Telegraful Roman, 1855 (Anul 3, nr. 1-103)

1855-04-20 / nr. 31

Telegrafulu ese de doi ori pe septemănă: Mercurea și Sămbăta. Prenumerațiunea se face în Sibiu la espeditura foiei, pe aflată la C. R. pește, cu bani gata, prin scrisori francate, adresate către espeditură. Prețiusu prenumerațiunei pentru Sibiu este pe anu 7. fl. m. c., ear ASibiiu 20. Aprilie 1855. pe o jumetate de anu 3. fl 30. cr. Pentru celelalte părți aleransilvanii și pentru provinciile din Monarhiă pe unu anu 8 fl. ear pe o jumetate de anu 4 fl. Inseratele se plătescu cu 4. cr. șirul cu slove mici. Pentru prunc. și peri străine pe unu anu 12 f. pe /. anu 64. m. c. Jar Depeșe telegrafice. Paris 25 Aprilie c. p. Viceadmiralul Brynt comandantul escadrei franțuzești în marea neagră raportează: Embuscadele care sau ridicat naintea turnului Malacos asupra linielor noastre sau luat cu asalt. O mină sau aruncat în aer. Flota a luat asemine parte la bombardament cu succes. ” Paris 27 Apr. Monitoriul înștiințeze, cum că F. T. M. Baronnes se va întoarce în comitiva înputerniciților militari, ai Angliei și Franției în 2 Mai, e. n. în cvartirul său de căpetenie la Galiția. Cugetări. P. Cănd își aruncă cineva ochii pe ceea ce să chiamă Literatura Romănă, puține și rari producții potuai opri cu plăcere, puține îndestulează mintea și inima, cele multe sunt copilării, cercări fără formă, a cărora preț stă numai în costul tipografiei și în încrederea ce au autorii lor că nu se potu găsi lucruri mai frumoase în lume. Pentru a înțelege pe alții trebuie gramaticele și leasicoanele a feliuritelor limbi neo-latine de astăzi, sau de nu, ești silit a găsi ca cimiliturele Dlui R, înțelesul cuvintelor schimosite de sistemele geniilor moi. Cănd mă atept la vre-o idee nouă, lămurită, izvorită din mintea romănă și scoase la lumină în limbă romănă, îmi aduc aminte că ideea aceea am cetito în autorii Franțezi sau Nemți, cu deosebirea însă că aceștii o esprimaseră lină, frumoasă, fără silă, și ai noștrii o prefacu în logogrif. Unul preface totă limba în sine, altul între altul însu, altul în înt. .. de nu știi cum să te întorci între aceste patru puncturi cardinale a gramaticilor. Nu mai este ertat romănilor a grăi romănește, sub osândă de ignoranță, o mare parte din acei ce se încercu a scrie și-au dat cuvântul a schimoși ce este, și mulți vroescu a face o limbă nouă; cei procopsiți sub cuvânt că sânt proconeiți și au idei, cei neînvățați pentru că dorescu să pară învățați; nici unul nu gândește că limbele să facă prin vreme, prin scrieri bune, după rândul și spiritul naționalităților! Adevărat, nevoile noue ceru mijloace noue, și ideile noue au trebuință de cuvinte noue, dar nevoea trebuie să le dee la ivală, să le creeze și să le împământenească. Să fim siguri că unde ne-a trebui un cuvânt, nevoea îl va iscodi, nu după sistema cutăruia sau a cutăruia; dar după logica limbei pe care nu o fac nici învățații nici lecsicoanele. În veacul al HUII, cănd Europa era la punctul unde sântem noi de vreo douăzeci de ani, la renașterea științelor și a artelor, pedantismul amenința limbele de o soartă ce are multă asemănare cu soarta limbei noastre. Latinismul îneca spiritele, neologismul ținea loc de talent, iscodirea de cuvinte era geniul! Cu căt o carte era plină de sisteme, cu căt era mai neînțeleasă, cu atăta se părea mai frumoasă și mai sublimă! Pedanții se felicita unii pe alții. .. era epoca lor!! Pe acea vreme trăia Babele, un om care știea latinește dar vorbia curat franțuzește, cum sar zice astăzi la noi, un om ce ar ști franțuzește dar ar vorbi, cu toate aceste, romănește. Acest Babele zidea de pedanți carii dispoia mereu latineasca vrănd a schimosi franțuzeasca. De s'ar ivi pe țermurile Dunărei un Babele, nu s'ar rușina se zică și de noi că despoiem franțuzeasca ca să schimosim romăneasca. Nu este din cale afară a înmăna autorii Ardelo-Romăno- Moldoveni la limba franțeză din veacul al XVI; mulți din Dler vor socoti că i o sărătură sau o împrumutare din sistemele și scrierile vestite de astăzi, de pildă: - Mon ami, d'ond viens ts a sesteneste? Cessnolieg Si gherondit. De Galme insulgte et selebge assa de mie gce GRon tosite Imtese. Op est-se a dighe? dist Rantagtței a'șn de ses gents. - sSiest, gherondit-il, de Ragis. - Ta îfiens done de Raghis? dist-il. Et a gnoi rassez vops le temrs, topns, așttes, messiepte estudiante ap dist Raghie? Chrondit Resenolieg: Nops tganlfegetons a segțane an dișepte et sgerpssple; nops deambatons rag les somrites et gaadghivies de Rugbe; nops desrpmons la fzegbosination latiale, et, somme feghii simites amogabonds, sartons benevolense de Gomniinge, omnifogme et omnițeane sehe feminin. Au trebuit limbei Franțeze două veacuri pentru a se descurca de barbarismul pedantismului ! I-au trebuit un șir de omeni ca Babele, Pascal, și autorii al HVI și al HVII veac pentru a se curăți de latinism și de Italianism, și a se pune pe calea ei. Ce este literatura de nu chiar expresia vieții unei nații? Înmurirea literaturilor, ca să fie dreaptă și legiuită, trebuie se iasă din gradul civilizației, din aplecarea națională, din înmurirea stărei morale, sociale, și politice; toate aceste elemente trebuie să se înșire de laolaltă. Cănd un popor moare, puterea literaturei lui este moartă; remăne numai o rezervă de idei care nu sânt a nici unui popor în deosebi, ci a omenirei întregi, fără deosebire de timpuri, iar forma vechi e întrebuințată la lucrul nou pus alta decăt o giuvărie. Cine întrebuințază forma literaturilor vechi, învie poporul acel mort cu gândul și cupăravurile lui, căci literatura nu poate fi decăt haina unei ființi. Dar ce este pentru națiile ce se rătăcescu în întreitul pedantism a formei, a cuvintelor și a mamițeriei străinilor? re mirare este că romănii au început cu pedantismul cănd pilda națiilor putea să le fie de învățătură. Ptelienii, Spaniolii, Franțuzii sau desbătut veacuri întregi în fașele Pedantismului de tot feliul, pănă ce, în sfârșit, și-au luat de seamă cu al HICH veac după Hristos nu seamănă cu al HIH veac înainte de He, că credințele au luat prefacere și întindere, că amestecarea noroadelor au mestecat ideile și au alcătuit odată cu noue nații și limbi noue, după întămplările noue ale omenirei. Veacul al HVIII, zis al renașterei „ nu-i alta decăt reacția lumei în limbi, științi, și credinți, și răscoala spiritului popoarelor în contra pedantismului ?? Ce ni s'ar părea oare să întălnim pe alții o marină cu mestii turcești, cu frac, și pe cap cu coif Roman? Pe teatru asemenea îmbrăcăminte se chiamă anahronism, în literatură pedantism. Pedantismul are multe ramuri, dar nici unul nu'i mai aprig ca pedantismul cuvintelor, pentru că'i cel mai ușor. .. Cuvântul e bogăția celor săraci, fără de învățătură. Bată căteva rănduri dintr'o broșură franțuzească scrisă de un roman vestit, după o tălmăcire și o comparație a două limbi, în chipul următor”