Telegraful Roman, 1853 (Anul 1, nr. 1-102)

1853-11-18 / nr. 91

Nu este partită în Europa afară de cea dosită și abstractă rusescu însemnele de pe casa consulare și după de au încredin­­a republicanismului, carea nu aru fi luatu parte de conpătimire la sortea familiei orleane. Ludovicu Filipu, zică ori ce voru vrea contrarii, și inimicii lui, a fostu unu făcătoriu de bine pentru Franția, unu Monarhu, care în decursulu timpului de 18 ani alu regenției sele a adusu desvoltarea din lentru a imperiului seu la unu gradu arăta plinu de viață, încătu celelalte epoce de mai na­­inte nu­ lu potu arăta. Insolența petulante, prin carea s'a să­­vărșitu într'unu momentu nevighiatu surparea tronului din Iuliu, și nepilduita temeritate, prin carea clasa cetățeniloru din Parisu a părăsitu pe căruntulu loru Monarhu, pe bine făcătoriulu loru celu mai mare, a fostu culpa tragică a revoluțiunei din Fevruariu, carea în urmările ei nu'și resbu­ă numai de Franția, ci a în­­veninatu totu, ce a venitu cu dănsa în contactu. Aceasta este o temă lungă și adăncă cu înfiorări pline de misticismu. Căci în adeveru mai săntu tragedie de ale sorții, mari și înspăimăntă­­toarie, poeții însă ai noștrii săntu slabi și miserabili! Destroni­­sații Orleaniști și șai nainte destronizații Burboni cu a loru isto­­ricește mai înalte pretensiuni își stau și în ecsilu vrăjmășește către olaltă. Unu principiu îi desperția, și o damă, carea în tăria caracterului s'a arătatu ca unu bărbatu în cea mai mare is­­pită, a ținutu flamura în susu. Nu va fi unu capu neiteresante pentru scriitorii de Istoria timpului nostru, a descrie catinga­­na aceasta fusiune, ce s'a săvărșitu între amăndoue familie. Pen­­tru noi este destulu lucrulu săvărșitu, ca să privimu cu încor­­date interese asupra urmăriloru acestui evinementu, mări voru fi mizlocitu și nemizlocitu. Mizlocitu. Fiindu că în preschiatei oposițiuni a legitimiști­­loru și orleaniștiloru, carii în acesta desbinare erau neputințioși pune sfărșitu. Înpreunarea face tăriă este o devisă vechiă, și ce ori în simplătatea sea nu se vedea pre primejdiosu pote fi a­­stăzi într­u totimea tăriei sele de cea mai mare însămnătate, și deacă nu astăzi totuși măne, mai tărziu oarecăndu! Însă și nemijlocitu. Faptulu fusiunei va esercea asupra ținerei lui Ludvicu Napoleone în politica sea din lontru și din a­­fară negreșitu cea mai mare influință. Aceste ur­­se luămu în vedere aceasta pentru noi mai aproape, politica dîn afară a capului de statu, și fusiunea poate avea urmare a o în­fricoșa. Pănă acuma nu s'a făcutu nimicu din partea poteriloru nordice, ca să se pună ceva în drumu pusețiunei lui Ludovico Na­­poleone mi poterei lui. Ba din contra acesta fu recunoscută și atunci, căndu elu ceru și proba cevași cam țărișură, recunoșterea titlului de imperatu. Acuma însă noi nu știmu, ore este numai o iotă adeveratu de­spre acea, cum că influința împeratului Nicolau asupra Contelui de Lambordu aru fi oblitu calea spre fusiune. Destulu că se po­­vestește, și aceasta istoriă negreșita se va lua în băgare de sea­­mă și în Fonteneble. Apoi fie ea adeverată sau neadeverată to­­tuși ea se va lua la curtea lui Ludovico Napoleone ca o parolă a­­supra demonstrațiuniloru resboioase ale Franției, și se poate, că să va lua în considerațiune, și voru încărni, cu atăta mai multu, cu că tu prin fusiune se atinge simpatia familiiloru a casei regești din Anglia, și alianța anglo-franțuzescă poate suferi din partea aceasta o cutreerare. Însă mai este oare ce cu putință, nitațiunea în tulerii, și disposițiunea pacinică a stăpănirei fran­­țuzești o pote întorce spre resboiu. Nu este fără putință că să va juca cuitu, seu duplu, și față cu întăritulu legitimismu, se va întări și­­. „întorcănduse la tradițiunile în­­perăției din tăie! Noi cugetămu că aici zace unu pericolu mare pen­­tru pacea europeni! În toată întămplarea episodu din Froi­­dorfu și Direncrutu este unu evinementu cumpănitoriu și pentru viitoriulu celu mai de aproape, și cu ateptare încordată privimu înaintea șiriloru din Parisu despre impresiunea, ce a făcutu a­­cestu evinementu acolo. Din belgratu se scrie, cum că Pașa de acolo aru fi căpătatu inviațiune a protesta asupra petrecerei consulelui rusescu în Bel­­gradu. În urmarea acestui protestu a luatu consulele generale ÎAmntămplări de zi, tatu sudiții sei protecțiunei Austriace, s'a dusu la Semlinu, ca să așepte acolo inviațiune mai departe. În privința acesta se scrie din Semlinu, cum că Pașa din Beltradu a vrutu să bombardese cetatea, și așia au alergatu con­­sulele generale Austriacu D. Radosavlevcici ca să desmănte pe Pașa dela aceasta intențiune dăndu totu de odată și consulelui Rusescu svatu să se retragă cam deodată la Semlinu., Fiindu că în Serbia săntu doue partite, asta se poate ușoru întămpla, ca între na­­țiunea sărbescă să se nască certă, și atunci aru fi silită o po­­tere mare a întreveni acolo. Belgradulu este în pace. Maiestatea Sea împeratulu a bine voitu a aplacida înpărțirea Transilvaniei în 10 cercuri, și adecă: a Sibiiului, Brașovului, Odorheiului, M. Oșorheiului, Bistriței, Dejiului, Clujului, S. Șomleului, belgradului și alu Orăției. În fiește din nu­­S'a hotărătu definitiva cum că principele Știrbeiu nu va merge la Parisu, ci va petrece iarna în Viena. Feciorulu lui însă prin­­cipele Gheorghiu poate că va merge la Franția. Amăndoi principii Ghica și Șirbeiu trăescu foarte amirabile și și schimbă adese­ori vizitele. După date oficiase resultatulu venituriloru și cheltueliloru poștali și telegrafice în Monarhia Austriacă a fostu în luna lui Septemv. a. t. următoriu: S'au datu 3145,582 scrisori marcate, și 441618 nemarcate, 4279 depeșe de statu, și 9114 private. Venituri poștale arată următoariele cifre 794,900 fl. venitulu telegrafiloru 53,692 f. Cheltuelile pentru poștă se urcă la 696000 fl. pentru telegrafu la 42847 d­. și așta rămăne căștiga curata dela poștă 98900 f. iară dela telegrafi 1845 34. Din porunca Maiestății Sele a împeratului se va înființa pentru confesiunea greco-resăritenă în țara unu consistoriu e­­piscopescu. În unele cercuri ale galiției și Bucovinei erăși a izbucnitu ciuma viteloru. Ambasadorele rusescu în Parisu­l. Chiselet a primitu spine­țiunea de vănătoare a împeratului Franției la Fonteneble, și de aci concheie diplomația, că relațiunile prietinești între Rusia și Franția nu săntu stricate. În Serbia se înpartu artie în care între altele se zice: Voi Sărbiloru pregătiți vă pentru unu viitoriu mare. Țarulu este măntuirea noastră. Nobilele sănge alu Sărbiloru celoru că­­zuți la Cosova strigă cu o mie de glasuri la ceriu resplătire. Turcii au locu destulu pentru cruzimea sea în Asia. Noi vechii și dreptu credințioșii creștini amu fostu scoși cu poterea de moha­­medani din ale noastre drepte posesiuni, acuma a venitu timpulu re­­splătirei. Să ne adunămu la chiămarea Țarului, care ne'a scăpatu din multe nevoi. În contrastu cu acestă limbă a Sărbiloru cercuiese în Bos­­nia următoria adresă a populațiunei creștine de acolo: Regele din Moscva cere dela înălțatulu nostru , mai multe lucruri, care acesta nu le pote da nici întru'un modu. Toatte raialele și toți ceialalți turci săntu de părerea îngeratului loru. Noi mul­­țemimu lui Dumnezeu și marelui nostru înperatu, cum că arătu străbunii noștrii cătu și noi înșine amu vezutu lumina în în pro­­vinciele otomanice înperătești, că amu trăitu în pace și cu se­­curitate (?), și că nouă ne este concesă o desvoltare mai libe­­ră a relațiuniloru noastre religioase și naționali decătu la stră­­bunii noștrii. În considerațiunea acestora vremu noi clară și a muri în aceste împărătești provincie, și a nu ne despărți nici întru'un modu de sultanulu, seu să ne lăsămu înpinși din pă­­mănturile noastre. Ba noi ne rugămu din inimă lui Dumnezeu, ca să ne țină pre înălțatulu nostru împeratu, și să ne lase a fi raialele lui pănă la moarte. (Mai că nu e de crezutu). Aceasta adresă precum și cele mai multe a stors'o dela cre­­șini vezirulu Rușid pașa, de aceea și sună așia frumosu. Consiliulu în ministeriulu din afară de cabinetu a ținutu în 19 a lunei acestei în Londonu 3 oare întregi. Maiestatea sea înperatululu a ordinatu crearea de 10 sghipen­­die căte cu 300 f. m. c. pentru proconsirea profesoriloru gimna­­siali în limba germană și italiană. În Badenu s'a escalu o diferință între guberniu și arhiepi­­scopulu din Fraiburgu, în urma cărei acestu de pre urmă a esco­­municatu mai multe persone. Jesuițiloru din Fraiburgu s'a poruncitu ca în 10 zile să eoo din cetate și din pămăntulu badenezu. Contele de Isenburgu care a bătutu pe ministrulu Hasenflugu a nebunitu. Fusiunea poate înălța i­­mitele orașe se voru așeza oficiolate cercuali.

Next