Steaoa Dunărei, 1856 (Anul 2, nr. 1-68)
1856-02-21 / nr. 18
70 peste toate generalitățile, pentru ca să putemu ajiunge la practica întrebuințare a principiiloru pe care le amu adoptatu, și după urmare să ne apucămu fără întărziere a desvăli detaliile fiecăriea chestii, căci numai atunce se va lămuri, dacă noi săntemu în stare de a ne înțălege sau nu.” Pentru acumu nimene nu poate să'și formeze o ideie despre sistemul soluției pe care alieații se paru a'l fi adoptatu; asemine este pentru timpul de față încă cu totul nelămuritu, ceia ce ei voiescu de positivu, sau ce feliu de perspectivă are fiecare în parte. Însă de pe acumu se lămurește cu durere, că, încătu se atinge de întăiere doue punturi de garanție, cuprinsul loru este astfeliu, încătu Rusiea are multu mai mare temeiu de a fi mulțămită cu elu, decătu partida opositară. De cumva Rusiei nu i s'ar nimeri la încheiarea păcii a'și mai întări și îmulți influința sa căștigată pănă acumu în principate, aceasta socotit că nimine nu o va privi ca o perdere din partea ei. Este adevăratu că, în convorbirile sale cu sir Hamilton Seimul, Imperatorul Nicolai, în dorința desfințării Turciei, au pretinsu pentru sine Moldova, Romănica, Serbiea și Bulgariea, însă acestu planu cutropitoriu de țări au fostu de bună voie înlăturatu, îndată ce Angliea și Francica au respinsu de la sine propunerea unei împărțiri a prăzii. Din acelu momentu Rusiei s'au mărginitu numai de a trage în partea sa supremație a protecției peste supușii grecești ai Porții, fiindu convinsă că și cu chipul acesta se va întări mai multu pe ambele maluri ale Dunării și că va pute pregăti punerea în lucrare a doritului și de curăndu manifestatului seu planu. Din tratațiile de pace de la 1829 se lămurește, că pășirea peste Prutu acumu la 1853 au avutu numai scopul de a constringe pe Poartă și pe diplomațiea Europii de a'i învoi această supremație protectorală, iar nici decumu de a pune o stăpănire durabilă în principate. Pentru această din urmă n'au fostu îndestulătore puterea trupeloru ce făcuse învastea în principate. Pentru dovedirea acestora va fi de asiunsu, dacă vomu arăta, că însuși Rusiea nu au făcutu unu secretu din această intenție. În memoarul seu din 3 Martie 1854, contele Neselrode arată lămuritu, că Rusiea n'au vrutu pănă în momentul din urmă să creadă în resbelu, „fiindu că lui i s'au părutu unu lucru cu totul necrezutu, că marele puteri voru permite Turciei de a purta resbelu, sau cu alte cuvinte, Rusiea aștepta, ca puterile, credinciose obiceiului loru celui vechiu, să constringă pe Portă a face concesii. Fiindu in această așteptare amăgită nu Angliei și Franciei pentru împărțirea Turciei, Rusie a mai puținu, de cătu în unire a avu totu temeiul de a se sobcogi norocită, dacă încurcătura iscată din violențile sale asupra Turciei, se sfărșia fără a-i causa ei grecești din Turciea, apoi căndu vreo pagubă. Deci începănduse resbelul cu Sultanul și toate puterile cele mari declarănduse moralicește în partea acestui din urmă, Rusiea fu nevoită a privi ca unu sfărșitu forte favoritoru numai dacă putea să scape din pericolu fără perderi. Cabinetul de Petersburgu au înțălesu mai tărziu că în privirea aceasta nu putea să'și facă calcurile sale fără a da, macar numai pentru formă, niște garanții, că nu va mai renoi atacurile sale; de aceia din momentul acela începu a căuta pentru acele garanții neapărate o formă că nu s'ar pute mai echivocă. Aliații iau venitu în agiutoriu întru aceasta. Abi e veniră aceștia la ideia de a lua în privire dreptul ce Rusie a îl esercia în principate, cumu și acelu dreptu în puterea căruia pretindea ea a se amesteca în trebile bisericii simți că puterile Europii voiescu a l face de obiectu a unei relații de dreptu, în care colectivitatea Mareloru puteri să treacă în partea Porții, atunci cunoscută în Petersburgu că li s'au înfățișatu o împregiurare favoritoare de scăpare, și după puțină trăgănare se învoiră cu această ideie. Cabinetul de Petersburgu văzu că cu chipul acesta are unu mijlocu nu numai de a scăpa și esercia contestata sa intervenție, deși in comunitate cu alții, ci avea totu temeiul să spereze că va pute fără mare osteneală a căștiga unu mare avantagiu asupra co-îndreptățițiloru sei. Rusie a putea să arăte o mulțime de tratate închiate cu Poarta, firește toate în favorea sa: dacă acuma și celelalte Puteri erau să fie parte la acele tratate, aceste totuși remăneau și de aci înainte în specialu numai rusești; sau spre a zice cu alte cuvinte, acele tratate trebuiau să remăie după origina, cuprinsul și tendința loru cu deosebire favoritoare pentru interesele rusești, țarul urma a fi privitu de cătră supușii Turciei ca pănă acumu ca unu monarhu gloriosu, puternicu și înfricoșatu, pe căndu celelalte mari puteri încă nu erau încredințiate, dacă ele voru înțălege a mănție și a întrebuinția aloru garanție colectivă. În acestu simțu s'au declaratu încă de la 6 Noemvri 1854 într'o depeșă alui Neselrode: „că protectoratul asupra principateloru s'ar pute în comunitatea a cinci puteri a se esercia sub condițiile, pe care le au stipulatu trataturile noastre în favoarea loru.” Aceasta nu însemnează mai puținu, decătu că Rusia dorește ca trataturile ce le are cu Porta închiate în „favorea” Moldovei și Romăniei să se fie de bază pentru tote cerutele disposiții de drepturi, de care se bucură principatele intre celelalte țeri ale Turciei. Nici unu actu diplomatica nu este în stare de a inspira de acumu înainte populației Moldovii și Romăniei o astfelu de venerație pentru celelalte mari puteri; în acele țeri se află două partizi, și alta și dacă una turcească rusească, această din urmă s'au deprinsu a crede că ea are de mulțumiri numai armeloru muscălești pentru privelegiile patriei sale, această părere pu i se poate rădica chiaru macaru dacă ar fi să se verse foarte mulți bani pentru a'i însufla alte simpatii. Nu puțină mirare s'au rădicatu, căndu la conferințele de Viena, principele Gorciacofă, întimpinăndu la cerințele de a se oboli protectoratul rusescu din principate, au respunsu că unu asemine nu esistă în faptă. Contele Neselrode au lămuritu în depeșa din 28 Aprilu, că espresiea de protectoratu nu esistă nicăiure în nici unu tractatu, nici în celu de Cainarge, nici în celu de București, nici în celu de Achiermann, nici în celu de Adrianopoli. Rusiea ar fi datu mai cu seamă numai niște promisii, anume, de a vegla la fericirea principateloru. Acele promisii, cabinetul imperialu, le ar împlini și de acumu Inainte, acumu ar voi a supune libertățile aceloru provinții sancției dreptului europeanu al populiloru; din acestu puntu de vedere ar aprecia și elu conferințile de Viena care mai adaogă încă noue siguranții cătră emis- principiile „pe care se întemeiază ținta politică și națională a principateloru.” Temeiurile, din care Rusiea spre mirarea întregii diplomații negează a esercia unu protectoratu, săntu în adevăru totu acele, din care ea protestează, că principele Mendioff ar fi pretinsu protectoratul creștiniloru Greci. Cuvăntul acesta, luatu în sine însuși, nu însemnează nimicu, însă elu aduce neliniște și împopularitate, sau spre a vorbi cu contele Neselrode, elu dă ocasii la neînțălegeri, geloșii și încurcături. Din contra, că tu de generosu sună mărturisirea făcută, de a se îngriji pentru fericirea altora! Ce fineță politică este cuprinsă în această turnură! Ea esprimă, că nu este vorba nici decumu de pretenții noue, ci numai de o relație tradițională, istorică; ea întărește pretențiea, dăndu'i și o lămurire, că încă din vechime aceasta au fostu așa. Încă de mai multu amu arătatu noi, că alieații nu s'au folositu nici de cătu de acestu intervalu spre a regula chestiea constituției principateloru Dunărene mai înainte ca Rusiea să poată rădica vro reclamație. Din cuprinsul celu mai nou a puntului întăiu nu se poate ști cu siguranță, că plenipotenții rusești nu se voru presenta și la Paris cu totu aceleși obiecții, cu care s'au presentatu la Viena. Numai atăta este învederatu, că nu s'au închisu acea cale unică, prin care s'aru fi pututu impedeca temeinicu toate acele oposiții și obiecții. În scopul acesta ar fi trebuitu nu numai a se oboli desăvărșitu protectoratul rusescu, ci și a restaura suveranitatea Porții, ceia ce p'ar fi impedecatu ca această restaurare să se fi pututu crea sub condițiea imunitățiloru neatacate. Acesta era chipul prin care se putea a ajunge la unu temeiu statornicu, pe căndu acuimu sorta principateloru este cu totul nesigură și nimene nu poate spune, ca cine anume le