Steaoa Dunărei, 1856 (Anul 2, nr. 1-68)

1856-02-23 / nr. 19

Lșii GI. Asestșș gnaisn esa in folio magtia, ioia si slmbata Deressele teleggafise se imragtprghin bpletine stgaogdinage. Abonamenși se faseinlassi la tote Pingaghiile; in inptșgi la somisioneghi. In Vaspgessti la Pbgagni Ioanidi. Rrgetipilțșgnaluiți re pnp anp este fganso 3 galreni, si reșii lani 30 lei. Candalde vissini tiage se rlatesse pnp lep. Santoga gedastiei si a esreditiei este la Tirovgafia lni Adoif Vegmann stgada Raspgagi N' 36. „Doi 722. Feciămelii găg. spi gheastia Și M. Covaniseant. Șcunii Milști, SIPHI SI TOMGMI .. De..ă văz 27777772 Iassii 23 Fehtpaghi. Gazetele străine, ca și noi, discutează în momentul de acuma vechile legături ale principatelor otomăne cu Poarta otomană; străinii nepărtinitori judecă lucrul precumu îl judecă nepărtinitoarea istorie. Domniile Moldovei și a Țerei Romănești sîntu supuse Porței otomane în puterea unoru anume capitulații și convenții, din care purcede, însași starea loru polighică de astăzi. Domnie a Țerei Romănești au fostu nevoită a recunoaște cea mai dintăiu supremație a Sultaniloru otomani, și anume încă din anul 1392, voie de s'au închinitu cu 120 de ani mai tărdomniea Moldovei au venitu de bună ziu, și cu condiții multu mai favoritoare. Darea cătră Poartă, carea acumu pe limba nouă se zice tributu, bătrănii noștri au numit'o peșcheșu, cu unu cuvăntu turcescu care chiaru însemnează daru de bună voie, pocionu sau simplu presentu. Numai cu cinci ani înainte de faimosul tractatu al lui Petru Vodă Șchiopul cu Hareborn, Soliman celu Mare au prefăcutu darul Moldovii într'o dare regulară. Marile principii, după cele zise de unu corespondentu din Constantinopoli (vezi Times din 22 Fevruari), marile principii recunoscute prin convențiile dintre Porta otomană și Dâmpiile Romăne dau Porții numai dreptul de supremație, iar îmbeleru principate dreptul principialu de autocrație in cîrmuirea loru din lăuntru. În zilele din urmă cuvăntul autonomie era pe buzele multora... Der noi ascultăndu rostul timpuriloru de volnicie a poporului Romănu din principate, și fără a ne teme de a ni se împușta simpatii pentru guvernele despotice, zicemu iarăși împreună cu Ionică Tăutul”) că privileghiul cel mare al nostru este de a ne cirmui în lăuntru dupre legile și rănduielile făcute de noi. Așa cuvîntul autocrație în administrația din lăuntru (aptosyne, ine integral administration) rostește pe limba neolatină a Ingresului adevăratul înțălesu al drepturilorucelora păstrate de principatele nostre, încă și pănă în zilele noastre dela încinarea Domniiloru la Portă. . - ---- - -Căndu amu reprodusu articolul din Gazeta Națională ce împutează oștiriloru romăne sistimente muscălești, eramu siguri că nemeritata pîră va produce o mare simuație între Romăni, și că va da motivuri de legiuire protestații mai alesu din Noi nu ne amu partea oșteniloru noștri, înșelatu. Dlui Colonelul Petru Scheliu, unul din cei mai vechi și mai capabili ofițeri superiori ai oastei Moldovene, ne au adresatu următoarea scrisoare, care fiindu espresia întregului corpu o reproducemu cu toată mulțămirea. Această scrisoare refutează cu deplinătate clevetirile jurnalistului berlinesu, sau mai bine zicăndu a partizei oculte care nu de astăzi ne răvnește din Noi nu vomu adăogi pe lăngă factele citate de D. Scheliti, de cîtu unu singuru factu, dar acesta va fi închestoriu. D. jurnalistul dă dreptu causă a semtimenteloru rusești ce aru predomina în șirurile oastei noastre, creșterea mai multoru ofițeri ai noștri în școalele militare ale Rusiei. Ei bine în ziua de 18 Avgust 1854, representantul celu mai energicu al mișcării miliției moldovene de a nu urma Rușiloru peste Prutu, au fostu căpitanul Filipescu, șeful artilerii, tocmai unu ofițeru carele 'și au făcutu educațiea în Rusiea, și anume la Aleșichi, în gubernia Hersonului. Ear întăii soldați carii în buza tunuriloru și a pușteloru muscălești au declaratu că nu voescu a trece Prutul, au fostu chiar Ulanii comandați de unii Rusu, Colonelul Cafenți, și chiar acei soldați carii fuseseră în Rusia, și anume în regimentul modern din Petersburgul M. C. DOMNULE REDACTORU. Fiecare Romănu a'lu pututu ceti de cătu cu o adăncă indignație calomniile aruncate de Gazeta Națională din Berlin asupra oștiloru noastre, că aru fi vănca dute Rușiloru. Nedreptatea și somniea chiaru cătră unu individu săntu dureroase, cu cătu mai multu ele trebuie a fi respinse și blăstămate căndu ele privescu pe o nație întreagă. Învinovățirea neîntemeiată aruncată asupra armeloru Romănești au produsu dar o simpație cu atita mai dureroasă, că jurnalistul au alesu din nenorocire pentru a ne acuea, momentul celu mai criticu prin care patria noastră, poate de mai multu de unu seculu au trecutu, momentu solanelu și plinu de speranță și de frici, căndu fie care Romă nu iși are oșii seificiați asupra acelui mare tribunalu din ține sub țana Paris, care astăzi ia sorta populiloru. Cumu să nu se teamă dar fiecare din noi, căndu, pe lăngă slăbăciunea și tăcerea noastră, interesele altora luptămuse în contra drepturiloru noastre, se mai înalță încă și glasul presii spre a ne calomnia. Norocire însă că Romănul -deși cu emoție a acuzatului nevinovatu ce stă înaintea tribunalului așteptăndu'și sentința - totuși n'au perdutu speranța în viitoru, simtimentul naționalității sale care pururea 'sau păstratu, conștiința drepturiloru sate, și mai alesu încrederea în marele Areopogiu compusu de puterile cele mai civilisate ale Europii și întrunitu în capitala lumineloru. Cumu să credemu că drepturile naționalității noastre consfințite în San-Petersburgu aru putea acumu a se sfărma în Paris? Mulțămită fie-vă, Domnule Redactoru al Stelii Dunării, care ca o sentinelă veghietoare ne demască protivnicii naționalității noastre. Ori ce amu zice neamicii acestui organul publicității Romăne, nu trebuie să vă decurajăți, căci publicul v'au datu dovadă că știe a prețui nobila atitudină ce ați luatu întru apărarea autonomiei noastre. Vinu acumula respingerea calomniei aruncate asupra onoarei armeloru noastre de jurnalistul berlinesu. Pe lăngă faptele ce în N. 16 al Stelei, ca vechiu oșteanu în deplină cunoștință de simtimentele oștirii Romăne, aui citatu D vostră întru respingerea aserțiiloru Gazetei Naționale, să'mi fie ertatu și mie a protesta în numele frațiloru mei în contra a ori ce împutări de simpatie a militariloru nostri pentru unu guvernu, care de multu au fostu contenitu de a fi protectorul principateloru în adevăratul și bine-făcătorul simțu al acestui cuvîntu. Că la începutul formărei miliției pe la anul 1830, oștenii noștri ca și toți Romănii au pututu și au trebuitu să aibă recunoștință pentru Rusia, aceasta era unu lucru firescu, o datorie lesne de înțălesu. Spre a înțălege acestu simtimentu, această datorie, n'avemu de chîtu să citămu tratatul de Adrianopoli. Chîtu pentru simpatiile de pe atunce a oștirii noastre în spetul de a avea unu Steagu naționalu. *”) strănepotul Logofătului Tăutu, negoțiatorul Moldovanu cu Turciea.