unor hotărîri, a unor pla­nuri de muncă care să răspundă cerinţelor economice şi social­­gospodăreşti nu numai că nu ex­clude, dar presupune schimbul de opinii, de păreri, confrunta­rea experienţei, lupta făţişă din­tre vechi şi nou. E firesc să se întîmple aşa. La consiliul popu­lar comunal din Band lucrurile se petrec uneori şi astfel: mun­ca colectivă este înţeleasă în sensul că unul (secretarul) sau doi oameni alcătuiesc proiectul de hotărîri, iar comitetul execu­tiv îl aprobă ulterior prin vot. Oare votul in sine are aceeaşi „greutate", aceeaşi eficienţă ca şi munca colectivă? Practic s-a constatat că nu! Tocmai de a­­ceea sugerăm comitetului execu­tiv ca hotărârile, planurile de muncă să reprezinte emanaţia dezbaterilor largi, principiale şi temeinice, fără a cădea pe pan­ta discuţiilor sterile, transfor­­mînd consultarea oamenilor în discuţii nesfîrşite; acestea tre­buie să fie concrete, operative, la obiect, eficace şi constructive. STEAUA ROȘIE PAGINA 3 Un erou român în Rezistenţa franceză IOSIF CLISCI Acum un sfert de veac, în anul unor mari cotituri în desfăşura­rea celui de al doilea război mondial, la 2 iulie 1943, cădea eroic pe cîmpul de luptă al Re­zistenţei antifasciste din Fran­ţa, un neînfricat luptător pen­tru libertatea şi independenţa poporului nostru, comunistul Io­sif Clisei. Născut la 12 noiembrie 1961 în casa unui modest funcţionar, Iosif Clisei a păşit pe calea lup­tei revoluţionare încă din anii liceului, cînd a fost primit în rîn­­durile Uniunii Tineretului Co­munist. După absolvirea liceului se înscrie şi devine student al Politehnicii din Bucureşti. Con­­tinuîndu-şi cu aceeaşi ardoare activitatea sa revoluţionară îşi aduce o contribuţie importantă la întărirea legăturilor utecişti­­lor cu masa studenţească, cu di­ferite grupări democratice ale studenţilor, mobilizîndu-i în lupta împotriva politicii de fas­cizare a ţării, pentru drepturi şi libertăţi democratice. In anul 1940, cînd poporul francez s-a ridicat împotriva cotropitorilor hitlerişti prin or­ganizarea mişcării de rezistenţă, chemarea la luptă a Partidului Comunist Francez a avut un pu­ternic ecou şi în rîndurile orga­nizaţiei comuniste a coloniei ro­mâne din Paris, unde se găsea şi Iosif Clisei. Animaţi de un pro­fund sentiment internaţionalist, o dată cu iniţierea primelor ac­ţiuni de luptă împotriva ocupan­ţilor, numeroşi patrioţi români printre care comuniştii Iosif Clisei, Nicolae Cristea, Andrei Sas Dragoş, Iosif Boczor (Wolf Francisc), Călin Ion, Lazăr Ale­xandru şi alţii, s-au încadrat printre primii în formaţiunile de luptă armată. In anul 1941 a fost înfiinţat primul detaşament românesc F.T.P. din regiunea pariziană, condus de Nicolae Cristea, iar după moartea acestuia, de Iosif Clisei. Mai tîrziu, pe măsură ce acţiunile de luptă împotriva ocu­panţilor şi colaboraţioniştilor se diversificau, a fost înfiinţat în aceeaşi regiune, un nou detaşa­­ment românesc, un detaşament special pentru distrugerea trans­porturilor militare ale naziştilor germani. Intre cele mai importante ac­ţiuni de luptă ale patrioţilor ro­mâni contra hitleriştilor se nu­mără acţiunea curajoasă din 2 iulie 1943 a lui Iosif Clisei, ş£­cest erou, a cărui viaţă şi luptă a fost un exemplu strălucitor al . ful detașamentulurt rominesc Murajuk*,- «toegatm F.T.P. (franctirori și partizani).* depage qc w . ^ . ... ' . . n în­b­rerni Ha i H an Im­ i I a Da*­caruia Comitetul militar național al F.T.P.F. i-a consacrat manifes­tul „Unul contra o sută“. In acea zi, intr-un cartier al Parisului, o echipă de patrioţi români înfăptuiesc sub conduce­rea lui Iosif Clisei unul din cele mai minunate acte de eroism, a­ IOAN CHIOREAN cercetător ştiinţific tacind şi nimicind cu grenade un detaşament al inamicului a­­flat intr-un autobuz care circula între Porte de Clichy şi Hôpital Beaujou. Dar, printr-o coincidenţă ne­prevăzută, echipa în retragere se izbeşte de o subunitate ger­mană, care întîmplător la acea oră se afla pe o stradă apropia­tă şi care interveni la auzul îm­puşcăturilor şi exploziilor de grenade. Deşi surprinsă, echipa română se angajă din nou în luptă şi după numai două gre­nade aruncate cu precizie asu­pra noului detaşament, se re­plic, reluîndu-şi retragerea. Rănit fiind de un glonte la pi­cior, Iosif Clisei le ordonă tova­răşilor săi, veniţi în grabă să-l ajute, să se retragă imediat, în­­trucît oprirea ar fi constituit un mare pericol, riscînd ca toţi să cadă în ghearele Gestapoului. Rămas singur, continuă şi mai aprig lupta, atrăgîndu-şi inami­cul pe o stradă opusă. Sîngerind abundent, intră pe poarta pri­mei case din rue Aubrevoir şi se baricadă într-o pivniţă. Din sub­solul acestei clădiri, Iosif Clisei a dus timp de cîteva ore o luptă înverşunată cu 100 de SS-işti ve­niţi din Paris, omorînd mai mulţi dintre ei. Abia după amiază, cînd lui Clisei i s-au terminat cartuşele, hitleriştii reuşesc să pătrundă în pivniţă şi să scoată cadavrul său ciuruit de gloanţe. Partidul Comunist Francez, poporul francez, acordă o înaltă preţuire a portului pe care l-au adus patrioţii români la mişca­rea de Rezistenţă din Franţa. La 7 iulie 1945 — cu prilejul primei comemorări a morţii lui Iosif Clisei, şeful detaşamentu­lui românesc F.T.P. — a fost a­­şezată o placă de marmură pe casa din rue Aubrevoir nr. 2 din oraşul suburban Clichy, unde, singur, timp de cîteva ore a dus o luptă inegală cu duşmanul şi a murit ca un erou. După ce a evocat în faţa mulţimii adunate, in culorile cele mai vii drama­tismul faptelor sale eroice, pri­marul adjunct al oraşului Cli­chy a spus: „Onoare lui Iosif Clisei care a murit pentru Fran­ţa, pentru libertate. Onoare cu­rajosului popor român al cărui fiu a fost Clisei". Generaţiile noastre îşi vor a­­duce aminte întotdeauna de a­dar înflăcărat de idealurile Par­­tidului Comunist Român, ale poporului nostru, el s-a angajat în marea mişcare de Rezistență din Franţa, împotriva aceluiași duşman — fascismul german. ★ Plusuri şi minusuri la începutul secerişului (Urmare din pag. I) La C.A.P. din Văleni, citeva echipe de cosaşi pregăteau căile de acces în lanuri pen­tru combinele care urmează să recolteze 50 ha cu orz şi 140 de ha cu griu. Conducerea cooperativei „speră“ să nu întîmpine greutăţi la seceriş. Noi nu sintem­ însă convinşi. In primul rînd pentru că, deşi combinele sînt gata să Intre în lan, nu se ştie încă cine sînt oamenii care le vor de­servi. Apoi, pentru recoltarea manuală rămîne încă o supra­faţă destul de mare, dar nici aici nu se cunosc ce forţe vor fi folosite, cum vor fi orga­nizate şi cum vor fi retribuiţi secerătorii. Cam prea multe necunoscute acum cînd lanu­rile pot cere în fiece zi de­clanşarea tuturor forţelor la strîngerea recoltei. Nu putem încheia aceste în­semnări fără a semnala că sînt încă locuri unde se pre­feră munca manuală în timp ce combinele stau. Fără în­doială că graba cu care se cere adunată recolta solicită folosirea din plin şi a muncii manuale. Nu vedem însă jus­tificată ţinerea combinelor pe „tuşă“, atunci cînd ar putea să lucreze în condiţii bune şi cu randament sporit. La C.A.P. din Deal erau deja se­cerate manual 70 de hectare de orz şi 5 hectare cu grîu, la Crăieşti 50 de ha, la Cucer­­dea 50 ha etc. Dacă în aceste suprafeţe ar fi intrat combi­nele, recolta ar fi acum în magazie şi nu pe cîmp, în clăi, unde mai pot suferi stri­căciuni şi pierderi. Am consemnat doar cîteva plusuri şi minusuri din acest început de campanie la strân­gerea recoltei. Am făcut-o cu convingerea că factorii inte­resaţi vor lua măsuri pentru înlăturarea neajunsurilor, asi­gurând de la început un ritm susţinut la strîngerea recoltei şi evitarea oricărei risipe.

Next