Steaua Roşie, octombrie 1985 (Anul 36, nr. 231-257)

1985-10-01 / nr. 231

Ritmul şi calitatea lucrărilor - proba prin lapte a muncii de partid la sate Pentru organizaţiile comunale de partid, pentru toţi comuniştii din unităţile agricole, în această perioadă faptă înseamnă lucrări executate la timp şi fără reproş la calitate, înseamnă ordine­­şi disciplină, strîngerea și depozi­tarea fără pierderi a tot ceea ce cîmpul a rodit. în acest am­plu efort al oamenilor muncii de la sate, comitetele comunale de partid, membrii acestora trebuie să fie în primele rînduri pentru o bună organizare a muncii în fiecare fermă, pentru folosirea la maximum a tuturor forţelor, a timpului de lucru în aşa fel în­­cît toate lucrările agricole de sezon să se desfăşoare în con­diţii optime şi la parametri cali­tativi superiori. Cum se prezintă lucrurile în comuna Mica? La a­­ceastă întrebare şi la cele ce vor urma ne-a răspuns tovarăşul Vasile Popa, secretar al comite­tului comunal de partid.­­ Experienţa atîtor campanii agricole ne-a demonstrat că nu­mai printr-o muncă politică, or­ganizatorică şi educativă temei­nic concepută, permanentă, care să aibă în centrul ei angajarea fiecărui membru cooperator, me­canizator şi specialist la susţi­nerea fiecărei lucrări din campa­nia agricolă se asigură îndepli­­nrea dezideratului, toată lumea satelor acolo unde este nevoie, toţi cetăţenii localităţii la lucru în cîmp. Evident, aceasta presu­pune ca noi, activiştii de partid şi de stat din comună, cadrele de conducere din unităţi să ne afirmăm zi de zi spiritul de ini­ţiativă în mobilizarea şi organi­zarea cooperatorilor din fiecare fermă pentru a participa activ la toate lucrările din cîmp şi din sectorul zootehnic. — Şi cum acţionează practic cadrele de conducere pentru ca, intr-adevăr, fiecare lucrare să se încadreze în graficele stabilite, să fie efectuată la un nivel cali­tativ superior? — Oricine şi în orice zi ne-ar controla activitatea, va constata­­că dimineaţa de la ora 6 şi pînă seara tîrziu sîntem în cîmp sau în fermele zootehnice, între oa­meni şi lucrări împreună cu ei. Pentru această campanie comite­tul comunal de partid împreună cu conducerile unităţilor au sta­bilit măsuri riguroase pentru re­coltatul tuturor produselor, trans­portul acestora, pentru însămîn­ţarea suprafeţelor planificate, pentru asigurarea bazei furajere în zootehnie. Pînă acum toate lu­crările s-au desfăşurat în ritmul şi la termenele planificate. Membrii comitetului comunal de partid sunt repartizaţi pe ferme şi, împreună cu cadrele de con­ducere din cele două C.A.P. răs­pund direct de modul în care se desfăşoară lucrările, de calitatea lor. Aş putea să argumentez cu cifre hectarele de pe care s-a strîns recolta şi cele ce au fost însămînţate. Mai important cred că este de menţionat faptul că oamenii au înţeles, ca de atîtea ori, importanţa participării lor la realizarea lucrărilor din campa­nia agricolă de toamnă. Ei dau dovadă de hărnicie şi răspund prompt la chemarea organismelor de conducere din comună şi din unităţi. Doresc să menţionez că din satele comunei mulţi oameni lucrează în unităţi industriale din Tîrnăveni şi Târgu-Mureş. Sunt navetişti. Zilnic, fiecare din­tre ei participă la lucrările agri­cole acolo unde este solicitat. — Şi, totuşi, ce greutăţi întîm­­pinaţi în această campanie? — în transportul produselor din unele ferme care se află din­colo de Tîrnava Mică. Un pod este în construcţie, altul în repa­raţie. Cu ultimul întîmpinăm greutăți pentru că nu am găsit pînă acum o sonetă cu care să batem pilonii. Avem promisiuni. — Pînă la începutul campaniei nu se puteau face reparaţiile po­dului? — Am încercat pe toate căile dar n-am reușit. Avem promi­siuni că vom primi utilajul de care avem nevoie în următoarele cîteva zile. Materialele sînt pre­gătite, oameni avem în comună care să lucreze la reparaţii. La cele spuse de tovarăşul Va­sile Popa se impune o comple­tare. In această perioadă, comi­tetul comunal de partid, condu­cerile unităţilor agricole, comu­niştii s-au manifestat şi se ma­nifestă ca autentice nuclee poli­tice în mijlocul tuturor coopera­torilor, desfăşurînd o activitate neobosită, pilduitoare. Şi nu nu­mai în fermele vegetale, ci şi în cele zootehnice, pentru asigura­rea şi chiar suplimentarea bazei furajere, pentru repararea și pregătirea cum se cuvine a adă­posturilor pentru animale. C. CROITORU Elevi ai Școlii generale din Idrifaia la strânsul fasolei pe ogoa­rele fermei legumicole din localitate CASTRAVEŢI IU... GARANŢIE Cine cumpără castraveţi cor­­nişon în oţet şi citeşte datele în­scrise pe eticheta care delimitea­ză valabilitatea termenului de garanţie pe o perioadă de 36 luni, precis că îşi pierde încrede­rea în ceea ce priveşte calitatea produselor conservate. De ce, ce anume poate zdruncina neîncre­derea cumpărătorului? Răspun­sul este simplu: un caz similar celui întâmplat subsemnatului. In data de 24 septembrie am cumpărat castraveţi cornişon în oţet la borcan de la magazinul alimentar situat în faţa între­prinderii de piele şi mănuşi din Angu-Mureş şi am fost neplăcut surprins descoperind că toate borcanele cumpărate erau mar­cate cu data fabricaţiei de 23 septembrie 1985. Să fie o simplă greşeală a C.T.C.-ului sau o mo­dalitate intrată în obişnuinţa producătorului pentru a prelungi termenul de garanţie? Aşteptăm un răspuns de la Direcţia comer­cială, de pe etichetă neputînd descifra întreprinderea producă­toare. EMIL NASTA­IN PLOP! Fiind printre persoanele sinis­trate, în anul 1970 m-am mutat în locul în care mă aflu acum. Atunci am primit dispoziţie, de la consiliul popular comunal, să plantez pomi pe marginea tro­tuarului. Indiferent ce specie. Nu contează! Aşa ni s-a spus. Eu am plantat cinci plopi. Veci­nii au plantat şi ei. Dar, fie că i-au distru animalele, fie că i-au rupt chiar ei. Să nu mai măture frunzele. Că aici orice minune ţine trei zile. De controlat, ni­meni n-a mai controlat. Acum regret că n-am procedat şi eu ca ei. De ce? Vecinii fac reclama­ţii la Consiliul popular Sînpaul. într-o zi vine preşedintele Ma­­teş şi-mi zice: ATITUDINI — Tov. Cerghizan, dumnea­voastră să tăiaţi plopii din faţa casei. — Pentru ce? — întreb. — Vecinii dumneavoastră se plâng că fac murdărie. Cad frun­zele de pe ei. — Păi, ce să facă? Cad. Dar eu am măturat și pe acolo! — Da. Dar au mai spus că se pun graurii pe ei. Și de acolo zboară la ei pe vie și pe pruni. — Și dacă tai plopii, se așa­­ză la ei în palmă? — Nu, tov. Cerghizan! Dar mo­da cu plopii a trecut.­­ Cum a trecut, cînd toată primăvara ziarul „Steaua roşie“ scria: „Participaţi cu toţii, de la mic la mare, la plantarea cît mai multor copaci pe marginea drumurilor, ■- t­itru înfrumuseţa­rea satelor noastre!“ Dacă cineva vine la Sînpaul să întrebe la consiliul popular cîţi copaci au fost plantaţi în 1985 şi undev­or, orice gospodar har­nic ştie că natura fără verdeaţă e moartă. Eu am îngrijit timp de 15 ani aceşti plopi, ara măturat frunzele, i-am curăţat de crengi uscate uneori cu riscuri. Iar la 15 august a.c., s-a dat cu piciorul în toată truda mea. Cu ce drept şi cine a tras coaja de pe co­paci? Vecinii mei ziceau: „Trăs­­ni-l-ar pe ăsta, cu plopi cu tot, că nu mai scăpăm de grauri!“ Dar, întreb eu, oxigenul cine îl produce? Graurii? Dacă se taie plopii şi graurii se aşază pe ca­se, pe toate le stricăm şi mai rău. Să moară, deci, şi graurii­ în aer. Ba, mai am dovezi şi cu şan­ţul. Bălteşte apa la mine, la poartă, pentru că ei nu vor să-şi cureţe şanţurile de scurgere. Cînd eu curăţ, strigă la mine: „Nu curăţa, măăă, că după tine şi noi trebuie! Noi vrem iarbă, nu apă!“ La intrarea pe strada Cloşca este un pod înfundat. De ani de zile nu trece apa pe sub el. Dar nimeni nu vede nimic. Eu întreb: dacă preşedintele şi vecinul meu, Şerban Dumitru, au făcut acest lucru, au proce­dat, oare, bine? IOAN CERGHIZAN satul Chirileu nr. 193 N.R. Dacă se spune că cel care a făcut să crească două fire de iarbă, acolo unde a fost doar fi­nul, a realizat mai mult decit un sistem filozofic speculativ. loan Cerghizan din Chirileu, care a sădit cinci plopi, avea motive suficiente să fie mulţumit de contribuţia lui la sănătatea na­turii. După cele întimplate, su­părarea lui este întemeia­tă. Pen­tru a rămîne într-un domeniu al exemplificărilor servite de înţe­lepciunea unui popor care a ţi­nut şi ţine la frumuseţea şi pu­ritatea mediului înconjurător, considerăm necesar ca cei vino­vaţi de cele relatate mai ca să fie obligaţi să sădească, în locul fiecărui plop distrus, cite trei copaci! • STEAUA IUTîiP PAI!' 1­3 „S­e treci codrii de aramă..." (Urmare din pag. 1) — Era după război. N-am să uit ce mii-a fost dat să văd ca tînăr inginer silvic. Şi în zona Tulgheşului sau a Borsecului, unde am luat parte la refacerea fondului forestier, şi aici pe Mureş, suprafeţe imense fuseseră devastate Unele purtau urmele incendiilor din timpul războiului. Aveam de trecut mari gregăţi. Cum eram şi tînăr, parcă nu ştiam de unde să încep văzînd jalnica imagine a pădurilor des­puiate de bogăţie şi frumuse­ţe... Am început cu Tulgheşul, în 1948. După ce am ,,îmbrăcat“ la Tul­­gheş peste 2.000 de hectare cu arborete tinere, în majoritate plantaţii şi semănături directe cu molid, am venit aici la Răs­­toliţa. Ce să vă spun? L­a-nceput eram buimăcit. Groaza în faţa munţilor de cenuşă şi trunchiuri carbonizate se continua şi noap­tea în somn. Aveam nişte coş­maruri ... Am pornit la muncă. Mai întîi o mină de oameni, a­poi toată populaţia din zonă ne-a sărit în ajutor. Am trans­format toate aceste văi în plan­taţii tinere. Şi iată-le acum! Sunt adevărate păduri, întrebările n-aveau rost. Să-l fi întrebat despre cele mai mari satisfacţii din vreo 40 de ani de silvicultură? Sau ce-ar face dac-ar fi s-o ia de la capăt? Sau dacă s-a gîndit vreodată la bătrîneţe, el care a dăruit atîta viaţă, atîta tinereţe munţilor noştri? La urma urmei, judecind cu dreptate, silvicultorul, săditor şi ocrotitor de păduri, de veşnicie deci, n-are dreptul nici la bătrî­neţe şi nici la moarte. Căci îmi spunea tot inginerul loan Jipa, folosind o zicală: „Umbra codru­lui e şi umbra omului!“ ... M-am uitat din nou la a­­cest om. In ochii săi care aveau ceva din reflexul molizilor, bra­zilor se aprinseseră licăriri stră­lucitoare, aburite de emoţia re­vederii. După cum comunica, de la inimă la inimă, cu pădurea lui şi a noastră, mi se pare el însuşi o flacără verde sub cerul înalt din amiaza toamnei. Transportul mecanizat al lemnu­lui in sectorul Lăpuşna Insămînţarea griului (Urmare din pag. I) recte, ni se spune, nu pot fi rea­lizate decit cu maşini bine puse la punct, echipate şi reglate co­respunzător. Această exigenţă nu e impusă de azi sau de ieri Nici un tractorist, ca să nu mai vor­bim de cei care îi conduc şi în­drumă, nu ar accepta să scoată din secţie şi să se apuce de lucru cu o maşină nepregătită perfect. Sigur, ne mai spune, la maşini bune avem şi oameni buni şi conştiincioşi. Cerem oamenilor noştri să lucreze aşa cum le cere inginerul, exigenţele acestuia fi­ind lege pentru toţi. Nu departe de Sărmaşu, Intr-o tarla întinsă, găsim la lucru, or­ganizate în flux, 17 pluguri la arat, 12 agregate la discuit, două la tăvălugii, trei maşini la fer­tilizat şi trei maşini la semănat.­ Lîngă toate se află inginerul şef Vasile Dascăl. îi cerem să ne explice cum a obţinut Sărmaşul 4.250 kg grîu la hectar, nu de pe 100 sau 200 de hectare, ci de pe 730.­­ Tehnologia griului este bine pusă la punct, nu am inovat ni­mic. Lucrul cel mai important pentru specialist, ne spune, este să o aplice exigent, în totalitate şi nu doar în părţile ei esenţiale, obligatoriu în mod diferenţiat, fiindcă nu se găsesc două tar­lale cu condiţii identice. Cum anume se va lucra într-o par­celă după porumb, ori după sfe­clă, cum şi cu ce unelte se va lucra pe uscat ori pe prea moale, aceasta o hotărăşte inginerul şi nimeni altul. El şi nimeni alt­cineva decide organizarea forma­ţiilor de muncă şi fluxul tehno­logic, alege maşinile şi agrega­tele cu care se va lucra. De aici decurge, se înţelege, obligativita­tea ca specialistul să fie în cîmp odată cu mecanizatorii, să le a­­rate cum să înceapă lucrul, care sunt pretenţiile şi exigenţele lui privind calitatea. Pe concret, aici vedem că aşa se procedează. Se ară bine, adică la adîncimea cerută, brazdele se răstoarnă bine, nu se fac greşuri, terenul nu are resturi vegetale, toate plugurile au grape. După pluguri au intrat imediat discu­rile. Ele lucrează greu fiindcă terenul e uscat şi tasat. Nu se realizează, cum se doreşte, o mă­­runţire corespunzătoare. Ingine­rul decide să se facă o tăvălu­­gire după care să se discuiască din nou. De data aceasta patul germinativ e bun, se va putea însămînţa la adîncimea dorită, sămînţa se va încorpora bine. — După semănat, după cum vedeţi, se tăvălugeşte din nou. E necesară şi această lucrare fiindcă terenul e proaspăt arat, nu e suficient de tasat, prin ea se mai acoperă şi seminţele ne­îngropate. O regulă de fier, aici respectată, este ca întreaga can­titate de sămânţă dată să fie şi încorporată, să nu mai rămână la suprafaţă nici un bob. Tot ce rămîne la suprafaţă dispare, la­nurile se răresc şi, fără densi­tate, nu va fi producţie. Interlo­cutorul ne repetă mereu nevoia şi obligativitatea de a se lucra diferenţiat. Pe parcursul însă­­mînţării a 730 ha de grîu şi 400 ha de orz, zice, întotdeauna a­­par situaţii particulare pe care inginerul cu ştiinţa şi experienţa lui trebuie să le soluţioneze cum e mai bine pentru producţie, a­ desea prin lucrări de corecţie. Producţia de grîu stă tot timpul sub semnul calităţii lucrărilor ca­re se fac, excluderii păioaselor din amplasare, respectării am­plasării fiecărui soi folosit, fer­tilizării moderate dar corecte. La C.A.P. Balda, unitate cu 4.240 kg grîu la hectar pe 500 ha, notăm părerea unui mecani­zator, Tănase Biro, şeful secţiei de mecanizare. Cultura griului aparţine în întregime mecaniza­torilor. Cum lucrăm noi, aşa e şi producţia. Noi lucrăm la nivelul pretenţiilor inginerului şef Cor­nel Toma, de aceea şi recoltele sînt bune, chiar dacă anul e rău. Tractoriştii care fac arăturile ştiu pînă unde merg exigenţele ingi­nerului, la fel cei care pregătesc patul germinativ şi fac semăna­tul. De pildă, nici un tractorist nu ar accepta să execute arături într-un teren care nu e bine cu­răţat de resturi vegetale, nu ar însămînţa într-un teren denive­lat şi bolovănos, nu s-ar prezen­ta în cîmp cu semănători neechi­­pate, nereglate ori defecte. In temă cu cele discutate şi văzute, inginerul şef al CUASC, Gheorghe Urcan adaugă: „Am reuşit, după cum aţi constatat, să imprimăm peste tot în unităţi, atit la specialişti cît şi la meca­nizatori, multă exigenţă şi răs­pundere pentru lucrul bine fă­cut. Acesta este singurul secret. Am început semănatul griului şi sîntem în permanenţă în cîmp, aici le cerem şi specialiştilor să se afle odată cu mecanizatorii. Noi acordăm specialiştilor toată libertatea de acţiune şi decizie în aplicarea tehnologiilor, fiindcă ei cunosc cel mai bine particu­larităţile fiecărei situaţii. Ceea ce ne preocupă mult acum este grăbirea recoltărilor, a eliberării terenurilor pentru a le putea ara şi însămînţa fără întîrziere, pen­tru a nu fi siliţi să nu respectăm amplasarea iniţială.

Next