Steaua, 1982 (Anul 33, nr. 1-12)

1982-11-01 / nr. 11

dimineaţa magiei* (6) Pe noi nu ne mulţumeşte explicaţia docto­rului Dietrich. Destinul lui Hitler şi eveni­mentele trăite de un mare popor sub condu­cerea sa n-ar putea fi pe deplin înţelese plecînd de la delir şi de la „posesiunea“ demonică. Dar nu ne putem declara mulţumiţi nici cu observaţiile critice ale istoricului din „Tribune des Nations“. Hitler, afirmă el, nu era nebun din punct de vedere clinic. Iar Diavolul nu există. Nu trebuie eliminat, prin urmare, con­ceptul de responsabilitate. E adevărat. Insă istoricul nostru pare să atribuie conceptului d­e responsabilitate virtuţi magice. Abia pomenită, istoria fantastică a hitlerismului îi pare clară şi conformă cu proporţiile secolului pozitivist în care el pretinde că trăim. Această operaţie este împotriva raţiunii în egală măsură cu aceea a lui Otto Dietrich. în realitate, ter­­menul „responsabilitate“ e o transpunere în limbajul nostru a ceea ce era „posesiun­ea de­monică“ pentru tribunalele Evului Mediu, așa cum reiese limpede din marile procese politice moderne. Dacă Hitler nu era nici nebun, nici „pose­dat“, fapt probabil, istoria nazismului ar ră­­mîne totuşi inexplicabilă în lumina unui secol pozitivist. Psihologia zonelor profunde ne arată că acţiuni aparent raţionale ale omului sînt de fapt guvernate d­e forţe pe care el însuşi le ignoră şi care se leagă de un simbolism cu totul străin de logica obişnuită. Pe de altă parte, ştim nu că demonicul nu există, ci că acesta e un lucru diferit de viziunea aşa-zis medievală, în istoria hitlerismului, sau mai degrabă în anumite aspecte ale acestei istorii, totul se desfăşoară ca şi cum ideile-forţă ar scăpa criticii istorice tradiţionale, ca şi cum ar fi nevoie, spre a înţtelege, să abandonezi viziunea noastră pozitivă despre lucruri şi să te străduieşti să intri într-o lume unde raţiu­nea carteziană şi realitatea au încetat să mai fie unite. Noi ne consacrăm acestor aspecte ale hitlerismului pentru că, aşa cum bine vedea Marcel Ray în 1939, războiul impus lumii de către Hitler a fost „un război maniheist... o luptă a zeilor“. Nu ne referim la lupta dintre fascism şi democraţie, dintre două concepţii ale socie­tăţii, una liberală şi alta autoritară. Aceasta e aspectul exterior al luptei. E un ezoterism. Această luptă a zeilor, care s-a desfăşurat în spatele evenimentelor aparente, încă nu s-a sfîrşit pe glob, însă formidabilele progrese realizate în puţini ani de cunoaşterea umană sînt pe cale de a-i da alte forme. P­e cînd por­ţile cunoaşterii încep să se deschidă spre infi­nit, este important să pricepi sensul acestei lupte. Dacă vrem să fim în mod conştient oameni ai timpului nostru, ceea ce înseamnă contemporani cu viitorul, trebuie să avem o viziune exactă şi de profunzime a momentu­lui în care fantasticul a început să inunde realitatea. E tocmai momentul pe care îl vom studia. „în fond — spunea Rauschning — fiecare german stă cu un picior în Atlantida, unde caută o patrie mai bună şi un patrimoniu su­perior. Această natură dublă a germanilor, acesată capacitate de dedublare care le per­mite să trăiască în acelaşi timp în lumea reală şi să se proiecteze într-o lume imaginară se exprimă în mod deosebit în Hitler şi consti­tuie cheia socialismului său magic.“ Iar Rauschning, căutînd să-şi explic­e creş­terea puterii acelui „mare sacerdot al religiei secrete“, încerca să se convingă că de mai multe ori în decursul istoriei „naţiuni întregi au căzut într-o agitaţie inexplicabilă. Ele între­prind marşuri de flagelanţi. Le bîntuie un te­ribil neastîmpăr“. Şi conchidea că „naţional­­socialismul e neastîmpărul tulbure al secolului XX“. Dar de unde vine această stranie mala­die? Nu găsea nicăieri un răspuns satisfăcător. „Rădăcinile sale cele mai adînci rămîn înfipte în zone ascunse.“ Pămîntul e gol. Noi locuim în interiorul lui. Astrale sînt nişte blocuri de gheaţă. Mai multe Luni au căzut deja pe Pămînt. A noas­tră va cădea şi ea. întreaga istorie a umani­tăţii se explică prin lupta dintre gheaţă şi foc. Omul nu e terminat. El se află în pragul unei formidabile mutaţii care îi va da puter­­e atribuite de antici zeilor. în lume există de pe acum exemplare ale omului nou, venite pro­babil de dincolo de frontierele timpului şi spaţiului. Sînt posibile alianţele cu Stăpinul Lumii, cu „Regele Spaimei" ce domneşte asupra unui oraş ascuns pe undeva prin Orient. Cei care vor face pactul vor schimba pentru milenii faţa Pămîntului, dînd un sens întîmplărilor omeneşti. Asemenea teorii „ştiinţifice“ şi concepţii „religioase“ au alimentat nazismul originar, în ele credeau Hitler şi membrii grupului din care făcea parte şi care au orientat într-o însemna­tă măsură faptele sociale şi politice ale istoriei recente. Ar putea părea extravagant. O expli­care a istoriei contemporane, chiar şi parţială, plecînd de la asemenea idei şi credinţe, ar pu­tea să pară repungnantă, însă noi credem că nimic nu e repugnant cînd stă în slujba ade­vărului. E cunoscut faptul că partidul nazist s-a ară­tat pe faţă antiintelectual, şi încă într-un mod zgomotos, că a ars cărţile şi i-a vîrît pe fizi­cienii teoreticieni printre duşmanii „iudeo-mar­­xişti". E mai puţin cunoscut în baza căror ex­plicaţii ale lumii a respins ştiinţele oficiale din Occident. E şi mai puţin cunoscut pe ce con­cepţie despre om se întemeia nazismul, cel pu­ţi­­n mintea cîtorva dintre şefii săi. Cînd ajungi să înţelegi toate acestea, poţi plasa mai exact ultimul război mondial în cadrul mari­lor conflicte spirituale; istoria regăseşte respira­ţia din Legenda secolelor. „Suntem anatemizaţi ca inamici ai spiritu­lui — zicea Hitler. Ei bine, da, asta şi sîntem. Dar într-un sens mult mai profund decît şi-a imaginat vreodată, în orgoliul său , imbecil, ştiinţa burgheză." E aproape acelaşi lucru cu cele declarate de filozoful Gurdjiev discipolului, său Us­pensky după ce făcuse procesul ştiinţei: „Calea mea e cea a dezvoltării posibilităţilor ascunse ale omului. E o cale împotriva naturii şi împotriva lui Dumnez­eu.“ Această idee a posibilităţilor ascunse ale omului este esenţială. Ea conduce adesea la refuzul ştiinţei şi la dispreţuirea oamenilor obişnuiţi. La nivelul acestei idei se află real­mente foarte puţini oameni. A fi înseamnă a fi diferit. Omul comun, omul în stare natu­rală nu e decît o larvă, iar Dumnezeul creşti­nilor nu-i d­ecît un păstor de larve. Doctorul Willy Ley, unul dintre cei mai mari experţi din lume în materie de rachete, a fugit din Germania în 1933. De la el am aflat de existenţa la Berlin, cu puţin игр înaintea nazismului, a unei mici comunităţi spirituale, de mare interes pentru noi. Această comunitate secretă se întemeiase, literalmente, pe un roman al scriitorului englez Bulwer Lytton: Rasa care ne va înlocui. Romanul descrie oameni a căror viaţă psihică e mult mai evoluată decît a noastră. Ei au dobîndit asupra propriilor persoane şi asupra lucrurilor puteri care îi fac să semene cu divinitatea. Pentru moment rămîn încă ascunşi. Trăiesc­­ cavernele din c­entrul Pămîntului. Vor ieşi în curînd de acolo, ca să devină stăpînii noștri. Asta-i tot ce părea să știe doctorul Willy Ley. Adăuga surîzînd că discipolii cultului îşi imaginau că știu anumite secrete prin care şi-ar putea schimba rasa, ca să devină asemă­nători oamenilor ascunşi în străfundurile pia­­netei. Metode de concentrare, o întreagă gim­nastică interioară pentru a se transforma, îşi începeau exerciţiile prin contemplarea insis­tentă a structurii unui măr tăiat în două . . . Noi am continuat cercetările. Acea socie­­te berlineză se numea „Loja luminoasă“ sau ,,Şo­­să mai dăm atenţie şi ideii despre „Superiorii Necunoscuţi". Ea se află în toate misticile negre ale Orientului şi Occidentului. Locuitori ai adîncurilor ori veniţi din alte planete, uriaşi asemănători celor care ar dormi sub o platoşă de aur în criptele tibetane, sau prezenţele in­forme şi terifiante pe care le descria Love­­craft, oare aceşti „Superiori Necunoscuţi“ de care vorbesc riturile păgîne şi luciferice există într-adevăr? Cînd Machen discută lumea Râu­lui, „plină de caverne şi de locuitori crepus­culari“, discipolul societăţii Golden Dawn se referă la o altă lume, cea în care omul ie i contact cu „Superiorii Necunoscuţi“. Pare un lucru cert că Hitler lua în serios această cre­dinţă. Mai mult chiar, era convins că luase el însuşi contact cu „Superiorii“.

Next