Telegraful Roman, 1860 (Anul 8, nr. 1-52)

1860-03-10 / nr. 10

I Sibiiu 10. Martie. 1860. pentru provinciele din Monar­­hiă pe un an 5. fl. 25 cr. iar pe o ju­­mătate de anu 2. fl. 627 cr. Pen­­tru prunc. și țeri străine pe anu 96. 45 cr. pe 7 an 4 fl. 72 cr. v. a. Inseratele se plătescu pen­­tru întâiea oară cu 7. cr. șirul cu litere mici, pentru a doua oară cu 57­ cr. și pentru a treia repetire cu 37 cr. v. a. Telegraful ese odată pe septe­­mănă. Joia.­­ Prenumerațiunea se face în Sibiiu la espeditura fo­­iei, pe aflată la C. R. pește, cu bani gata, prin scrisori francate, adresate către espeditură. Pre­­țiul prenumerației pentru Siginiu este pe an 4. fl. 20 cr.v a­ear pe jumetate de an 2. fl. 10 cr. Pentru o celelalte părți ale Transilvaniei­ N2 10. ANULU VII. n principii pentru purcederea împrejurărilor între care e clemat a prejurările elevilor, desvoltarea sau scrisu credemu a da desvoltătoare, cu tinerimea naintea ochiloru­ceptibilitatea buința și biserica dela mădularii sei, mai consciențiosu timpul de învățătură. Fiindu vă problema școalei poporale se cu­­prinde într'aceea, a da școlariloru acele cu­­noștințe și însușiri, prin care aceiia s'aru face harnici a implini aceea ce cere familia, statulu avea învăță­­toriul să se silească a cultiva nu numai mintea, ci înfluințăndu, și inima și voia. Elu să nu în­­fluințeze numai asupra unoru facultăți, ci să cu­­prinză pe școlariu mai multu în deplina sa ființă, să înnainteze prelăngă aducerea de cunoștințe și desteritate, fără întrerumpere și desvoltarea morală și religioasă cu toată stăruința, și fiind ca învățătoriul în vremea școalei suplinește locul părințiloru, prin urmare ca educatorulu ti­­nerimei ce i este încredințată, să împreune prin întreaga sa învățătură, exemplulu, deprinderea și dedarea. Învățătoriul școalelor poporale cu privire la problema acelora, să întrebuințeze cărțile prescrise, toate cărțile ajutătoare în care caută deslușiri în­deobște asupra metodicei și pedago­­giei, precum și mijloacele pe care voiește a le avea îndemănă pentru învățare, avăndu a le alege Spre a în­ainta potrivitu și spre a potea folosi învățăceiloru într'un grad cătu mai în­­noitu, să nu treacă cu vederea acea sferă de av­­tivitate în care întră învățăceii săi. Școlile comunale au a lua în privire înpregiutrările să­­tești, iaru școalele cetățănești relăciunile ce­­tățene.­­­­ Mantua 20 Fevruarie. Cu părada militară de garnisoană, ce se ținu în 4, curg, stătu în legă­­tură o serbare, la care luă parte unu număru mare de ofițiri cu atătu mai vărtosu, știindu că și folosi. La purcederea sa de învățare, să aceea se fage pentru unu bărbatu, carele cu toată ce precum respunde scopului prefiptu, vățătoriul poporalu, are atătu va fi mai bună, lipseloru școlariloru, potrivită și cu cătu în se peoa­­lele populare, în învățătură și în ma­­nuducerea disciplinei. Nu avemu și a de­scopu a mai multe scrie pentru cetitorii nostrii vre­un tractatu deosebitu despre purcederea învățărei disciplinei școlore, cărți. Dasă înse amin­­ timu chiaru și numai motivele essențiale ce se ob­­servează în școalele poporale de și spre lucrarea mai departe. I. Purcederea în genere. Purcederea învățătoriului poporalu în pri­­vința învățărei și a administrărei mijloaceloru aceeia­­ întrun gradu mai mare ori mai micu, precumu și timpulu presiptu spre ajungerea scopului școlariu, și după acestea săși întocmească purcederea sa, care în­deobște cu cu cătu va correspunde mai vărtosu scopului școalei, puterei înțălesuale și țină neîntreruptu în paintea ociloru următoarele reguli generale: 1.) Toată învățătura se leagă de cunoștin­­țele căștigate și desteritatea ajunsă din partea eleviloru, de aceea învățătoriul săși învețe elevii săi a cunoaște, a îndrepta, a îndeplini și a duce la o deslușire mai departe a ceea ce știu acuma odată. 2.) Învățătura preste totu să fie chiară, și să pășească de la privirea obiectelor­ și a cuno­­ștințeloru ce se pertractează la altele aseme­­nea mai departe, care au să se propue prin zugră­­viri și descrieri. 3.) Învățătoriul, să învețe amăsuratu gân­­direi și modului de vorbire a învățăceilor săi, ca prin aceasta să poată fi înțălesu din pârghea șco­­lariloru, ca apoi aceștia să și pășască gradual dela cugetare și vorbire, la cunoașterea și pre­­țuirea binelui și folosului. 4.) Învățătoriulu să nu se prea grăbească cu nimica, ci să pășască deja lucruri ușoare la mai grele, și să'și urce pretensiunile sale numai cu privire la pașii făcuți și la poterile școla­­riului ce crescu cu vărsta. 5.) Spre deprinderea memorii și spre în­­tipărirea mai adăugă a celoru învățate, să pacă din căndu în căndu repetițiuni cu obiectele per­­tractate. 6.) Să aibă de lege, a deda învățăcei sei la activitate neîntreruptă în­­ și afară de școală, și ca elevii să simtă bucurie în ocupăciunile cele folositoare;a căuta la toată ocasiunea ca să le în­­sufle dragoste cătră totu ce e adevăru, bunu și frumosu. 7.) Să se rețină dela învățarea singuratică, și adeca să caute la aceea, va totdeauna să ocupe pe toți învățăceii, sau celu puțânu pe partea cea mai mare, și să conducă pe toți sau partea cea mai mare la un resultatu îndestulătoriu alu în­­vățării, pentru aceea săși întoarce attențiunea cu deosebire asupra eleviloru celora mai slabi. 8.) Spre a delătura mechanismul, care e unu răpitoriu de timpu, și toate neplăcerile care îm­­povorează și disgustă­ învățătura, și spre ai întări mai bine în arta învățărei, să se prepa­­reze învățătoriul totdeauna pentru orele pre­­legerei, și să știe însuși bine aceea ce voește să propue; să nu treacă cu vederea nimica din aceea ce aru înnainta ori împiedeca resultatulu învățărei, și prin învățarea din toată inima să putrească voia școlariloru la învățare. 9.) Să aleagă în urmă totdeauna acea formă de învățare, care să fie corespunzătoare atătu pentru obiectul ce­­lu predă, cătu și pentru sta­­rea spirituală a învățăceiloru sei, dreptatea se pare a fi demnu de o astăeliu de distin­­gere. Serbarea aceasta era decorarea cu crucea de lut pentru merite evlaviose­­rgoriis megitis) a Pă­­rintelui Savva Popoviciu, Capelanului campestru alu regimentului de infanterie Baronulu Culoț N­o 31. Făcăndu aceasta publicului cunoscutu, credu rădicăndu lucrările și meritele prin care se distinsă ca­­pelanulu Popoviciu arătu pe cămpulu bătăliei din urmă, căzu și în prinsoarea frănească, care ajunse la distingerea aceasta onoraveră. Chiaru și în pace în toate casurile, cărora era regimentulu espusu prin sacrificiul celu mai nobilu și răbdarea cea mai mare, se arătă elu de unu Preotu demnu, și prin aceasta­ și căștigă nu numai stima celoru mai mari și celoru mai mici ai re­­gimentului și recunoștința mai mariloru săi bise­­ricești, carii luăndu în considerare meritele sale­­ ju ridicară la demnitatea de asessoru consis­­torialu, ci pentru purtarea sa cea populară de­­veni favoritulu regimentului, astăeliu de gloriosu s'a purtatu dănsulu și în răsboiulu celu din urmă, și noțiunea romănă cea eroică se poate măndri cu acestu fiiu alu său, carele a contribuitu atăta la mărirea La ei cea netrecătoare, începutulu resboiului trecăndu armata austriacă în Piemontu, Savva Popoviciu cu toate că 'i stătu în voie liberă ne avăndu călărie, a rămănea îndărăptu, făcu totuși toate căile pe josu dinpreună cu regimentulu. Ori în ce împrejurări fatale ce se afla re­­gimentulu, Popoviciu nu lipsea nici odată, și pre­­tutindenea se străduia a încurajia pre feceri, ba nu lipsea nici în momentele acelea mai periculoase, unde ostașii austriaci î și jertfeau săngele pen­­tru împăratu și patrie. În toate bătăile cele săpgeroase dela Montebello, Magenta și Soloerino a fostu față, ca unu erou în povoiulu celu mare alu gloanțeloru, împlininduși chiemarea sa, și în șirurile luptătoriloru încurajiindui aci întră răniți spre ai lega, aci iară pre cei ce era să moară nu împărtășia cu sp­­ruminecătură. Foarte gloriosu s'a purtatu și în lupta dela Solferino, unde a petrecutu cea mai mare parte a zilei întră răniții corpului de armată, aci căuta de răniți, aci iară da mănă de ajutoriu doctoriloru, și n'a părăsitu loculu chiaru nici atunci, căndu acesta deveni cămpulu luptei. Loculu acesta unde se aflau răniții, era Solferino. Cunoscutu e cu ce cerbicie au năvălitu franțoșii, și cum fu defendat locul acesta din partea austriaciloru. Aici s'a desvoltatu o luptă înfrico­­șată la care era espusuviaru și loculu rănițiloru; și cu toate că periciulu morții era vederatu, totuși rămasă Popoviciu între reniți, și olindu prea ocupatu, numai atunci observă periclulu, pe căndu prapiosii ocupaseră Solferino. Loculu acesta în­­cunjuratu fiind de inimici, văzu că numai e nici o măntuire. Aistoeliu răpitu fiindu el de chiemarea sa în mijloculu lucrăriloru sale celoru mai nobile, a devenitu prinsu cu mai mulții dintre demnii săi coleți, ofițeri, medici și răniți nenumărați. o materie și i este încredințată, despre care pănă acuma, spre cugetare în privința trad­ărei are a ce­­lucra. În­­va îngre­­ce vrea alu ajunge, și așea dară a țănea în­­sei scopulu școalei, starea și îm­­spiritură, sus­­-­­ a face plăcere amiciloru regimentului prin

Next