Steaua Roşie, octombrie 1970 (Anul 21, nr. 230-256)
1970-10-18 / nr. 245
h trăi vîrstnic, Iară a fi bătrîn © MUNCA — IMPORTANT STIMULENT VITAL © OBOSEALA _ PRELUDIU AL SENESCENŢEI • SA dAui VIAŢA anilor şi nu ani vieţii O CEA DE-A „TREIA VIRSTĂ“— O PROBLEMA DE PROFILAXIE © NU TRAUM PENTRU A MUNCA, Ci MÎNCAM PENTRU A TRAI • SA ÎNVĂŢĂM A NE STAPINI EMOŢIILE • MIŞCAREA — CONDIŢIE A EXISTENŢEI NOASTRE @ NATURA — „ELIXIR“ MIRACULOS Privită mai îndeaproape viaţa noastră se caracterizează printr-o interacţiune continuă a organismului uman, purtător al unei anumite constituţii ereditare individuale, cu factorii ecologici (climatici, nutriţionali, profesionali, sociali) aparţinînd mediului în care trăim. Ca o luminare care începe să se topească din însuşi momentul aprinderii ei, viaţa cunoaşte îmbătrînirea ca pe cea de-a „treia vîrstă“ a sa. Ştiinţa a explorat pînă acum numeroase zone ale acestui extraordinar capitol al vieţii şi posedă suficiente probe pentru a afirma că tinereţea, chiar dacă nu este eternă, cum spun unele legende, ea poate fi menţinută, prelungită dincolo de hotarele ei de pînă acum. In aceşti ani în care istoria depune cea mai strălucită mărturie asupra tinereţii noastre milenare, refuzul mîndru al bătrîneţii din: „Tinereţe fără bătrîneţe şi viaţă fără de moarte“ — a dobîndit valoarea unui simbol. Schematizînd, avem între 20—30 de ani perioada de maximă asimilare şi încadrare în viaţa socială, între 30—50 perioada analizelor, a creaţiei şi a procreaţiei, iar după 50 şi 60 de ani vîrsta sintezelor. Cu un singur corectiv: coeficientul de individualitate al fiecăruia dintre noi. Din punct de vedere spiritual, bă, trîneţea începe atunci cînd omul nur mai trăieşte în prezent şi viitor, cii întoarce faţa spre trecut. Altfel spus graniţele îmbătrînirii ni le trasăm noi înşine. Un regim de viaţă echilibrat, bine alcătuit şi respectat întreţine sănătatea şi este garanţia unei vieţi îndelungate. La temelia* acestuia stă munca — cel mai important stimulent vital. In acest sens, continuitatea vieţii active capătă semnificaţia generală a unui principiu universal valabil pentru păstrarea vigorii fizice şi intelectuale, pentru prelungirea tinereţii şi a duratei de viaţă. O existenţă activă, căreia să nu-i fie străine nici una din bucuriile vieţii, dar raţională şi echilibrată, asigură nu numai o capacitate vitală şi creatoare normală dar şi o sănătate durabilă. Măsura vieţii omului rezidă nu numai în durata sa cronologică ci şi în chibzuita ei folosire. Un tînăr care, fără cumpătare îşi suprasolicită organismul, este un „bătrîn" pentru moment. Este adevărat că după un timp îşi va reface forţele. Oboseala prelungită constituie însă preludiul senescenţei (îmbobonirii). Cînd omul rămîne dator odihnei zi de zi, cînd se înglodează în ,,datorii neplătite“, cînd uzează de prea multe „poliţe neonorate“, „scadenţa“ nu va întîrzia. Repausul nu-i va mai ajunge în refacerea forţelor, echilibrul organismului va evolua spre ceea ce numim vîrstă înaintată“. A şti să respecţi alternarea muncii şi odihnei, a şti să le organizezi raţional pe amindouă, înseamnă a stăpini una din regulile de bază ale artei de a trăi şi a avea larg deschisă calea spre „tinereţea fără bătrîneţe“. Traiul neechilibrat, cu ore neregulate şi insuficiente de somn, o alimentaţie nepotrivită, lipsa de mişcare, de sport, o muncă dusă într-un ritm exagerat, nerespectarea regulilor de igienă şi mai ales o continuă încordare nervoasă — macină încetul cu încetul zilele omului, scurtîndu-i viaţa. Respectarea unui regim judicios alcătuit este o condiţie primordială şi totodată garanţia unei vieţi sănătoase şi îndelungate. Cheltuirea raţională a timpului, economisirea energiei nervoase, păstrarea bunei dispoziţii chiar în împrejurări nefavorabile fac parte din ceea ce am putea numi „arta de a trăi vîrstnic, fără a fi bătrîn“. înfruntarea vîrstei este, dacă vreţi, un fel de „dispută“ în care cei cu o sferă de înţelegere mai largă pornesc cu un mare avans faţă de ceilalţi. Să nu ne lăsăm dezechilibraţi de avalanşa „agresiunilor“ zilnice, a situaţiilor conflictuale, inerente vieţii fiecăruia dintre noi, să încercăm a promova încrederea în propriile noastre forţe, calmul, stăpînirea de sine. Trebuie desigur antrenament, răbdare, autoeducaţie. Starea de bună dispoziţie, de vioiciune, de optimism generează un climat favorabil unei funcţionalităţi integre a organismului, constituie însemnate Stimulente vitale pentru cel vîrstnic. Tinereţea nu este numai o chestiune de formă fizică ci şi o capacitate spirituală, capabilă de dăruire continuă, robustă, creatoare. înainte de a fi o vîrstă, tinereţea este o aptitudine, o opţiune şi o rigoare. Sînt oameni care nu îmbătrinesc în ciuda anilor şi sînt bătrîni care nu au fost niciodată tineri. Bătrineţea începe acolo unde se termină însufleţirea. Entuziasmul menţine tonusul psiho-fizic al vârstnicilor. Nu părul alb, sau ridurile de pe faţă, ci sentimentul că viaţa a trecut fără rost, superficialitatea, indiferenţa, blazarea o îmbătrinesc pe cel vîrstnic. In profilaxia celei de-a „treia vîrste“, arta de a ne feri de îmbolnăviri, de a ne gospodări astfel încît să dăm un randament maxim fără a ne epuiza, a ne doza bine odihna şi efortul sînt comandamente esenţiale. De altfel pe un suport fizic temeinic, spiritul îşi păstrează tonusul optimist. Cu alte cuvinte, o bătrîneţe sănătoasă nu acoperă doar zona fizicului ci şi pe cea a echilibrului interior sufletesc. Deprinderile unei vieţi raţionale dobîndite în anii tinereţii şi respectate consecvent toată viaţa, constituie garanţia longevităţii. Aş spune că secretul unei vieţi lungi este nu numai simplu, dar la îndemîna oricui, depinde numai de noi să nu ne-o scurtăm! Chiar dacă sîntem conştienţi de faptul că abuzul alimentar, de băuturi alcoolice, de cafea, de tutun sau de efort fizic, intelectual poate dăuna sănătăţii, atîta vreme cit ne domină aceste patimi înseamnă că subestimăm gravele lor consecinţe. Abuzurile duc la uzură, la degenerare, la îmbătrînirea organismului. Modificările iniţial-funcţionale, apoi structurale survin dent, treptat sunt neglijate, fiindcă, din păcate, nu au o formă de exprimare alarmantă, aşa cum sunt în realitate, cînd se cumulează. Aşadar, îmbătrînirea este un proces lent, treptat, care se desfăşoară pe nesimţite. Pînă şi necesităţile indispensabile vieţii — cum ar fi alimentaţia —, se pot transforma în toxice, şi nu degeaba spun unii că cel mai mare duşman al tinereţii este un bun bucătar. Creşterea greutăţii este un semn că raţia alimentară trebuie redusă. Mai cu seamă principalele surse de formare a grăsimilor in organism (grăsimi animale, pîine, paste făinoase, zahăr, dulciuri etc.). Omul, preocupat de sănătatea sa, trebuie să fie convins că una din funcţiile biologice cele mai importante este mişcarea. Cu cit civilizaţia îi cere acestuia mai puţină mişcare, cu atît ea îi devine mai necesară. La toate vârstele cultura fizică, sub toate formele sale: gimnastică de înviorare dimineaţa, turism, sport, mers pa jos etc. — perfecţionează deprinderile, îmbogăţeşte aptitudinile, măreşte randamentul activităţilor fizice sau intelectuale. In plus, natura este acel „miraculos elixir“ care ne întinereşte cu adevărat. Mai repede decit toate leacurile din lume, natura ne potoleşte zbuciumul minţii, ne linişteşte sufletul, ne împrospătează, ne înnoieşte forţele şi ne strecoară în toată fiinţa un dor nestăvilit de viaţă. O recapitulare succintă a principalelor elemente necesare menţinierii şi întreţinerii tinereţii fiziologice a organismului: respectarea odihnei, implicînd arta de a dormi, alimentaţia raţională, cu excluderea hotărîtă a supraalimentaţiei şi a intemperanţei, ritmicitatea în planificarea activităţii şi odihnei. A trăi în plenitudinea funcţiilor noastre vitale, înseamnă a ne păstra sănătatea, a nu ne limita la satisfacţia funcţiilor vegetative ale organismului, a fi conştienţi de necesitatea unei existenţe raţionale. îndemnul către o viaţă echilibrată a fost, este şi va fi întotdeauna bogat în roade. NICOLAE OSTIN doctorand în ştiinţe medicale © NORBERT WIENER, pă© EXISTA peşti care trănintele ciberneticii, îl citea la iese în apă fierbinte? Existenvîrsta de patru ani pe harta unei asemenea varietăţi de vin? Wiener a fost admis la peşti a fost semnalată de nouă ani în cursul superior de membrii unei expediţii, în aliceu, iar la 18 ani şi-a susţinere fierbinţi ale unor mici nui, la Universitatea Harvard, lacuri din oazele pustiului dizertaţia de logică matematiaustralian Simpson. Neobişcă, obţinind titlul de doctor în uniţii peştişori măsoară 10— filozofie, 15 cm lungime. Iill'll • «liI 11 111 * li.'llIllI l’.i 'îl1! Fără cuvinte Desen de ȘTEFAN BOROȘ Ştiaţi Cei «+* © JAPONIA îşi schimbă contururile? La această concluzie a ajuns cunoscutul seismolog japonez Tuney Rikitake: potrivit lui, insula Honshu se micşorează în diametru cu cîţiva cm pe an, mărindu-se în acelaşi timp în lungime de la nord la sud. Omul de ştiinţă japonez presupune că schimbările sunt legate de mişcările tectonice din scoarţa terestră. ★ © IN CURSUL anului 1969 pe globul pămîntesc au avut loc 16 erupţii vulcanice şi 19 cutremure, iar pe suprafaţa Pămîntului au căzut 16 meteoriţi, dintre care zece pe teritoriul S.U.A.? In cinci cazuri s-au observat depuneri de substanţe ce făceau parte din componenţa meteoriţilor. ★ © POLENIZIND plantele, albinele aduc un venit de 20__30 de ori mai mare decit valoarea mierii şi cerii pe care le produc. Datorită acestui fapt, stupii plasaţi într-o livadă dau o recoltă cu cca. 40 la sută mai mare. ba EXISTA o legătură între Egiptul antic şi America de Sud? Această ipoteză a fost recent confirmată de arheologii din Chile, care au descoperit în ţara lor mumii şi amulete preţioase, foarte asemănătoare cu amuletele faraonilor egipteni. NOI PENSIONARI AI „ZO0“ BUCUREŞTI Atracţie pentru numeroşi vizitatori din Capitală şi din provincie. „ZOO“ Bucureşti îşi măreşte în acest sezon numărul pensionarilor săi cu noi specii de animale de pe diferite meridiane ale lumii. Pe baza unor schimburi cu firme din străinătate, în aceste zile urmează să sosească: zebre şi girafe din Africa, dromaderi, cămile bactriene (cu două cocoaşe) de origină asiatică, canguri Beunet, vulpi argintii şi platinate, nurci, nutrii, chinchila — animale foarte rare — cîini Beagle etc. Obişnuit doar cu interminabile deplasări pe aleile grădinii, pentru a admira animalele, vizitatorul va fi plăcut surprins cînd în această iarnă — notăm că începînd din acest an porţile grădinii nu vor mai purta lacăt şi inscripţia închis pe timp de iarnă — va fi invitat la o plimbare prin împrejurimi cu trăsura. Prin grija organizatorilor, două trăsuri cu cai îi vor purta pe amatori pe drumurile pădurii Băneasa. Totodată, o unitate comercială va încălzi pe cei îngheţaţi cu tradiţionala ceaşcă cu ceai fierbinte. Moda de toamnă-iarnă 1970 Moda, după unii capricioasă precum condiţiile atmosferice, după alţii „un lucru serios, căruia îi datorăm respect", îşi are calendarul ei. Fiecare sezon aduce ceva nou , accentuarea anumitor detalii, uneori chiar schimbări de linie în domeniul vestimentar. Recenta „Paradă a modei" organizată de U.J.C.M. Mureş în colaborare cu Centrul de creaţie al UCECOM, a fost edificatoare în acest sens. Despre amănuntele privind moda de toamnă-iarnă nea vorbit Margareta Dumitrescu, creator la Centrul de creaţie al UCECOM Bucureşti. — Pentru acest sezon, rochiile își pierd din alura sportivă și revin la silueta suplă, fină. Linia fluidă, aproape de corp, cu talia marcată la locul ei ori plasată mai sus sau mai jos avantajează orice tip de constituţie fizică. La rochiile de seară se preferă mînecile largi sau bufante, corsajul bluzat, în special cînd ţesăturile sînt uşoare. In ce priveşte lungimea, se tinde spre „midi" şi „maxi", pentru adolescente rămînînd totuşi actuale fustele „mini". Pantalonul constituie un element foarte actual în ţinuta femeii moderne. Se revine la pantalonul drept, purtat deasupra botinelor. De remarcat aici o noutate: pantalonul poate fi confecţionat fără cusăturile laterale. Ce viitor au tricotajele? — Fără îndoială li se acordă o mare atenţie atit ca accesorii— veste, bluze, pulovere — cit şi compleuri sau rochii tricotate ori croşetate, din lină sau fire sintetice. Ce caracterizează taioarele și mantourile? — Taioarele se impun cu linia amintită, necesitind fuste lungi sau semilungi. Caracteristica mantourilor constă în bustul mic, uneori îngust, talia marcată sau numai sugerată, plasată uneori mai sus. Impermeabilele de asemenea se individualizează prin două lungimi: „mini" — purtat peste pantaloni, cu căptuşeală din blană sintetică sau numai garnituri din blană la guler şi tivuri, şi „maxi" care urmăreşte linia mantourilor. Se utilizează cu precădere ţesături cu faţa lucioasă sau materiale imprimate cu desene de piele de reptilă sau blană de tigru. Deosebiri esenţiale între rochiile de zi şi cele de seară? — Ţinuta de zi rămîne în gen sport, cu fuste de diferite lungimi, drepte sau uşor evazate, cu mînecile în general lungi. La lungimile „midi" și „maxi" sint butonate pină jos, dar se încheie la nasturi sub forma de „mini". Rochiile de seară au împrumutat o linie mai romantică, mai sobră, cu gîtul tot in gen chemisier și vor fi mai cu seamă lungi, din stofă sau mătase. Care sint culorile la modă? — In general toate tonurile de gri, negru, roşu stins, mov, bordo, albastru marin, bronz, atît pentru zi cit şi pentru seară. La tricotaje, combinaţii vii. Ce materiale se preferă? — Prin calităţile sale practice, jerse-ul deţine prioritatea în gama materialelor la modă. Alte ţesături utilizate sînt: voal de lină, crep, imprimat sau jaguard inspirat din desenele pentru stofele de mobilă. O noutate pentru acest sezon o constituia imprimeurile şi mătasea naturală. Noutăţi in domeniul accesoriilor? — Am amintit garniturile de blană care sînt foarte moderne, la fel şi ornamentaţia ţinutei de seară prin ţesături transparente, dantelă, broderie, catifea, ţesături strălucitoare din lume sau lăcuite. Cordoanele late, simple sau împletite completează in continuare ţinuta de zi. Să nu uităm insă de bărbaţi..! — La bărbaţi merge costumul sport, butonat la doi nasturi de la talie în sus, cu buzunare aplicate, eventual clape, revere destul de late şi uşor rotunjite. Costumul de zi are un general linie de inspiraţie tinerească, butonat la trei nasturi, revere lăţite, buzunare orizontale, slitadine la spate. Costumul elegant se înregistrează în special închis la două rînduri de nasturi de la talie în sus, revere late, rotunjite, buzunarele cu clape, sliț lateral. Pantalonii se disting prin trei tipuri principale : clasic — ajustat prin pense, betelie normală, închiderea prelungită, lărgimea 24 cm , sport — cu manşete de 3,5—4 cm ; stil tineresc — cu buzunare fantezii, cusături laterale cu tighele, închiderea cu fermoar. Pardesiile şi paltoanele sunt mai lungi ; se foloseşte căptuşeala în contrast cu culoarea stofei. în încheiere aş aminti de succesul repurtat de modelele noastre şi peste hotare, la Berlin şi Belgrad, în curînd creaţiile româneşti îşi vor face prezenţa şi la Paris, unde sperăm să fie bine primite, îndeosebi cele ornamentate cu motive de inspiraţie folclorică. Consemnat: ^1. GIDOEALIN CA v • ’_/‘ • • } ‘ ■ ' cM' M jp|• ’x ■'! ' ' • * \7 ■ ■■ wl vjj w Salopetă practică, dintr-o bucată, realizată din tricot sintetic. Ansamblu tineresc, cu fusta semilungă. Scurtă cu guler și căptușeala din blană. FILE DE ISTORIEMeşteşugurile Reghinul de azi, ca şi Reginul de acum peste şapte veacuri, aşa cum este rostuit în cadrul geografic al Văii Mureşului, ne oferă prin nenumărate izvoare scrise şi nescrise, urme şi vestigii materiale, o impresionantă frescă a trecutului său multisecular. Deşi nu putem spune că Reghinul nu s-a bucurat de-a lungul vremii de atenţia unor cronicari sau istorici, o reconstituire cît mai fidelă, sub toate aspectele, a istoriei acestei aşezări, nu s-a făcut încă. Aşa cum nu s-a făcut nici pentru alte vechi aşezăriurbane din părţile răsăritene ale Transilvaniei. Ca urmare, articolul de faţă îşi propune doar schiţarea cîtorva coordonate economice caracteristice orînduirii feudale — apariţia şi dezvoltarea meşteşugurilor, rolul şi locul breslelor în viaţa urbană a Reghinului medieval. Documentar, vechimea aşezării este atestată din epoca feudalismului timpuriu (mai precis din 1228, după cum reiese dintr-un act de danie al cancelariei regatului ungar). După unele izvoare, se pare că Reghinul fiinţa încă din veacul al XII-lea, fiind ridicat pe ruinele unei aşezări dacice, începînd cu sfîrşitul secolului al XlII-lea în procesul de coabitare feudală al populaţiei autohtone cu coloniştii (originari probabil din părţile Rinului), amprenta săsească va determina profunde transformări noului villa (sat) de pe Mureş. Faptul că în anul 1300 Reghinul este reşedinţa unui decanat bisericesc, iar în 1332 a unui capitol, reflectă creşterea importanţei lui în raport cu poziţia social-economică şi politică a celorlalte aşezări din extremitatea estică a Transilvaniei. Totuşi, din punct de vedere economic Reghinul se va menţine încă şi-n a doua jumătate a veacului al XIV-lea în sfera de influenţă a Clujului, întrucît meşteşugarii şi negustorii clujeni îşi desfăceau aici importante cantităţi de mărfuri şi se aprovizionau cu materie primă (piei, lină etc.) şi produse agricole. Un document din 1361 vorbeşte de tîrgul din Regin (Reghin), unde soseau cu mărfurile lor nu numai negustorii clujeni ci şi cei bistriţeni. De aici şi rivalitatea dintre cele două oraşe pentru monopolul comercial la tîrgul din Reghin, de care — mai tîrziu — va profita patriciatul local, începînd cu secolul al XV-lea oraşul înregistrează o perioadă de înflorire economică. Alături de îndeletnicirile agricole, apar şi se dezvoltă numeroase meşteşuguri, care-i conferă o evoluţie spre formele de civilizaţie urbană. Recunoaşterea aceasta va fi făcută şi pe cale oficială. Intr-un document din 1427 Reghinul apare pentru prima dată ca tîrg (oppidum Regen), iar în 1434 voievodul Transilvaniei Ladislau Bănffy întăreşte Reghinului dreptul de a ţine tîrguri. De remarcat faptul că, în această perioadă, produsele meşteşugăreşti din Reghin şi Sighişoara constituiau un monopol al comercianţilor din Sibiu şi Braşov, care le desfăceau apoi pe pieţele din ţările române şi ale Orientului. Deşi date sigure despre constituirea unor bresle în Reghin vom avea abia pentru secolul următor, din registrul frăţiei sibiene (Bruderschaft — a sfîntului loan a calfelor de cizmari cu sediul la Sibiu — unică în felul ei), din anul 1484, aflăm că din Reghin erau 14 calfe, numărul meşterilor cizmari — după cum îl aprecia prof. Şt. Pascu — putînd fi mai mare dacă ţinem seama de faptul că în acest oraş erau numeroşi meşteri unguri şi români, alături de cei germani. Intrucît numărul de cizmari, curelari şi pielari din Reghin nu va fi prea mare nici în secolul al XVI-lea, şi interesele nu-i mînau spre încadrarea în uniunile interurbane, ei vor alcătui spre sfîrşitul aceluiaşi veac o singură breslă, putîndu-şi astfel apăra în comun interesele. In 1570 se organizează în breslă măcelarii. Dintr-un alt document, datînd din acelaşi an, aflăm că la un iarmaroc din Teaca croitorul clujean Laurenţiu Eppel şi-a lăsat căruţa încărcată cu haine de-a gata (vestibus sarcitis) In paza lui Ioan Balma, calfă de croitor (servus sartorius) din Reghin. Deşi documentul nu pomeneşte nimic despre existenţa unei bresle a croitorilor în Reghin, este cert că încă în acea vreme oraşul avea şi cîţiva meşteri şi calfe de croitor. Această afirmaţie este întărită şi de faptul că, în Catalogus civium novitiorum — registrul de locuitori noi înscrişi în Cluj începînd cu anul 1587 şi pînă la 1599, între cei 78 de meşteşugari şi negustori (capi de familie) proveniţi din alte centre ale Transilvaniei, cîţiva croitori şi pielari sînt originari din Reghin, la Cluj ei găsind un teren favorabil pentru activitatea lor, datorat în mare măsură cerinţelor mereu crescînde manifestate de nobilime şi păturile urbane avute. Un alt element, de loc neglijabil, care ilustrează grăitor creşterea importanţei acestei localităţi, îl desprindem din lucrarea lui Abraham Ortolius din Antwerpen intitulată „Theatrum orbis terrarum“ (apărută în 1574). Pe una din numeroasele hărţi cuprinse în acest volum, întocmită în anul 1566, alături de alte oraşe (între care Bucureşti, Tg.-Mureş) este trecut şi oraşul Reghin. Prin urmare, încă din acea vreme, Reghinul era considerat ca una dintre cele mai importante și înfloritoare așezări din estul Transilvaniei. Alte date privind breslele Reghinului ne parvin din veacurile XVII— XVIII, cînd — documentar — sînt atestate breslă pielarilor (ca breslă aparte, in 1662), breslă curelarilor (cu statute proprii din 1681) şi „corporaţia“ cizmarilor care, în 10 iulie 1725 obţine privilegiul de breslă independentă de la împăratul Carol al VI-lea. Breslă pielarilor, de pildă, s-a constituit încă înainte de 1662, din acest an s-a păstrat însă cel mai vechi registru al său. Atunci cînd acest ţinut, a fost devastat de oastea turco-tătară a lui An Paşa şi în multe localităţi din judeţul nostru ciuma a mărit considerabil numărul victimelor, s-a făcut conscripţia membrilor din breslă pielarilor, găsindu-se în viaţă 50 de maiştri meşteşugari. Mai tîrziu, în special după incendiile din 1686, 1750 şi 1767, care au provocat uriaşe pagube materiale oraşului, autorităţile locale vor încerca înfăptuirea unor măsuri cu caracter edilitar după modelul celor existente la Sibiu şi Braşov. Deşi tardive, ele vor influenţa pozitiv evoluţia urbanistică a acestei aşezări, care — după reîmpărţirea administrativă a Transilvaniei efectuată de împăratul Iosif al II-lea prin reformele din anii 1783—1784 — va deveni reşedinţa unuia din cele 11 comitate. Concivitatea decretată de împăratul iluminist lovea mai grav în exclusivitatea municipalităţii săseşti, în naţiunea săsească în genere. Ridicîndu-se restricţiile, se deschiseră şi altora porţile pentru intrarea în oraş şi în bresle. Viaţa politică, economică şi administrativă a Reghinului, receptivă la toate aceste mari prefaceri, va asigura urbei o dezvoltare şi mai substanţială, corelată de nevoile societăţii. IOAN CHIOREAN IOSIF MUZSAY Convocatorul breslei curelariior din Reghin Pi :i ?#' JÂiPiL, lp pb’*!p' . ■PP Reghinul în secolul al XVII lea Leonardo da Vinci nu a fost primul. După ani îndelungaţi de studii şi cercetări, specialistul britanic in probleme de aeronautică, Charles Gibbs-Smith, a stabilit că Leonardo da Vinci nu a fost primul care a conceput principiul elicopterului, aşa cum se crede în general. Intr-un manuscris flamand, datînd din anul 1325, el a descoperit schiţa unui elicopter-jucărie, care precede cu 150 de ani desenele lui Leonardo da Vinci. în manuscrisul găsit este descris şi modul de funcţionare: jucăria are la partea superioară o elice plasată în vîrful unui ax. Prin tragerea unui şnur înfăşurat în jurul axului se imprimă elicei o mişcare rotativă tot mai rapidă, pînă ce elicea se desprinde şi se înalţă. Gibbs- Smith a descoperit modele similare într-o pictură din anul 1460 şi în sticla colorată a unui vitraliu. Leonardo da Vinci (1452—1519) a lăsat numeroase manuscrise şi peste 500 de schiţe descriind diferite maşini de zburat. Modelul său de elicopter (1486) este acţionat de un arc de ceasornic. Dar, spune Gibbs-Smith, el nu a acordat acestor maşini atenţia pe care o consacra celorlalte activităţi ştiinţifice şi artistice.