Steaua Roşie, aprilie 1971 (Anul 22, nr. 76-101)

1971-04-20 / nr. 92

PAGINA 2 STEAUA ROȘIE In preliminariile turneului olimpic România - Albania (2-0) 2-1 Meciul celor două formaţii o­­limpice, desfăşurat duminică pe stadionul Republicii din Capita­lă, n-a satisfăcut nici prin pris­ma rezultatului şi nici prin cea a calităţii jocului. Unsprezecele nostru, deşi a dominat aproape tot timpul, n-a reuşit să concre­tizeze decit de două ori, obţi­­nînd o victorie la limită, care face destul de dificilă califica­rea. Principala deficienţă s-a manifestat în atac, în lipsa de legătură între jucători. Albane­zii s-au apărat cu întreaga e­­chipă, contraatacind, din cind în cind, destul de periculos. Primul gol a fost înscris de Iordănescu, care a primit o min­ge de la Beldeanu, în ultimul minut al reprizei I. După relua­re, olimpicii români par hotărîţi să ridice scorul, atacurile lor se succed, sunt mai periculoase, dar... în plină dominare, un contraatac al oaspeţilor găseşte pe picior greşit apărarea noas­tră şi se produce egalarea (min. 55). Golul aducător de victorie a fost înscris de Sălceanu în min. 74. Cea de-a doua manşă a întîl­­nirii echipelor olimpice ale Ro­mâniei şi Albaniei se va desfă­şura la Tirana, în ziua de 26 mai. Pentru obţinerea calificării ar trebui să se menţină acest minim avantaj realizat la Bu­cureşti, ceea ce, dacă nu se vor elimina carenţele manifestate de formaţia noastră in meciul de duminică, va fi greu de rea­lizat. In continuarea preliminariilor olimpice, echipa cîştigătoare se va întîlni cu cîştigătoarea î­vtîl­­nirii Elveţia — Danemarca, pen­tru promovarea în turneul olim­pic. In meciul de duminică, echipa olimpică a României a avut ur­mătoarea componenţă: Coman — Cheran, Olteanu, Vlad, Po­­povici — Vigu, Sălceanu (Din­­cuţă), Tătaru, Iordănescu, FI. Dumitrescu (Năstase). E. LOR DIVIZIA C Chimica Tîrnăveni — Metalul Aiud 6-0 (2-0) Pentru caracterizarea acestea in­­tîiacri trebuie să fim In tonul nume­rosului public din Tîrnăveni! chi­­miştii au dat cea mai mare satis­facţie, de data aceasta au jucat fotbal. S-ar părea că după rezulta­tul de 6-0 comentariile ar fi de prisos. Ar fi însă păcat să nu descriem măcar în treacăt clteva faze şi mai ales cele din care s-au înscris golurile. Primul gol se înscrie în min. 25. O acţiune ca multe altele iniţiată de Palii, Rusu, Deac, Trif, lansează în atac întreaga formaţie. Vasiliu deschide lung pe centru, Solomon preia şi înscrie! 1—0. Nu trec decit 4 minute, acelaşi Solomon foarte atent urmăreşte şutul puternic al lui Vasiliu respins de portar*şi de la mică distanţă reia în plasă! 2—0. In min. 34 Şchiopu şutează puter­nic dar mingea întîlneşte bara trans­versală. Prima repriză se încheie cu scorul de 2-0. In partea a doua a Intîlnirii asistăm la un flop şi mai activ presărat cu foarte multe faze spectaculoase. Chiar în primul mi­nut Vasiliu şutează puternic, dar portarul Nicula reţine. Cel de-al treilea gol este înscris de Bidi, o fază spectaculoasă pe aripa dreap­tă, Vasiliu, Bereş, apoi Bidi reia de la circa 10 m direct în plasă in min. 51. In min. 60 Şchiopu primeşte o pasă de zile mari de la Bidi şi de la circa 58 m şutul lui puternic nu mai poate fi apăraţi 4­0. Solomon, foarte atent, plasat tot timpul în li­nia de apărare a adversarului, ur­măreşte o minge şutată de Şchiopu pe spaţiul porţii, sesizează greşeala lui Nicula care ecapă mingea şi în­scrie In min. 721 520. Ultimul gol al partidei este înscris de cel mai activ jucător de pe teren, Vasiliu, cu concursul lui Coneţchi In minu­tul 76. A. GANEA F­O­T­B­A DIVIZIA B SERIA I CRONICA ETAPEI Rezultate tehnice­­ Metrom — Metalul Tîrgovişte 0—2; F.C. Ga­laţi — Portul Constanţa 1—0; C.F.R. Paşcani — Progresul Brăi­la 4—0; Ceahlăul — A.S.A. 2—1; S. N. Olteniţa — Dunărea Giurgiu 0—0; Poiana Cîmpina — Flacă­ra Momii 3—0; Ştiinţa Bacău — Metalul Bucureşti 0—0; Sportul studenţesc — Politehnica Galaţi 2—1. Sîntem obligaţi să consemnăm în cronica acestei etape prima înfrîngere a A.S.A. din acest re­tur, o dată cu victoria Sportului studenţesc care, deşi neconclu­dentă, a adus totuşi două puncte echipei bucureştene, micşorind decalajul A.S.A. — Sportul stu­denţesc la 3 puncte. In etapa viitoare, A.S.A. va juca tot în deplasare, la Moreni, cu Flacăra, formaţie care ocupă ultimul loc în­ clasament şi care n-a cîştigat decit uri singur meci In acest campionat! Sperăm în­­tr-o victorie a echipei tîrgumu­­reşene. Sportul studenţesc are o sarcină mai dificilă, ea evoluea­ză la Olteniţa, în compania for­maţiei Şantierului naval. CLASAMENTUL.­­ A.S.A. 21134451­2130 Surprinzător apare scorul cu care a fost învinsă la Paşcani­­revelaţia acestui retur, formaţia Progresul din Brăila, care a pier­dut astfel şi două locuri în cla­sament (coborînd de pe locul II pe locul IV). Pe poziţia a IlI-a a urcat Metalul Tîrgovişte, care a obţinut o victorie în deplasa­re, la Braşov. Flacăra 21­161 413-438 Sp. studenţesc 21123 629-2227 Met. Tîrgov. 21122 726-2026 Progresul 21105 624-1825 Ceahlăul 21112 823-2224 Dunărea 21103 820-2123 Met. Buc. 21 94 825-1622 C.F.R 21 86733,2722 F.C. Galați 21 94 826-2222 Știința 2184922-2320 , Portul 2184915-2220 Poiana 21 759­20-2119 S.N.C. 21 75918-2719 Metrom 21 551115-2715 Politehnica 21 621317-2514 Campionatul Judeţean Rezultatele tehnice ale etapei: Tractorul Sărmaşu — Energia Fîntînele 1—0; Gloria Tg.-Mureş— Voinţa Tîrnăveni 2—0; Dermagant Tg.-Mureş — Oţelul Reghin 1—0; Fabrica de zahăr Tg.-Mureş ■— Voinţa Miercurea Niraj 2—2; La­cul Ursu Sovata — Lemnarul Tg.­­Mureş 4—2; Avîntul Reghin — Co- - merţul Tg.-Mureş 1—0; Mureşul ~ Luduş — Oţelul Tg.-Mureş 3—1; Energia lemut — Viitorul Tg.-Mu­reş 2—2. In urma acestor rezultate clasa­mentul se prezintă astfel: 1. Viitorul Tg.-Mureş; 2. Lacul Ursu Sovata cu cîte 33 puncte; 3. Voinţa Tîrnăveni 26 puncte; 4. Mu­reşul Luduş 24 puncte; 5. Oţelul Tg.-Mureş; 6. Dermagant; 7. A­vîntul; 8. Gloria cu cîte 21 puncte; 9. Lemnarul; 10. Energia Fîntînele; 11. Fabrica de zahăr cu cîte 20 puncte; 12. Oţelul Reghin; 13. E­­nergia lernut cu cîte 19 puncte; 14. Voinţa Miercurea Niraj; 15. Comerţul; 16. Tractorul Sărmașu cu cîte 18 puncte. Forestierul Tîrgu-Secu­iesc — C.F.R. Sighişoara 3-1 (1-1) Feroviarii Sighişoreni, hotărîţi de a reface din handicap, prestează la Tg.-Secuiesc un joc de bună cali­tate, ei fiind superiori adversarului, atit tehnic, tactic cit şi fizic, local­nicii, care se găsesc la periferia cla­samentului, pentru a supravieţui In divizie Joacă totul pe o singură şansă. Surprinse de Jocul bun al fero­viarilor, gazdele încep să joace dur, lovesc cu nemiluita, fac ce vo® ei pe teren, toate acestea petrecîndu-se sub ochii arbitrului. In min. 38 lo­calnicii reuşesc, ca chia cu vai, să deschidă scorul prin Gagyi, cind doi jucători se găseau în poziţie clară de ofsaid, dar arbitrul de linie se face că nu vede nimic. Sighişorenii nu se descurajează, asaltează poarta adversă şi reuşesc în min. 42 să egaleze dintr-o frumoasă acţiune pornită de la mijlocaşul Forsea şi care este finalizată de atacantul central Poştoiu. După pauză, în min. 55, arbitrul acordă imaginar lovitură de pedeapsă pe care o transformă Ardeleana şi tot el în min. 85 stabileşte scorul final­­de 3—1. Sub orice critică arbitrajul pres­tat de Viorel Cioc din Mediaş. V TURC­U Mureşenii s-au regăsit abia în repriza secundă Ceahlăul - A.S.A. 2-1 (1-0) in urmă cu o săptămînă, la o discuţie după meci în vestiar, an­trenorul S.N. Olteniţa, Staicu, mo­tiva grava înfrîngere suferită de e­­chipa sa pe gazonul din Tg.-Mureş prin absenţa din formaţie a 3 jucă­tori de bază, deveniţi indisponibili la Piatra Neamţ, în întîlnirea cu Ceahlăul. în timpul povestirii, ciţiva jucă­tori ai A.S.A. au devenit atenţi. S-au gîndit, probabil, că peste cî­­teva zile se vor găsi în aceeaşi situaţie, şi poate o oarecare tea­mă a pus stăpinire pe ei. Cred însă că e vorba nu numai de teama de durităţi ci de o ,,ca­racteristică" a formaţiei mureşene: în prima repriză coechipierii se caută, tatonează şi cind, în sfîr­­şit, se găsesc, echipa a şi încasat un gol-două. Apoi, in repriza se­cundă situaţia se schimbă, jocul se leagă, atacurile devin mai pericu­loase, mai percutante. Cam în felul acesta s-au petre­cut lucrurile şi la Piatra Neamţ. In prima repriză cei care au ata­cat mai hotărît au fost gazdele. Tîrgumureşenii au jucat dezlînat, totuşi au reuşit să înjghebeze cîte­­va situaţii de gol, dar fie că Nagy Miki, Hajnal şi Fazakas n-au pu­tut în momentele decisive să se concentreze, fie că portarul Mata­che a reuşit să apere în mod bra­vuros. Primul gol cade în minutul 35 cindi, în urma unei neatenţii a lui Solyom, Dragu înscrie. In repriza secundă tîrgumureşe­nii desfăşoară un joc mult mai le­gat. Se distinge mai ales mijloca­şul Bölöni, atit în apărare cit şi în construirea atacurilor. Roadele se arată în minutul 65, cind se în­scrie golul egalizator. Nagy Miki demarează pe dreapta şi trimite mingea în careu, unde Hajnal marchează imparabil: 1—1. După egalare A.S.A. pare mul­ţumită de rezultat (o altă boală tactică a echipei, care ar trebui locuită), dar Ceahlăul nu e de a­­ceeaşi părere. Drept urmare, în mi­nutul 74, la capătul unui atac reu­şit, Baicu reuşeşte să înscrie, adu­­cînd din nou conducerea echipei sale. Acest „duş rece" trezeşte din nou echipa tirgumureşeană (de ce ne trebuie asemenea „duşuri"?), care porneşte din nou la atac. Dar situaţia n-a mai putut să fie schim­bată datorită, mai ales, formei deosebite a portarului Matache. Judecind după situaţia de pe te­ren, un rezultat de egalitate ar fi fost mai echitabil. Cel mai bun compartiment al A.S.A. a fost linia de mijloc. Destul de sigur a evo­luat şi linia de fundaşi, cu excep­ţia fazei înscrierii primului gol în care s-a manifestat, mai a­­les la Solyom, o secundă de ezi­tare. In linia de atac, Mureşan a fost şi de astă dată activ şi periculos, dar păzit cu străşnicie, nu a putut concretiza. Fazakas s-a străduit, dar a avut şi ghinion. Lukacs, mai slab în prima repriză, şi-a revenit în partea a 2-a a jocului. Arbitrul Rainea a ţinut în mină cu fermitate jocul, bărbătesc dar in limitele sportivităţii. A.S.A. a evoluat în următoarea formaţie: Solyom­i, Stearp, Ispir, Tóth, Czako — Nagy M., Bölöni, — Hajnal, Lukacs, Mureşan, Fa­zekas, S. A. POPICE Un nou pas spre titlu al popicarilor de la Voinţa Tîrgu-Mureş In cadrul diviziei naţionale A la popice pe echipe, sîmbătă arena Voinţa din Tg.-Mureş a găzduit în­tîlnirea dintre echipele feminine Voinţa Tg.-Mureş — Hidromecani­ca Braşov. Popicarele echipei gaz­dă, fruntaşa seriei, avînd o com­portare foarte bună, au obţinut un rezultat excelent: 2.690 p.d, cel mai ridicat scor realizat de lider în acest campionat, faţă de braşo­­vence care au totalizat 2.445 p.d. Victoria tîrgumureşencelor la dife­renţa de 245 beţe a făcut ca în a­cest an ele să poată intra aproa­pe în mod sigur în posesia titlu­lui de campioană republicană. Toate componentele formaţiei din Tg.-Mureş au realizat rezulta­te de valoare internaţională: Mar­gareta Szemanyi, maestră emerită a sportului, a totalizat 472 p.d.; Maria Fökövi-Martina 467 p. d.; M­inodora Cheţan 465 p.d.; Bella Biro 441 p. d.; Erika Szósz 427 p.d.; Maria Todea 418 p.d.. De la oas­pete cel mai bine s-a comportat lize Schmidt cu 454 p.d. M înot Timp de patru zile, la Ploieşti a avut loc etapa finală a concursu­lui republican de primăvară la înot pentru copii, categoriile D, C şi B, la care au participat şi 19 înotători tirgumureşeni. Cel mai bun rezultat dintre sportivii din Tg.-Mureş l-a obţinut Ştefan Me­der (Şcoala sportivă) la categoria C, care a cîștigat proba de 100 m delfin, cu timpul de 1 :30,9. La 100 m liber s-a clasat pe locul 3 cu timpul de 1:20,6 min. Mim Cu succes de prestigiu la ciclism Recent a luat sfîrşit Cupa Fe­deraţiei Române de Ciclism la care au participat şi sportivii de la C.S. Mureşul. O comportare de prestigiu a avut echipa de juniori mari, care s-a clasat pe locul I, întrecînd formaţii valoroase reprezentative ale unor cluburi cu renume din ţară. Echipa tirgumureşeană a fost formată din Valentin Hoţa, Alexandru Pali şi Bela Vinczefi, în clasamentul individual spor­tivul V. Hoţa a obţinut un meri­tuos loc III. La categoria seniori, în urma unei întreceri viu disputate de-a lungul celor patru etape, forma­ţia tirgumureşeană a fost între­cută doar de cele două echipe ale clubului Dinamo din Bucu­reşti. Clasîndu-se pe locul III echipa de seniori C.S. Mureşul formată din: Nicolae Nagy, Ni­­colae David, Géza Debreczeni şi Árpád Györfi a întrecut formaţii valoroase ca: Steaua şi Olimpia Bucureşti, Dezrobirea Braşov etc. Haltere László Ioan, campion republican la juniori II Timp­­de trei­­zile, la Constan­ţa s-au desfăşurat întrecerile fi­nale ale campionatului republi­can de haltere pentru juniori mici şi mari. Judeţul nostru a fost prezent la aceste finale cu 6 sportivi ai asociaţiei sportive Oţelul Tîrgu-Mureş (antrenor: Alexandru Rad). La juniori II tinerii halterofili tîrgumureşeni au avut o compor­tare peste aşteptări. Ioan László a cucerit titlul de campion repu­blican la categoria semigrea, a doborît 4 recorduri naţionale şi a egalat unul. Olteanu Gheorghe, tot la ju­niori II, s-a clasat pe locul III la categoria 52 kg. MICROMODELIŞTII TÎRGUMURE­ŞENI PE PRIMUL LOC In zilele de 17—18 aprilie a. c. s-a desfăşurat în Pavilionul cen­tral al complexului expoziţional din Bucureşti primul concurs republi­can de micromodele al pionierilor şi şcolarilor. Au participat concurenţi din 29 judeţe, 45 echipe, cu un număr total de 135 pionieri şi şcolari. Echipa Casei pionierilor din Tîrgu- Mureş, formată din elevii Szabó Ladislau, Marinescu Victor şi Sü­­kösd Zoltán, condusă de maestrul emerit al sportului prof. Hints Otto, a obţinut un strălucit rezul­tat. Campion republican este Sza­bó Ladislau, Casa pionierilor Tir­­gu-Mureș — iar pe echipe, titlul de campioană republicană a fost cucerit de Casa pionierilor Tîrgu- Mureș. I Tenis de masă Gheorghe Naftali, dublu campion naţional de juniori La finalele campionatului na­ţional de juniori la­­tenis de masă, desfăşurate săptămînă trecută la Braşov, sportivul Gheorghe Naftali de la A.S. Co­merţul, a repurtat o strălucită performanţă, cîştigînd două titluri de campion naţional la simplu şi dublu (a făcut pere­che cu Cornel Popovici, Con­structorul Hunedoara). Elev în clasa a IX-a a Liceu­lui Bolyai Farkas, crescut la centrul de iniţiere Comerţul, Gh. Naftali practică tenisul de masă din 1964 sub directa în­drumare a antrenorului Alexan­dru Verzar. El a fost de mai multe ori component al lotului naţional de juniori şi chiar de seniori, obţinînd atit pe plan naţional cit şi internaţional re­zultate frumoase. La vîrsta lui, Naftali a participat nu mai pu­ţin de patru ori la campionate­le europene de juniori. Baschet Mureşul — I.E.F.S. Bucureşti 43-67 Penultima etapă a primei divi­zii de baschet feminin, a programat duminică la Tîrgu-Mureş partida dintre formaţia locală Mureşul şi studentele Institutului de edu­caţie fizică şi sport Bucureşti. După o primă repriză echi­li­bra­tă, în care scorul pe tabela de marcaj a fost favorabil în cea mai mare parte tîirgumureşence­­lor, în cea de-a doua studentele pun stăpinire pe joc, depăşindu-şi partenerele de întrecere, mai a­les în preciziile aruncărilor la coş. ★ Divizionarele B au jucat în deplasare. Iată rezultatele: BRAŞOV: Steagul roşu — Co­merţul (M) 51—59; ORADEA: Crişul — Voinţa Tîrgu-Mureş (M) 53—62; ARAD: Foresta — Voin­ţa Tîrgu-Mureş (F) 32—53. Toate cele trei divizionare B au obţi­nut victorii extrem de preţioase în partidele disputate duminică. C. ALBU Lupte greco-romane In cadrul etapei a III-a a divi­ziei naţionale A de lupte greco­­romane, la finele săptămînii trecu­te, in sala Metalotehnica din Tg.­­Mureş, s-au întîlnit Steagul roşu Braşov, Pescăruşul Tulcea şi Mu­reşul Tîrgu-Mureş, echipe care în patru partide susţinute în cele două etape scurse de la începu­tul campionatului nu au obţinut nici o victorie. Avînd în general o bună com­portare, luptătorii clubului sportiv Mureşul (antrenor Ştefan György) au repurtat în cele două partide susţinute tot atîtea victorii. După ce în prima partidă au în­trecut cu scorul de 27,5—10,5 for­maţia Pescăruşul, în cea de-a doua partidă, extrem de dificilă, au întrecut cu 23,5—16,5 pe Stea­gul roşu. In confruntarea dintre Steagul roşu şi Pescăruşul, victoria a reve­nit luptătorilor braşoveni cu scorul de 23—14. Merită în încheiere să amintim comportarea luptătorului T. Lazăr (cat. 52 kg) care a cîştigat ambele întîlniri, prin tuş, chiar în prima re­priză. Comportări demne de sem­nalat au avut şi A. Creţu­ (48 kg), Ştefan Székely (57 kg), A. Măghe­­ran (62­­kg) şi M. Gali (82 kg). Handbal Medicina Tg.-Mureş — Chimia Făgăraş 12-18 Evoluînd pe teren propriu, stu­denţii de la Medicina Tg.-Mureş nu au dat satisfacţie nici în cea de-a doua etapă a returului cam­pionatului diviziei B la handbal. Cu toate că s-au străduit să obţi­nă un rezultat cit mai strîns, hand­­baliştii echipei gazdă, evoluînd sub posibilităţile lor, greşind tactic şi ratînd numeroase ocazii au cedat în faţa chimiştilor din Făgăraş. Oaspeţii, avînd în Gh. Taflan un excelent realizator, au ştiut să spe­culeze greşelile mediciniştilor in apărare şi să obţină o preţioasă victorie în deplasare. Au marcat cele mai multe go­luri: A. Baroti 5, L. Medve, Cs. Csu­tak cite 3, de la Medicina Tg.-Mu­reş, şi Gh. Taflan 9 pentru Chimia Făgăraş. Evoluînd în deplasare, formaţia masculină A.S.A. Tg.-Mureş a ce­­dat în faţa Tractorului Braşov cu 14—19. hit Dermagant Tg.-Mureş - Chimia Oraşul Victoria 10-9 Ca şi în tur (9—6) şi de această dată victoria a revenit tîrgumure­şencelor, dar după multe emoţii... Gazdele, în ansamblu, au pres­tat un joc slab, mai ales în apă­rare, unde portara Ana Vass, cu toate că a apărat trei lovituri de la 7 metri, a primit citeva goluri care puteau fi parate. Nici înaintarea mureşencelor nu a strălucit; s-au făcut o serie de greşeli elementare în faţa semi­cercului advers, ratîndu-se o suită de acţiuni din situaţii ideale. PRONOSPORT REZULTATELE CONCURSULUI DIN 18 APRILIE 1. Bologna—Roma 0-0 x 2. Cagliari—Catania 1-1 X 3. Juventus — Internazionale î-1 X 4. Lazio—Florentina 0-0 X 5. Milan—Torino 1-0 1 6. Sampdoria—Foggia 2-0 1 7. Varese—Lanerossi 0.0 x 8. Verona—Napoli 0—2 2 9. C.F.R. Paşcani — Progresul Brăila 4.2 1 10. S.N. Oltenița — Dunărea Giurgiu 0-0 1 11. Ceahlăul—A.S. Armata 2-1 1 12. Gloria Bistriţa —­­ C.S.M. Sibiu 1-0 1 13. Gaz metan— Minerul Anina 1-0 1 Fond de premii: 389.706 lei. SOUMPA Cinema MARŢI, 20 APRILIE TG.-MUREŞ — Arta! Cinci pentru infern. Select: Ceaikovski (ambele serii — la orele 10 — 15 — 18,30). Progresul! Vara de altădată. Tineretului: King Kong evadează și Frumoase Varvara Unirea! Un film cu o fată fer­mecătoare. Muncitoresc! Jocuri întrerupte. Flacăra: Drama cio­­cîrliei. SIGHIŞOARA — Lumi­na! Mihai Viteazul (ambele se­rii). Tîrnava! Oraşul visurilor. LUDUȘ — Flacăra: Vagabondul (ambele serii). SĂRMAŞU — Populari Ultimul mohican. RE­­GHIN — Patria! Mihai Vitea­zul (ambele serii). Victoria— Dra­­goste neîmplinită. TÎRNĂVENI — Melodia. Dimineţi de iarnă. SOVATA — Doina: Cinci pentru infern. SÎNGEORGIU DE PĂ­DURE — Popular: Departe în a­­pus. FÎNTÎNELE — Patria: în­toarcerea doctorului Mabuse. MIERCUREA NIRAJULUI — Ni­­rajul: Porumbelul de argilă. Televiziune 18:00 — Deschiderea emisiunii. Ateneu. Emisiune de actualitate muzicală; 18,30 — Toate pînzele sus. Emisiune­ pentru pionieri; 19,20 — 1.001 de seri; 19,30 — Tele­jurnalul de seară; 20,00 — 50 de ani în 50 de evocări; 20,20 — In-­­­termezzo folcloric cu Marin Chi- r săr; 20,30 — Seară de teatru: „Febre“ de Horia Lovinescu (a­­daptare pentru TV); 21,50 — Mu­zică uşoară cu Anda Călugărea­­nu şi formaţia Horia Moculescu; 22,10 — Prim plan. Teodor Tom­­, inginer proiectant-şef la Uzinele „1 Mai“ din Ploieşti; 22,40 — Telejurnalul de noapte. Radio Tg.-Mureş MIERCURI, 21 APRILIE In limba română: 6.30—7: întil­­nire matinală. Muzică: 16.30—18. Cronica actualităţii. Poşta muzica­lă. Anchetă socială. Bucuria mun­cii. Muzică populară. Sub steagul partidului, înfrăţiţi trăim şi muncim. Cîntă corul de cameră al Casei de cultură a sindicate­lor din Tg.-Mureş; dirijori: Ale­xandrina Dânşoreanu şi Ament Ioan. Mica publicitate Vînd VOLKSWAGEN 1­200, Mediaş, str. Anton Pan 125, Sal­u. Vind apartament (3 camere, dependinţe, curte) cu schimb de locuinţă. Tg.-Mureş, str. Şincai nr. 9, telefon: 1­63­76 în 25 februarie 1971 pierdut o geantă şi carnetul de conducere pe numele Şuba Géza. Găsitorul este rugat a le aduce la adresa: Tg.-Mureș, str. Gh. Doja 161 — contra recompensă.

Next