Steaua Roşie, octombrie 1970 (Anul 21, nr. 230-256)

1970-10-18 / nr. 245

h trăi vîrstnic, Iară a fi bătrîn © MUNCA — IMPORTANT STIMULENT VITAL © OBOSEALA _ PRELUDIU AL SENESCENŢEI • SA dAui VIAŢA anilor şi nu ani vieţii O CEA DE-A „TREIA VIRSTĂ“— O PROBLEMA DE PROFILAXIE © NU TRAUM PENTRU A MUNCA, Ci MÎNCAM PENTRU A TRAI • SA ÎNVĂŢĂM A NE STAPINI EMOŢIILE • MIŞCAREA — CONDIŢIE A EXISTENŢEI NOASTRE @ NATURA — „ELIXIR“ MIRACULOS Privită mai îndeaproape viaţa noastră se caracterizează printr-o interacţiune continuă a organismu­lui uman, purtător al unei anumite constituţii ereditare individuale, cu factorii ecologici (climatici, nutriţio­nali, profesionali, sociali) aparţinînd mediului în care trăim. Ca o luminare care începe să se topească din însuşi momentul aprin­derii ei, viaţa cunoaşte îmbătrînirea ca pe cea de-a „treia vîrstă“ a sa. Ştiinţa a explorat pînă acum nume­roase zone ale acestui extraordinar capitol al vieţii şi posedă suficiente probe pentru a afirma că tinereţea, chiar dacă nu este eternă, cum spun unele legende, ea poate fi menţinu­tă, prelungită dincolo de hotarele ei de pînă acum. In aceşti ani în care istoria depune cea mai strălucită mărturie asupra tinereţii noastre mi­lenare, refuzul mîndru al bătrîneţii din: „Tinereţe fără bătrîneţe şi via­ţă fără de moarte“ — a dobîndit va­loarea unui simbol. Schematizînd, avem între 20—30 de ani perioada de maximă asimila­re şi încadrare în viaţa socială, în­tre 30—50 perioada analizelor, a creaţiei şi a procreaţiei, iar după 50 şi 60 de ani vîrsta sintezelor. Cu un singur corectiv: coeficientul de indi­vidualitate al fiecăruia dintre noi. Din punct de vedere spiritual, bă­, trîneţea începe atunci cînd omul nur mai trăieşte în prezent şi viitor, cii întoarce faţa spre trecut. Altfel spus graniţele îmbătrînirii ni le trasăm noi înşine. Un regim de viaţă echili­brat, bine alcătuit şi respectat între­ţine sănătatea şi este garanţia unei vieţi îndelungate. La temelia* aces­tuia stă munca — cel mai important stimulent vital. In acest sens, conti­nuitatea vieţii active capătă semni­ficaţia generală a unui principiu universal valabil pentru păstrarea vigorii fizice şi intelectuale, pentru prelungirea tinereţii şi a duratei de viaţă. O existenţă activă, căreia să nu-i fie străine nici una din bucu­riile vieţii, dar raţională şi echilibra­tă, asigură nu numai o capacitate vitală şi creatoare normală dar şi o sănătate durabilă. Măsura vieţii o­­mului rezidă nu numai în durata sa cronologică ci şi în chibzuita ei fo­losire. Un tînăr care, fără cumpătare îşi suprasolicită organismul, este un „bătrîn" pentru moment. Este ade­vărat că după un timp îşi va reface forţele. Oboseala prelungită consti­tuie însă preludiul senescenţei (îm­­bobonirii). Cînd omul rămîne dator odihnei zi de zi, cînd se înglodează în ,,datorii neplătite“, cînd uzează de prea multe „poliţe neonorate“, „scadenţa“ nu va întîrzia. Repausul nu-i va mai ajunge în refacerea for­ţelor, echilibrul organismului va evolua spre ceea ce numim vîrstă înaintată“. A şti să respecţi alternarea muncii şi odihnei, a şti să le organizezi ra­ţional pe amindouă, înseamnă a stă­­pini una din regulile de bază ale ar­tei de a trăi şi a avea larg deschisă calea spre „tinereţea fără bătrîneţe“. Traiul neechilibrat, cu ore nere­gulate şi insuficiente de somn, o ali­mentaţie nepotrivită, lipsa de miş­care, de sport, o muncă dusă într-un ritm exagerat, nerespectarea reguli­lor de igienă şi mai ales o continuă încordare nervoasă — macină înce­tul cu încetul zilele omului, scurtîn­­du-i viaţa. Respectarea unui regim judicios alcătuit este o condiţie primordială şi totodată garanţia unei vieţi sănă­toase şi îndelungate. Cheltuirea ra­ţională a timpului, economisirea e­­nergiei nervoase, păstrarea bunei dispoziţii chiar în împrejurări ne­favorabile fac parte din ceea ce am putea numi „arta de a trăi vîrstnic, fără a fi bătrîn“. înfruntarea vîrstei este, dacă vreţi, un fel de „dispută“ în care cei cu o sferă de înţelegere mai largă por­nesc cu un mare avans faţă de cei­lalţi. Să nu ne lăsăm dezechilibraţi de avalanşa „agresiunilor“ zilnice, a situaţiilor conflictuale, inerente vie­ţii fiecăruia dintre noi, să încercăm a promova încrederea în propriile noastre forţe, calmul, stăpînirea de sine. Trebuie desigur antrenament, răbdare, autoeducaţie. Starea de bună dispoziţie, de vioiciune, de op­timism generează un climat favora­bil unei funcţionalităţi integre a or­ganismului, constituie însemnate Stimulente vitale pentru cel vîrstnic. Tinereţea nu este numai o ches­tiune de formă fizică ci şi o capaci­tate spirituală, capabilă de dăruire continuă, robustă, creatoare. înainte de a fi o vîrstă, tinereţea este o aptitudine, o opţiune şi o rigoare. Sînt oameni care nu îmbătrinesc în ciuda anilor şi sînt bătrîni care nu au fost niciodată tineri. Bătrineţea începe acolo unde se termină însu­fleţirea. Entuziasmul menţine tonu­sul psiho-fizic al vârstnicilor. Nu părul alb, sau ridurile de pe faţă, ci sentimentul că viaţa a trecut fără rost, superficialitatea, indiferenţa, blazarea o îmbătrinesc pe cel vîrst­nic. In profilaxia celei de-a „treia vîrste“, arta de a ne feri de îmbol­năviri, de a ne gospodări astfel încît să dăm un randament maxim fără a ne epuiza, a ne doza bine odihna şi efortul sînt comandamente esenţiale. De altfel pe un suport fizic temeinic, spiritul îşi păstrează tonusul opti­mist. Cu alte cuvinte, o bătrîneţe sănătoasă nu acoperă doar zona fizi­cului ci şi pe cea a echilibrului in­terior sufletesc. Deprinderile unei vieţi raţionale dobîndite în anii tinereţii şi respec­tate consecvent toată viaţa, consti­tuie garanţia longevităţii. Aş spune că secretul unei vieţi lungi este nu numai simplu, dar la îndemîna ori­cui, depinde numai de noi să nu ne-o scurtăm! Chiar dacă sîntem conştienţi de faptul că abuzul alimentar, de bău­turi alcoolice, de cafea, de tutun sau de efort fizic, intelectual poate dău­na sănătăţii, atîta vreme cit ne do­mină aceste patimi înseamnă că subestimăm gravele lor consecinţe. Abuzurile duc la uzură, la degene­rare, la îmbătrînirea organismului. Modificările iniţial-funcţionale, apoi structurale survin dent, treptat sunt neglijate, fiindcă, din păcate, nu au o formă de exprimare alarmantă, aşa cum sunt în realitate, cînd se cumulează. Aşadar, îmbătrînirea este un proces lent, treptat, care se desfăşoară pe nesimţite. Pînă şi ne­cesităţile indispensabile vieţii — cum ar fi alimentaţia —, se pot transforma în toxice, şi nu degeaba spun unii că cel mai mare duşman al tinereţii este un bun bucătar. Creşterea greutăţii este un semn că raţia alimentară trebuie redusă. Mai cu seamă principalele surse de for­mare a grăsimilor in organism (gră­simi animale, pîine, paste făinoase, zahăr, dulciuri etc.). Omul, preocupat de sănătatea sa, trebuie să fie convins că una din funcţiile biologice cele mai impor­tante este mişcarea. Cu cit civiliza­ţia îi cere acestuia mai puţină miş­care, cu atît ea îi devine mai necesa­ră. La toate vârstele cultura fizică, sub toate formele sale: gimnastică de înviorare dimineaţa, turism, sport, mers pa jos etc. — perfecţio­nează deprinderile, îmbogăţeşte apti­tudinile, măreşte randamentul acti­vităţilor fizice sau intelectuale. In plus, natura este acel „miraculos elixir“ care ne întinereşte cu ade­vărat. Mai repede decit toate leacu­rile din lume, natura ne potoleşte zbuciumul minţii, ne linişteşte su­fletul, ne împrospătează, ne înno­ieşte forţele şi ne strecoară în toată fiinţa un dor nestăvilit de viaţă. O recapitulare succintă a princi­palelor elemente necesare menţini­­erii şi întreţinerii tinereţii fizio­logice a organismului: respectarea­ odihnei, implicînd arta de a dormi,­ alimentaţia raţională, cu exclude­rea hotărîtă a supraalimentaţiei şi a intemperanţei, ritmicitatea în plani­ficarea activităţii şi odihnei. A trăi în plenitudinea funcţiilor noastre vitale, înseamnă a ne păstra sănătatea, a nu ne limita la satis­facţia funcţiilor vegetative ale orga­nismului, a fi conştienţi de necesi­tatea unei existenţe raţionale. în­demnul către o viaţă echilibrată a fost, este şi va fi întotdeauna bo­gat în roade. NICOLAE OSTIN doctorand în ştiinţe medicale © NORBERT WIENER, pă­© EXISTA peşti care tră­nintele ciberneticii, îl citea la iese în apă fierbinte? Existen­vîrsta de patru ani pe har­ta unei asemenea varietăţi de vin? Wiener a fost admis la peşti a fost semnalată de nouă ani în cursul superior de membrii unei expediţii, în a­liceu, iar la 18 ani şi-a susţi­nere fierbinţi ale unor mici nui, la Universitatea Harvard, lacuri din oazele pustiului dizertaţia de logică matemati­australian Simpson. Neobiş­că, obţinind titlul de doctor în uniţii peştişori măsoară 10— filozofie, 15 cm lungime. Iill'll • «liI 11 111 * li.'llIllI l’.i 'îl1! Fără cuvinte Desen de ȘTEFAN BOROȘ Ştiaţi Cei «+* © JAPONIA îşi schimbă contururile? La această con­cluzie a ajuns cunoscutul seis­molog japonez Tuney Rikita­ke: potrivit lui, insula Honshu se micşorează în diametru cu cîţiva cm pe an, mărindu-se în acelaşi timp în lungime de la nord la sud. Omul de ştiin­ţă japonez presupune că schimbările sunt legate de mişcările tectonice din scoar­ţa terestră. ★ © IN CURSUL anului 1969 pe globul pămîntesc au avut loc 16 erupţii vulcanice şi 19 cutremure, iar pe suprafaţa Pămîntului au căzut 16 meteo­riţi, dintre care zece pe teri­toriul S.U.A.? In cinci cazuri s-au observat depuneri de substanţe ce făceau parte din componenţa meteoriţilor. ★ © POLENIZIND plantele, al­binele aduc un venit de 20__30 de ori mai mare decit valoarea mierii şi cerii pe care le pro­duc. Datorită acestui fapt, stu­pii plasaţi într-o livadă dau o recoltă cu cca. 40 la sută mai mare. b­­a EXISTA o legătură între Egiptul antic şi America de Sud? Această ipoteză a fost recent confirmată de arheolo­gii din Chile, care au desco­perit în ţara lor mumii şi a­­mulete preţioase, foarte ase­mănătoare cu amuletele fa­raonilor egipteni. NOI PENSIONARI AI „ZO0“ BUCUREŞTI Atracţie pentru numeroşi vizitatori din Capitală şi din provincie. „ZOO“ Bucureşti îşi măreşte în acest sezon numă­rul pensionarilor săi cu noi specii de animale de pe dife­rite meridiane ale lumii. Pe baza unor schimburi cu firme din străinătate, în aces­­te zile urmează să sosească: zebre şi girafe din Africa, dromaderi, cămile bactriene (cu două cocoaşe) de origină asiatică, canguri Beunet, vulpi argintii şi platinate, nurci, nu­trii, chinchila — animale foar­te rare — cîini Beagle etc.­­ Obişnuit doar cu intermina­bile deplasări pe aleile gră­dinii, pentru a admira anima­lele, vizitatorul va fi plăcut surprins cînd în această iarnă — notăm că începînd din a­­cest an porţile grădinii nu vor mai purta lacăt şi inscripţia închis pe timp de iarnă — va fi invitat la o plimbare prin împrejurimi cu trăsura. Prin grija organizatorilor, două trăsuri cu cai îi vor purta pe amatori pe drumurile pădurii Băneasa. Totodată, o unitate comercială va încălzi pe cei îngheţaţi cu tradiţionala ceaş­că cu ceai fierbinte. Moda de toamnă-iarnă 1970 Moda, după unii capricioasă precum condiţiile atmosferice, du­pă alţii „un lucru serios, căruia îi datorăm respect", îşi are ca­lendarul ei. Fiecare sezon aduce ceva nou , accentuarea anumitor detalii, uneori chiar schimbări de linie în domeniul vestimentar. Re­centa „Paradă a modei" organi­zată de U.J.C.M. Mureş în cola­borare cu Centrul de creaţie al UCECOM, a fost edificatoare în acest sens. Despre amănuntele privind moda de toamnă-iarnă ne­­a vorbit Margareta Dumitrescu, creator la Centrul de creaţie al UCECOM Bucureşti. — Pentru acest sezon, rochiile își pierd din alura sportivă și re­vin la silueta suplă, fină. Linia flu­idă, aproape de corp, cu talia marcată la locul ei ori plasată mai sus sau mai jos avantajează orice tip de constituţie fizică. La rochiile de seară se preferă mîne­­cile largi sau bufante, corsajul bluzat, în special cînd ţesăturile sînt uşoare. In ce priveşte lungimea, se tin­de spre „midi" şi „maxi", pentru adolescente rămînînd totuşi actua­le fustele „mini". Pantalonul constituie un ele­ment foarte actual în ţinuta fe­meii moderne. Se revine la pan­talonul drept, purtat deasupra bo­tinelor. De remarcat aici o nou­tate: pantalonul poate fi confec­ţionat fără cusăturile laterale. Ce viitor au tricotajele? — Fără îndoială li se acordă o mare atenţie atit ca accesorii­­— veste, bluze, pulovere — cit şi compleuri sau rochii tricotate ori croşetate, din lină sau fire sinte­tice. Ce caracterizează taioarele și mantourile? — Taioarele se impun cu linia amintită, necesitind fuste lungi sau semilungi. Caracteristica manto­­urilor constă în bustul mic, uneori îngust, talia marcată sau numai sugerată, plasată uneori mai sus. Impermeabilele de asemenea se individualizează prin două lungimi: „mini" — purtat peste pantaloni, cu căptuşeală din blană sintetică sau numai garnituri din blană la guler şi tivuri, şi „maxi" care ur­măreşte linia mantourilor. Se uti­lizează cu precădere ţesături cu faţa lucioasă sau materiale impri­mate cu desene de piele de rep­tilă sau blană de tigru. Deosebiri esenţiale între rochiile de zi şi cele de seară? — Ţinuta de zi rămîne în gen sport, cu fuste de diferite lungimi, drepte sau uşor evazate, cu mîne­­cile în general lungi. La lungimile „midi" și „maxi" sint butonate pină jos, dar se încheie la nastu­ri sub forma de „mini". Rochiile de seară au împrumutat o linie mai romantică, mai sobră, cu gî­­tul tot in gen chemisier și vor fi mai cu seamă lungi, din stofă sau mătase. Care sint culorile la modă? — In general toate tonurile de gri, negru, roşu stins, mov, bordo, albastru marin, bronz, atît pentru zi cit şi pentru seară. La tricotaje, combinaţii vii. Ce materiale se preferă? — Prin calităţile sale practice, jerse-ul deţine prioritatea în gama materialelor la modă. Alte ţesături utilizate sînt: voal de lină, crep, imprimat sau jaguard inspirat din desenele pentru stofele de mobilă. O noutate pentru acest sezon o constituia imprimeurile şi mătasea naturală. Noutăţi in domeniul accesoriilor? — Am amintit garniturile de bla­nă care sînt foarte moderne, la fel şi ornamentaţia ţinutei de sea­ră prin ţesături transparente, dan­telă, broderie, catifea, ţesături strălucitoare din lume sau lăcuite. Cordoanele late, simple sau îm­pletite completează in continuare ţinuta de zi. Să nu uităm insă de bărbaţi..! — La bărbaţi merge costumul sport, butonat la doi nasturi de la talie în sus, cu buzunare apli­cate, eventual clape, revere des­tul de late şi uşor rotunjite. Cos­tumul de zi are un general linie de inspiraţie tinerească, butonat la trei nasturi, revere lăţite, buzunare orizontale, slit­adine la spate. Cos­tumul elegant se înregistrează în special închis la două rînduri de nasturi de la talie în sus, revere late, rotunjite, buzunarele cu cla­pe, sliț lateral. Pantalonii se dis­ting prin trei tipuri principale : clasic — ajustat prin pense, bete­lie normală, închiderea prelungită, lărgimea 24 cm , sport — cu man­şete de 3,5—4 cm ; stil tineresc — cu buzunare fantezii, cusături laterale cu tighele, închiderea cu fermoar. Pardesiile şi paltoanele sunt mai lungi ; se foloseşte căp­tuşeala în contrast cu culoarea stofei. în încheiere aş aminti de suc­cesul repurtat de modelele noas­tre şi peste hotare, la Berlin şi Belgrad, în curînd creaţiile româ­neşti îşi vor face prezenţa şi la Paris, unde sperăm să fie bine primite, îndeosebi cele ornamen­tate cu motive de inspiraţie fol­clorică. Consemnat: ^1. GIDOEALIN­ CA v • ’_/‘ • • } ‘ ■ ' cM' M jp|• ’x ■'! ' ' • * \7 ■ ■■ wl vjj w Salopetă practică, dintr-o buca­tă, realizată din tricot sintetic. Ansamblu tineresc, cu fusta semilungă. Scurtă cu guler și căptușeala din blană. FILE DE ISTORIEMeşteşugurile Reghinul de azi, ca şi Reginul de acum peste şapte veacuri, aşa cum este rostuit în cadrul geografic al Văii Mureşului, ne oferă prin ne­numărate izvoare scrise şi nescrise, urme şi vestigii materiale, o impre­sionantă frescă a trecutului său mul­tisecular. Deşi nu putem spune că Reghinul nu s-a bucurat de-a lun­gul vremii de atenţia unor cronicari sau istorici, o reconstituire cît mai fidelă, sub toate aspectele, a istoriei acestei aşezări, nu s-a făcut încă. Aşa cum nu s-a făcut nici pentru alte vechi aşezări­­urbane din păr­ţile răsăritene ale Transilvaniei. Ca urmare, articolul de faţă îşi pro­pune doar schiţarea cîtorva coordo­nate economice caracteristice orîn­­duirii feudale — apariţia şi dezvol­tarea meşteşugurilor, rolul şi locul breslelor în viaţa urbană a Reghinu­lui medieval. Documentar, vechimea aşezării es­te atestată din epoca feudalismului timpuriu (mai precis din 1228, după cum reiese dintr-un act de danie al cancelariei regatului ungar). După unele izvoare, se pare că Reghinul fiinţa încă din veacul al XII-lea, fiind ridicat pe ruinele unei aşezări dacice, începînd cu sfîrşitul secolu­lui al XlII-lea în procesul de coabi­tare feudală al populaţiei autohto­ne cu coloniştii (originari probabil din părţile Rinului), amprenta să­sească va determina profunde trans­formări noului villa (sat) de pe Mu­reş. Faptul că în anul 1300 Reghinul este reşedinţa unui decanat biseri­cesc, iar în 1332 a unui capitol, re­flectă creşterea importanţei lui în raport cu poziţia social-economică şi politică a celorlalte aşezări din ex­tremitatea estică a Transilvaniei. To­tuşi, din punct de vedere economic Reghinul se va menţine încă şi-n a doua jumătate a veacului al XIV-lea în sfera de influenţă a Clujului, în­­trucît meşteşugarii şi negustorii clu­jeni îşi desfăceau aici importante cantităţi de mărfuri şi se aprovizio­nau cu materie primă (piei, lină etc.) şi produse agricole. Un docu­ment din 1361 vorbeşte de tîrgul din Regin (Reghin), unde soseau cu mărfurile lor nu numai negustorii clujeni ci şi cei bistriţeni. De aici şi rivalitatea dintre cele două oraşe pentru monopolul comercial la tîr­gul din Reghin, de care — mai tîr­­ziu — va profita patriciatul local, începînd cu secolul al XV-lea ora­şul înregistrează o perioadă de în­florire economică. Alături de înde­letnicirile agricole, apar şi se dez­voltă numeroase meşteşuguri, care-i conferă o evoluţie spre formele de civilizaţie urbană. Recunoaşterea a­­ceasta va fi făcută şi pe cale oficia­lă. Intr-un document din 1427 Re­ghinul apare pentru prima dată ca tîrg (oppidum Regen), iar în 1434 voievodul Transilvaniei Ladislau Bănffy întăreşte Reghinului dreptul de a ţine tîrguri. De remarcat fap­tul că, în această perioadă, produ­sele meşteşugăreşti din Reghin şi Sighişoara constituiau un monopol al comercianţilor din Sibiu şi Bra­şov, care le desfăceau apoi pe pieţele din ţările române şi ale Orientului. Deşi date sigure despre constitui­rea unor bresle în Reghin vom a­­vea abia pentru secolul următor, din registrul frăţiei sibiene (Bruder­schaft — a sfîntului loan a calfelor de cizmari cu sediul la Sibiu — u­­nică în felul ei), din anul 1484, aflăm că din Reghin erau 14 calfe, numă­rul meşterilor cizmari — după cum îl aprecia prof. Şt. Pascu — putînd fi mai mare dacă ţinem seama de faptul că în acest oraş erau nume­roşi meşteri unguri şi români, ală­turi de cei germani. Intrucît numă­rul de cizmari, curelari şi pielari din Reghin nu va fi prea mare nici în secolul al XVI-lea, şi interesele nu-i mînau spre încadrarea în uniu­nile interurbane, ei vor alcătui spre sfîrşitul aceluiaşi veac o singură breslă, putîndu-şi astfel apăra în comun interesele. In 1570 se organi­zează în breslă măcelarii. Dintr-un alt document, datînd din acelaşi an, aflăm că la un iarm­aroc din Teaca croitorul clujean Laurenţiu Eppel şi-a lăsat căruţa încărcată cu haine de-a gata (vestibus sarcitis) In paza lui Ioan Balma, calfă de croitor (ser­vus sartorius) din Reghin. Deşi do­cumentul nu pomeneşte nimic des­pre existenţa unei bresle a croitori­lor în Reghin, este cert că încă în acea vreme oraşul avea şi cîţiva meşteri şi calfe de croitor. Această afirmaţie este întărită şi de faptul că, în Catalogus civium novitiorum — registrul de locuitori noi înscrişi în Cluj începînd cu anul 1587 şi pînă la 1599, între cei 78 de meşteşugari şi negustori (capi de familie) prove­niţi din alte centre ale Transilva­niei, cîţiva croitori şi pielari sînt originari din Reghin, la Cluj ei gă­sind un teren favorabil pentru acti­vitatea lor, datorat în mare măsură cerinţelor mereu crescînde manifes­tate de nobilime şi păturile urbane avute. Un alt element, de loc neglijabil, care ilustrează grăitor creşterea im­portanţei acestei localităţi, îl des­prindem din lucrarea lui Abraham Ortolius din Antwerpen intitulată „Theatrum orbis terrarum“ (apărută în 1574). Pe una din numeroasele hărţi cuprinse în acest volum, întoc­mită în anul 1566, alături de alte oraşe (între care Bucureşti, Tg.-Mu­­reş) este trecut şi oraşul Reghin. Prin urmare, încă din acea vreme, Reghinul era considerat ca una din­tre cele mai importante și înflori­toare așezări din estul Transilvaniei. Alte date privind breslele Reghi­nului ne parvin din veacurile XVII— XVIII, cînd — documentar — sînt atestate breslă pielarilor (ca bres­lă aparte, in 1662), breslă curelari­­lor (cu statute proprii din 1681) şi „corporaţia“ cizmarilor care, în 10 iulie 1725 obţine privilegiul de bres­lă independentă de la împăratul Carol al VI-lea. Breslă pielarilor, de pildă, s-a constituit încă înainte de 1662, din acest an s-a păstrat în­să cel mai vechi registru al său. A­­tun­ci­ cînd acest ţinut, a fost devas­tat de oastea turco-tătară a lui An­ Paşa şi în multe localităţi din jude­ţul nostru ciuma a mărit considera­bil numărul victimelor, s-a făcut conscripţia membrilor din breslă pielarilor, găsindu-se în viaţă 50 de maiştri meşteşugari. Mai tîrziu, în special după incen­diile din 1686, 1750 şi 1767, care au provocat uriaşe pagube materiale oraşului, autorităţile locale vor în­cerca înfăptuirea unor măsuri cu ca­racter edilitar după modelul celor existente la Sibiu şi Braşov. Deşi tardive, ele vor influenţa pozitiv e­­voluţia urbanistică a acestei aşezări, care — după reîmpărţirea adminis­trativă a Transilvaniei efectuată de împăratul Iosif al II-lea prin refor­mele din anii 1783—1784 — va de­veni reşedinţa unuia din cele 11 co­mitate. Concivitatea decretată de împăratul iluminist lovea mai grav în exclusivitatea municipalităţii să­seşti, în naţiunea săsească în gene­re. Ridicîndu-se restricţiile, se des­chiseră şi altora porţile pentru in­trarea în oraş şi în bresle. Viaţa po­litică, economică şi administrativă a Reghinului, receptivă la toate aces­te mari prefaceri, va asigura urbei o dezvoltare şi mai substanţială, co­relată de nevoile societăţii. IOAN CHIOREAN IOSIF MUZSAY Convocatorul breslei curelariior din Reghin Pi :i ?#' JÂiPiL, lp pb’*!p' . ■PP Reghinul în secolul al XVII lea Leonardo da Vinci nu a fost primul. După ani îndelungaţi de studii şi cercetări, specialistul britanic in probleme de aeronautică, Charles Gibbs-Smith, a stabilit că Leonardo da Vinci nu a fost primul care a conceput principiul elicopterului, aşa cum se crede în general. In­tr-un manuscris flamand, datînd din anul 1325, el a descoperit schi­ţa unui elicopter-jucărie, care pre­cede cu 150 de ani desenele lui Leonardo da Vinci. în manuscrisul găsit este descris şi modul de func­ţionare: jucăria are la partea superioară o elice plasată în vîr­­ful unui ax. Prin tragerea unui şnur înfăşurat în jurul axului se imprimă elicei o mişcare rotativă tot mai rapidă, pînă ce elicea se desprinde şi se înalţă. Gibbs- Smith a descoperit modele similare într-o pictură din anul 1460 şi în sticla colorată a unui vitraliu. Leonardo da Vinci (1452—1519) a lăsat numeroase manuscrise şi peste 500 de schiţe descriind diferite maşini de zburat. Modelul său de elicopter (1486) este acţi­onat de un arc de ceasornic. Dar, spune Gibbs-Smith, el nu a acordat acestor maşini atenţia pe care o consacra celorlalte activităţi ştiin­ţifice şi artistice.

Next