Telegraful Roman, 1858 (Anul 6, nr. 1-52)

1858-09-11 / nr. 37

- 146 Erdu S. Gorgiu 28 August. Timpul schimbă toate. Acestea sănt cu­­vintele rare în decursul zilei de astăzi chiar și fără voia mea îmi jocă prin memorie, și 'mi străbat înima de o suvenire ca aceea, ce me face a nu uita nici cănd, face, că timpul consumă ori­și ce, el face și pre­­și cu un cuvânt, timpul schimbă toate. Sănt mai zece ani, de cănd am părăsit eu locurile acestea, depărtarea mea de dănsele au fost mare, timpul îndelungat, și totuși situațiunea de atuncea meau făcut o împresiune atăt de adăncă în ipimării, încăt, în decursul timpului acestuia, acuși acuși mi se ivea o icoană întru adevăr tragedică pentru fie­­ște­care inimă de romăn. Călătorind eu în vara anului 1849 pe drumul acesta, ajunsesu tocmai în momentul acela în Erdo S. Gorgiu, cănd! - ah dom­­ne! îmi trămură măna, și nam putere spre a ținea condeiul, ca se scriu aceea ce văzuiu atunci, ajunseru zic tocmai în momentul acela, cănd Magiarii se apucară cu securi și cu cârlige a dărăma mititica nostră biserică gr. răs. de aicea. Vreo căteva cli­­pite stăruiu în loc muiat de conpătimire cu ochii la pământ, și întru atâta eram de adâncit în mine, încăt sunetele ce­te groznice, străgările și țipetele cele neîntrerupte nu erau în stare de a se trăzi din visul meu cel amar. Cănd îmi rădicaiu ochii în sus ce era săvăz? Aicea dărâme de bârne, aruncate pre­­ste olaltă, colo­nețe și șindile zdrobite, eară în mijlocul acestora mi se părea că aruncau oamenii sorți, care din trânșit să restoarne prestolul? Dumnezeule! furia se era încuibat atuncea d­ar în locul care era sacrat ființei și evlaviei! Încă o căutătură adăncă spre locul acesta, și me depărtaiu cu inima ce nu mai putea bate de durere, nădușit și trist pănă la moarte, dar însă incona cemi sa ti­­părit atunci în memorie, îmi mai este și astăzi a­­tăta de vie, ca bănd­așiu vedeau și acum din­­nainte mi, icona aceea este, zidirea pomenitei bise­­rici, care după ce au pbstat viforelor mai multe zecimi de ani, acum întru clipită o văzuiu dărâ­­mată, de un torente care cu o repegiune atăt de groaznică sfărma și zdrobea tot ce i se da înnainte. MNe depărtaiu din locul acesta și mam apropiat de Murăș, pre care eu atunci cu cea mai mare siguri­­tate îl socoteam de zidu­otărât însuși de natură spre despărțirea neamurilor, însă durerea romănii noștrii carii se aflau pe malul cel stâng al mură­­șului, (între carii și frații noștrii din Erdu S. Gorgiu) ar fi crezut că sau stâne cu totul depre fața pământului, sau că s'or prefăcut întrun ele­­ment străin, precum și cam era,­­și eu, și fiește cine în locul meu ar fi crezut că evenimentul ace­­sta atâta de trist va rămânea așa pentru totdeauna, dară, timpul schimbă toate. Drumul meu astăzii iară me adusă prin Eroiu S. Gorgiu prin care eu după planul meu, socoteam să trec căt se poate mai curănd, căci călătorind de vreo trei săptămâni prin săcuime mi dar foarte tare să mai ajung odată, unde să mai aud vorbin­­duse romănește, și dorul acesta me gonește cu atăt mai vârtos, cu căt mai toate zilele vieții mele am căutat a se petrece în astoeliu de locuri, unde forte rar fusese norocit a putea auzi vorbindusă în limba aceasta atăt de scumpă și dulce. Ce se atinge de locurile săcuenești acelea se țin fără de îndoială de cele mai romantice a­le patriei nostre. Topografia lor mau delectat forte, căci aci mai întoagă clipita zărește ochiul icoane nouă, în cosmorama cea brilantă a naturei, care întra tăta meau umplut pentul, încăt de așia avea hărnicia ce se poftește spre descrierea aceasta, așia putea umplea coale întregi de idealuri, pentru pictorii cei mai renumiți. Azi dimineață dară îmi luamu straița în spate, și pornim­ la drum, cu pași bărbătești din Șovarod, aducândumi aminte că mai am o zi întreagă pănă la murăș, și așa în 24 curgătoarei sositu în Erdu Sânt Georgiu, și trecănd pre lăngă locul unde au stat odinioară mititica noastră Biserică, aruncamu o căutătură doioasă spre dănsul. Aci me opăciu o clipită pă­­rândumilă, că și de astădată mai aud hohotele și zburăturile, cele auzisăm acum zece anii, dar însă tare mam înșelat, pentru că, timpul schimbă toate; și astăzi îngerul păci odihnește preste această sfăntă ruină. În loc de nisce zberate înfiorătoare auz un glas dulce din dărăptul meu zicănd romănește „grăbește grăbește că au tras de mult la biserică.” La început îmi părea că nu pociu să crez urechilor mele, ci socoteam că visez, în­­torcându-e însă întracolo, fusesu trezit din visul meu în tron ton foarte dulce. Doi copilași cam de 10-42 ani mergeau la deal, înbrăcați sărbăto­­rește cu cărți supt suolă, urmaru și eu bărbătește copiilor, și sosind din preună cu dănșii la locul cel mai frumos în mijlocul satului, uimisem vă­­zind, că aceia întră întro biserică mare de pia­­tră, cu totul măreță, care în privința puseciunei formei și a frumseței, se poate număra întră cele mai de frunte biserici ale noastre din Transilvania Nu puteam crede ochilor mei, îmi aduseiu aminte de fata morgana Asiatică, de a cărei nălu­­cire me măntui însă auzul, care răsună în inima mea un „Domne milueștene” căutat atât de dulce și melodios. Numai decăt întraiu în Biserică ca­­re de­și în asemănare cu bisericile noastre pre­­cum ziselu e foarte mare, o aflamu totuși atăt de îndesată, încăt abia putuiu străbate în lăuntru. Mic cu mare, plugari și domni, toți erau adunați aci, din care precugetaiu că ziua de astăzi afară de sărbă­­toarea duminecei, trăbue să mai aibă încă și vreo altă festivitate oareșcare cu sine, și întru ade­­văr nici nu mam înșelat, pentru că după săvâr­­șirea sf. Liturghi­caș­are la nouă oare, văzumu că respectabilii DD. amploiați dela c. r. Pretură și perceptorat din loc, carii partea cea mai mare se aflau de față, cuprinseră loca­lua parte la e­­samenul școalei poporale de aci, la care erau adunați preste 70 de învățăcei. Bucuros așta ur­­ma și eu în descrierea esamenului acestuia model, de astăzi, dar condeiul meu nu scie linguși, nu scie lăuda, el depinge adevărul fără de podoabă. Esamenul se începu mai întăiu cu învățăceii cei mai mititei, carii cu cea mai plăcută naivitate dădură unele răspunsuri destul de respectate, mai întăiu din religie, rugăciuni ș. c. l. aroi din cunoașcerea literilor, silabisare, cetire, aritme­­tică cu capul, și ceva din istoria biblică, din care copii spre mai mare mirarea ascultătorilor enorau intămplările cele însemnate acolo, după modul în care poate doară părinții lor în tinerețe, spuneau A­­ceasta din urmă ne dovedește apriat, că tinărul învățătoriu­leidor Titieni, își cunoaste dregăto­­ria sa cea sfântă și se jertfește spre aceasta cu toată energia, naivitatea și familiaritatea cu poveștile cele mai desgustate prin șezători, care a sta copilașii cei mai mici înnaintea învă­­țătoriului, și a publicului întreg, au arătat că dânsul se se tracta cu copii, aceea ce face deosebita măestrie a unui Învățătoriu înțelept. Că de vreme ce nișce copilași nevinovați stau în Biserică în­­naintea unui public numeros, înaintea unor bărbați însemnați, și uităndusă fără de frică în otii învățătoriului cum privește sugătoriul la maica sa, trăbue să conceadă acesta ori și cine, că În­­vățătoriul nu ștau însușit inimile acestora, prin asprime și maltratări crudile, ci prin blăndețe și dulceață (cănd stim că copii noștrii îndeobște sănt sfiicoși.) Drept ținere de adevărul acela, ai Domnule Învățătoriu! că inima tinerilor e ca ceara, cu ciocanul numai o zdrobești și o sfarmi, iar suflănd cu căldură spre dănsa, o poți forma după plac, fără de toată întrebuințarea de putere. (Va urma). Paris Franța, l­a Sept. Împăratul se află încă tot în Biariț, de unde se scrie, că după ce luna lui August au fost rece și ploiosă, și cu Septem­­vrie au întrat așa zicănd o vară nouă, așa M. N. L. L. se pare că vor mai prelungi petrecerea în Biariț, și sosirea Împăratului în Lagărul dela Salon care era­otărâtă pe 18 -20 Septemvrie se va mai amăna. Contele și contesa de Valevschi care asemenea petrece în Biariț se va rentoarce la Paris numai cu sfârșitul lunei curg. În 11 Septemvr­­ie adunară toți Miniștrii carii se mai aflau de față în Taleri supt preșe­­dința Principelui Ieromo, care se va rentoarce în scurt iarăși la reședința sa de vară în Meidon, unde'și va petrece restul zilelor sale celor fru­­moase. Tot în ziua acea luă Principele Ieromo parte la masa cea strălucită ce o dădu fiul său - Principele Napoleon - Ministrul colonilor din Al­­geria întru onoarea Generalului Mac Mahon. După ce Lordul Palmerston petrecu din­preună cu soția sa mai multe zile în Paris, plecă de aci în 10 Sept. la London, despre a cărui sosire aco­­lo vorbesc foarte mult jurnalele. Se zice că mulți dintre Parisiani se mirau foarte, despre u­­morul cel bun cel avu Ne storul acesta al bărbați­­lor de stat ai Angliei, supt timpul petrecut în Pa­­ris. Un corespondinte al jurnalului C. C. zice că având dânsul o convorbire lungă cu pomenitul Lord, despre starea Turciei; lar fi întrebat, că poate dânsul crede în renascerea viitoriului imperiului turcesc? la care Lordul iar fi răspuns, cred­ zice, și Sultanului nui lipsește astăzi alta, decăgt ca să fi lăsat singur de sine în pace. Îmi aduc aminte zice Lordul mai de­parte - zimbind, înainte de a­­ceasta cu vreo cățva ani, alerga un om după mine pe ulițile Londonului, făcăndume atent, spuindumi că mi spânzură năframa din buzunariu, la care eu iam ră­­spuns „aceea nu va cădea dacă cumva nu mie vei trage dumneata afară.” Se zice că întră alte notabilități mai însemnate, cu care au petrecut despomenitul lord în Paris, au fost și Domnul Tinegu, antagonistul seu dela anul 1840, la care au fost și la prânz. Paris 5 Sept. Așa numita perservare a Protestanților în Mapbelte dobândește o însem- Consistoriul din Lige ia a­­supră și lucrul acesta, de care se vor interesa toți Protestanții, nu numai cei din Franția. To­­tuși greșala cea din tăiu sau făcut din partea co­­munității protestante din Mapbedge. Legea pre­­scrie, că și pentru adunări religioase încă să se ceară aprobarea Prefectului. Procesele mai dinainte sau escat de acolo, căci nu li sa dat învoirea, și suplicanții sau crezut obligați credinței și con­­șiinței lor de a se aduna și fără de aceea, spre ași face rugăciunea. Judecătoriile polițiane nu putură face alt­ceva, decât, cu părere de rău, a pedepsi pre împregivitori. În Maprepge Pre­­fectul au fost ocolit încă dela început, și leau fost deajuns slobozenia din partea antistului co­­munal. Au fost destul de uman aceea, că Prefectul văzănduși au­toritatea ne­băgată în seamă, au fă­­cut cu atăta mai aspru întrebuințare din aceeași. Brutalitatea cu carea se împrăștie adunarea, și mai mulți oameni cins­tiți fură duși de jandarmi în prinsoare printre popor, au fost a doua greșală și mai mare. Jurnalul des Derats învinovățește pre consistoriul din SAP, cu aceea, că nu ar cunoscut legile, fiind­că cere facere destul pentru o faptă­nătate tot mai mare.

Next