Steaua Roşie, martie 1969 (Anul 20, nr. 50-75)
1969-03-01 / nr. 50
CUVÎNTAREA TOVARĂŞULUI NICOLAE CEAUŞESCU la adunarea electorală din Capitală (Urmare din pag. 1) lub continuare a industriei chimice, pentru care dispunem de materiile prime necesare şi, în mod deosebit, a producţiei de mase plastice şi de fibre sintetice; sporirea şi diversificarea materialelor de construcţii necesare dezvoltării rapide a tuturor sectoarelor economice şi social-culturale, precum şi satisfacerii nevoilor cetăţenilor; dezvoltarea într-un ritm susţinut a industriei uşoare şi alimentarepentru a asigura o gamă tot mai bogată de bunuri de larg consum. Paralel cu eforturile pentru creşterea capacităţii şi a nivelului industriei noastre, ramura conducătoare a economiei naţionale, o atenţie deosebită se va acorda agriculturii, astfel încît aceasta să asigure realizarea unei producţii de cereale, plante tehnice şi legume la nivelul producţiei ţărilor cu o agricultură avansată. In acest ■scop vom spori producţia de îngrăşăminte, erbicide şi insectofungicide şi vom asigura mecanizarea complexă a lucrărilor agricole; vom intensifica lucrările de ameliorare a solului şi de irigaţii in aşa fel ca pînă în 1980 să amenajăm pentru irigaţii circa 3 milioane şi jumătate hectare; o atenţie deosebită se va acorda zootehniei, atit in ce priveşte creşterea numărului de animale şi păsări, cit şi îmbunătăţirii raselor şi ridicării productivităţii lor. In conformitate cu Directivele Comitetului Executiv al Comitetului Central, în următorul cincinal se va intensifica ritmul construcţiei de locuinţe şi se va dezvolta baza materială a învăţămîntului, ştiinţei şi ocrotirii sănătăţii poporului. Ţinind seama de creşterea rolului ştiinţei in dezvoltarea economico-socială, vom intensifica activitatea de cercetare, punînd pe primul plan rezolvarea problemelor de care depinde progresul rapid, multilateral al patriei. Va trebui continuată acţiunea de perfecţionare şi modernizare a învăţămintului, pentru a asigura pregătirea cadrelor necesare de ingineri, tehnicieni şi muncitori calificaţi, pentru toate sectoarele de activitate. Se va acorda, de asemenea, atenţia cuvenită dezvoltării activităţii cultural-artistice, creării condiţiilor pentru ridicarea continuă a nivelului de cultură a întregului popor. Pentru a înţelege amploarea dezvoltării României în următorul cincinal, mă voi referi la cîteva date sintetice: după studiile preliminare cu privire la programul de dezvoltare a economiei naţionale în următorul cincinal rezultă că în perioada 1971—1975 se va obţine un volum al producţiei materiale mai mare decit cel realizat în întreaga perioadă a primelor trei cincinale 1951—1965. Se prevede ca industria — ramură conducătoare în economie — să asigure in cincinalul următor o producţie de 1,5 ori mai mare decit producţia industrială obţinută in cei 15 ani (1951—1965). Creşteri însemnate sunt prevăzute la produsele industriale de bază. Astfel, producţia de oţel, de energie electrică, autocamioane, mobilă, va fi de circa două ori mai mare decit cea realizată in întreaga perioadă a anilor 1951—1965. Producţia de cărbune, gaz metan, tractoare, ciment, încălţăminte, carne şi ulei va depăşi, în viitorul plan cincinal producţia primelor trei cincinale luate la un loc. Pe această bază, se prevede sporirea în ritm susţinut a produsului social şi venitului naţional, al cărui volum va depăşi în următorul cincinal pe cel obţinut în toţi cei 15 ani (1951—1965). Ca urmare a creşterii potenţialului economic al ţării, volumul investiţiilor destinat dezvoltării ramurilor productive şi activităţilor social-culturale va fi de 1,5 ori mai mare faţă de cel realizat în anii 1951—1965. Dezvoltarea producţiei materiale, sporirea rapidă a venitului naţional vor permite o creştere corespunzătoare a nivelului de trai al populaţiei. Fondul de salarii şi volumul desfacerii de mărfuri destinate populaţiei prin comerţul socialist vor fi in cincinalul 1971— 1975 mai mari decit fondul de salarii şi volumul de mărfuri desfătit populaţiei în întreaga perioadă de 15 ani (1951—1965). Din fondurile de stat şi pe baza de credite va fi construit un număr de apartamente de două ori mai mare decit în primele trei cincinale. După cum vedeţi, tovarăşi, in faţa noastră se deschid perspective măreţe. Realizarea acestor obiective va duce la creşterea generală a bunăstării poporului, la ridicarea nivelului de civilizaţie a patriei noastre. (Aplauze puternice). Pentru înfăptuirea acestor minunate perspective, Frontul Unităţii Socialiste vă cheamă să vă uniţi eforturile. Prin votul de la 2 martie, oamenii muncii îşi vor manifesta voinţa fermă de a realiza aceste aspiraţii, de a înfăptui acest program de progres şi prosperitate, de a asigura înflorirea continuă a naţiunii noastre socialiste. (Aplauze îndelungate, ovaţii şi urale). Dragi tovarăşi, Pentru a întregi tabloul activităţii interne desfăşurate de partid şi guvern, mă voi referi, pe scurt, la măsurile luate în direcţia perfecţionării planificării şi conducerii economiei, a întregii vieţi sociale. După cum este cunoscut, pe baza hotărîrilor Congresului al IX-lea şi ale Conferinţei Naţionale a partidului, Comitetul Central şi guvernul au desfăşurat o intensă activitate în scopul îmbunătăţirii continue a organizării societăţii noastre. Intreprinzind aceste măsuri, partidul nostru a pornit de la faptul că schimbările petrecute în structura socială a României, dezvoltarea rapidă a forţelor de producţie impun, ca o necesitate obiectivă, perfecţionarea formelor de organizare, planificare şi conducere a întregii activităţi economicosociale. Viaţa ne demonstrează la fiecare pas că ceea ce a corespuns anumitor condiţii, unui anumit stadiu de dezvoltare, nu mai corespunde etapei actuale, că pentru a merge înainte trebuie înlocuit tot ce este perimat şi adoptate forme organizatorice şi metode de muncă noi, corespunzătoare condiţiilor concrete de azi. Unul din sensurile majore ale măsurilor adoptate în ultimii ani este perfecţionarea întregii suprastructuri a societăţii noastre, crearea cadrului adecvat pentru participarea mai activă şi mai directă a maselor largi populare la dezbaterea problemelor fundamentale ale politicii interne și externe, la elaborarea hotărîrilor și măsurilor privind progresul continuu al României pe calea socialismului. (Aplauze). Noi considerăm că în esență problema dezvoltării continue a democraţiei socialiste este problema participării poporului la conducerea întregii activităţi a statului. Drepturile şi libertăţile socialiste ale maselor au fost consfinţite în noua Constituţie a ţării, adoptată după Congresul al IX-lea, care garantează practic, prin toate prevederile ei, exercitarea conducerii statului de către poporul însuşi. Un loc central în cadrul măsurilor luate în această direcţie îl ocupă noua organizare teritorialadministrativă a ţării, acordarea unei largi autonomii şi sporirea atribuţiunilor consiliilor populate de toate categoriile. De asemenea, pe linia adîncirii democraţiei noastre socialiste au fost promulgate noi legi, printre care Codul penal, s-au luat măsuri de îmbunătăţire a organizării statale, de perfecţionare a activităţii Marii Adunări Naţionale, a Consiliului de Stat şi a Consiliului de Miniştri. Aceste măsuri au drept scop întărirea legalităţii socialiste, crearea cadrului legal adecvat pentru desfăşurarea în cele mai bune condiţiuni a vieţii sociale, pentru înlăturarea abuzurilor şi ilegalităţilor de orice fel, pentru garantarea în fapt a libertăţilor şi drepturilor cetăţeneşti. (Aplauze puternice). O importanţă mare are, de asemenea, crearea în această perioadă a Uniunii Naţionale a Cooperativelor Agricole de Producţie, chemată să asigure participarea organizată a ţărănimii cooperatiste la conducerea agriculturii şi a întregii vieţi sociale. Pe linia dezvoltării vieţii obşteşti se înscrie şi creşterea rolului sindicatelor în societatea noastră, reglementarea participării reprezentanţilor sindicatelor la activitatea tuturor organelor economice şi de stat. A sporit, de asemenea, rolul în viaţa noastră socială a organizaţiilor de tineret şi femei, a asociaţiilor oamenilor de ştiinţă, a uniunilor de creaţie literar-artistice şi a altor organizaţii obşteşti. Hotăririle Congresului şi ale Conferinţei Naţionale a partidului cu privire la introducerea principiului conducerii colective in toate sectoarele de activitate, în viaţa organelor de partid şi de stat, a organizaţiilor obşteşti, a colectivelor de oameni ai muncii exercită o puternică influenţă in direcţia democratizării întregii noastre societăţi. In acest sens, crearea comitetelor de direcţie în întreprinderi şi instituţionalizarea adunărilor generale ale salariaţilor, deşi în primul an de activitate, se dovedesc deosebit de eficace în atragerea specialiştilor, a maselor largi de salariaţi la conducerea întreprinderilor. In cursul acestui an şi în 1970 vor fi duse pînă la capăt indicaţiile Conferinţei Naţionale privind perfecţionarea planificării şi conducerii economiei, organizării activităţii sociale. Desigur, această preocupare nu va înceta şi nici nu trebuie să înceteze nici după 1970; dimpotrivă, problema perfecţionării organizării sociale va sta permanent în atenţia conducerii partidului şi statului nostru, necesitînd noi măsuri organizatorice şi politice corespunzătoare cerinţelor vieţii, dezvoltării societăţii noastre socialiste. Adoptarea complexului de măsuri la care m-am referit duce nu la diminuarea, ci la creşterea rolului factorului conştient în dezvoltarea socială, a funcţiei planului central, a rolului statului in planificarea şi conducerea societăţii socialiste. In acelaşi timp, aceste măsuri urmăresc îmbinarea armonioasă a conducerii centrale cu autonomia largă a organelor locale şi a unităţilor economico-sociale, asigurând aplicarea consecventă a principiului centralismului democratic aflat la baza întregii organizări şi activităţi a statului nostru. Dezvoltarea continuă a forţelor de producţie, toate transformările care au avut loc în societatea noastră au dus la întărirea colaborării multilaterale dintre clasa muncitoare şi ţărănimea cooperatistă, au ridicat, la un nivel superior, alianţa revoluţionară dintre aceste două mari clase ce alcătuiesc majoritatea societăţii noastre. (Aplauze îndelungate). In acelaşi timp, s-a dezvoltat alianţa muncitorilor şi ţăranilor cu intelectualitatea, cu toţi cei ce muncesc, fără deosebire de naţionalitate. Putem spune că în aceşti ani unitatea întregului popor in jurul Partidului Comunist Român şi a guvernului s-a cimentat neîncetat, devenind o uriaşă forţă motrice a societăţii noastre socialiste. (Aplauze îndelungate, urale şi ovaţii). Un rezultat strălucit al politicii naţionale marxist-leniniste a partidului nostru este realizarea deplinei egalităţi în drepturi pentru toţi cetăţenii patriei, fără deosebire de naţionalitate. Aceasta se oglindeşte, în primul rid, în industrializarea tuturor regiunilor ţării, în asigurarea învăţămîntului în limba proprie, în crearea condiţiilor necesare pentru participarea activă a cetăţenilor de alte naţionalităţi la întreaga activitate socială. Aplicarea acestei politici a dus la întărirea continuă a prieteniei frăţeşti dintre poporul român şi naţionalităţile conlocuitoare în lupta şi munca comună pentru făurirea socialismului pe pămîntul României. (Aplauze îndelung repetate). Crearea consiliilor naţionalităţilor conlocuitoare constituie o nouă manifestare a grijii partidului pentru asigurarea participării tot mai active a oamenilor muncii de altă naţionalitate la întreaga activitate socială din patria noastră. Expresia cea mai grăitoare a unităţii întregului nostru popor o constituie Frontul Unităţii Socialiste recent creat un organism social-politic ce uneşte, sub conducerea Partidului Comunist Român, toate organizaţiile obşteşti şi toate forţele sociale din ţara noastră, asigurînd un cadru organizatoric corespunzător pentru participarea activă la viaţa politică a celor mai largi mase de oameni ai muncii. Rezultatul firesc al dezvoltării ascendente a ţării pe calea socialismului este creşterea încrederii întregului popor in Partidul Comunist Român, recunoaşterea sa unanimă drept forţa politică conducătoare a societăţii noastre socialiste. (Aplauze îndelungate). Aceasta se datoreşte faptului că toţi oamenii muncii s-au convins din proprie experienţă că politica marxist-leninistă a Partidului Comunist Român corespunde pe deplin intereselor vitale ale naţiunii noastre socialiste. Prezentând succint marile transformări petrecute în ţara noastră, succesele obţinute in înfăptuirea programului elaborat de Congresul al IX-lea, perspectivele de viitor, putem afirma cu toată tăria că socialismul se găseşte in România în mîini sigure , în mîinile Partidului Comunist, ale clasei muncitoare, ale întregului popor. (Aplauze puternice, urale şi ovaţii). Iată de ce putem să afirmăm că nu există nici o forţă internă în stare să pună în pericol, în vreun fel, cauza socialismului in România. (Aplauze puternice). Dacă cineva ar încerca să atenteze la cuceririle revoluţionare ale naţiunii noastre ar primi riposta fermă şi hotărită a întregului nostru popor. (Aplauze puternice, urale îndelungate, ovaţii). Se poate pune întrebarea dacă există un eventual pericol din partea forţelor reacţionare din afară. Noi apreciem că în momentul de faţă nu există un asemenea pericol; ţin însă să declar că oricine ar încerca să se atingă de cuceririle noastre socialiste va intimpina rezistenţa unui popor de 20 milioane, strîns unit, hotărît să lupte cu toată energia şi abnegaţia, cu toate mijloacele de care dispunem, pentru apărarea vieţii sale noi, a dreptului său sfint la libertate şi independenţă. (Aplauze îndelung repetate, urale şi ovaţii puternice). Ştim că într-o asemenea luptă nu am fi singuri, că am avea ajutorul ţărilor socialiste, al mişcării comuniste şi muncitoreşti, al tuturor forţelor antiimperialiste şi progresiste din lume. Intr-o asemenea luptă, victoria va fi, fără îndoială, de partea noastră. (Aplauze îndelungate). Totodată, partidul nostru consideră că are obligaţia să facă totul pentru întărirea continuă a capacităţii de apărare a patriei. Am acordat şi vom acorda şi in continuare atenţia cuvenită înzestrării forţelor noastre armate, ridicării capacităţii lor de luptă, armata noastră populară este gata in orice moment, să-şi îndeplinească obligaţiile faţă de patrie, faţă de aliaţii noştri, faţă de cauza păcii şi socialismului. (Aplauze puternice). Iată de ce, prezentindu-ne in faţa maselor cu prilejul alegerilor şi solicitînd votul pentru candidaţii Frontului Unităţii Socialiste asigurăm in mod solemn întregul nostru popor că nu vom precupeţi nici un efort pentru îndeplinirea răspunderii ce ni s-a încredinţat, că vom face totul pentru dezvoltarea continuă a orânduirii noastre socialiste, pentru realizarea idealului de prosperitate şi libertate al naţiunii noastre. (Aplauze îndelungate, urale şi ovaţii). Stimaţi tovarăşi, In cei patru ani care au trecut de la alegerile precedente, Comitetul Central al partidului şi guvernul ţării noastre au desfăşurat o activitate intensă şi pe plan internaţional, în direcţia dezvoltării colaborării şi prieteniei cu toate popoarele lumii. La baza politicii noastre stă convingerea că între sarcinile naţionale şi cele internaţionale există o unitate dialectică. Preocupindu-ne de progresul economic şi social al ţării, nu uităm nici un moment de datoria de a ne aduce contribuţia activă la triumful cauzei socialismului şi păcii în lume. (Aplauze puternice). Ca ţară socialistă, România pune în centrul politicii sale externe prietenia şi colaborarea cu toate ţările socialiste, întărirea coeziunii sistemului mondial socialist, care numai unii poate exercita o influenţă tot mai mare în viaţa internaţională contemporană. Considerăm că deosebirile de păreri şi divergenţele existente în prezent in legătură cu unele probleme ale construcţiei socialiste şi ale vieţii internaţionale au un caracter vremelnic, datoria fiecărui partid de guvernămînt fiind aceea de a acţiona pentru depăşirea lor, pentru normalizarea relaţiilor şi întărirea unităţii dintre toate ţările socialiste. (Aplauze puternice). In acest scop, este însă necesar să veghem la stricta respectare, în relaţiile dintre ţările noastre, a principiilor marxist-leniniste — egalitatea în drepturi, respectul suveranităţii, neamestecul în treburile interne, întrajutorarea tovărăşească, internaţionalismul socialist. Numai unitatea între egali, în toate domeniile de activitate, poate rezista oricăror furtuni, numai o asemenea unitate între ţările socialiste poate face să crească influenţa şi prestigiul socialismului în lume. (Aplauze puternice). După cum orice încălcare a unora din aceste principii nu poate decit să dăuneze unităţii ţărilor socialiste, influenţei socialismului pe plan mondial. Este un adevăr de necontestat că nici o ţară socialistă nu se poate izola, nu poate acţiona de una singură fără a aduce prejudicii propriei sale dezvoltări. Dar tot atit de incontestabil este şi adevărul că orice limitare a independenţei unei ţări socialiste, orice amestec din afară în treburile ei interne, nu numai că nu constituie un ajutor dar aduce daune serioase, atit construcţiei socialismului în ţara respectivă, cit şi socialismului in general. (Aplauze). Iată de ce partidul şi guvernul ţării noastre au militat şi militează neabătut pentru dezvoltarea colaborării şi cooperării dintre ţările socialiste, pe baza sus-amintitelor principii ale marxism-leninismului şi internaţionalismului proletar. Doresc să asigur pe prietenii noştri din ţările socialiste că poporul român este ferm hotărît să facă totul pentru triumful socialismului, că nu există forţă un lume în stare să-l abată de pe acest drum. Ne vom îndeplini întotdeauna îndatoririle internaţionaliste faţă de popoarele tuturor ţârilor socialiste, precum şi obligaţiile decurgînd din alianţele noastre de stat. (Aplauze). Nutrim cele mai calde sentimente de prietenie faţă de popoarele Uniunii Sovietice — marea noastră vecină — faţă de comuniştii sovietici, vom face totul pentru dezvoltarea prieteniei şi colaborării între cele două ţări şi partide. (Aplauze). Sîntem, de asemenea, animaţi de dorinţa sinceră de a face ca relaţiile cu popoarele şi partidele statelor socialiste vecine — Bulgaria, Iugoslavia, Ungaria — să devină tot mai trainice şi puternice. (Vii aplauze). Avem acelaşi sentiment şi faţă de popoarele Cehoslovaciei, Poloniei, Republicii Democrate Germane şi Albaniei — ţări socialiste cu care dorim să dezvoltăm cele mai bune relaţii de colaborare şi prietenie. (Vii aplauze). Ne leagă o caldă prietenie faţă de poporul Chinei — marea ţară socialistă din Asia — faţă de comuniştii chinezi şi dorim să dezvoltăm tot mai mult prietenia şi colaborarea dintre partidele şi ţările noastre. (Vii aplauze). Aceleaşi sentimente purtăm popoarelor Republicii Democrate Vietnam, Republicii Populare Democrate Coreene şi Republicii Populare Mongole — ţări socialiste din Asia de care sîntem legaţi prin bune relaţii de prietenie şi colaborare, pe care dorim să le dezvoltăm şi în viitor. (Vii aplauze). Pentru Cuba, prima ţară socialistă de pe continentul american nutrim, de asemenea, o sinceră simpatie tovărăşească şi dorim ca relaţiile dintre partidele şi popoarele noastre să se dezvolte continuu. (Vii aplauze). Adresăm tuturor popoarelor din ţările socialiste cele mai vii urări de succes in munca pe care o desfăşoară pentru făurirea societăţii noi, pentru împlinirea idealurilor de progres ale maselor, pentru cauza socialismului şi comunismului. (Vii aplauze). Succesele fiecărei ţări în edificarea noii orînduiri sociale întăresc forţa întregului sistem socialist mondial, sporesc prestigiul socialismului în lume. • Partidul Comunist Român, şi guvernul ţării noastre. Frontul Unităţii Socialiste se angajează in faţa întregului popor să militeze şi în viitor, neabătut, pentru dezvoltarea prieteniei şi colaborării cu toate ţările socialiste, pentru întărirea coeziunii sistemului socialist mondial. (Aplauze puternice, prelungite). Stimaţi tovarăşi, România duce o politică externă activă de dezvoltare a relaţiilor de colaborare cu toate statele lumii, fără deosebire de orînduire socială. Avem astăzi relaţii diplomatice cu 90 de ţări şi colaborăm pe plan economic cu peste 100 de state de pe toate continentele. Constatăm cu satisfacţie că ne bucurăm de stima şi prietenia multor popoare, cărora, la rîndul nostru, le purtăm aceleaşi sentimente. Dorim ca şi în viitor să dezvoltăm cele mai bune relaţii cu toate popoarele lumii, pe baza principiilor ce se afirmă tot mai puternic în viaţa internaţională: respectul independenţei şi suveranităţii naţionale, egalitatea în drepturi, neamestecul în treburile interne, respectarea dreptului fiecărui popor de a-şi hotărî singur soarta, calea dezvoltării sale social-politice. (Aplauze). Poporul român urmăreşte cu multă simpatie eforturile pe care le depun ţările de curând eliberate de sub jugul imperialismului pentru dezvoltarea lor economico-socială independentă; dorim să întreţinem în continuare, cu aceste popoare, o largă cooperare in toate domeniile de activitate. Ne exprimăm solidaritatea cu popoarele care se mai află încă în robia colonială şi luptă pentru scuturarea jugului asupririi străine, pentru eliberarea naţională şi socială. (Aplauze). In lumea de azi se afirmă tot mai puternic, ca factor hotărîtor al întregii dezvoltări sociale, clasa muncitoare internaţională în frunte cu partidele comuniste şi muncitoreşti. Pentru ca această forţă uriaşă să-şi exercite tot mai activ rolul în viaţa naţională şi internaţională, se impune realizarea unităţii de acţiune a tuturor celor ce muncesc, a mişcării comuniste şi muncitoreşti — unitate ce se poate înfăptui numai pe baza principiilor marxist-leniniste ale internaţionalisanului proletar, care să asigure deplina egalitate a partidelor, dreptul fiecăruia de a-şi stabili singur linia sa, atît în problemele interne, cit şi în cele internaţionale. (Aplauze puternice). Partidul nostru va dezvolta şi în continuare, pe baza acestor principii, relaţii de strînsa colaborare şi solidaritate internaţională cu toate partidele comuniste şi muncitoreşti, va acţiona pentru depăşirea divergenţelor actuale, pentru întărirea unităţii mişcării comuniste şi muncitoreşti, a tuturor forţelor antiimperialiste. Ca ţară europeană, România este vital interesată în realizarea unor relaţii de colaborare şi prietene între toate statele continentului nostru, in excluderea sub orice formă a folosirii forţei în raporturile interstatale. Considerăm că trebuie continuat cursul destinderi, intensificând lupta contra forţelor reacţionare, revanşarzii* ce se opun cauzei securităţii europene. Pentru realizarea acestui deziderat este necesar să se pornească de la realităţi, să se recunoască frontierele existente, să se recunoască existenţa celor două stata germane şi să se stabilească relaţii diplomatice cu ele. Guvernul român va continua să militeze pentru dezvoltarea relaţiilor de colaborare multilaterală cu toate statele europene, pentru întărirea respectului şi încrederii reciproce între popoare, fiind convins că există posibilitatea de a se înfăptui securitatea şi pacea pe continentul nostru şi în lumea întreagă. (Aplauze puternice). România apreciază că trebuie intensificate eforturile pentru realizarea înţelegerii intre toate statele din Balcani, pentru transformarea Balcanilor într-o zonă a păcii şi colaborării. Popoarele ţărilor balcanice nu trebuie să uite că întotdeauna neînţelegerile dintre ele au servit numai intereselor marilor puteri imperialiste. înfăptuirea uunei colaborări paşnice între ţările balcanice nu dăunează nimănui, ea serveşte atît popoarelor din această zonă, cît şi cauzei păcii europene şi internaţionale. (Vii aplauze). In acelaşi timp, fiind convinşi că toate popoarele sunt dornice de pace, vom acţiona in continuare pentru dezvoltarea colaborării cu ţările de pe celelalte continente, în scopul asigurării păcii şi a unor relaţii care să permită progresul nestingherit al fiecărei naţiuni. Sîntem îngrijoraţi că în diferite părţi ale lumii continuă să se menţină focare de război, surse de pericol pentru pacea mondială, cărţea în locul raţiunii acţionează forţa, deşi este ştiut că niciodată forţa n-a dus la rezolvarea litigiilor dintre state. Exprimînd deplina solidaritate cu lupta poporului vietnamez, ne exprimăm speranţa că tratativele de la Paris vor duce la încetarea războiului şi retragerea trupelor străine dinVietnam, astfel ca poporul vietnamez să-şi poată rezolva singur problemele, fără nici un amestec din afară. (Aplauze). De asemenea, considerăm că este necesar să se ajungă, pe baza rezoluției Consiliului de Securitate din noiembrie 1967, la o soluţionare cît mai grabnică a conflictului din Orientul Mijlociu şi la restabilirea deplină a păcii în această zonă a lumii. Sîntem conştienţi că in lume acţionează forţele imperialiste şi reacţionare care pot pune în primejdie pacea şi dezlănţui un nou război mondial. De aceea, astăzi, mai mult ca oricînd, este necesară intensificarea luptei popoarelor împotriva imperialismului, pentru pace. Este necesar să se depună noi eforturi pe calea înfăptuirii dezarmării, întreprinzindu-se măsuri concrete, cum ar fi: retragerea trupelor străine de pe teritoriile altor state în graniţele naţionale; desfiinţarea bazelor militare amplasate pe teritoriul altor ţări; realizarea unor zone denuclearizate; desfiinţarea N.A.T.O. şi, concomitent, a pactului militar de la Varşovia. Trebuie să se înţeleagă că fără măsuri concrete, care să creeze un climat de încredere, nu se poate progresa pe calea dezarmării, a înlăturării pericolului unui nou război mondial. Interesele omenirii cer să se renunţe definitiv şi în fapte la politica războiului rece, la „zănganitul de arme, la demonstraţiile de forţă, de felul manevrelor militare pe teritoriul sau la graniţele altor state, la ameninţări — care nu fac decât să adâncească neîncrederea şi încordarea internaţională. (Aplauze puternice). România consideră că guvernele statelor europene ar aduce un mare serviciu cauzei securităţii şi păcii pe continent şi în lume dacă ar lua hotărârea să se renunţe la organizarea de manevre militare şi alte demonstraţii de forţă la graniţele sau pe teritoriul altor state. (Aplauze puternice, îndelung repetate). Astăzi, popoarele nu se mai mulţumesc numai cu declaraţii despre bune intenţii, cu declaraţii generale despre pace, ci aşteaptă acţiuni şi fapte concrete care să ducă la destindere, la dezvoltarea colaborării şi păcii între popoare. Pe această cale noi considerăm că trebuie să acţioneze toate popoarele, mari sau mici, răspunderea pentru cauza păcii purtînd-o, deopotrivă, toate statele lumii. (Aplauze puternice). In lumea de azi, împotriva politicii cercurilor imperialiste, pentru apărarea păcii, se ridică forţe uriaşe: ţările socialiste, partidele comuniste şi muncitoreşti, mişcarea de eliberare naţională, mişcarea antiimperialistă, toate popoarele dornice de pace. Dacă aceste forţe vor acţiona unite, fără îndoială că ele vor putea asigura pacea in lume. România nu va precupeţi nici un efort pentru a-şi aduce contribuţia activă la victoria lor în lupta pentru pacea şi fericirea popoarelor. (Aplauze puternice). Frontul Unităţii Socialiste cheamă întregul popor ca, prin votul de la 2 martie, să-şi manifeste voinţa de prietenie cu toate popoarele, voinţa de a lupta neîncetat pentru asigurarea păcii în lume. (Aplauze puternice). Vă chemăm, dragi tovarăşi, ca prin votul vostru să aprobaţi politica externă promovată pină acum, exprimîndu-vă, totodată, voinţa fermă de a susţine şi pe viitor această politică ce corespunde pe deplin intereselor poporului nostru, cauzei socialismului şi păcii. (Aplauze puternice, îndelung repetate). Stimaţi tovarăşi, Am înfăţişat sintetic activitatea partidului şi guvernului pentru înfăptuirea programului elaborat de Congresul al IX-lea şi a hotăririlor Conferinţei Naţionale pentru făurirea deplină a socialismului în patria noastră. De asemenea, m-am referit la liniile directoare ale politicii de dezvoltare economico-socială şi ale politicii externe, pe baza căreia partidul nostru se angajează să conducă ţara în anii următori. Realizările de pină acum in toate domeniile de activitate constituie cea mai grăitoare dovadă să intre vorbele şi faptele comuniştilor există o deplină unitate, că pentru Partidul Comunist Român nu există nimic mai presus decit servirea fără preget a intereselor poporului român, a cauzei socialismului. (Aplauze puternice, urale şi ovaţii îndelungate). Masele largi populare au deplina convingere că înfăptuind neabătut politica marxist-leninistă a partidului nostru asigură mersul tot mai ferm al României pe calea socialismului, contribuie la triumful păcii şi colaborării intre popoare. (Aplauze îndelungate). Cetăţeni ai României socialiste, votul de la 2 martie, trebuie, să fie o confirmare a unităţii întregului popor în jurul Partidului Comunist Român, o exprimare masivă a adeziunii maselor la politica sa internă şi externă şi, în acelaşi timp, o demonstraţie a voinţei unanime a tuturor celor ce muncesc de a-şi pune întreaga capacitate de muncă în slujba dezvoltării continue a patriei noastre socialiste. (Aplauze puternice, urale). Votînd la 2 martie candidaţii Frontului Unităţii Socialiste — candidaţii poporului însuşi — veţi vota, tovarăşi, pentru realizarea propriilor voastre idealuri şi aspiraţii, pentru stabilirea jaloanelor unei noi perioade de muncă rodnică şi avînt creator, de mari înfăptuiri în ridicarea materială şi spirituală a patriei, în creşterea bunăstării poporului român. (Aplauze îndelungate). Frontul Unităţii Socialiste cheamă întregul popor — muncitori, ţărani, intelectuali, bărbaţi, femei, tineri şi vârstnici, români, maghiari, germani şi alte naţionalităţi — să dea girul încrederii sale tuturor candidaţilor în alegerile de la 2 martie. Acest vot va afirma hotărârea întregii noastre naţiuni de a merge neabătut înainte, sub conducerea Partidului Comunist Român, în marele Front al Unităţii Socialiste, spre desăvârşirea grandiosului edificiu al socialismului în patria noastră, spre îndeplinirea înaltelor idealuri de libertate, dreptate socială şi bunăstare pentru care au luptat generaţii de-a rîndul, spre deschiderea drumului ce duce către viitorul de aur al omenirii — societatea comunistă. (Aplauze puternice). Sub conducerea Partidului Comunist Român, uniţi în Frontul Unităţii Socialiste, înainte spre noi victorii în făurirea deplină a socialismului! (Aplauze puternice, urale şi ovaţii). Să înflorească necontenit, liberă şi independentă, scumpa noastră patrie — Republica Socialistă România ! (Aplauze puternice, urale şi ovaţii). Să se dezvolte continuu prietenia şi unitatea ţărilor socialiste, a partidelor comuniste şi muncitoreşti, a tuturor forţelor antiimperialiste şi democratice! (Aplauze îndelungate). Să se întărească colaborarea şi prietenia între toate popoarele lumii, să triumfe pacea pe pămînt! (Aplauze puternice şi urale îndelung repetate; întreaga asistenţă ovaţionează minute în şir pentru Partidul Comunist Român, pentru Comitetul său Central, pentru patria noastră iubită — Republica Socialistă România). STEAUA ROSIE PAGINA 3