Telegraful Roman, 1860 (Anul 8, nr. 1-52)
1860-08-04 / nr. 31
122 sau împărtășitu și dintră unguri sute de mii. Însă a apusu atu dintră noi chiaru și urma diverinței intereseloru.” Luă acumu cu băntul Contele Gavriilu Berleanu, și zise: „E timpul, ca vinul celu demu să se prefacă în sănge, și cuvintele cele sfinte pentru vonțălegere și înfrățire pe care le primimu pe buzele noastre să nu rămăe cuvinte deșarte ci să se prefacă în faptă și ființă. E timpulu, ca să pe aducemu aminte, că dela Laita pănă la Prutu, lăcuescu doue popoară, care nau nici o rudă în lumea largă. În locu dată ca acestea să stăe în față, mai bine să și așeze speranță unu întraltulu. Înmigolescu păharul sare întărirea acestei convincțiuni înțălepte!” Contele Lupu Berleanu, își descoperi credința sa, cum că popoarăle surori colăcuitoare în patrie, învățăndu din esperința cea amară a dauneloru causate prin neînțălegere, nu vor lăsa fără băgare de seamă cuvintele cele deșteptătoare a a Istoriei. Nu e timpul acuma - zice a ne slobozi mai afundu în chiestiuni, specialități, și a ne lăsa în să respectămu limba și naționalitatea unul altuia, acesta să pe die simbolul. Urmă Advocatulu Iosie Șipotariu (romănu.) Acesta zisă: „Eo o priveliște frumoasă, căndu spiritulu celu cerescu alu conțălegerei, sa pogorătu în mijloculu nostru fără de nici o pregătire și știință, adunăndu națiunile la olaltă spre o îmbrățoșare prietenească. Fiește care pericul s'a îndatinatu a da căte o ateptătură, și astă aieptare servește apoi spre scăparea luntriței în mijloculu viforului. De asemenea aseptare se poate privi și simțămăntulu celu seăntu alu înfrățirei, ce sa deșteptatu astăzi fără de veste, și care e unu amanetu siguru alu provedinței dumnezeești cei inghietoare. Să ne rugămu dară vătră atotu poternicul, ca să pe întinză potere, să potemu înainta pănă în sfărșitu pe cărarea acestei idei. Totu acea provedință, care nea ajutatu a potea trete prin periculii trecuți, pe va conduce ca să potemu scăpa și dintră stăncile viitoriului. Rădicu dară păharulu, pentru unirea popoarăloru colăcuitoare, și cu deosebire dorescu ca să trăiască marinimoea națiune mageară!” Baronul Belnai: „Ungaria totudeauna a cugetatu bu o ambițiune dulce la națiunile de dincolo de Chirali-hago,din Ardealu, însă a simțit totodată cu durere, contraste unuli cu rltu, că popoarăle sorori stau de și interesele loru le a asignatu numai unu prumu și unu viitoriu. Cu atătaru va fi acu mai mare bucuria, văzăntu dărămarea muriloru despărțitori, și în ce vinu se esprimă în faptă aceste două popoară, față cu comună. Mihailu Demeteiu, (romănu.,) își aduse aminte cu alipire caldă despre națiunea mageară, cu acea dorință ferbinte, ca provedința să lege inima și viitoriulu astora două popoare unu cu lăngă olaltă. Contele Benedec Micheș, închină pentru națiunea săsască. Ghiula, (din Ungaria, ) privește cu bucurie spirituală, încechind, a ceea ce sa realisatu pe pămăntul patriei vecine, stă în ajunulu realisării și aii. și bucurie îndoită acestu versu nou, și sperează cu încredere, că Transilvania, care a fostu consort a Patriei sorori (a Ungariei, în atătea valuri și periculi, care sa susținutu în epoca cea cutrietoare de lume a resbeleloru religioase, astăzi căndu păreții cei despărțitori s'a ruinatu vivate neîntrerupte. I. Raț, a vorbitu iarăși romănește, și a zisu: Să stimămu limba și naționalitatea unulu altuia, pe care cuvântulu epului mai nou, leo provăzutu cu unu dreptu de respectu Eulu ne va fi ușoru a conlucra la efectuarea sperențeloru viitoriului. (Auzimu că Dl. Roț, aru fi bit mai pe largu decăt ce aflăm în foile șogere.) Urmară apoi toastele Dloru L. Tica, șea Demeteru, Conțiloru M. Lazaru, și Betleanu, totu în spritulu înfrățirei. Deci împărtă și rămu aci aceste preage frumoase de înfrățire rostite întră pădară, penignora lucruri în care vine pănă la o asemenea orbire ticăloasă, ca să sevărșalue a. es o voe en „eru spre dania și batjocora rațiunei eale, care puia gr.e nci căndu, ba ia datu chiaru viața. Venira însă ziua judetății, vorbira și Istoria, daru și pănă atunci alungă acestu” esemplu tuturoru romăniloru. Dissite magiales! De pe murășu ”7/, Iulie 1860. Oare (Continuare) de unde răsări ideea costumului chiaru în curămu și noi de dănsa din toată inima, și o dorimu. Nu știmu dacă e oltu ponoru suptu soare, care a doritu și dorește totudeauna frățietatea. Deci dacă frații mageari ca poporulu romănu. Elu însă e deschisu și sinceru din natura sa, de aceea dorește ca să și aibă numai amici sinceri, voru ca înfrățirea loru să fie sinceră și curată, și dacă au cugetu bunu cu noi, Dumnezeu să le ajute. Altcum să știe d-lor, că nu ne vom lăsa noi înșelați de nimenea. Dorimu ca înărățirea și amiciția aceasta să o constateze d-loru prin fapte, prin oante mei atrăgătoare decătu ce a fostu cele de pănă acuma. Poporulu romănu. încă înnainte de asta cu 12 ani la Biosiu, odată pentru totudeauna, popoarăle, care nu voru reoperita drepturile și estetința sa politică, și elu nu se va face nici căndu a trăi în frățietate cu toate peruidu jurămăntului seu. Noi dorimu din inimă o mai repetă șiu - frățietatea, cu toate națiunile colăcuitoare, însă prea firește că pe temeiulu egalei îndreptățiri, și pe pare tare rău cănd înțălegemu, că coporații mageari, pe căndu ne întindu de a parte parole de frățietate; de alta totu mai caută unele pretensiuni supermatice, ce nu potu avea locu nici desumu întră frații cei adevărați și amicii cinceri, cerăndu întră altele, după cum auzimu chiaru și întroducerea limbei mapeare de limbă diplomatică în țară. - ș. a. Noi nu vremu a mai aminti trecutulu, nu vremu a arăta, mai întreba nici că oare cumu amu fostu respectați noi și limba noastră de Cloru, chiaru și în acești zece ani din urmă, căndu nice haremu „. Napleu din 7 Augustu n, produce o suplică așternută cătră El. La Ministrulu de justiță, subscrisă de romăni și ruteni, din comitatulu Marelrile sau lucrările Muzeului din Clujiu, la care se află membrii și dintră romăni nu avură bunătate a le împărtăși și Gazeteloru romănești, ci numai celorumagiare și cei germăne din Sibiu. ș. a. Ajungă unu cuvintu ca a sută, noi dorimu să vedemu fapte, fără de care nu popești nici unu prețu de ciaru pe cuvintele cele mai frumoase. Oricine va recunoaște în faptă drepturile romăniloru, va afla întrănșii pe ambii cei mai fideli și frații cei mai cordiali. Dăe ceriului ca ionorații mageari să ne arăte cătu fapte dovezi despre orățietatea și prietenia prin fapte, care se corespunză telorii celora rostite atătu de frumosu, aceste zile critice? zicu critice Domniloru mei, tăruipla să devenimu la cunoștința că noi de amu și suferitu multu, daru partea cea bună și o au știuto alege alții. De unde ziseiu, oare ideea pentru reformare ori mai bine să zicu întroducerea costumului? Nu cumva ni sa dedatu oare și noue la vostumulu celu măndru magearu? Eu nu vreau să întrebu pentru care cau să în schimbară frații mageari fracul numai de odată cu attiia, pentru că eu aflu în portulu vestmintetoru unu lucru Magearu facu aci în miezulu Europei unu populu cu totul esolatu, precum înșii nu e nici o mirare clară așa mare, dacă distinginduse ei de celelalte popoară europene cu limbă și origine, dorescu a se distinge și cu portulu, mai vărtosu, a mărturisito în mai multe rănduri, și căndu ei au păzit portul acesta (mai cu seamă vlasele mai alese) și mai nainte de an. 1848, cătu și după aceasta. Cu atăta însă 'mi vine mai curioasă discusiunea asupra costumului nostru, căndu noi după trecerea de atăta seculi, disputămu că cumu să re îmbrăcămu, și nu despre alte mijloace că cumu să ne putemu asigura în aste zile grele esistințe națională. tră toate rasele romane, pici frănciloru, nici spanioliloru, nici italiloru nu lea alespitu prin cap a lua înnainte tunva, ci numai ponă romăniloru ardeleni. Toți populii vădu de alte trebi astăzi, toți privescu cu încordare în fața viitoriului, punăndu umăru la umăru spre a lucra cu bărbăție pentru unul și același scopu, încăt pare că nu multu le mai pasă de vreo îmbrăcăminte. - Ferine de acelea națiuni, care înțălegu versulu spiritului timpului! - Magearii înnainte de ce aru fi alergatu cu toții la îmbrăcarea costumului, se îngrijiră pentru alte lucruri, care facu onoare unei națiuni, și facu, ca să stee bine costumulu. Activitatea ce o desvoltară dănșii în acestu decenii de exemplu. Daru a ne îmbrăca cu vedin urmă, ne poate servi noi care săntemu pregătiți semintele cele nouă, fără a nu ne roade consciința, fără a nu ne săți înșine unulu de altulu? Să pe întrebămu punăndu măna pe suflet. Fr. Podmanschi: Privește cu suprindere fără distingere de clase ori religiune, va resolva cu succesu și chestiunea cea arzătoare, a naționalitățiloru. Nie. Ponu a beutu pentru uniune, (?) întră în limba mageară. Dacă cunoaște cineva calamitățile poporului romănu din Maramurășu, dacă va afla machinațiunile și abuzurile cele nemai auzite d'acolo comitate nu arăta din partea ungurilor căt din partea romănilor renegați, asupra bietului ponoru de rănd, nu va cuprinde de bună seamă nici o mirare pentru casul de steliu apoi, vităndu reînțălegerile trecutului, acesta. E întru adevăruri ce sfășietoriu de și mai alesu căci aci observemu a se fi vorvitu chiaru în numele națiunei întregi. Ce țăne dară de astă învrățire romănosu * orbovitu în pieptulu meu o presumțiune pe care chiaru magează, dună cumu o boteză „P Naple, pe bur și căndu mașiu încerca a o descrie nașiu fi în O presumțiune, că, dacă pu vomu întrebuința timpulu, acestu capitalu pe prețuitu pentruși dasă noi pănă ce se consultă alții asupra altoru lucruri mari și necesarie, vomu desbate că ce față să aibă ciorecii, cumu să fie croită tunica, ș. c. zău se poate întru că nu dloru, ne place vorba despre noi, prin a a juratu serbătorește mai curăndu cuvinmurășului, în care acesta ceru să fi viitoriu protocoalele îngabculatorie ti zuzzz,și cu anevoe stare, viața fieștecărui populu, foarte inocentu, se ducă pe de pămănturi inimă de cuprinsu, cumu poate cineva deveniapoi din-