Steaua Roşie, aprilie 1978 (Anul 30, nr. 77-102)

1978-04-01 / nr. 77

l^iritab­'il itu r­aik­| Voinicii din Boiu In ritmul jocului călușarilor Festivalul naţional „Cîntarea României“ Munca plină de dăruire a unor inimoşi activişti culturali Ediţia a doua a Festivalului naţional „Cintarea României“ a însemnat pentru căminele cultu­rale ale comunei Aluniş un ade­vărat reviriment cultural-educa­­tiv. Tovarăşul Leon Cadar, secre­tar adjunct cu probleme de pro­pagandă al comitetului comunal de partid, îmi mărturisea cu jus­tificată mîndrie se pare, cum au reuşit cei din Aluniş să înfiin­ţeze şi să aducă deja pe scenă noi formaţii, oamenii din co­mună răspunzînd cu multă promptitudine apelurilor căminu­lui cultural. Este vorba despre orchestra de muzică uşoară, în­fiinţată în toamnă, cu instru­mentele căminului cultural, cei 5 membri ai formaţiei avînd la dispoziţie două staţii de ampli­ficare (una primită recent din partea Comitetului judeţean pen­tru cultură şi educaţie socialis­tă). Tot în etapa de masă a aces­tei a II-a ediţii a început să ac­tiveze şi noua formaţie de dan­suri populare maghiare, costu­mele celor 12 perechi de dansa­tori fiind cusute de femeile din comună. Faţă de două echipe de teatru cîte au fiinţat în ediţia I a festivalului, acum activează şase asemenea formaţii, patru în Aluniş şi două în satul aparţi­nător Lunca Mureşului. Una din­tre formaţiile de teatru ale cămi­nului cultural din acest sat, for­maţia de care se ocupă în mod special directoarea şcolii, tova­răşa Zsigmond Margareta, este concepută pe sistemul teatrului popular cu text adaptat. De fapt, căminul cultural din Lunca Mu­reşului a prezentat deja trei spectacole cu formaţia de tea­tru, unul în sat, apoi pe scenele căminelor culturale din Ernei şi Glăjărie, urmînd ca spectacole­le în deplasare să continue. Co­rul mixt, cu repertoriu în lim­ba română şi maghiară, de a că­rui pregătire se ocupă profesoa­ra Doina Marcuş, este una dintre formaţiile corale apreciate pe plan judeţean, tradiţia corală nu­­mărîndu-se, în zeci de ani aici în comuna Aluniş. Amintind şi discoteca (în fie­care sat există în dotare un mag­netofon), am putea să admitem că optimismul tovarăşului Leon Cadar, nu este exagerat. Directo­rul căminului cultural din Alu­niş, tovarăşul Ioan Boila, ţine să evidenţieze contribuţia unor ce­tăţeni din comună la re­vitaliza­rea activităţii cultural educative. Amintindu-i astfel pe Zsigmond Margareta, Vajda Eva, Nicolas Bolda, Kristóf Klara, Eugenia Bi­ts, Klein Mariane, Lovász Ár­pád, Gheorghe Florea nu înde­plinim doar rugămintea organe­lor locale, ci evidenţiem pe me­rit activitatea unor inimoşi ac­tivişti culturali. DORIN MUREŞ­AN TIMOTEI NÂDĂŞAN Galeria Apollo, galeria cena­clului tinerilor artişti plastici din judeţul Mureş, găzduieşte de as­tă dată expoziţia de afişe a ta­lentatului grafician Timotei Nă­­dăşan. Afişul, sub genul plastic care numără la ora actuală prea puţini reprezentanţi — gîndin­­du-ne la cei ce privesc afişul ca lucrare de artă — se pare că şi-a găsit în T. Nădâşan un cre­dincios slujitor. Numai încercînd să facem distincţie între afişul cu rol strict publicitar şi afi­­şul-sim­bol, afişul-idee, afişul­­enunţ, într-un cuvînt afişul te­matic (gen practicat de Nădă­­şan) putem privi şi înţelege lu­crările expuse acum la galeria Apollo. Dacă afişul publicitar are rol strict de informare, doar prezentarea grafică vizînd une­ori esteticul, la afişul tematic informaţia trece pe planul ideii „colaborînd“ cu privitorul prin intermediul mesajului. Deci afi­şul ca lucrare artistică, aşa cum este şi cel prezentat de Nădăşan, întruneşte caracteristicile aceste­ia, spunînd ceva, comunicînd prin intermediul elementelor lui specifice, idei, sentimente, tră­iri mai mult sau mai puţin în­cărcate de semnificaţii. Dintre cele 14 lucrări de afiş (subgen al graficii) expuse la ga­leria Apollo, majoritatea se vor apeluri la ideea ce-l frămînta, se pare, pe T. Nădâşan, aceea a poluării mediului, a relaţiei om­­natura văzută prin pericolul ce-l prezintă neluarea în considera­re a dialecticii acestei relaţii „Oare“, „Natura poartă doliu“, „Habitat“, „Arme sau pîine“ sînt tot atîtea titluri în sprijinul ideii enunţate. Nădăşan nu este numai un suflet sensibil, o con­stituţie gingaşă, o fire blinda, mascînd o personalitate contu­rată, ci şi un autentic talent, un fin cunoscător al genului, un spi­rit introspectiv coroborat cu un simţ al umorului de bun gust. DORU ANDREI „Luna cărţii în întreprinderi şi instituţii“ începînd de astăzi şi pînâ la finele lui aprilie, în întreprinde­rile şi instituţiile judeţului vor fi iniţiate şi organizate manifes­tări cuprinse în cadrul „Lunii cărţii“. Ele se vor desfăşura în trei decade şi anume: „Decada cărţii tehnico-ştiinţ­ice" (1—10 aprilie) în care manifestările vor fi împlinite sub genericul „O­­biectivele şi sarcinile soc­ia­l-eco­nomice ale judeţului Mureş in cincinalul revoluţiei tehnico-şti­­inţifice“. Ele au ca scop popu­larizarea literaturii tehnice, lăr­girea schimbului de informaţii, stimularea participării oameni­lor muncii la mişcarea de crea­ţie tehnico-ştiinţifică în cadrul Festivalului naţional „Cîntarea României“, la gospodărirea judi­cioasă a resurselor materiale, completarea fondului de publica­ţii; „Decada cărţii social-politice“ (11—20 aprilie). In centrul activi­tăţii bibliotecilor sindicale va sta în această perioadă popularizarea şi răspindirea în mase a cărţii social-politice, a documentelor programatice ale partidului şi ale Conferinţei Naţionale, a ope­relor şi cuvînturilor tovarăşului Nicolae Ceauşescu, a principiilor politicii interne şi externe pro­­movate de România socialistă. De asemenea, se va face o mai cuprinzătoare evidenţiere a lite­raturii istorice, a lucrărilor cu înalt conţinut patriotic care o­­glindesc măreţele realizări obţi­nute de poporul român în anii construcţiei socialiste, precum şi perspectivele luminoase ale pa­triei noastre. „Decada cărţii be­letristice“ (21—30 aprilie) va cu­prinde acţiuni şi manifestări în care un accent deosebit se va pune pe literatura contempora­nă, pe problematica ei actuală de oglindire a realităţilor zile­lor noastre, pe contribuţia ei la educarea patriotică şi estetică a oamenilor muncii. Ca un ecou l­lamei oţele Ca un ecou ne-ntoarcem la părinţi Nu-atita să-i vedem, eu­ să ne vadă Cind timpul pregăteşte-o ambuscadă Spre care se vor îndrepta cuminţi Şi tot mai rar ne-ntoarcem la părinţi Chiar ziuă fiind, dăm tare greu de poartă Pe sub uluci, copilăria noastră Ne-nvăluie cu aripe de sfinţi. Şi tot mai rar ne-ntoarcem la părinţi Chemîndu-ne amintirea din vacanţă Cu­ nu sintem, mama sărut-o clanţă Pe care-am tras-o noi, cu mîini fierbinţi. Fără să ştim, că-n ultimă instanţă Nu mai sintem­ copii, sîntem dorinţi. TRAIAN FURNEA PREMIERĂ IA STUDIO MĂTRĂGUNA de N. MACHIAVELLI Absolvenţii Institutului de tea­tru „Szentgyörgyi István“ din Tg.-Mureş, au prezentat a treia premieră, din actualul an uni­versitar, cu piesa Mătrăguna, de N. Machiavelli. Mătrăguna este o comedie de valoare deosebită în Renaşterea italiană. Spiritul critic atît de pătrunzător al lui Machiavelli a lovit în viciile so­cietăţii burgheze ce se construia în secolul al XVI-lea în Italia. Comedia are calităţi remarca­bile: o acţiune rapidă, personaje pline de viaţă, cu trăsături ti­pice dar şi cu note proprii care le individualizează, un comic pu­ternic, motive pentru care aceas­tă piesă se înscrie ca cea mai valoroasă operă dramatică a Re­naşterii italiene. Pentru valorile sale artistice piesa a fost înscrisă in reperto­riul absolvenţilor. Scopul didac­tic-artistic in alcătuirea reperto­riului urmărit în întregul proces de învăţămînt artistico-teatral e­­ra ca tinerilor să li se dea po­sibilităţi multiple de afirmare a talentului lor, a capacităţilor lor, a bogăţiei mijloacelor de expre­sie artistică. Astfel s-a urmărit ca, după compunerea caractere­lor dintr-o piesă inspirată din realitatea noastră contemporană (Ultima cursă de Horia Lovines­­cu), după încercarea forţelor şi capacităţilor lor creatoare în piesa marelui realist critic en­glez, G.B. Shaw (Casele domnu­lui Sartorius), absolvenţii să se familiarizeze cu eroii vii şi com­­plexi, cu atmosfera de mare e­­fervescenţâ a Renaşterii italiene. Vâzînd producţia studenţilor putem afirma că această „pia­tră de încercare“ a fost trecută cu nota foarte bine. Intruchipînd eroii din Mătrăguna studenţii absolvenţi au dovedit că în cei patru ani de ucenicie au reu­şit să-şi însuşească elementele de bază ale artei scenice. Munca lor scenică a fost în­drumată de lectorul Nagy Imre, care, beneficiind de înalta com­petenţă artistică-regizorală a maestrului emerit al artei, pro­fesorul Tompa Miklós, a ştiut să-i dirijeze pe absolvenţi cu mult tact, simţ pedagogic şi ar­tistic în crearea personajelor pie­sei, realizînd astfel un specta­col alert, spiritual, cu mult gust şi fineţe. Parászka Miklós în Nie­ia dă dovadă de maturitate şi iteligen­­ţă scenică cu care a găsit mij­loacele de expresie (ţinută, ges­turi, mimică, modulaţiile glasu­lui) prin care a creat tipul bur­ghezului bâtrîn, avar şi cam nă­tîng. Frumoasa, evlavioasa şi cam prostuţa sa soţie, Lucrezia (rolul cel mai ingrat, cel mai linear din piesă) ne-a fost înfăţişată de Szi­lagyi Enikő, care, în ciuda ingra­titudinii rolului, prin aparenţa sa foarte agreabilă, prin farmecul său personal, a căutat să facă o figură vie din personajul său. In rolul tînărului îndrăgostit, Ca­­limaco. Török András, înzestrat cu toate calităţile fizice pentru tînărul amorez, excelează mai cu seamă în reliefarea elanului, a chefului de joc, prin reliefa­rea momentelor comice, cu un umor de bun gust, dar ne rămî­­ne dator în sublinierea sentimen­tului fierbinte al dragostei pen­tru frumoasa Lucrezia, dragoste din cauza căreia, este capabil de orice sacrificiu. In figura lui Ligurio — acest perpetum mo­bile, acest scamator spiritual al piesei — Dukász Péter — reu­şeşte doar o rezolvare parţială: pentru un astfel de rol greu şi complex, încă nu are bogăţia re­surselor scenice ,suficientă dezin­voltură, prin care să poată reda complexitatea întreagă a perso­najului. Vajda Zsuzsa şi Rácz Mária, studentă în anul III au interpretat rolul Sostratei. Fie­care dintre ele a etalat mijloa­ce de vervă comică şi mişcări caricaturale expresive şi adec­vate acestui rol de compoziţie, dar fiecare dintre ele a găsit nota de autenticitate, potrivită temperamentului său actoricesc. Darko István în rolul dublu (Slu­ga şi Timoteo) a ştiut să exploa­teze cu măsură şi expresivitate resursele comice ale acestor ro­luri episodice. Decorurile şi costumele lui Kemény Árpád, precum şi mu­zica de Csiky Csaba au servit cu bun gust spectacolul TEREZA PERIS-CHEKEJI CONCERTELE Ş­APTĂ MINI* O binevenită împrospătare a repertoriului Atît concertul simfonic, cit şi recitalul de alaltăseară s-au în­scris printre momentele deose­bit de originale ale stagiunii, toc­mai prin programul lor, care a inclus multe noutăţi — lucrări rar cîntate sau chiar în primă audiţie. Performerul acestor do­uă seri memorabile a fost pia­nistul Fellegi Adám din R.P. Un­gară. După ce o formaţie instrumen­tală redusă (prototipul formaţiei Ars Nova din Cluj-Napoca) a prezentat două lieduri de Ver­­mesy Péter, pe versuri de Ma­rin Sorescu, sub titlul ,,Recita­tive“ — cu colaborarea fructu­oasă a sopranei Virginia Manu şi sub bagheta lui Adrian Sun­shine (S.U.A.) — intr-o destul de fidelă versiune a partiturii com­pozitorului clujean, Fellegi A­­dăm a atacat Concertul pentru pian şi orchestră de Grieg. Fără a diminua avînturile romantice ale acestei splendide pagini din literatura concertantă, pianistul ungur s-a postat permanent pe o poziţie de unde tronează spi­ritul lucid, un „filtru“ ce nu ad­mite exagerări în expresie, ce e­­limină de la bun început su­biectivismul care dăunează atât de mult unor interpretări. Această impresie avea să ne fie întărită in recitalul de joi seara. In ultimele luni am ascul­tat multe recitaluri, însă cel al lui Fellegi Adám s-a înscris pe coordonate cu totul particulare, atit prin interpretare, cit mai a­­les prin modul de concepere a programului, prin includerea u­­nor lucrări — chiar dacă nu în primă audiţie — în orice caz, mai puţin uzate prin diverse in­terpretări. Ceea ce numeam spi­rit lucid, în concert, a devenit principiu în recital. Este de pri­sos să enumăr aici calităţile teh­nice ale interpretului. Acestea se subînţeleg într-un program de o asemenea anvergură, cuprinzînd lucrări de Brahms, Liszt, Bar­tók, Szabó Csaba, Gershwin, Ra­vel şi Kodály, însă aş ţine să subliniez marea cultură ce ema­nă din fiecare pagină abordată, o superioară viziune a fiecărui stil. Fellegi nu face concesii. Nu caută succesul facil. El înnobi­lează pînă la granița sublimului. In final, avea să ne pro­ducă o mare surpriză, prin temerara sa hotărîre de a abor­da Valsul de Ravel, lucrare pen­tru a cărei paletă coloristică a­­bia este suficientă o orchestră masivă. Suitele de dansuri de Bartók și, în supliment, de Ko­dály, s-au înscris şi ele pe linia aceleiaşi superioare înţelegeri stilistice, ca şi Preludiile de Gershwin. O menţiune deosebită pentru modul în care interpretul a pă­truns în universul particular al stilului lui Szabó Csaba. In cele două Cîntece de pribegie avem de-a face cu aşa-numitul „pian preparat“, adică cu o serie de so­norităţi noi, inedite, obţinute nu numai prin maniera tradiţională de a cânta la acest străvechi in­strument, ci şi prin acţiunea di­rectă a pianistului asupra cor­zilor, prin ciupirea lor, lovirea cu palma etc. Revenind la concertul simfo­nic şi la dirijorul Adrian Sun­shine aducem încă un argument în favoarea ideii exprimate în titlu: el a prezentat versiunea orchestrală a suitei Mama mea gîsca, de Ravel, o frumoasă în­şiruire de poveşti exprimate prin limbajul sunetelor. BUJOR DANŞOREAN * STEAUA ROSIE PAGINA 3

Next