Telegraful Roman, 1853 (Anul 1, nr. 1-102)
1853-01-14 / nr. 4
15 Sbăgatu de semă că, luăndu aflară pre căteva vițiuri în care poporulu romănu a căzutu și cade mai desu, vițiulu desfrânării a fostu unu vițiu raru, unu vițiu care nu potea a se încuiba în sânulu viății patriarhale, unu vițiu care la poporulu romănu era mai defăimatu decătu tote vițiurile. Dela unu timpu încoaci însă cu mare durere vedemu că vițiulu acesta alu desfrânării, demoralicațiunea acesta a începutu a se întinde forte multu prin sate, cu toată priveghierea poliției, cu totă învățătura besericei și a școalei. Acestu vițiu se văză pe furișu în sânurile familiilor, despărțește căsătorii, prepădește pe bărbați și pe femei, nenorocește pe copii, și ruineză totă fericirea familiei pe care se razimă soțietatea întregă. Este adeveratu că evenimentele din urmă au contribuitu foarte multu spre a demoralisa pe poporu, spre a slăbi legătura care unește pe membrii unei familii, și spre a spori întinderea desfrănării. Dar aflară de causa acesta, trebue să căutămu effectulu acestu tristu alu demoralisațiunii și în alte împregiurări, și ni se pare că nu vomu greși de vomu pretinde, că și mulțimea cea mare de slujnice romăne de prin orașie, alu cărora numeru crește pe totă ziua, au contribuitu și contribue la stricarea și demoralisațiunea poporului săteanu. Sărăcia, curiositatea, esemplulu și alte împregiurări au addusu și adducu necontenitu la orașie o mulțime de fete simple, nevinovate, fără alte neravuri și obiceiuri, decătu acelea ce le au văzutu în casa părintescă. Aceste ființe slabe, necunoscăndu înșelăciunile și amăgirile ce le întimpină în ammestecătura cea mare de oameni feluriți de prin prașie, se corrupu și cadu foarte lesne, și se cuffundă în prepastia vițiului cu atătu mai adăncu, cu cătule a fostu mai mare simplitatea și nevinovăția de mai înnainte. Care Romănu a petrecutu, de exemplu în Sibiu, vreo căteva zile numai, și văzăndu pe aceste creature slabe căzute atătu de adăncu, încătu se pare că se fălescu cu stricăciunea și demoralicațiunea, și nu s'a rușinatu că aceste ființe se chiamă romăne? Desbrăcate de tolu felulu de rușinare, care este cea dintăiu virtute femeiască, degradate pănă la punctulu de ași uita că suntu femei, nu știmu stricăciunea și desfrănarea loru ce trebue să deștepte mai întăiu în omu, milă și compătimire, seu ură și despre țiu? Cugetatau cineva vreodată la contagiulu și ciuma demoralicațiunii, ce aceste creature stricate și lăpădate adducu mai tărziu în satele loru seu și în altele străine, după ce se întorcu dela orașie ca să se mărite, seu ca să'și petreacă viața slobode nevrăndu seu ne mai potăndu ca să slugească? Lăsăndu la o parte boalele contagioase ce adducu spre a le semina prin sate ca să roadă sănătatea și să prepădească generațiuni întregi, aceste ființe stricate prin attingerea și petrecerea loru cu fetele și nevestele cele nevinovate din satu, le infectează și pe dănsele de stricăciunea de care suntu pline, le demoralisează și le tragu în prepastia zeului în care suntu căzute ele. Otrava stricăciunii ce ele o altu escu și a lătescu, cu atătu se prinde și se întinde mai ușioru, și cu atătu face pustiiri mai periculoase, cu că nu este mai sănătoasă, mai întreagă și mai nevinovată natura în care a întratu. De aici curgu nenumeratele esemple de nenorocire, de turburarea păcii familieloru „de ura între bărbați și femei, de despărțirea căsătorieloru, de lepădarea copiiloru și neîngrijirea de creșterea și învățătura loru, și de o miă alte asemene effecte triste care adducu urgia și blăstemulu lui Dumnezeu preste totu satulu. Și appoi ce va fi căndu contagiulu stricăciunii aceștia se va lăți și va roade semința moralului ce se afflă încă la poporulu sătenu, și de moralisațiunea acesta se va întinde la totu poporulu? Amu dori ca preoții sateloru, carii suntu nu numai învățetorii, ci și păzitorii moralului parohianiloru loru, să priveghieze cu mare muare eminte asupra acestui fenomenu adducătoriu de nenorociri. Ei țin mai bine cănd fetele din satele loru plecă spre a se băga slujnice pela orașie, și potu a le întrarma cu povețele cele mai bune și mai petrunzetoarie, ca să se ferescă de amăgirile orașului, și să nu adducă în satu semința stricăciunii. Ei assemenea iiu cănd asemene ființe stricate se întorcu în satele loru, și nu numai potu ci și trebue a lua mesuje serioase spre a feri satulu de contagiulu acelora, spre a îndrepta pe cătu se va pote chiar pe acele ființe stricate, și spre a păzi în întregime simplitatea și nevinovăția moralului a totu satulu. Banatulu. Temeșianu. În 17. ale lunei acesteia s'a desvăluu monumentulu ce s'a așpezatu în Timișioara, întru memoria aceloru bravi militari, carii au appăratu cetatea în anulu 1849. Acestu monumentu, ce s'a înnălțatu aici din mandatulu M. S. Împăratului, stă dintr'unu așșezămăntu pătratu, pe care stă o rotundă, și de pe aceasta se înnalță statul credinței. De patru laturi stau statuele bravurei, a privighierii, a devotamentului și a ascultării. Subt acestea este închipuită revoluțiunea în forme de fere. Monumentulu are inscripțiunea acesta: Franciscu Iosifu I, închinatu braviloru appărători ai cetății. 1852. Ungaria. Correspondința austriacă din Viena publică, că au eșuu pre înaltele hotărări pentru organisațiunea regatului Ungariei, atătu în privința politică, cătu și judiciariă. Prin aceste hotărâri se statorește organisațiunea și jurisdicțiunea Locotenenției, a deregătorieloru de comitatu, a judecătorielor de scaunu, precum și a celoralalte deregătorie judecătoreți. După aceste pre înalte hotărâri, deregătoria cea mai înaltă administrativă politică a acestei țări este Locotenenția. Spre mai grabnică purtare a trebelor, acestă deregătoriă se împarte în cinci secțiuni, din care fiecare în cerculu ce i se încredințeză esecuteză trebele officiali ce se ținu de Locotenențiă. În capulu Locotenenției stă Locotenentele ca Gubernatore militare și civile, în capulu fiecării secțiuni a Locotenenției se va așșeza căte unu Vice - Președinte alu Locotenenției. Fiecăria Secțiuni a Locotenenției îi voru fi subordinate deregătoriele politice ale comitatelor, și toate officiolatele și deregătoriele altora organe și institute publice, care stau în cerculu administrațiunei acestei deregătorii a țerii pentru trebele ce cadu în sfera ei. Bucovina. O correspondință de aici împărtășește însemnarea următoare despre institutele de învățătură din Bucovina, din care se poate cunoaște gradul inteliginței ce este în țara aceasta. Cernovți capitala Bucovinei are unu gimnasiu completu cu 20. Profesori și 448. scolari; o scoală reale mică cu trei învățetori, și 112. scolari; o scoală de moașă cu unu Profesore, o moașă învățătoară și 22. scolarițe. După naționalități se numeră între scolarii gimnasiului 168. români, 89. germani, 79. ruteni, 54. poloni, 26. armeni, și 10. magiari, aflară de acestia mai suntu și 24. iudei În privința confesiunilor: 150. scolari suntu catolici, 60. uniți, 177. neuniți, 7. luterani, 30. armeni uniți și 24. ieraeliți. coroanei de ferit clasea I. Între Poarta otomană și între Austria și Bavaria, s'a închieiatu o convențiune în privința navigațiunei vapoarelor pe Dunăre. În puterea acestei învoiri, Poarta va da vapoareloru bavareze, care voru attinge țerile turcești în lungulu Dunării, acelea înlesniri și folose, care le dă și vaporeloru austriate. Gazeta c.r. a Vienei din 21 Ianuariu publică o ordinațiune Austria. Viena. 19 Ianuariu. Prea înalta familiă austriacă domnitoriă are să plăngă o pierdere mare. Înălțimea Lea Arhiducele Raineru a răposatu în 16 ale lunei acesteia la Boten în Tirolu. Reposatulu a fostu frate alu M. S. Împăratului Franciscu, și străunchiu alu M. S. Franciscu Iosifu. Spre a simplifica purtarea trebeloru, M. S. c.r. Apostolică, prin biletulu seu de mănă din 17. ale lunei curenți, a hotărâtu să desființeze ministeriulu agriculturei și alu montanului, și cu o parte din trebele ce se ținea de sfera lui, să însărcineze pe ministeriulu din lăuntru, iar cu cealaltă parte pe ministeriulu de finanță. În urma acestei hotărâări pre înalte, M. S. s'a înduratu aușiura de slujba de Ministru alu agriculturei și alu montanului, ce a purtatu pănă accum D. Nobile de Tiifeldu, și spre semnu de recunoștință pentru zelulu și resulgatulu cu care s'a sacrificatu postului seu, s'a milostivitu ai dărui c. r. ordine alu „lă