Steaua, 1982 (Anul 33, nr. 1-12)
1982-11-01 / nr. 11
dimineaţa magiei* (6) Pe noi nu ne mulţumeşte explicaţia doctorului Dietrich. Destinul lui Hitler şi evenimentele trăite de un mare popor sub conducerea sa n-ar putea fi pe deplin înţelese plecînd de la delir şi de la „posesiunea“ demonică. Dar nu ne putem declara mulţumiţi nici cu observaţiile critice ale istoricului din „Tribune des Nations“. Hitler, afirmă el, nu era nebun din punct de vedere clinic. Iar Diavolul nu există. Nu trebuie eliminat, prin urmare, conceptul de responsabilitate. E adevărat. Insă istoricul nostru pare să atribuie conceptului de responsabilitate virtuţi magice. Abia pomenită, istoria fantastică a hitlerismului îi pare clară şi conformă cu proporţiile secolului pozitivist în care el pretinde că trăim. Această operaţie este împotriva raţiunii în egală măsură cu aceea a lui Otto Dietrich. în realitate, termenul „responsabilitate“ e o transpunere în limbajul nostru a ceea ce era „posesiunea demonică“ pentru tribunalele Evului Mediu, așa cum reiese limpede din marile procese politice moderne. Dacă Hitler nu era nici nebun, nici „posedat“, fapt probabil, istoria nazismului ar rămîne totuşi inexplicabilă în lumina unui secol pozitivist. Psihologia zonelor profunde ne arată că acţiuni aparent raţionale ale omului sînt de fapt guvernate de forţe pe care el însuşi le ignoră şi care se leagă de un simbolism cu totul străin de logica obişnuită. Pe de altă parte, ştim nu că demonicul nu există, ci că acesta e un lucru diferit de viziunea aşa-zis medievală, în istoria hitlerismului, sau mai degrabă în anumite aspecte ale acestei istorii, totul se desfăşoară ca şi cum ideile-forţă ar scăpa criticii istorice tradiţionale, ca şi cum ar fi nevoie, spre a înţtelege, să abandonezi viziunea noastră pozitivă despre lucruri şi să te străduieşti să intri într-o lume unde raţiunea carteziană şi realitatea au încetat să mai fie unite. Noi ne consacrăm acestor aspecte ale hitlerismului pentru că, aşa cum bine vedea Marcel Ray în 1939, războiul impus lumii de către Hitler a fost „un război maniheist... o luptă a zeilor“. Nu ne referim la lupta dintre fascism şi democraţie, dintre două concepţii ale societăţii, una liberală şi alta autoritară. Aceasta e aspectul exterior al luptei. E un ezoterism. Această luptă a zeilor, care s-a desfăşurat în spatele evenimentelor aparente, încă nu s-a sfîrşit pe glob, însă formidabilele progrese realizate în puţini ani de cunoaşterea umană sînt pe cale de a-i da alte forme. Pe cînd porţile cunoaşterii încep să se deschidă spre infinit, este important să pricepi sensul acestei lupte. Dacă vrem să fim în mod conştient oameni ai timpului nostru, ceea ce înseamnă contemporani cu viitorul, trebuie să avem o viziune exactă şi de profunzime a momentului în care fantasticul a început să inunde realitatea. E tocmai momentul pe care îl vom studia. „în fond — spunea Rauschning — fiecare german stă cu un picior în Atlantida, unde caută o patrie mai bună şi un patrimoniu superior. Această natură dublă a germanilor, acesată capacitate de dedublare care le permite să trăiască în acelaşi timp în lumea reală şi să se proiecteze într-o lume imaginară se exprimă în mod deosebit în Hitler şi constituie cheia socialismului său magic.“ Iar Rauschning, căutînd să-şi explice creşterea puterii acelui „mare sacerdot al religiei secrete“, încerca să se convingă că de mai multe ori în decursul istoriei „naţiuni întregi au căzut într-o agitaţie inexplicabilă. Ele întreprind marşuri de flagelanţi. Le bîntuie un teribil neastîmpăr“. Şi conchidea că „naţionalsocialismul e neastîmpărul tulbure al secolului XX“. Dar de unde vine această stranie maladie? Nu găsea nicăieri un răspuns satisfăcător. „Rădăcinile sale cele mai adînci rămîn înfipte în zone ascunse.“ Pămîntul e gol. Noi locuim în interiorul lui. Astrale sînt nişte blocuri de gheaţă. Mai multe Luni au căzut deja pe Pămînt. A noastră va cădea şi ea. întreaga istorie a umanităţii se explică prin lupta dintre gheaţă şi foc. Omul nu e terminat. El se află în pragul unei formidabile mutaţii care îi va da putere atribuite de antici zeilor. în lume există de pe acum exemplare ale omului nou, venite probabil de dincolo de frontierele timpului şi spaţiului. Sînt posibile alianţele cu Stăpinul Lumii, cu „Regele Spaimei" ce domneşte asupra unui oraş ascuns pe undeva prin Orient. Cei care vor face pactul vor schimba pentru milenii faţa Pămîntului, dînd un sens întîmplărilor omeneşti. Asemenea teorii „ştiinţifice“ şi concepţii „religioase“ au alimentat nazismul originar, în ele credeau Hitler şi membrii grupului din care făcea parte şi care au orientat într-o însemnată măsură faptele sociale şi politice ale istoriei recente. Ar putea părea extravagant. O explicare a istoriei contemporane, chiar şi parţială, plecînd de la asemenea idei şi credinţe, ar putea să pară repungnantă, însă noi credem că nimic nu e repugnant cînd stă în slujba adevărului. E cunoscut faptul că partidul nazist s-a arătat pe faţă antiintelectual, şi încă într-un mod zgomotos, că a ars cărţile şi i-a vîrît pe fizicienii teoreticieni printre duşmanii „iudeo-marxişti". E mai puţin cunoscut în baza căror explicaţii ale lumii a respins ştiinţele oficiale din Occident. E şi mai puţin cunoscut pe ce concepţie despre om se întemeia nazismul, cel puţin mintea cîtorva dintre şefii săi. Cînd ajungi să înţelegi toate acestea, poţi plasa mai exact ultimul război mondial în cadrul marilor conflicte spirituale; istoria regăseşte respiraţia din Legenda secolelor. „Suntem anatemizaţi ca inamici ai spiritului — zicea Hitler. Ei bine, da, asta şi sîntem. Dar într-un sens mult mai profund decît şi-a imaginat vreodată, în orgoliul său , imbecil, ştiinţa burgheză." E aproape acelaşi lucru cu cele declarate de filozoful Gurdjiev discipolului, său Uspensky după ce făcuse procesul ştiinţei: „Calea mea e cea a dezvoltării posibilităţilor ascunse ale omului. E o cale împotriva naturii şi împotriva lui Dumnezeu.“ Această idee a posibilităţilor ascunse ale omului este esenţială. Ea conduce adesea la refuzul ştiinţei şi la dispreţuirea oamenilor obişnuiţi. La nivelul acestei idei se află realmente foarte puţini oameni. A fi înseamnă a fi diferit. Omul comun, omul în stare naturală nu e decît o larvă, iar Dumnezeul creştinilor nu-i decît un păstor de larve. Doctorul Willy Ley, unul dintre cei mai mari experţi din lume în materie de rachete, a fugit din Germania în 1933. De la el am aflat de existenţa la Berlin, cu puţin игр înaintea nazismului, a unei mici comunităţi spirituale, de mare interes pentru noi. Această comunitate secretă se întemeiase, literalmente, pe un roman al scriitorului englez Bulwer Lytton: Rasa care ne va înlocui. Romanul descrie oameni a căror viaţă psihică e mult mai evoluată decît a noastră. Ei au dobîndit asupra propriilor persoane şi asupra lucrurilor puteri care îi fac să semene cu divinitatea. Pentru moment rămîn încă ascunşi. Trăiesc cavernele din centrul Pămîntului. Vor ieşi în curînd de acolo, ca să devină stăpînii noștri. Asta-i tot ce părea să știe doctorul Willy Ley. Adăuga surîzînd că discipolii cultului îşi imaginau că știu anumite secrete prin care şi-ar putea schimba rasa, ca să devină asemănători oamenilor ascunşi în străfundurile pianetei. Metode de concentrare, o întreagă gimnastică interioară pentru a se transforma, îşi începeau exerciţiile prin contemplarea insistentă a structurii unui măr tăiat în două . . . Noi am continuat cercetările. Acea societe berlineză se numea „Loja luminoasă“ sau ,,Şosă mai dăm atenţie şi ideii despre „Superiorii Necunoscuţi". Ea se află în toate misticile negre ale Orientului şi Occidentului. Locuitori ai adîncurilor ori veniţi din alte planete, uriaşi asemănători celor care ar dormi sub o platoşă de aur în criptele tibetane, sau prezenţele informe şi terifiante pe care le descria Lovecraft, oare aceşti „Superiori Necunoscuţi“ de care vorbesc riturile păgîne şi luciferice există într-adevăr? Cînd Machen discută lumea Râului, „plină de caverne şi de locuitori crepusculari“, discipolul societăţii Golden Dawn se referă la o altă lume, cea în care omul ie i contact cu „Superiorii Necunoscuţi“. Pare un lucru cert că Hitler lua în serios această credinţă. Mai mult chiar, era convins că luase el însuşi contact cu „Superiorii“.