Telegraful Roman, 1858 (Anul 6, nr. 1-52)
1858-05-22 / nr. 21
IIII Telegraful ese odată pe septemănă: Joia. Prenumerațiunea se face în Sibiiu la espeditura foiei, pe affată la C. R. pește, cu Dbani gata, prin scrisori oranrate, adresate către espeditură. Prețiul este pe prenumerației pentru Sibiiu an 4. d. m. c.; iar pe o jumătate de an 2. fl. - Pentru celelalte părți ale Transilvaniei Nă 21. ANULU MI. Sibiiu 22. Maiu. 1858. și pentru provinciele din Monarhiă pe un an 5. fl. ear pe o jumătate de anu 2. fl. 30 cr. Pentru princ. șii țeri străine pe anu 193. pe zi, an 4 fl. 30 cr. m. c. Inseratele se plătescu penru întâiea oară cu 4. cr. șirul cu litere mici, pentru a doua oară 3 cr. și pentru a treia cu 2 cr. m. c. Ve ce să năzuiască învățătoriul cătră înțelepciune? (După vest. șc. austr.) (Înțeiere). Foarte mult au stricat virtuții și fericirea domenilor nenumeratele prejudețe, ce ni le dau ideile cele greșite despre prețul bunurilor pământești. Astfel cu de fumuri îmbată mai mult ori mai puțin pre tot omul și -l îndeamnă, a se bate și a întinde măna după aceea, ce înțelepciunea cunoaște a fi de despreț, ba chiar și stricăcios. Mai cu seamă pentru aceea este atăta ticăloșie pe pământ, căci mulțimea cea mare a oamenilor nu cunoaște adevărata ființă a fericirei ceii ce se poate ajunge pe pămănt, și pentru aceea crede a avea trebuință la fericirea sa de lucruri, pre care, de ar cugeta înțelepțește, lear socoti de nimicuri, ba tocmai lear și urgisi. Astfeliu de înșelăciuni se lipesc de om din copilăria lui și la mulți toate cugetele și faptele sănt pătrunse de dănsele. Cineva să se 'mnalțe cătră adevărata virtute, trebuie să cunoască încet încet aceste înșelăciuni, trebue să 'nvețe limpede, care bunuri ale vieții sănt de trebuință pentru fericire, și care de prisos. Așa dară va fi datorință și pentru Învățătoriul, a se lepăda tot mai mult de acele prejudețuri, eară în locul acelora a spori pe zi ce merge în adeverata judecare a după care se răsplătește a năzui acelor lucruri. Odată, pentru aceea, ca să nu fie apucat el însuși de lăcomia bunurilor părute, a doaua, căci e atăt de trebuincios, ca și ochii elevilor săi să-i agerească spre adeverata judecare a condițielor norocirei lor. Dar deacă ar fi oric el însuși în privința aceasta, cum ar putea fi povățuitoriu înțelept cătră virtute și bucurie?Și cunoașterea de oameni se ține de înțelepciune. Cine nu știe nimic despre puterile omului, despre secreta lor umblare și lucrare, despre împulsere, cemănă viața spirituală; cine nu cunoaște feluritele moduri de a cugeta ale pămăntenilor și nu e cunoscut cu căile cele de multe feliuri, pe care trebuiesc întimpinate, pentru de a se folosi cu ele: aceluia îi lipsește o parte mare de înțelepciune, căci aceasta, precum zice S. Scriptură, ne învață a cunoațe chiar și cugetele oamenilor. Învățătoriului, pi se pare, că n'ar trebui să'i lipsească această parte de înțelepciune, căci are trebuință în două privințe de ea, ca om și ca crescătoriu al tinerimei. Au nu, pentru de a se face desăvărșit, trebuie să se cunoască însuși pre sine? „Cunoaștere pre tine însuții” era scris deasupra tămplei din Delai, și așa strigă înțelepciunea cătră oricare învăță cel al eii. Și cu tot dreptul. Căci fără cunoașterea de sine cum poate ști cineva, ce e el în stare de a face bine, și ce e rău, ca să'l îndrepte? ! Dar și natura altor oameni trebuie să o studieze învățătoriul, căci numai așa poateafla, ce întristează ori îmbucură pre ceialalți omeni, cum li se pote face lor mai folositoriu, ori spre ce poate întrebuința ajutoriul lor, poaște pre sine și a cunoaște și pre alții, aceea e cunoașterea de oameni și amăndoane se întregesc una pre alta. „De vrei să pricepi pre alții, uite cum o vor măni. De vrei să prălegi pre altul, caută tu'n inima ta!” zice cel mai înțălept Poet germăn (Șiler). Numai prin astfesiu de cunoștințe se poate face învățătoriul și harnic, a tracta după cuviință cu micuții săi. El trebuie să priceapă puterile și aplecările, năravurile bune și rele ale lor, preste tot natura tinerească, pentru de a fi tuturor toate. Fără de această cunoștiință nici învățătura, nici creșterea nu poate lucra cu sporiu. În sfărșit mai avem de pareta, că învățătoriul are să cerce după adeverurile acelea, care le fac cunoscute scopurile cele morale, spre care are de a năzui în toate relațiile vieții, dimpreună cu mijloacele potrivite cătră ajungerea lor. Omul e șenit, pentru de a lucra, și numai prin mulțămirea înțeleaptă a boldului lui spre lucru poate fi norocos. Dar cum va fi, decă se va osteni cu năzuințe scrintite? Ori deauă într'edever își va propune ținte vrednice, dar prin mijloace nepotrivite va zădărnici însuși resultatul dorig? E ocupațiune prea puțin deprinsă, a și croi cineva planuri raționale și a căuta cătră scopuri date mijloacele cele mai potrivite. Și măcar e vederat, că fără de adevărată cunoștință a acelora, ce e să le facem în toate întâmplările, și cum e să le facem, lucrarea 'nțeleaptă, norocitoare de sine și de alții nu e cu putință. Pentru aceea și învățătoriul fără de dănsa adeseori se va poticni, atăt în viața socială, căt și în cea școlară. De unde izvorește de aiurea tănguirea, că unii învățători gonescu cu copiii săi de atâtea ori scopuri, care sănt nefolositoare, de ris, ba tocmai spre pagubă? De unde de aiurea provin atătea greșeli la creștere și învățare? Ce alta e de vină, de remăn fără roade atătea ostenele învățătorești? Să cerce dară învățătoriul după scopuri raționale și mijloace potrivite, adecă după înțelepciune învățătorească, prin carea unica se va face destoinic, de a lucra asupra minții și a inimei școlarilor săi. Multe s'ar mai putea zice pentru de a îndemna pre tot învățătoriul, ca să năzuiască după înțelepciune, dar destul desprea aceasta. Numai acesta una nu vom uita a o adaoge, că năzuința cătră ea ar aduce mulțămire nespusă sufletească, carea ar face pre învățătoriu cu mult mai vesel și mai norocos. Se poate zice, că cine au gustat odată din păharul înțelepciunei, în toată viața va înseta de el. Dar tot atăta de sigur e și aceea, că învățăt, după această știință a măntuirei numai atunci va năzui cu succes, cănd va socoti frica Domnului ca pre începutul înțelepciunei și se va roga mai întăiu cu smerenie ca Solomon: „Doamne, nou te rog de avuție și prisosință, nu de sănătate și de viață multă, ci de minte și 'nțelepciune.” Căci remăne adevărat în veci. Începutul înțelepciunei e frica Domnului.” Monarhia Austriacă. Transilvania. Sibiiu în 18 Maiu. O privire la biblie. Au fost în 20 Ian. 1856 Nr. 25 al „Tel. R.,” cănd Direcția Tipografiei noastre diecesane, aducănd la cunoștință publică în toate părțile, pe unde e bineventată foaia aceasta, că va să întreprindă tipărirea Bibliei întregi, se rogă totdeodată, a fi sprijinită la lucrul acesta mare și greu din partea tuturor Creștinilor noștrii. Și deși resultatul acestei rugări nu au corespune nici departe așteptărilor, la care îndreptățea trebuința cea adănc simțită a acestei cărți sfinte și mulțimea Creștinilor noștrii, totuși Tipografia, credincioasă chiemării sale cenzurate și măntuitoare, nu au desperat, ci și au încordat toate puterile cele crude încă spre acea întreprindere măreață. Și iată Dumnezeu iau ajutat. După lucru energios mai de doi ani de zile pote eși astăzi cu față veselă înaintea Creștinimei noastre și ai vesti, că Biblia întreagă ilustrată cu 94 de icoane, au eșit de tot de sub teasc. Noi salutănd cu bucurie acest dar mare al bravei noastre Tipografii, credem, că nu vom eși din sfera jurnalistică, deacă, considerănd interesul obștesc al lucrului, vom vorbi și aici vreo căteva cuvinte în înțelesul precuvăntărilor, ce el vor afla cetitorii Bibliei în fruntea ei. I. Biblia privită din punct de vedere dogmaticu. Sfănta Scriptură - într'aceasta se 'mpreună toate Bisericile creștinești, fie dintr'alte cătțde deosebite - este suma tuturor adeverurilor, ce leau descoperit Dumnezeu oamenilor pentru fericirea și mănțuirea lor. Descoperirea aceasta nu s'au făcut nemijlocit, ci mijlocit prin oamenii cei plăcuți lui Dumnezeu și luminați de Duhul lui cel sfănt. Dovada, cum că S. Scriptură e adevărat cuvăntul lui Dumnezeu, nu trebue să o căutăm departe, căci aflăm în ea însași. Învățăturile, ce ni le dă ea despre cele mai înnalte și mai sublime obiecte ale cugetării omenești; curățenia și raționalitea prescriselor eii celor potrivite așa de minunat cu natura omenească; urmările cele de mirare, ce le au avut cuvintele ei asupra propășirei, nobilisării, prin urmare a fericirii neamului omenesc, toate acestea mărturisesc cu glas neâncetat, că originea ei nu poate fi pămăntul, numai ceriul, ci va să zică, Dumnezeu. Cum că S. Scriptură pentru cuprinsul ei cel sfănt se mai numește și cuvăntul lui Dumnezeu, și cuvăntul bieții, eart pentru că e certea , se cu