Telegraful Roman, 1858 (Anul 6, nr. 1-52)
1858-08-07 / nr. 32
„v elegraful ese odată pe septemănă. Joia. Prenumerațiunea se face în Sibiiu la espeditura foiei, pe afoară la C. R. pește, cu bani gata, prin scrisori francate, adresate către espeditură. Prețiul este pe prenumerației pentru Sigilu an 4. fl. m. coar pe o jumătate de an 2. fl. - Pentru celelalte părți ale Transilvaniei luă august. 1838. iși pentru provinciele din Monarhiă pe un an 5. el. ear pe jumătate de anu 2. fl. 30 cr. Pentru princ. și țeri străine pe anu 9 f. pe /, an 4 ol. 30 cr. m. c. Inseratele se plătescu pentru întâiea oră cu 4. cr. șirul cu litere mici, pentru a doua oră cu 3 cr. și pentru a treia repetire cu cf. m. c. Nă 22. ANULU VI. 21 .. Monarhia Austriacă. Transilvania. „ Bucuria ce o simte inimile Sibiiu 6 August. nostre în ziua de astăzi ca în ziua nașterei prea Înălțatului și prea bunului nostru Împărat eeste cu mult mai mare decăt ca ar puteao descrie condeiul. Pe fața fieștecărui sudit credincios se exprimă o bucurie întocma ca pe fețele unor prunci cinstitori de părinții lor cănd serbeză ziua nașterei acelora. Ziua aceasta de bucurie astăzi încă la 5 oare ni se vesti prin bubuitul tunurilor și încântarea celor mai alese marșuri de banda militară. Sosind vremea Bisericei și cu mare alergă în casa Domnului a se ruga pentru scumpul nostru Împărat și Împărăteasa precum și pentru întreaga casă domnitore. La 7 ore se începu slujba în Biserica noastră gr. orient. din Suburbiul Iosefin, iar la 9 în Biserica rom. catol, unde luară parte toate autoritățile de pre la toate dicasteriile în gara cea mai mare. Sibiiul August. Togma acuma se află două tabele legate între broșură și că eșite desubt teasc, care arată proporțiunea întră moneta austriacă și mon., convențională de pănă acuma. Deci fiind că scopul broșurei pomenite este a ușura greutatea ce se va simți poate la început, în computarea Valutei cei nouă ce va întra dela 1 Noemvrie n. o. curg., ea nu se poate din destul recomanda publicului nostru, cu agâta mai vârtie pentru că prețul ei încă este atât de mărginit încăt și o poate procura oricine. O broșură costisează numai 3 cr. m. conv. Sibiiu 28 Iulie. (Încheiere). Neajunsele clerului nostru sunt întru adevăr multe și nenumărate încă și pănă astăzi, și am căuta a ne întrista de moarte, dacă cumva nam înțălege batăr cele mai însemnate date din istoria trecutului. Dar cugetănd la veacurile acele care descărcau mii de barbarii asupra noastră fără leac de sfială, în fața lumei, cugetând la acele osănde dumnezeești ce să slobozeau asupra noastră ca ploaia, sau cu alte cuvinte, aruncând o paralelă între timpul de față și trecut, simțim o mângăere o greșuare ce ne umple inima su cele mai vii speranțe pentru un viitoriu, și ne umple de acea credință tare și neclătită cum că Dumnezeu, deși lasă pre credincioșii săi adeseori a se sbuliuma de durerile suferințelor și a necazurilor, dar nici cănd nu și uită de dânșii. Obirea trecutului dară și recugetarea la acele zile fatale lasă cauza care ne mări bucuria cu ocasiunea esaminelor pomenite, și ne îndemnă cu sfărșitul slujbei de mulțumire, a îngenunchia înaintea oltoriului Domnului, care din zi în zi ne ajută și ne dă putere a putea spori întru cele ce sânt spre mărirea lui și spre folosul nostru sufletesc și trupesc. Mulți vor fi pote dintre cei ce nu necunosc bine carii se vor mira încă și pănă astăz de lipsele și sărăcia noastră, împutând acestea poate ticăloșii și nepăsării noastre, însă noi le răspundem celor ce ne mai întreabă pentru ce sântem așa rămași, așa dnepoiați în cele ce să ating de starea flerului nostru atât fa privința intelectuală cât și materială, și le zicem, să privească îndărăt, preste sute de ani, să fie istoria umână din seatul al 15-a și cu deosebire de la an. 1437: încoace, și atunci, credem că fie acela om și cine, de nu va avea inimă de peatră, și va mai avea un simț uman și creștinesc trăbue să cunoască de unde ni se trage înnapoierea noastră, și să simtă încâtva care este causa a ceea ce ne îndeamnă a ne bucura, chiar și la privirea celor mai mici pași progresivi? Dar fiind că cu descrierea solenității pomenite ne slobozirăm a aminti ceva de istoria Bisericei nostre, așa să trecem între fugă preste acea și să vedem dacă putem eci, sau numai din cele întâmplate se cugetăm sum sau învățat la noi studiile teologice de atunci, sună astăzi? Lovirile cele ce cădeau asupra bărbaților postriț carii stau în fruntea elevului, cu deosebire, din suta pomenită pănă cătră sfârșitul sutei a șaptesprăzecelea, nesat tuturor cu mult mai bine cunoscute decăt ca să le mai pomenim aci. Ah! și dacă Bălgradul, care era reședințe Mitropoliei în veacurile ctelea ar putea enora toate luptele, lovirile și greutățile venite asupre serbei noastre de pe atuncea, și dacă ddurile castelului din Vințul de jos, care mai stau încă și pănă astăzi, ne ar putea desfășura suferințele și durerile unui mucenic mare al Bisericei noastre din Ardel-Arhipăstoriului Sava, atunci cred că nimeni ne ar întreba pentru ce ne sânt încă lipselc nenumărate, și pentru ce stăm încă așa înapoiați? Însă ca să nu ne depărtăm prea tre de obiect, las din cele prezise ca să judece fiește cine cum se vor fi putut studia pe timpurile acelea științele teologice, mai vărtos cănd goanele se estindeau, pănă dar pri silă a ne răpi lumina - a ne etiinde ca pre niște profani pănă și dela cunoștințele elementare, - ce veacul de acuma recomandă chiar și celor mai barbară popoară. Cum se vor fi studiat cunoștințele bisericești pe timpul acela, las să judece fiește cine în care domnește un simț curat și bate o inimă de creștin. Însă minunat lucru parcă goapele acelea erau de clasa acelora din veacurile cele mai proaspete după Hristos, pentru că ele tot cam asemenea resultat avură. Preoții noștrii din veacurile acestea pomenite, își cunosc prea bine misiunea lor, ei prin învățătura lor cea simplă, propovedesc învățătura cea mai sublimă, cunoscința cea adevărată a lui He; iară prin fapte dovedesc în fața lumei că ei sunt păstorii cei buni, păstorii aceia care sufletul și'l pun pentru oile lor cele cuvăntătoare. Dar să ne întrebăm puțintel cum se vor fi studiat selințele, cum se hirotoneau Preoții după sfărșitul sutei a 17-ea? cănd în mijlocul altor mii de calamnități rămăseserăm totodată și fără Arhipăstoriu, lucru ce ne este tuturor prea bine cunoscut. Să ne închipuim mai nainte de toate nișce copii orfani rămași fără tată fără mamă, încredințați în epitropia unei sorți vitrige, espuși rlumești, și mai solente certări; și atunci apoi vom ael suleata, și prea lesne vom putea presupune cum învățau tinerii noștrii, cei ce se pregăteau spre preoție? Însă lăudat fie ceriul, preoții noștrii nici astă dată de și părăsiți de lume, lăsați numai în grija lui Dumnezeu, nu se smintiră, nu se abătură dela chiemarea lor de a lăți morala evangelică, cu toate căci acum trecusă o jumătate de sută, de cănd se aflau în starea aceasta fără de Arhiereu, și cănd numai mai tărzior prin îndurarea casei domnitoare, fuseră iarăși vorociți a putea avea Episcop, în eparhia aceasta văduvită, întru adevăr numai de Dumnezeu ecutită. Cel mai dintâiu Episcop despre care face nomenire istoria de pe vremea aceasta, fasă: Dionisie Novacovici, Episcopul de la Buda, carele după ce sau întors iară în Ungaria de unde venise au răposat în 6 Dechemvrie 1767. După aceea urmă în scaunul Episcopiei, Sofronie Chirilovic, care precum se poate presupuna din pricina mai multor năcazuri, de care totdeuna cam avură parte Episcopii Ardealului, iară au trecut afară din Transilvania la anul 1774, acesta apoi după trecerea - 5 iseța le Bada, acolo cam vr la anul „pu. Dent , - mă Episcop în Ardeal, prin prea înalta ordinăciune a prea bunului și neuitatului Împărat Iosie al doilea: Ghedeon Nichitic în 6 Noemvr. 1783 care e cel dintâiu dintră Episcopi cei aci însămnați, care au murit în Ardeal. După Ghedeon tot prin prea părinteasca ordinăciune a aceluiași bun Împărat, din 25 Martie 1789 au urmat în Eparhia Ardealului: Gherasim Adamovic, care stiri la anul 1796 tot în Ardeal. De acum apoi iarăși rămasă Eparhia vacantă 15 ani, adeca pănă la anul 1811, cănd se sfinți întru Arhiereu pentru Ardeal fericitul în Domnul Vasilie Moga în 23 Aprilie. Dar ce pași puturăm face acum în timpurile acestea, cum și unde se învățară selințele supt Episcopii pomeniți? avutam vreun inetitat batăr numai cu numele? La acestea cănd am căuta a răspunde, iară ni sar sfășia inima de durere, am leșina în loc ca să putem da un stopu nedeslușit. Greutățile Bisericei noastre cele mari încă nu se rădicară și Biserica dreptmăritoare încă tot mai poartă epitetul cel rușinătoriu, de „Biserică tolerată” astfeliu dară ce sporiu puturăm face, ce pași progresivi se putură aștepta supt Episcopii pomeniți? Cursul preoției supt cei patru Episcopi se învăța căte șasă-opt săptemăni și numai supt răposatul Episcop Moga se rădică cursul la șasă luni. Dumnezeule! și ce e mai mult, unde se învăța, cănd nici chiar Episcopul nu avea unde săși plece capul în tot Ardealul? pentru încăperile trebuinciose atăt pe seama Episcopului, căt și pentru de a se ținea prelegirile celor ce se pregăteau la Preoție se închiriau pisce căsuțe pre unde se putea prin suburbiile Sibiiului, și fericitul Episcop din urmă, nu cu mulți ani înainte de a răposa abia