Telegraful Roman, 1860 (Anul 8, nr. 1-52)

1860-03-10 / nr. 10

40 contează, cum că Franța va rămănea pe partea noastră, daru cu toage astea e gata și pentru casul contreriu. Franția. Chiestiunea pentru anecsarea Savoei lăngă Franția, este astăzi un obiectu însemnatu de discusiune în parlamentul englesy. Cele mai multe jurnale privesc anecsarea ca pe un lucru sevârșitu. „Rais” mai așteaptă resolvarea chestiunei de la învoirea poporului. Jurnalul pomenitu împărtășește următoarea știre semioficială: Toate corespondințele se ocupă cu simpatiile ce se arată a fi în Savoia, decăndu sau ivitu cugetul anecsării ca un ce posibilu. Noi repetimu simpatiile acestea și nă desperămu ca cănd voința națională în Savoia nu saru declara într'un modu regulatu și fără a se îndoi. Papa se zice că aru fi scrisu clerulului din Savoia, ca să voteze în contra anebsărei lăngă Franția. Sfătuirea aceasta după cumu se presupune nu se va păzi. O notă ce o slobozi Contele Cavuru de curăndu au întăritu convingerea aceea, cumvă Savoia e ca și căștigată pentru și după cum se pare din toate lucrurile, votarea poporului cu greu aru potea reeși altu cum, decăt numai în favoarea Franției. Anglia. Pe căndu mai multe jurnale vreau să privească în vorbirea împăratului un amaneta de racie și o apropiere îngră Franția și Austria, un corespondinte din Parisu scrie în 5 Mart. I. Timesului: E un ce deosebimu, că de căte ori vorbește Împăratul Napoleonu cu o ponderositate mai mare despre bunătățile ce le cuprinde pacea în sine, precumu sau îndatinatu în deobște, încrederea publicului scapătă cu atătu mai tare. De căndu am cetitu - zice cuvăntarea de tronu și oamenii se temu de urmarea unei loviri. a Împăratului, abia amu întimpinatu șeasă oamenii, carii să nu fie foștii convinși, cum că înainte de curgerea a trei luni de zile undeva trebue să se întămple vreo erupere dușmănoasă. „Moni. Post” anunță: Savoia și Nița se va lăsa lăngă Franția numai pre lăngă unu tractari deosebitu; după aceasta Franția va provoaca poporul dacă voește anecsarea, sau ca să fie de sine stătătoriu, Germania Din Berlinu se scrie în 11 Mart. cum că Prusia și Rusia nu s'aru fi declaratu încă pentru anecsarea Savoiei și a Niței. Ambele cabinete numai atunci se voru declara zice, căndu Împăratul Napoleonu va arăta causele care i servescu de motive. Rusia. Din Polonia se scrie în 10 Martie despre mișcările militare rusești, următoarele: Oștirea așezată în cămnul poronschi, nou părăsitu încă castrele, cumcă din causa Tănguirile offițiriloru rusești, amănărei recrutațiunei totu mai scade numerul soldațiloru, din zi în zi se aude totu mai tare, ș'arăta e adevăratu că unele regimente care stăteau pănă acuma din 4000 de oameni, astăzi abia mai numeră 1500. Pregătirile dealtmin trelea în privința conscripțiunei de a se începe înrolările săntu făcute, din care oamenii cugetă, că retragerea cu care sau portatu pănă acuma Rusia, nu se mai așteaptă pe viitoriu. Gazetele rusești se ocupă cu călătoria Împăratului rusescu în guvernămăntele nordice. Sn cuvănt asupra „prieteniei.” Nu este în viața omului usuatu vreun cuvăntu mai adeseori, decătu cuvăntul de„prietenie,” și totuși prietenia înțălegemu prietenia cea adevărată, se află azi întră oameni rară - foarte rară!.De căte ori nu suntem salutați cu cuvintele rele mai dulci de „frate și amicel” încă nu amu sta să jurămu că aceiia ce ne salută sănt oamenii poștrii ceii mai sinceri, cei mai buni, ș'apoi preste puțuanu ne aflămu siliți a ne convinge cu destulă întristare cu totul din contră. Pe cătu însă e de rară prietenia cea adevărată întră oameni, pe atăta este iași de scumpă. Ziditoriul, părintele coelu adeveratu alu omenimei, carele a supusu omului pe toate cele de pre pămăntu, spre alu face fericitu, sau săditu în inima lui încă și un tesauru mai scumpu decătu toate alte bunătăți „ubirea,” care face temeiul prieteniei cei adevărate; și așea precumu iubirea covărșește pe toate însușirile omenești, și e împărăteasa vărtuțiloru, în togma de sublimă, măreață și celu mai scumpu tesauru e și prietenia care e fiica iubitei pentru omenime, aici pre pămăntu. O inimă robită de patimi, lipsită de iubire, nu poate încăpea în sine nici căndu o prietinie adevărată. Ș'apoi ce va să zisă a trăi cineva fără ca aide vreun amicul decătu a trăi o viață fără ai cunoaște dulceața, a trăi o viață mai întunecoasă, mai rece ca mormăntul, căci fără prietenie viața n'are leacu de dulceață. Căți oașmeni nu săntu pe acestu globu, vărora soartea rea deschisu brațul seu, și norocul lea întinsu măna, împărtășindui cu toate bunătățile lumei, și în mijlocul averiloru fîi auzimu tănguinduse, îi vedemu triști, întunecați și nemulțemiți, fără a ști poate nice chiaru dănșii ce le lipsește. De unde oare aceasta? Eu au avere, au bani daru săntu lipsiți de aceea ce face viața plăcută și dulce de unu amicu dreatu și sinceru, căci vezi doamne! banii cei reci nu potu nutri inima, pentru că inima nu trăiește cu bani. Ziserămu că prietenia e fiica iubirei, iaru iubirea e împărăteasa vărtuțiloru, prin urmare prietenia cea adevărată nu poate esista decătu numai întră oameni virtuoși, căci de prieteniău celoru ce caută totdeauna și cu toată ocasiunea numai interesul propriu, pe cari egoismul îi orbește, încătu spre ași mulțemi o poftă resățioasă văndu totu ce au mai scumpu, ba văndu chiaru omu, lege și Dumnezeu, de pretenia acelora zicu să te apere ceriul! Vrei însă ca să poți ei primitu și numitu de alții amicu sinceru? ai dară să te faci demnu spre aceasta prin fapte virtuoase. Vrei să aibi amici sinceri și credincioși? vezi cară și caută pe aceștia întră oamenii cei înțălcați, blănzi și cu un cuvântu virtuoși, căci altcumu te vei înșela. Nu e nimica mai dulce de lume, decătu a potea avea un amicu credinciosu, căruia săi poți descoperi fără sfială și cu siguranță totu aceea ce cugeți, simți și dorești; daru apoi nice nu este ceva mai durerosu decătu căndu te trăzești întru'n tărziu că amicul tău pe care lai crezutu de îngeru, e un. ...un perfidu și ticălosu; tocmai de aceea pu e vreun lucru mai delicatu, pu se cere la nimiva o mai mare ghibăcie și precauțiune, ca chiaru în alegerea amiciloru. Fiindu că prietenia este unu tesauru nu numai scumpu dară și raru, pentru că oamenii meniți de a fi amici sinceri încă săuturari, așea căndu vine vorba despre alegerea amiciloru să nu ne grăbimu a lega prietenie intimă cu oricine, ci trăbue să căutămu oameni cu sufletu curatu, cu portare esemplară, cu caracteru nepătatu și cu înțălepciune adevărată, căci numai cu celu înțăleptu te vei în Prietinii totdeauna au înfluință asupra inimiloru noastre; de săntu dară prieteniii tălepți.” postrii buni și adevărați, ei săntu în stare a ne nutri inima, a ne vindeca ranele cele mai dureroase sufletești; earu de săntu aceiia răi, veninul loru e în stare a se estinde prin toate arteriile noastre, și ca o boală molipsitoare să ne otrăvească, să ne causeze prea lesne nu numai dureri sufletești, ci daru moarte morală, de aci urmează că vrăndu oamenii a ne cunoaște cai de aproape, țintează ochii asupra prieteniloru noștrii, căci celu ce nu se cunoaște din sine, se cunoaște din prietinii sei. Înainte de ce amu vorbi mai departe despre prietenie să cercămu puțăntelu ce avemu a înțălege prin legătura acesteia? Deși legătura prieteniei poate cuprinde mai multe inimi laolaltă, totuși o prietenie intimă luată în înțălesu străniu nu poate esista, decă nu numai întră două persoane. Țițerone - părintele filosofiei și alți elocvenției, înțălegere suntu prietenia cea adevărată „un sufletu în două trupuri” de unde se vede clară că prietenia cea strănsă este o legătură ce leagă două inimi strănsu laolaltă. Fiindu că prietenia cea adevărată poate purcede numai din simțul celu mai curatu alu iubirei, așea de vremu a avea unu prietinu bunu, trăbue ca sălu și iubimu în togma ca pre noi înșine. Numai acolo poate esista o prietenie statornică, solidă și sinceră, unde domnescu aceleași simțiri de iubire în delirul celu mai viu alu bucuriei, întocmai ca și în întristare, în rău ca și în bine. Nu poate fi o lovire mai străbătătoare pentru ori ce omu, decătu căndu se înșală în acela ce au avutu speranțele cele mai frumoase; nu e nimicu mai durerosu decătu, căndu cineva e silitu a întimpina din partea amicului seu, în locu de sinceritate vicleșugu ascunsu, și în locu de credință perfidie. Aceasta e o durere pe care o voru putea cuprinde numai aceiia, carii au simțito vreodată în viață. Ferice de aceiia a căroru inimă n'au fostu zbuciumată de asemenea durere amară! Fiindu o asemenea lovire atăta de dureroasă, să lăsămu dară ca să treacă timpu pănă a ne deschide amiciloru nostri totu sufletul, după ce neamu convinsu de ajunsu că amicul nostru posede o inină nobilă, sinceră și curată, atunci să nu întroducemu în cămara inimei noastre, și de iamu și descoperitu toate secretele, și deși avemu întrănsulu toată confidința, trăvite totuși să trăimu și să facem fapte, pe care să le putemu cutema descoperi fără nici o sfială chiaru și inaintea inimiciloru nostri. (Va urma.) și numai de Cursurile baniloru în Viena în 19 Martie n val. austr. fl. cr Galbini Împărăteștii. ... 629 Din Împrumutul Național 55,... 1710 Metalicele . RĂD USA Editura și tipariul tipografiei diecesane.