Teatrul, 1980 (Anul 25, nr. 1-12)

1980-01-01 / nr. 1

Elogiu Om­ulu­i . I­n anul 1979, anul Congresului al XII-lea al partidului, Editura Politi­că a avut inițiativa fericită de a tipări seria de volume tematice sub ge­nericul „Din gîndirea social-politică a președintelui României“. Am pe masa de lucru volumul intitulat „Umanismul socialist“ *, volum care re­unește textele cele mai importante pe această temă din opera secretarului ge­neral al partidului și care, în ansamblul lor, se articulează într-o autentică și de largă respirație concepție teoretică și practică. De altfel, în întreaga operă a to­varășului Nicolae Ceaușescu, problemele omului și umanismului ocupă un loc cen­tral, reprezintă nucleul în jurul căruia gravitează, direct sau indirect, fiecare preocupare, fiecare gînd sau acțiune. E foarte explicabil, ținînd seama de faptul că problemele omului și ale existenței sale, ca ființă socială și individuală, ale demnității și libertății sale, fac parte organică din procesul de edificare a lumii noi. Societatea socialistă nu poate fi concepută fără transfor­marea radicală a condiției umane, fără eliberarea ei de exploatare și de aliena­rea izvorîtă din aceasta. Scopul suprem al transformării revoluționare a societății este tocmai așezarea existenței omenești pe alte temeiuri obiective și subiective, prin lichidarea exploatării și parcelării ființei umane, restituindu-i-se acesteia demnitatea sa ontologică, frustrată de-a lungul secolelor de inechitate și asuprire. „Socialismul — arăta tovarășul Nicolae Ceaușescu — presupune crearea unui om nou, înaintat, cu o înaltă conștiință uma­nistă, cu o gîndire cutezătoare, revoluțio­nară, capabil să înțeleagă legile dezvol­tării sociale, comandamentele istoriei, să acționeze, în spiritul cerințelor obiective ale progresului, pentru înfăptuirea măre­țelor idealuri ale comunismului. Victoria socialismului nu înseamnă încheierea pro­cesului revoluționar, dimpotrivă, activi­tatea de transformare revoluționară a so­cietății se ridică pe o treaptă nouă, su­perioară. Trecerea la făurirea societății socialiste multilateral dezvoltate presu­­ s Continuăm, în acest număr, publi­carea articolelor consacrate volumelor „Din gîndirea social-politică a pre­ședintelui României“ (vezi „Teatrul“ nr. 10/1979), pune amplificarea procesului revoluționar, care trebuie să cuprindă toate laturile vieții economico-sociale. Aceasta impune o luptă hotărîtă împotriva vechiului, a concepțiilor și mentalității burgheze re­trograde, promovarea cu curaj a noului, afirmarea spiritului revoluționar, mate­rialist-dialectic în întreaga viață socială In aceste rînduri este surprinsă însăși esența politicii umaniste a partidului nos­tru, care pornește de la axioma că orice societate care își propune să realizeze o lume mai bună trebuie să pună pe pri­mul plan omul, omul real, concret, cu ne­voile lui materiale și spirituale. Spre deosebire de toate concepțiile umaniste idealist-speculative sau de tip raționalist-iluminist, care porneau, fără excepție, de la conceperea abstractă a omului și de la luarea în considerare doar a necesității ameliorării interiorită­­ții, a subiectivității individuale, partidul nostru așază în centrul concepției sale omul concret, ca ființă socială și indi­viduală, a cărui eliberare și fericire nu pot fi înfăptuite în afara eliberării și fe­ricirii întregii societăți, a satisfacerii în egală măsură a nevoilor sale materiale și spirituale. Schimbarea radicală a con­diției umane individuale nu poate avea loc, așadar, decît în condițiile transfor­mării revoluționare a întregii societăți din care individul face parte. „Noi făurim un umanism nou, revoluționar — arăta tovarășul Nicolae Ceaușescu — care pune pe prim plan omul, afirmarea multilate­rală a personalității fiecăruia, neîncura­­jind însă individualismul, ci sporind ră­spunderea fiecăruia față de colectiv, față de societate. Pornim de la faptul că bună­starea materială și spirituală a fiecăruia, adevărata libertate nu se pot realiza și afirma decît în cadrul bunăstării gene­rale, al libertății și independenței între­gului popor“. Abolirea proprietății private și institu­irea proprietății colective, de stat și ob­ștești, înlăturarea exploatării omului de către om, transformarea oamenilor mun­cii în proprietari și producători ai tutu­ror valorilor civilizației socialiste — mun­ca devenind ea însăși sursă esențială de obiectivare a omului, dintr-una de risi­pire și anulare a lui — constituie tot atîtea condiții necesare pentru dispariția oricăror forme de alienare economică. (Continuare în pag. 5) 2

Next