Steaoa Dunărei, 1856 (Anul 2, nr. 1-68)
1856-08-04 / nr. 54
Streda DUNAREI 127 nu voru fi păzite, fără strămutare, în ură a loru întregime precumu au fostu, ca legea creștinească să fie respectată și peatinsă; că nici unu pălnmacu, macar, de pămăntu Romănu pu se va pite înstrtina. Pentru persona Domnului nici o închinare personală nu s'au cerutu nici nu s'au învoitu, și s'au stipulatu numai ca Domnitoriul să trimită ca unu peșcheș pe fiecare anu prin anume aleși boieri, 4000 bani roși, sau galbeni în auru, 40 epe de slujbă, și 24 coroi de soia. Spre întărirea bunei legături, Sultanul au trimisu Domnului o cucă împodobită de petre scumpe, o manta Domnească, unu armasariu de Mistru în halatu întregu de resboiu, împreună cu patru armași din gvardia sa împărătească, ca să fie cunoscutu tutuloru că Domnul țării Moldovei, avăndu diitu de resboiu, stă supt ocrotirea Sultanului. Asemine pactu s'au păzitu pănă la petrul Rareși, supt a căruia Domnie au începutu a se împresura driturile țerei prin cererea unui deosebitu haraciu sau tributu anualu. Petru Rareși nevroindu a se supune la o asemine cerire asupritoare pentru țeară, și temănduse că poporul îi va împuta înjosirea neamului Românu, și, de altă parte, nevroindu a reând lupta săngeroasă cu puterea la care se închinase țeara de bună voie, s'au lepădatu de Domnie. Ștefanu, poreclitu Lăcustă, care iau urmatu, nu s'au pututu feri de pretențiile ne'ntemeiate ce i se făceau decătu cu rădicarea tributului anualu de la 4000 la 10,000 galbini în auru. Așa nu trecuseră încă triizeci de ani, de la închinare, și Sultanul Solimanu (la 1538) întrase în Moldova, și, supt unu pretecsiuneîntemeiatu, asupri cu o armie puternică lăcuitorii țerii ce se mira, zice cronica, de o asemine nepăzire a condițiiloru ce făcuse țeara. Armiea se îndreptă spre Tărgul Suceava, atunce capitala țerei, arzindu tărguri și sate, chinuindu norodul cu sabie și cu focu, fără de a găsi, din partea lăcuitoriloru, cea mai mică împotrivire că nu se pregătise la o asemine călcare. În sfărșitu, săturată de jăfuire, armia nu s'au retrasu pănă căndu nu i s'au tractatu blegile toate și bogățiile domniei, precumu și moaștele împodobite de petrii scumpe și vasele de auru și de argintu a bisericeloru, împreună cu totă moneda ce era atunce în Visterie. Aceasta au fostu acea întăiu calcare a capitulațiiloru, calcare care apoi s'au reânoitu și sub Petru Șciopu, și așa au mersu totu din multu în mai multu. Înmurirea puterei Suzerane, asupra capitulațiiloru ce făcuse țeara, fu din anu în mai autonomiei noastre, anu primejdioasă Dintei pretențiile începură cu sporirea e peșcheșului) transformatu, mai tărziu, în biru; apoi suzeranitatea se amestecă și în alegerile Domniloru, și la capătu sfărși întru a'i numi deadreptul și dine străini” Și așa, în contra drituriloru ce le avuseră Romănii ab antigio, străinii fuseseră însărcinați de a ocărmui; alte obiceiuri se întroduseră în țară, și Poarta căuta a statornici, prin toate chipurile, o măluință primejdioasă, și de a sprijini unu principu ce era cu totul departe de obiceiurile vechi și o neapărată contrazicere cu datinile romăne Boerimea de multe ori făcea o puternică oposiție la asemine împrejurări peste obiceiurile pământenești; însă Domnii ce se trimetiau de la Țarigradu știau de a măguli ambițiiile personale, și încetu încetu se prefăcu caracterul claseloru de sus și se conformă după tipul acelora ce le trimetia Țarigradul, resultatul lupteloru, între pomnii străini și între boerii pămănteni, ce se îno la fiecare mutare de domnie, fu că boerimea căștigă încetu încetu o posiție sprijinită de privilegii, ce mai înainte nu era în spiritul poporului Romănu. Cu aceasta, înstă totuși, spiritul naționalității, și a aducerei aminte de neatărnata viețuire, precum și de împrejurările ce au suferitu țeala în driturile sale, nu s'au pututu ștergpe din inima boerimii. Nu este clar de mirare, că, după o îndelungată vreme de suferinți, și după o calcare așa de violerată a capitulațiiloru vechi, țeara au primitu cu bucurie sprijinul ce Rusie a au avutu interesu a'l propune. Conformitatea religiei au servitu mai cu samă de a întări legăturile aceste politice ce se înființiaseră. Numai împrejurările Suzeranului, care au avutu dreptu consecuință nemulțămirea vasalului, au atrasu, și au înființatu protecția Rusiei, au produsu cele mai mari ispite și au aruncatu pe Suzeranu în cele mai crunte lupte, care abia în anul acesta s'au sfârșitu cu agiutoriul Mareloru Puteri ale Europii. Nemulțămirea, amu zisu, a vasalului au adusu pe ocrotitoriul în ispită, căndu mulțămirea 'lar fi feritu de o asemine. Adevărul ce'l înscrie istoria de multe ori cu litere de sănge și cu doliu în analurile omenirii, acestu adevăru își aruncă razele sale asupra trecutului. Oare nu trebue ca să slujească de învățătură pentru viitoriu? În vieața istorică a popoareloru, causa nu este departe de efectu; consecuința unii greșeli urmează neaparatu și se ivește în otdin Pentru folosul, dar, viețuirii liniștite a îmbeloru părți, să tutuloru, nu ascundemu faptele istorice a le trecutului, să le rostimu mai bine cu nepărtinire, și să ne slujimu de ele, ca, din trecutu, să desvoltămu viitoriul prin strânsa unire a interesuriloru țerei suzerane și a țerei închinate. teresul bine înțălesu al Suzeranului, dar, de În cestia de față este de ia sprijini cu toată a sa putere dorințile ce, după o fericită împregiurare, vasalul este menitu, în scurtă vreme, de a rosti; și dacă rostirea acestoru dorinți jignește chiar interesul unei Puteri aliate cu Suzeranul, și cu dânsul în bune relații de vecinătate, aceasta nu trebuie să aibă o înmurire asupra hotărireloru înaltei Porți. Timpul prevăzutu prin paragraful 425 al reglementului Organicu au venitu, și unirea Principaturiloru într'unu statu, e întărzieată de întămplări, s'au făcutu o trebuință obștește simțită în ambele Principate Romăne. Suzeranul nu poate privi cu părere de reu că speranțele noastre într'unu mai bunu viitoru se razimă pe această unire, și că ea este așa cu tărie înrădăcinată în inimele tuturoru, căci speranțele generale s'au mtritu subt înmurirea făgăduințeloru ce le garantează Tratatul de la 30 Martie. Mai vărtosu Suzeranul nostru trebuie să fie mulțumitu de o asemine manifestare patriotică în fața tuturoru și subt umbra puterii sale; că prin aceasta se vădește că unu poporu ce'și rostește fără sfieală dorințile în timpul unei ocupații străine ce lucrează în contra mnirei, are destulă viețuitate și energie în sine ca să'i poată fi de folosit în timpu de pericole și nu de pagubă. Nu putemu tăgădui că încrederea noastră în bunele disposiții ale Suzeranului cătră noi au pututu fi struncinată, și atunce numai va pute ea renaște cu tărie, căndu vomu vede că părtinește cu tendințele noastre naționale, și nu cu dorințile megieșiloru noștri, acelora a cărora înmurire în trebile noastre înlăuntri ce dorimu a o vede depărtată, dar nu sporită. Soarele civilisației și a dreptăței s'au rădicatu și în Orientu; razele sale cele dintăiu au picatu pe naționalitatea noastră care, pănă astăzi, au fostu supusă valuriloru întămplăriloru, dobăndindu noi acumu, prin unirea țeriloru Romăne, o mai largă esistință, vomu pute aduce Orientului și unu mai mare sprijinu, căci Principaturile au în sinul loru toate elementele civilisației, care încă lipsescu celoralalte părți ale imperiei Otomane, și potu, prin urmare, lesne sluji de legătură între Orientu și Ocidentu. Această misie, țerile noastre voru puteau îndeplini mai lesne, fiindu întrunite într'unu singuru statu, și avăndu ele amăndouă o tendință, care, în ceea ce privește desvălirea ideilor, se apropie de Occidentul și, în ceea ce se atinge de desvoltarea negoțului și a politicei, le ar uni cu soarta imperiei Otomane. O politică îngustă, numai, poate ca să depărteze interesurile adevărate ale vasainteresurile Suzeranului. Căci, ori fi uniți, ori că vomu remănea în lului de că vomu ceea ce sântemu, Înalta Poartă nu poate pretinde mai multu de la noi, de acumu înainte, decătu plata tributului anualu; dar recunoștința unui poporu întregu nu este cumva mai precioasă decătu această mică da Și în împregiurările de față au Putere? fostu foarte ușoru de a produce în coloanele noastre: Frațiloru Romăni! „Deși cauza noastră de la 1848 au căștigarile Occidentale au căștigatu, din partea noastră, o asemine recunoștință că ne au arătatu o făcătoare de bine încredere în sinul Conferințeloru de la Parisu, căndu Puterea suzerană, cea mai interesată în chestia noastră, au respinsu, în numele Principaturiloru și fără de a le întreba macar, proposițiile ce făcuseră Puterile aliate în privnța loru. Vremile s'au schimbatu, ideile ce se mișcă cu iuțală electrică nu se mai potu ascunde, că fiecare poporul își găsește unu glasu care poate rosti durerea lui, că așa este seculul al 19-le, va urma.) „. Cetimu în Zimbru.. De la Parisu ni s'au trimisu următoarea cuvăntare rostită la capela romănă, tipărită cu litere cirile, poftindune de a ore