Telegraful Roman, 1856 (Anul 4, nr. 1-102)

1856-05-30 / nr. 42

vie pentru ele lipsă, și înaintează cu vași gigantici cătră ținta propusă.­­ Însă de­­cât toate aceste cea mai vie și mai puternică pildă să ne fie îngri­­jirea în privința curățeniei acelor locuri, ce o aflăm și o ve­­dem cu ochii la neamurile conlăcuitoare cu noi, care firește, că ajutorate de împrejurări și de timpurile lor favoritoare, se află departe înaintate pe calea culturei și a civilizației. Și care se silesc pre lângă îmbunătățirea stării lor morale și materiale a îngriji și de curățenia locului, unde își așază părinții, soții, pruncii, frații, rudeniile și prietenii, spre a se odihni vreme în­­delungată, ca adecă acele­­ de­și nu vor fi tocmai așa, precum le văzurăm în țerile cele mai cultivate, totuși să le poată cer­­ceta ori și cine, fără de a fi silit a privi acele grămezi de pă­­mânt amestecat cu oase, ce îngrețioșază și înfiorează pre pri­­vitoriu, și fără de a avea a se bate cu porcii, fiind­că sănt în­­grădite s­au încunjurate cu șanțuri.­­ Apoi pentru ce să nu ne dedăm și noi cu o astfeliu de îngrijire? Pentru ce să nu iubim și noi o astfeliu de curățenie? Și pentru ce să nu ne străduim a ocoli și noi îngropătoarele cu ziduri, pălancuri, garduri s­au cu șanțuri după cum ne iartă împrejurările, în care ne aflăm? când vedem făcându- aceasta nu numai neamurile cele luminate ci chiar și sălbaticii, la care încă n'au ajuns razele luminei adevărului. Vom zice doară și aici, ca în cele mai multe întâmplări, că nu ne iartă stările din prejur și numeratele lipse casnice, cu care avem de a pe lupta. Ei bine, o credem­­ fiindcă pe sânt prea bine cunoscute. Însă aici nici un trun­chip nu ne putem învoi cu o astoeliu de desvinovățire nesocotită și nepotrivită, și cu atăta mai vârtos nu, de­oare­ce îngrădirea țintirimelor pu cere sume de bani în­­semnate, așa încât, să fie un ce cu neputință. Ba, deacă ne vom acomoda după împrejurările, în care ne aflăm, nu poptese de­­cât numai mâni lucrătoare și sârguință de vreo câteva săptămâni. Apoi pare să nu se afle într'un sat întreg mâni lucrătoare și strădalnice, care să îngrădească un gard, să râdice un pălane, sau unde aceasta ar fi cu neputință din lipsa materialului, să sape un șanț destul de larg și de atunci spre a împedeca întrarea do­­bitoacelor în acel loc, unde după ritul Sf. noastre Biserici adese se săvărșesc slujbe bisericești? Ba sânt destule numai durere, că lipsește conducerea și povățuirea cea înțeleaptă și neapărat de Noi știm foarte bine și vedem, că puterile împreunate deacă sânt conduse și povățuite înțelepțește, ori și ce lucru, ori și ce întreprindere fie aceea ori și cu ce feliu de greutăți îm­­preunată, o pot duce în îndeplinire cu cea mai mare ușurință. Din protivă însă, unde răceala, nepăsarea și negândirea se află încuibate și înrădăcinate, unde lipsesc sfaturile și po­­vățuirile cele bune și folositoare, precum și buna conțele­­gere, acolo lipsesc și binecuvântatele roduri ale întreprin­­derilor înțelepte. Acolo chiar și cele mai mici și mai ușoare lucruri rămân neisprăvite. Așa dară, rădicându ne glasul ne adresăm cătră toți aceia, carii poartă acea numire frumoasă și mult însemnătoare. „Păstori sufletești” și carii sânt chiemați a conduce turma cea cuvântătoare, ce le este încredințată pe calea, care duce la fericirea cea vecinică și vremelnică, și carii totodată fiind slujitori ai tainelor Dumnezeești și îngriji­­torii casei lui Dumnezeu; sânt datori a purta o deosebită grije și de locurile de îngropare, și li pontim, ca prin cuvinte dulci și străbătătoare să vestească poporului însemnătatea acestor locuri, și datorințele, ce le are fieștecarele cătră țărâna acelor persoane, care se află împământenite acolo. Să'l sfătuească, ca privind la neamurile conlăcuitoare cu el și văzind îngrijirea acelora în privința acelor locuri, să se nevoească a urma acelora și a fi cu mai mare îngrijire în privința aceasta. Mai departe ne îndreptăm glasul și cătră înainte stă­­tătorii și fruntașii poporului, ca cătră unii, carii încă în urma posiției, ce o au față cu poporul, sânt datori, împreunân­­duși puterile, a conlucra în cea mai bună conțelegere cu păstorii lor sufletești pentru înaintarea intereselor comunale precum­­: înființarea școalelor, înzestrarea lor cu învățători harnici, statornicirea unor plăți potrivite cu hărnicia lor, și corespunză­­toare cerințelor și lipselor timpului de față, prescurt a merge înaintea poporului cu pildă bună, și aceasta să o facă atât cu cuvăntul, cât și cu fapta. A îngriji de toate lucrurile obștești, între care ni se pare, că îngropătoarele cuprind unul dintre lo­­curile cele de căpetenie, pentru că după cum am zise (în Nr. 38 al acestui Jurnal) acolo se află acele mult prețuite persoane, a cărora însoțire ne era odinioară așa scumpă, și unde știm prea bine, că mai iute s­au mai târziu vom avea a ne sălășlui și noi.­­ A nu mai suferi, ca acele să fie călcate de dobitoace, precum nici aceea, ca locul odată plin cu morminte să se mai în­­trebuințeză și mai departe, făcânduse câte trei patru și mai multe morminte unul peste altul, așa în­cât la înmormântarea, unuea se scot afară oasele celoralalți; ci să îngrijească pentru alt loc mai potrivit și precât va fi cu putință afară din Sat. Aici poate că vor zice unii,­­așa c­­e lesnea scrie și a zice, însă e greu a face mai cu seamă în astreliu de locuri, unde din lipsa pământurilor obștești cu anevoe se pote căpăta loc de îngropare. O credem, însă deacă noi sântem totdeuna gata a iertai ori și cât, și ori și ce le stă în putință pentru alte lucruri, pe care nu le folosim, de­­cât numai în scurtă vreme. Pentru ce să nu fim gata a aduce și aceea puțintică jertaă (zic puțintică pentru că la o comună întreagă e mai atâta, cât și nimica ) -și pentru căștigare unui asemenea loc, unde știm de­sigur că acuși vom să ne sălășluim noi și urmașii no­­trii toți? Pentru ce să nu purtăm mai mare grije de închiderea cu­­rățenia și înfrumsețarea aceluia, îngrădindul cu gard, acoperind mormintele cu pajiște și sădind într­ânsul pomi, care așișderea le putem face iarăși fără de jertare mari. Pentru ce să nu'l cer­­cetăm petrecând acolo bucuros, în oarele ce ne prisosesc dela alte cuprinderi, când și așa acele le întrebuințăm de multe spre sco­­puri cu totul nepotrivite cu acele zile? Să facem dară, tot ce ne stă în putință, să îngrădim acele locuri, să le ținem pre cât se poate în curățenie și să le împ­rumsetăm,­eară acolo unde cere lipsa, să le schimbăm cu altele mai potrivite și mai corespunzătore cerințelor de față. Și atunci nu numai că vom împlini una dintre cele mai de căpetenie datorințe ale noastre, și una dintr­atele, care avem de a le împlini pentru cei repo­­sați, ci căștigând recunoștința obștească vom dovedi lumii, că sântem vrednici de posiția, ce o avem astăzi față cu celelalte neamuri.­­ N. Bucium Satu 15 Maiu. Astăzi comunele noastre Bu­­ciumane împreunate dela 5 Biserici, se împărtășiră de o bucu­­rie, ca carea între stăncele noastre rar sa mai simțit, și aceasta fu venirea D. Consiliariu de școale Dr. Pavel Vasic, despre carea încă de timpuriu fiind avisați, la 2oare după amiază zi eșiră representanții Bisericilor și a Comunelor cu Preoțimea în frunte, întimpinată cu o salutare de bucurie pre vrednicul oaspe însoțit de mai mulți onorabili concetățeni din Abrud.­­ Răsune­­tul și bubuitul pușcăturilor esplodate din găurile stâncilor, care erau umplute cu iarbă de pușcă, vestită prin Comuna întreagă apropierea Dunei Sale, - poporul dela mic pănă la mare se adună la școală, de unde înpreună cu școlari din 3 Comunități și cu învățătorii acelora - eșiră sărbătorește în Capul Satului, unde împreunândusă cu ceialalți confrați ai lor petrecură pe D. Consiliariu pănă la școală,­­ aici unul dintre elevi rosti o ora­­ție potrivită zilei, iar după finitul acestia poati D. Consiliariu, ca fieștecarele învățătoriu cu învățăceii săi deosebit, să-și pre­­deze învățăturile, cu care sau ocupat în decurgerea Semestrului. Răspunsurile la întrebările propuse din partea Dniei Sale și a învățăturilor, iar mai vârtos acelor de sub privegherea tinărului postru învățătoriu Ioachim Stanislau, mulțămiră atât pre D. Consiliariu, cât și pre părinții pruncilor, carii cu bucurie dorea să'și vadă rodul ostenelelor lor. Can­pela 7 pare săvâr­­șindusă examinarea, D. Consiliariu ținu o cuvântare poporului, prin carea după ce arătă scopul venirei sale, impusă părinților de cea mai sfântă datorință -ași trimite fiii lor la școală, carea e singurul izvor al fericirei și al înflorirei binelui popo­­rului,­­ arătândule totdeodată­­ că numai făcând așa­­ și vor împlini datorința de părinți adevărați, ce o au cătră pruncii lor.

Next