Telegraful Roman, 1858 (Anul 6, nr. 1-52)
1858-01-16 / nr. 3
eziu- Telegraful ese odată pe septemănă: Joia. - Prenumerațiunea se face în Sibiiu la espeditura foiei; pe afăară la C. R. poște, cu este pe an 4. d. m. c. ear pe o jumătate de an 2. fl. - Pentru celelalte părți ale Transilvaniei și pentru provinciele din Monarhiă pe un an 5. fl. ear pe o jumătate de anu 2. fl. 40 cr. Pentru princ. și peri străine pe anu 9 f. pe 7; an 4 al. 30 cr. m.c. Inseratele se plătescu pentru întâiea cu litere mici, oră cu 4. cr. șirul pentru a doua oră cu 6 cr. și pentru a treia repetire cu 9 cr. m. c. IȘIN bani gata, prin scrisori francate, adresate către espeditură. Prețiul prenumerației pentru Sibiiu - Anulu M. N 3. sibiu 10. Ianuarie. 1838. cuvăntarea de tronu a împăratului Napoleon. Luni în 6 Ianuarie s a deschis în Paris corpul legislativ de Împăratulu prin o cuvântare, care după o împărtășire telegrafică a „Cor. Aust.” sună în chipul următoriu: „S'a crezutu păn'acuma totdeuna, că Franța ar trebui gubernată prin incidente teatrale. Eu ținu de ajuns a me strădui eschisivu după binele patriei” În cele ce urmează apoi să pomenescu cele făcute în anul trecutu, precum medalia St. Elenei, mai departe marina, care se luptă în china, pentru delăturarea apăsărilor comune. Împăratul zise mai departe: „Relățiunile Franței cu statele din afară n'au fost nicicând mai bune, ca acum, vechii noștrii aliați ne arată asemenea încredere. Eu miamu căștigatu în Osborne și Stutgard convingerea, că dorința după o alianță mai strânsă se simte de suveranii ambelor state. Dacă politica Franței este aprețuită recunoscătorii, aceasta mai deaproape zace în împregiurarea aceea, că noi pricepem a ne înpărtăși numai la întrebările acele, ce ating interesele noastre. Eu am ocolit un amestec în chestia Ducatelor, care de prezent ține germania în încordare; chestia aceaste va rămâne curat germană, încât timp va să va amenința întregitatea Danemarcei. Cu treaba Nerenburgului m'am ocupat numai la rugarea Prusiei. În privințe Principatelor dunărene domnește mirare, că tendințele noastre nu se acordă cu cele ale mai multor aliați. Franța însă au apărat totdeuna dorințele națiunilor, care sau îndreptat ochii la noi, încât au ertat acasta tractatele. Numai puțini vor vedea conferințele viitoare de Paris, desvoltânduse unu spiritu al împăciuirei, menitu, a împuțina greutățile împreunate cu diferința păreriloru. Aceasta, Domnii mei! este pusătura noastră, cuprinsă în scurtu. Aici prin urmare aștu putea să încheiu, însă la începutul unui periodlu nou de legislatură aflu de folosit a cerceta cu Domnia Voastră, ce sântem și ce vremu. Numai trebi foarte grele, dacă sântu bine cuprinse produse învedernițe adănci; numai stindarde desvălite sus entusiează spre sacrificări sincere. Ce este împărăția? Este ea un guvern repăsătoriu și dușman culturel, care voiește a înpăduri mișcările nobile și a împedeca lucirea pacinică de la tot aceea, ce zace bunu și civilizătoriu în principiile cele mari ale anului 1789. Nu, împărăția sa scrie principiile ei în fruntea constituțiunei sale, ea își însușește fără alte gânduri ascunse toate acelea, ce pot nobiliza inimile și înălța spiritele la cele bune; totodată însă este ea inemica fiecărei teorie abstracte ea vrea, ca guvernul să fie tare și în stare de a învinge pedecile, care se opun desvoltărei sale, pentru că, să nu uităm, desvoltarea fiecărei puteri poate rămâne luptă tâmpit îndeluptatu. De altmintrea este un adevid văzutu din toată pagina istoriei Angliei și Franței, cum că o libertate nețermurită este cu neputință păn atunci, pănă căn esistă în țeară o partidă, ce perseverează în nerecunoașterea baselor guvernului, căci atunci libertatea, în loc să lumine, să controleze, să îmbune, nu este alta decât o armă de răsturnare în mâna partidelor. Precum eu așadară puterea națiunei nu o iau de scopul acela, ca să'mi așecur o popularitate efemeră, care este numai prețiul cel amățitor al concesielor smulse dele slăbiciuni, ci ca prin bazarea unei pusături țiitoare a Franței să merit oarecând aprobațiunea lumei viitoare; tocma așa p'am temă, a vă declara astăzi D vostră, că, de s'ar zice orice, pericululu nu zace în vrieosința prerogativelor guvernului, ci mai multi în lipsa legilor repressive. Astăpesiu alegerile din urmă, cu totu resultatulu lorumă destulutorii, au produsu totuși în unele locuri spetacule de tuntui, partidele dușmănești leau esploatatu, spre a pune țeara în neliniște, și s'au văzut, că unii bărbați arătândusă pe față de dușmani ai instituțiilor naționale au amăgit alegătorii prin promisiuni false, și cum ei după ce sprijiniră viu zelupoturile lor, mai tărziu le respingeau cu desprețu. D voastră nu veți mai concede asemenea scandale și veți obliga pe fiecare de ales să depună jurămăntulu de constituțiune înainte de candidatura lui. Ținându străniu de aceea, milor trebuie să rămână ținta posițiunea estremă și nu fie dureros, a îndorindă și de toată că liniștirea inirea constantă a păruielilor noastre, mă veți sprigini în cercetarea mijloacelor, ce ar să o fi destoinice a face să tacă oracțioasă. Într'adevăr, vedea în o țară liniștită, Europa respectată, parte unele persoane înjosesc un guvernu, căruia îi mulțumesc securitatea, de care se bucură, pănă cănd alții întrebuințează drepturile politice numai spre surparea instituțiunilor, voiu primi Eu oără pricu ardoare pe toți aceia, carii vor recunoaște voința pațională; din contră aceia, carii produc tulburări și organisează conjurățiuni, știe acumu. Nu pot încheia fără să vă vorbescu de urzirea criminală ce tocma s'au întămplatu. Eu mulțămescu Ceriului pentru apărământulu vederatu, cu care au acoperit pe împărăteasa și pe mine, mă plâng că, spre a lua viața a singuru unuia s'au jertfit atăta. Cu toate aste asemenea casuri cuprind în sine mai mult decăt un semnu obositoriu; cel dintuiu este: că în toate timpurile partidele ce'și iau refugiul la omor, își arăta slăbiciunea și neputința lor prin acest mijlocu desperatu; al doile este: că tocma și un omoru succesu nici odată n'au servitu lucrului acelora, cari înarmară mâna ucigașe, prie partida ce au lovit pre Cesar, nici ceea asupra lui Enricu al II p'au trasu folosu din omorul Dumnezeu concede uneori moartea dreptului, dară nici odată triumpul lucrului fărădelegii, de aceia loviturile aceste nu mă pot clătina nici că timpulu lor e în siguranța mea de una învetințe mea din viitoriuluiu. De voiu vrii eu, priiea și soperiție cu mșine, și dată aș cădea, aceea atunci s'ar cumi prin fapta morții mele; căci oțerirea poporului și armatei ar fi un stâlp nou pentru tronuliului meu. Să privim dară cu învredințare în viitoriu, și să ne jertfim fără temeditate supărătoare prin lucrurile noastre pentru binele și ieri. Dă eu să apere . ” Monarhia a-a.u. viena, 4 Ianuarie. (Așteptarea mășițelor lui Radețchi). Viena așteaptă răcit încordare și jelire tăcută un moment plinu de însemnătate: sosirea rămășițelor trupești ale Mareșalului cămpestru contelui Radeței. Subletul său eroiuu ce a dus spre ceriu, trupul său va odihni în inima Austriei, în acel locu glorice, ce i lau bolitu lui simțul cel nobil al unui austriacu. Astoeliu și populațiea Vienei va privi îngropăciunea lui Radeței, i se va concede a ce trece fiuriul eroului aceluea, de a cărui viață înmiit amenințată să părea că nu se va mai apropia nicicănd moartea. Dară Împăratul Austriei, cel dintăiu între milioane de austriaci, dacă este a se împleti meritului cunună de laură, Împăratul FRANCISCO IOSIFU va da îngropăciunei lui Raderei strălucirea cea mai înaltă, și poporul său îl va privi ca comandator al acelei cete de răsboinici, care a arătat întăiului lor beli duce cea mai înaltă onoare de răsboiu. Totuși nu sânt numai singur meritele lui Rarețui pentru tron și patrie, care spre a fi resplătite fac pe Împăratul a se pune în fruntea ductului de jelire. Când răposatul erou în anul 1848, încrezânduse în Dumnezeu, în sine și în o armată mică, însă tare prin curagiu și credință, se apăra de năvala unui inimic trădătoriu, atunci împinse pe arhiducele de optsprăzece ani FRANCISC IOSIF simțul său cavaleresc a eși afară să se lupte pentru dreptate și patriă. Lângă Rachețul au pășit nobilul prințu întâia oară pe câmpulu onoarei. Curagiul juneței cu înțelepciunea bătrăneței mergeau mână în mână. În 6 Maiu 1848, în tunetul bătăliei de la Santa lucia căștigă un triumf înaintea ochilor lacare veghea în grijat pentru viața cea scumpă, și Radețchi, fu acela, care în raportulu său despre numita bătaie adusă recunoștință pentru curagiul și sângele rece alu prințului împărătescu. Așadar nu este numai ducele cel încununat cu învingeri, bărbatulu cel cunoscutu de înțeleptu dară și învățătoriul, amiculu părințescu, soțulu de răsboiu și martorul văzătoriu alu întâei fapte de resboiu, pe care Dopăratulu celu mulțămitoriu îl petrece la loculu de răpaosu. Popoarele Austriei însăși credimraea lui armată vor privi și pcate adunc la scena cea mă să de o virea precedințelor trecutuloru cumureșalului,