Telegraful Roman, 1860 (Anul 8, nr. 1-52)

1860-01-07 / nr. 1

3 împărți. Aceseta însă e o rătăcire renovănsă prin Istorie. Nu se eolă nici un teritoriu, care să die oostit espusu mai multoru strămutări și ne Pentru. Toate mijloacele ce se eaducu dară înnainte de a îngusta competința congresului și Italia la an. 1815, are cu atăta mai vărtosu dreptul a o elibera Dreptul dară rămâne posițiune și totddeauna apăra același, aci e vorba numai alu aplica mai cu scopu. În asemenea e întrebarea așea dară că ce aru fi oare de făcutu, sare a contentra toagte interesele ce se paru agăța de diverse? Două partide extreme stau față una amăndouă pretindu prea multu, amăndouă de și radicale contraste una alteia, pentru Papa amu avea totu același resultatu. Noi credemu că se poate întămpla aceasta și altmintrelea. Amu dori mai întăiu, ca congresul să recunoască trebuința poterei lumesci a paprincip esențial pentru ordinea Europei. Acesta e Principiul pentru noi punctul cel mai de căpetenie, are înnaintea noastră o valoare mai mare, decătu proprietatea cea estinsă mai puținu ori mai multu care e o urmare naturală a principe să atinge de posesiune, cetatea Roma esențială; cealaltă posesiune e numai de o patură secundară. Puterea Papei ca instituție lumească și dumnezeească n'are centru ce să se teamă de oameni, căci nu e vecinică. Ca institugii politicii înse, e espusă tuturoru cercăriloru și întămplăriloru acelore, ce întimpină pe toți oamenii. Declarănduse Franța în favoarea Ispaliei, interesul apărărei poterei papale iau fostu fără de îndoială o îngrijire serioasă a politicei ei. Împăratul Napoleonu au oostu băgatu de samă, cum că poterea Papei restaurată la an. 1849 prin armele sale, și sprijinită de atunci încoace, e esenințată cu seriositate. Dănsul au băgatu de samă, cum că prin eliverarea Italiei caută să fie apărată poterea Papei. Dumnezeu iau binecuvântatu întreprinderile sale, și iau ajutatu ca să învingă. Însă mărirea lui aru rămănea fără resultatu, atunci, dacă dăndu elu drepturile de naționalitate unui poporu, paru așeza totodată și biserica în siguritatea și independința sa. Împăratul Napoleonu I. au împăcatu soțietatea modernă cu credința, prin concordatu. Cu îngeniul seu cel de bărbatu de statu, și consciința de omu onestu, au rădicatu din nou altarele și pe Franția cea nobilă ce se afla înjosită prin scepticieniu și întinată prin orarhie, în ziua căndu pebunia se numea zeița șinții, și iau redatu iarăși un cultu sărac, în coliba cea mai îndepărtată, ziua, noaptea, prin tină, văntu și vijălie, ca și la Fie ca moștenitoriul seu să aibe norocirea, a putea împăca pe Papa ca domnitoru lumescu cu timpul de față și cu popoarăle sale. Aceasta e acea, pentru care trăbue să roage pe Dumnezeu toate inimile celi adevăratu catolice. Monarhia Austriacă. Sibiiu 26 Dec. (1859.) Amu mai vorbitu în coloanele jurnalului acestuia despre filantropia și neobosita osteneală ce își dă D. Doctor Vasilie Sabo, în gtradarea bolnavilor fără de osebire de starea de care se ține bolnavul, de distanță în care lăcuește, și de timp în care se bolnăvește cineva. Elu aleargă la celu mai cel mai bogată în vreme bună și în toată comoditatea, și aceleia nu pentru interesu, nu pentru o remunerație preșicare mai mare, sau mai mică, ci singur numai pentru că toată viața, ba putemu zice, toată sănătatea filantropului acestui bărbat este sacrată omenimei pătimașe. Căte dureri au alinat adevăratul acestu Doctor, căte lacrămi au ștersu elu de prefața prunciloru sau a părinților, cănd li se rumpea inima văzindu pe părinții sau pe pruncii sei în doaga morții, și tremurăndu așteptau cuvăntul lui cel măngăitoriu. Iară unde toate medicamentele, toată arta, toată sirguința lui nu mai lasă nici o sperență, acolo elu însuși cu ochii plini de lacrămi, și cu inima frăntă se tăngue asupra reajungerei minții omenești astfeliu, cătu de dănsul se poate zice adevăratu: Aluis inseguiendo sensumantag aliis medendo moghittug (servindu altora se consumă, vindecăndu pe alții morți. Dovadă la cele ce amu pretrimisu ne este mulțemirea, cu care sau arătatu amploiații cei mai inferiori ai deosebiteloru branșe, aicea în Sibiiu, în ziua de anuriu nou după călindariul grigorian. Și adecă pe putăndu ei altfeliu să se aproprie de mai susu lăudatul D. Doctor, căci ori ce remunerație era de elu cu perseveranță refulată, sau învoit săi facă un păhar de argintu cu o tablă, pe care erau scrise cuvintele: „Nobilului amicu alu omenirei Doctorului de medicină Vasilie Sabo, în ziua de anul nou 1860. Lăngă care mai adaogăndusă și o poesie (acrosticon, ) în care se văntă meritele lui cele frumoase, se trimisă la dănsul prin o deputație însemnată. Cum că D. Doctor Sabo a primit acestu daru cu cea mai vie mișcare a inimei sale, celei milostive și bune, nu rămăne nici o îndoială, însă nu pentru argintul, ce fu presentatu, ci pentru simboluru ce înfățoșa argintul, căci era scrisu în abrosticon: „O deți păharul acesta, un păharu de vecinica bucurie” Și întru adevăru poate rămănea nemișcată inima unui omu, căndu elu știe ce bine au făcut, și vede cum se mulțemesc ostenelele și iubirea de oameni a lui, cu prin sunetul beniloru, celoru ce se chieltuescu, ci prin o recunoștință plină de devoțiune cătră cel ce leau meritatu, prin un simbol, care nu se poate nici chieltui, pici șterge, nici din inima celui ce lau primitu, nici din inimile celoru ce lau adus. Fie ca D. Doctor Sabo, care este atăta de merigetu, și pentru poi romănii și prin dregătoria, care ia oferato Reselenția Sa Părintele Episcop Baron de Șaguna, ca Doctor consistorial și seminarial, sa văcugu un mădulariu vrednic al Eparhiei noastre, să vaibă multe astfel cu de zile senine și veselitoare de suflet, și săi răsplătească însutitu ostenelele și bunăvoința sa, care le pune fără pregetu pentru vindecarea și ușurarea omeniriei pătimașe. Ungaria. Ungurii protestanți din Ungaria, își țânu ședințele lo u întruna, fără pribire la admonițiunile făcute din partea stăpănirei. În urma aceasta se dădure vreo cățiva bărbați carii se arătare mai cerbicoși, în mănile tribunaleloru criminale, întră carii se condemnă și D. Jideni, consiliariu de curte care trăia în pensiune, la prinsoare de patru luni și la perderea rangului și a pensiunei. O asemenea adunare țânare și protestanții din Debreținu, în 11 Ianuarie. a. unde un comisariu împărătescu îmbrăcatu în uniformă, provocă pe superintendintele în numele Guvernului, ca să desfacă sinodul, asemenea și pe cei adunați ca să închidă ședința. Adunarea însă ne dăndu ascultare, se continuă ședința. Italia. Oriunde aruncă omul ochii prin jurnale preste rubricile cuprinzătoare de veștile din Italia, nu întimpină desă nu numai știri de o nagură cu totulu tristă, ce umple pe lume de îngrijire și neodihnă. Sau poate pe esprimămu cu multu mai pe scurtu, dacă vomu zice, că în Italia azi nu stau trezile mei bine nici cu un gramu, decătu cumu au statu pe la începutul anului trecutu. Stratul bisericescu se arlă întro crisă ca nici odată, în statele Italiei mediterane iritarea crește din zi în zi, îngrijirea și nemulțumirea se sporește, și toate arată spre un viitoriu norosu; în statul Venețianu încă se facu acuși abuși feliurite de mustrăciuni în contra guvernului austriacu. Mulți doreau să știe, dacă Regele Victoru Emanoilu au ținutu vreo manifestațiune cu ocasiunea anului nou- după obiceiu, și pre lăngă toate că aceasta se păstră pănă la o vreme în secretu, mai tărziu totuși se sfeti cum că Regele sau manifestatu președintelui Senatului cu ocasiunea gratulăriloru aduse, zicăndui întră altele: „Dacă evenimintele anului trecutu au fostu serioase, apoi acestea din anul următoriu potu să fie și mai serioase. Din Turin se scune, cum că Ministrul de răsboiu din Sardinia, au proedatu a rădica oștirea la o sută de mii de feciori; earu Generalul Fanti au făcutu disposițiuni ca în primăvara viitoare să poată păși afară în cămiul lui Marte cu o oștire stătătoare din 50,000 de oameni, dacă cumva aru mai voi cineva a ataca independința Italiei. Gazeta „Armonia” anunță, cum că în arsenale se lucră la arme cu toate poterile, și se gătescu tunuri ghintuite; earu pentru cetățile Alesandria și Casale sau datu poruncă a se îngriji cu provisiune. Generalul Vaillantu din Milano, sau manifestatu municipalității în ziua de anul nou în favorea Împăratului cu următoarele: Armata francosească pentru acea au rămasu în Italia pentru ca să susție pacea din năuntru, și să apere independința pe care a căștigato pe cămpul bătălii. Se bucură zice - căci Milopo poseude acele instigațiuni liberale, de care au fostu despoiatu de mai multă vreme. Fericirea Italiei e dorința cea mai fericinte a Împăratului.” În Florența, tot în ziua de anul pou se întămplă după cum scrie un corespondinte al Gazetei Universale, o demonstrațiune la palatul lui Vomsomragai, unde plesnise pe la 10 ore deodată mai multe bombe orsiniane, cănd tocmai erau toate pregătite pentru un balu strălucitu. Spaima au fostu foarte mare, oaspeții înse nu sau fostu adunatu cu toții. Miliția și garda națională au săritu la mijlocu numai decătu, însă fără vreun Gendarmia au pusu măna pre mai mulți dintre cei ce au devenitu în suspiciune. În urma boambeloru acestora se sparseră mai multe ferești, asemenea pătimire și unele căși din apropiere. Îndată după sevârșirea actului acestuia trase călărimea un cordon în jurul palatului. Două boambe se mai aplare întregi. Garibaldi, care nu prea vrea a se încrede numaiotărârei ce o va aduce diplomația asupra Italiei, pu încetează a provoca pe itali a lăsa toate la o parte, și aste gata înarmați față cu viitoriulu. chiemăndi dănsul pe itali suptu stindardul lui Victoru Emanoilu, le zice: Voi toți aceia, a cărora inimi ardu de amoarea Italiei, lăsați azi la o parte toate discordiiile, și ve îmbrățișați unii pe alții în numele Italiei. Apărarea dreptului nostru cu armele în mănă, să ne fie programă, și eliberarea Italiei unica noastră dorință. Îngrabă cuvântarea sa, în care totu are sigurenței, ca teritoriul cel moștenitu dela Se părerea noastră bertatea, rămănu fără nici o valore, una care aru zmulge totu dela Papa, a jertoitu iaru da îndărăptu toate, pei capiului, se află așea După ai legaliîn 1860. Europa carea și alta care alteia, zicăndu de însemnătatea cea mai zgomotu.