Telegraful Roman, 1853 (Anul 1, nr. 1-102)

1853-03-28 / nr. 25

-v Ș îP Telegrafulu ese de doe ori pe, septemănă: Mercurea și Sămbăta. Prenumerațiunea se face în Sibiu la espeditura foiei; pe affa­­tă la C. , pește, cu bani gata, prin­­ 14 scrisori francate, adresate către S­I DB­I Puu espeditură. 28. Martiu 1853. Prețiulu prenumerațiunei pentru Sibiu este pe anu 7. fl. m. c.; ear pe o jumătate de anu 3. fl. 30. cr. Pentru celelalte părți ale Transilvanii și pentru proviniiele din Monarhiă pe unu anu 8. fl. ear pe 6­0 de anu 4. fl. Inseratele te plătescu cu 4. cr. șirul­ cu slove mici. Asilulu refugiațiloru în rubiteru și sborulu națiunei engleze ajunsese a împune în­­ Urmare.) Să nu uităm, însă, că Englitera atunci, ca și acum se afla respective în posesiunea cea mai fericită: sfârșitulu lupteloru celora mari a­le lui Napoleone pentru cuprinderea lumei asecurase Engliterei în tute părțile lumei prăzi și victorie nemărginite, apoi energia, neuntru și în afară, în că nu numai Roma vechiă în culmea strălu­­citei sele se pote asemena cu aceasta. Și cu tote aceste legea pentru depărtarea străiniloru remase în tăină mai bine de zece ani, comăndatu mesujele aceste, pentru ce se primea legea aceasta în acele timpuri cu o oposițiune așta de mică, în vreme ce poporulu nu­u datu nici o adresă pentru susținerea dreptului de asilu? La anulu 1816 în 11 Vuniu se sui lordu Sidmutu în casa de susu pe tribună și proiectă renoirea legii pentru depărtarea stră­­iniloru cu următoariele cuvinte: „Ve întrebu milorziloru, firearu cu înțelepțiune­a șterge dint­o odată o lege, care stă acum de 23 de ani și, măcar că Europa se află în împregiurări favoritoarie, pre­starea Englitezei de astăzi nu mai cere nici o mesură preîn­­grigitorie? Mie mi se pare, că după o ferbere, care se află în Europa, prelungirea acestei legi este de lipsă pentru susținerea pacei din năuntru și din afară.” Contele Aberdeenu, totu acela, care se află astăzi în frun­­tea ministeriului, respinse la oposițiunea contelui de Carnarvonu: „În anulu 1802 nobilele lordu află de cuviință a se susți­­nea legea aceasta. Dar în ce privință este mai multu vrednică pacea care o avemu astăzi de cătu ceea dela Amien? În timpulu acela aveamu de a dace cu unu dușmanu, care ținea în mănile se­­le frățiele guberniului franțuzescu, iar poporulu era prietinulu nostru; acum burbonii săntu prietenii noștrii, iar poporulu este în contra noastră. Care ne poate strica mai multu, este aproape de mintea omului. Scopulu legii este a îndepărta criminea și fără delegea, iar nu a închide ușia de celu prigonitu și apăsatu. Pă­­nă acum nu se făcu abusu cu puterea aceasta, și pe viitoriu încă se va pune în lucrare cu cumpetu.” Alți lorzi încă dechiarară, cum că suveranulu și fără de le­­gea pentru depărtarea străiniloru are dreptulu de a scoate din țeră pe unu străinu, unu dreptu de care nu poți despoia pe unu guberniu, fără de a te espune la cele mai rele urmări; legea pen­­tru străini este numai pentru de a scurta procesulu de espulsiune. Cănd se citi acelu proiectu de lege pentru a doa oară, abia se fă­­cu o oposițiune de 17 voturi. Numerulu străiniloru ce se afla pe acelu timpu în Englitera era ca la 20,000. În casa de giosu, unde renoirea legei pentru străini se pro­­pusese încă în 10 Maiu, solicitatoriulu generale apără cu cuvin­­te multu mai categorice dreptulu regelui celu­are pentru de a de­­părta din țeră și fără de aceea lege pe fie­care străinu. Lor­­dulu Castlereau descrise împregiurările Franției, în contra că­­ria se făcea atunci conspirațiuni de către Olanda și Belgia, în­­tocma cum se facu acum în contra guberniului Austriacu de către Englitera, Piemontu și Elveția. Elveția în zilele acele se în­­duplecă a nu mai primi în mijloculu seu pe fugarii compromiși, asemenea apucă și curtea de Olanda unele mesure și Englitera se simți îndetorată a nu suferi, ca burbonii, a căroru readucere pe tronulu Franției a fost î­naintată mai cu semă de către ea, să fie săpați prin intrige de din afară. Cabinetulu de la Londona, zise acelu lordu, n'are să ftă unealtă dușmaniloru espatriați. De­­toria și onorea lui cere, ca elu să nu efogiască de vatră și de locu de scăpare la avanturierii fugiți din patriă, lipsiți de con­­șiință, carii hrănescu plane pentru resturnarea poterei legiuite. Oposițiunea care stete contră în casa de giosu cănd se hotări renoirea acestei legi pentru depărtarea străiniloru, abia potu înfățișa unu numeru de 33 pănă la 47 de voturi. Proiectăndu lordulu Castlereag în 5 Maiu 1818 repoirea legii pentru străini, în casa de giosu descrise starea politică de atunci mai pe largu, care fiindu că semănă forte multu cu împregiură­­rile noastre de acum, nu va fi fără interesu a repeți căteva pasaje din acelea. Ce se zicea atunci de Franția, se poate zice acum de Austria, și ce se zice atunci despre turburările de pace, care se grămădiră atunci în Olanda și Belgia, se poate zice acum cu dreptu cuvântu despre alte țere, cu aceea osibire, că curtea din Olanda plăgi scumpu apărarea ce o dede revoluționariloru din Franția, în vreme ce țerile, care apără astăzi pe tulburători, pănă acum remaseră nepedepsite.­­ Ca o întroducere la pusețiunea sea arătă numitulu­­ cum că legea pentru străini în forma­rea blăndă nu îmnedecă pe nici unulu din aceia a­și petrece în Englitera cum îi place, pănă cănd ele nu se încearcă a tulbura liniștea statelor­ împrietenite. În cei șase ani din urmă numai noe persoane ajunseră a fi date peste graniță, în cei doi ani din urmă numai trei, doe la 1817, una la a. 1818. Elu însă e convinsu că decă n'aru fi în ființă acesta lege pentru străini, care pe capitele revoluționarie le o­­prește a'și face dievoleștile loru plane în pămăntulu Engliterei, zeulu, care se arătă în alte părți, aru fi produsu și aici fruc­­tele sele cele nefericitorie. Decă guberniulu n'aru fi fostu pro­­vezutu cu aceste poteri, ce i se dederă pentru preîngrijire, atunci s'aru fi vezutu strimtoratu a lua alte mesuje spre apărarea inte­­reseloru sele. Ca să potemu face asemănare, să aruncămu o pri­­vire asupra Olandei împreunate. Acolo guberniulu a datu asilu seu locu de scăpare la o mulțime de spirite neliniștite, care nici că se mulțumiră pănă căndu nu deschiseră unu resbelu apliatu în contra mai multoru state; pănă căndu nu puseră măna pe tipariu, cu unu cuvăntu pănă căndu din asilu făcură unu scandalu pentru în­­trega Europă. Acești eroi ai revoluțiunei fură asia de îndrăs­­neți, în cătu nu se rușinară a împărtăși unui statu mare, ce li se păre favoritoriu pentru scopurile loru, o conjurațiune forma­­le pentru resturnarea dinastiei din Franța, și alți poati, ca se le cea­mănă de ajutoriu în privința acesta. „Atentatulu ce se încercă nu demultu asupra vieței ducelui Velingtowu,” zice lordulu mai departe, „este, după cum se știe, fructulu unui complotu, care se unelti între persoane în Olanda și între consimțitorii loru în Franța. Acestu atentatu nu se pote esplica din vre o dușmăniă personale în cotra acestui erou renumitu, ci elu a fostu urzitu ca asupra unui bărbatu cu influință mare, care întrebue toate mijlocele pentru susținerea și apăra­­rea guberniului de astăzi din Franța.­­ Cuvintele aceste ne aducu furie viu aminte de atentatulu, ce se încercă în zilele trecute asupra vieței prebunului nostru Îm­­peratu. Glasurile ce se auziră cu ocasiunea acesta în Epglitera, au voia să fie nimic despre aceea, cum că între Liberi și Co­­șutu a pututu să fie vre o legătură, prin urmare, că asupra En- Care au fostu dar motivele bărbațiloru de statu ce au re-

Next