Steaoa Dunărei, 1856 (Anul 2, nr. 1-68)
1856-05-26 / nr. 25
în publicu înduplece ca încoronăndu prin tratatul de 2 Dechembrie între Austria, Francia și Anglia; elu este asfeliu unu tratatu de alianță defensivă și ofensivă din partea Puteriloru Apusului în conșidentară. În ce se atinge de noul așezămăntu polighicu în principate, de îndăreptarea hotareloru Rusiei, și de starea creștiniloru în Turcia--toate aceste lucruri ne puse la cale încă, Austriei îi va dăura la urmă să se unească cu politica Franciei, iar acea a Angliei; căci, almintrele, cumu ar fi cu putință a ni din contra planuriloru ce ar ave, bunăoară, Francia și Anglia unite, atătu în ce se atinge de Italia cătu și în ce se de Principate? Se împliniseră acumu douezeci o mănă numai de omeniri și una de luni în capătu de la acele zile neuitate, din Augustu 1854, căndu împresurați de o întreagă oștire, fata unei mari împărății, siliției dința giurămăntului către patrie. Ceata acea de bravi, fruntea miliției moldovene, și bravul ofițeru ce au fostu organul ei, au căștigatu atunci, spre lauda numelui Romăniloru, o strălucită victorie morală - vieîmplinitoria datoriei bine simțite și te cu inimă tare. Onoarea steagului au remasu nepătată, neatinsă; însă capitanul Filipescu, înse flarea lănceriloru nostri au fostu smulși din sinul patriei și deportați în Rusia. În cursul acestoru doi ani, atătu de mănoși în fapte mari, cătă schimbare și în spiritul publicu al Romăniloru din Principate! Filipescu revine din prinsorea sa, și într'o clipeală se arată tuturoru ca unu simbolu viu al viitorului nostru; elu nu este atăta persoana ce s'eu jărtfitu și au suferitu, cătu însași personificarea datoriei împlinite cu onoru. Oaminiloru le place totdeauna a'și vide simțirile loru cele mai frumose întrupate și înființate prin unii dintr'ânșii, în care natura, sau creșterea au plăsmuitu o mai vie și delicată conștiință. Așa înțelegemu noi admirarea cea sinceră și bucuriea cea plină de demnitate ce au caracterisatu banchetul de la viea D-lui Cogălniceanu, din Marția trecută. Pentru cei ce n'au fostu acolo a'și lua partea loru din acea curată veselie, cuvintele ce s'au rostitu și sănătățile ce s'au închinatu voru fi, credemu noi, numai ca unu eco amorțitu, ca o mireazmă slăbită prin departare. Celu dintăiu toastu s'au închinatu, de cătră D. Hatmanul miliției nostre, în sănătatea Maiorului Filipescu. Cuvintele ce au însoțitu acestu toastu isbucniau dintr'o adevărată inimă de Romănu: „Să bemu, zise D. Lățescu, să bemu în sănătatea Maiorului Filipescu care prin frumoasa sa purtare au făcutu onoare stegului romănescu. Eu săntu încredințatu că rostescu simțirile întregei adunări zicăndu că, în ziua în care va fi să se hotăriască viitorul nației noastre, cu toții vomu fi însuflețiți de aceeași simțire, cu toții vomu contribui la înflorirea nației, sărtăindu fieși care interesul seu privatu pentru binele comunu.” La acestu toastu au respunsu D. Ministrul lucrăriloru publice închinăndu: „la milițiea noastră din al căreia sinu au eșitu Filipescu.” Așa, pe căndu adunarea încununa cu urările sale aceste doue toasturi întroducătore, D. Administratorul districtului Capitaliei propune sănătatea tuturoru administrațiloru sestreagă, care cuprindea în sine mai pre toți Adunarea înșefii Departamenteloru administrative cu toți directorii ministeriali, mulțămi prin urări prelungite D-lui Pisoțoi pentru momentul de ilaritate ce'i procură după tostele cele grave dintăiu. Atunci D. Cogălniceanu propune toastul unirei principatelor, în următoarele cuvinte: „Domniloru, de la glumă la seriosu, eu închinu la realisarea unei dorinți care este astăzi în inima tuturoru Romăniloru, gagiu de glorie, de putere și de întemeierea esistenței politice a Patriei la Unirea Principateloru.” Urările se înnalță la cel mai mare gradu de entusiasmu. Atunci D. Panu luă cuvăntul și rosti următoarele: „Domniloru! În urma frumoaseloru cuvinte rostite, eu n'ași fi mai avutu a zice nimică, ci mărginindu mă în tăcere ași fi aplaudatu numai la sintimentul patrioticu care caracterisează pe Dloru cuvăntătorii, și în inima mea ași fi votatu cu mulțămire la serbarea de astăzi. Eu însă, domniloru, credu că fiecare din noi trebuie a și arata părerea sa în momentul de față. De unu timpu acumu îndelungatu ne videmu întruniți la unu locu într'aceeași cugetare, într'același scopu. Noi ne amu adunatu aice pentru ca să serbămu întoarcerea din esiru a unui frate al nostru; elu au doveditu că ostașul moldovanu are inimă, că simte și prețuește îndatorirele care săntu legate de spada și de stindardul romănescu. Onore, dar, maiorului Filipescu, care știu împlinitu datoriea sa! Onoare patriotismului și bravurei ostașiloru moldoveni! Onoare și devotamentu stindardului romănescu, care, trecăndu pintre atăția securi de criză, să înfățoșează astăzi purtăndu pe flamura sa viitorul dreptu deviză. Dar, domniloru, noi avemu acumu unu viitoru. Tratatul de Paris ne prescrie acestu viitoru. De la noi însă atărnă ca să așezămu temeliile edificiului esistinței noastre. Romăniii se află acumu într'o epocă de care istoriea popoara de mai mulți secoli asaltagi de casamirelcru înfățoșează esemple aparte rare, decursutățile cele mai cumplite, Romănii vădu în sfărșitu orizonul loru purăținduse și viitorul scrisu în cartea neamuriloru sub închizășluirea a cinci mari puteri. Supt închizăsluirea acestoru puteri, fără a priimi, fără a suferi nici o influință, Romănii liberi urmează acumu a se consulta între dănșii asupra esietinței naționalităței loru. Momentul e mare, e solemnelu. Romănii trebue a se arata vrednici de unu asemene momentu; ei trepuie să'l înțălegă și să'și aștearnă calea către măntuire, decretăndu și adoptăndu principii solide în armonie cu drepturile strămoșești și cu țintirile bine-voitoare a mareloru puteri care se ocupă de soarta nostră. De aceea, de la o lature a țerei pănă la alta, nu trebuie să predomnească decătu unu singuru numai scopu -acela al binelui comunu, o singură numai dorință--fericirea patriei. Orice interesu individullu și de partidă trebuie să amuțească în fața interesului celui mare al patriei. Toate rivalitățile, tote împărecherile să contenească, și fie care să deie măna la lucru apropelui seu, căci trebuie să ne grăbimu a lucra că nu avemu lumină, ca nu cumva să ne cuprindă întunerecul nepregătiți încă. fl fie ca ziua de astăzi care ne întrunește pentru ca să serbămu întoarcerea din esiru a unui frate al nostru să arunce între noi semința mirei la toate acele atingătoare de patrie! Fie ca inimile noastre să rămăie de acumu totudeauna unite, și într'unu singuru numai simtimentu, într'unu singuru numai glasu să ne aflămu pe calea reformei și a organisației noastre viitoare. Sfărșindu, Domniloru, eu închinu unu toastu în onoarea Maiorului filinescul Adunarea întreagă se simte pătrunsă de cuvintele D-lui Panu, căruia D. Negri îi mulțămește în numele tuturoru. După aceasta îndată, Maiorul Filinescu se scoală și mulțămește în următorulu chipu: „Văzăndumă așa de bine priimitu și întimpinatu pentru mica jărtră ce amu făcutu, văzăndu mă onoratu și înaintatu de către Domnitorul țerei, îmbrățișatu ieri frățește de către camarazii mei, iar astăzi uratu din toată inima de către fruntea nobleței țerei, ei nu potu altmintrele să'mi arătu recunoștința mea de cătu mărturisindură că aceasta îmi împune o datorie mai aceea de a'mi sărtăi vieața mea țerei, și la ori ce împregiurare de a mă lupta pentru dănsa, chiar ca unu simplu Sfăntu, soldatu.” Acestu de pe urmă cuvăntu aduce aminte adunărei de purtarea numai puținu nobilă a simpliloru soldați ce erau sub comanda provisorie a D-lui Filipescu. Atunci D. Cogălniceanu rădică unu nou toastu ce foarte multu zise, pe au fostu aplaudatu. „Să nu uitămu, cei mici, carii sărtu cu atătu mai de laudă cu cătu au trasu numai din sinul loru simtimentul onoarei și al datoriei către stegu și patrie. Eu propunu, adaose D. Cogălniceanu, propunu toastul acesta: la soldații bateriei de artilerie, carii așa de bine au secundatu pe D. Filipescu.” La masă nu erau de cătu cățiva ofițeri invitați, nu era nici unu soldatu D. Negri se scoală din nou și respunzăndu la toastul D-lui Cogălniceanu, propune unu nou toastu, prin următoarele cuvinte: „Fiinducă s'au rostitu aice cuvăntul de mari și mici, și fiindu că eu unul n'am făcutu nici odată în inima mea o asemene deosebire, propunu să bemu în sănătatea aistoru ficiori de ciobani și de plugari (arătăndu pe musicanți carii luăndu uniforma s'au făcutu așa de buni musicanți în cătu se potu pune, fără rușine, alăturea și cu ai altoru neamuri civilisate, la muzica miliției moldovene și la bravul ei capel-maestru. Musicanții ieu și ei parte la veselia meseniloru. După acestu momentu de completă înfrăția Rusiei, Austria legală remăne cu Francia cea mănțină neschimbată politica spre resistată ademeniriloru mai cu samă cu amenințeriloru alianța este așa mai mică îndoială făcută de străinu atinge de și Anglia în cătu că ca alianța, căndu Austria ar lucra prin care străinul ea senu să și strisa din lăuntru și ținură peptu cu totul voia noasă i a întina steagul și a călca cre