Telegraful Roman, 1860 (Anul 8, nr. 1-52)

1860-04-07 / nr. 14

-35 „pvalidul rusescu,” dacă aru fi sprijinitu de cătră poterile cele mari, care au fostu subscurisu tractatulu din an. 1815. Numai acelu protestu e bun - zice, care e sprijinitu de poterea armeloru, altu cum acela rămâne numai pe hârtie. Elveția, scrie un corespondinte vienezu numai așa va căștiga puțânul celu așteaptă, dacă va trăi în prietenie cu Împăratulu oranțeziloru. E un ce siguru, că Anglia deși face vorbă multă, nu va slobozi nici o împușcătură de tunu în contra Franției pentru Elveția, apoi Prusia încă nu va face mai multu. Ce se atinge de Austria și Rusia, aste două puteri sau descoperitu spre ajutoriul loru. Un cuvăntu ca o sută, Savoia va rămânea lăngă Franția, după cum stau trebile astăzi și încă cine știe dacă aceasta nu gonește și alte planuri mai departe. Scopul Franției astăzi e acesta, ca ia să fie gata totdeauna a putea pune pe picioru de răsboiu un și bonu de ostași. CUVÂNT înmormântarea O. Domnu Ioan Iuga de Băci, Neguțătoriu și eforu alu romăne în brașovu, Rostitu școaleloru de Protopopul I. al Brașovului Ioan Popazu În 15 Martie 1860. Drepții în veacu voru fi vii și întru Domnulu plată loru. (Cartea înțelepciunei lui Solomonu c. 5 Versu 16.) Dumnezeule alu vieței și alu morței, pe tine te vedemu și țe ne închinămu dimineața la răvărsatulu zioriloru și seara la înmurgitulu zilei În minutulu, căndur ne încingemu cu legăturile cele mai vesele și fericitoare, precumu și atunci cându inima noastră cea sângerândă simte aceste legături prețioase rupânduse și sfășiinduse. Pre tine te vedemu și aici, ție pe închinămu și la mormântulu, împregiurul căruia stăm cu inima plină de jale și cu ochii scăldați în lavrămi dureroase. Multu, foarte multu pe ai luat tu prin moartea răposatului; Bisericei oiiului tău pe unu poporanu evlaviosu; școalei pe unu patronu mărinimosu; națiunei pe unulu dintre oiii cei mai credincoși și mai aprinși de înaintarea ei; orașului pe unu cetățeanu alesu și însuacnleți tu de binele comunu; săraciloru și părăsițiloru pe îngrijitoriulu și ajutătoriulu cel mai grabnic, prietiniloru pe prielinulu celu mai credinciosu, soției pe bărbatulu celu mei duiosu, oilui pe fata celu mai dulce, fratelui și rudeniiloru pe fratele și ruda cea mai scumpă. Plecându genuncele ție ne închinămu și ne rugămu, cerescule părinte, nu ne lăsa a cădea cu inima, ci fă ca să înbrățișemu soatulu tău celu nepătrunsu de mintea omului cu adâncu respectu și umilită supunere, și să nu perdemu încrederea în tine, celu ce conduci soartea noastră în vieață și în moarte, amin! Dacă trecerea din lumea aceasta a multoru oameni, cu carii amu viețuitu împreună, ne lasă reci și nepăsători, jalnici ascultători, aceasta nu vine numai dela împregiurarea că peamu obișnuitu a vedea în toate zilele rănosați petrecânduse la groapă ci vine mai vârtosu de acolo, că unii ca aceia pe cătu au fostu în vieață nu și au căștigatu mai nici unu meritu pentru lume și pentru noi. Noi pe uitămu cu inima nemișcată, cumu trecu ei din lumea aceasta, pentru că lipsa loru din loculu ce sau ocunatu aici pe atmântu nu o simte Noi privimu moartea loru ca o întâmplare de puțină însemnătate, pentru că nu mai niminea, vieața loru n'a apusu nimicu raru și însemnatu. Noi stămu la mormântulu loru cu inima ușoară și aplecată la sângăere, pentru că unu astfeliu de mormântu nu ni se înfățișează ca unu monument, ci se aduce cu durere aminte de virtuțile și meritele loru. Din contră cu adâncă întristare și durere privimu la totu coșciugulu, ce coprinde în sine o L 8 T rămășițele cele pământești ale unui omu însemnatu și raru, și pe costă multă osteneală a ne potoli durerea la înmormântarea unui omu virtuosu și nobilu, în care nu numai casa și familia lui, ci și cerculu celu mai largu alu oameniloru, în a cărora mijlocu a viețuitu, sufere o pagubă neobicinuită, ce mai că nu se poate pune la locu. În astoeliu de tristă întâmplare ne aflămu noi, iubiți ascultători, în minutulu de față. Noi cu inima pătrunsă de durere și cu ochii plini de lacrămi emu petrecutu rămășițele cele pământești ale multu onoratului Domnu Ioan Iaga, neguțetoriu și cetățeanu din Brașovu, care năpăditu fiindu de o boală iute și crâncenă ce'i zicu aprindere de plumâni, după o boală de 4 zile. Sâmbătă în 12 Martie la 10 oare seara își dede sufletulu în mâna lui D-zeu, în vârstă de 72 de ani, după ce mai întăiu s'a împărtășitu cu s.e. taiie. Cine nu va recunoaște de drepte lacrămile multu obidatei soții, ce se varsă pentru scumpulu ei bărbatu, care a înbrățișato cu atâta credință și dragoste, și a îngrijitu pentru fericirea ei cu atăta scumpătate; cumu nu se va tângui ea, care du puține zile mai înainte era una dintre consoartele cele mai fericite, văzănduse acumu despărțită de pe uitatulu său barbatu, care ia făcutu multe zile vesele și bune în 36 de ani, ce sa petrecutu cu dăneala în căsătorie, văzânduse zicu silită a căuta pe bărbatulu său între lovașurile morțiloru, în locu de alu vedea în cerculu familiei, în casa sa? Cumu nu va plânge jalniculu diiu alu răposatului pe unu tată, care a privegeatu asupra copilăriei și funeței lui cu atăta credință, l'a crescutu cu atăta îngrijire, pe unu tată, care în norocirea fiiului său își punea toată porocirea sa? Cumu nu se voru tăngui fratele, socra și celelalte rudenii, alu cărora certu răposatulu îlu învioișea și înfrumseța cu inima lui cea bogată? Dar și poi toți, iubiți ascultători, carii 'amu avutu norocire a ne număra întră prietinii, 3. și concetățenii lui, nu putemu privi la iacestu coșciugu crăm și, fără ca să ni se umple ocii de lacare Și cu dreptu cuvântu! căci de vomu întreba, a fostu religiositatea și moralitatea răposatului, cine dintre poi pu știe, să rănosatulu a cercetatu Biserica cu sârguință, a vărsatu rugăciunea lui înaintea Domnului cu evlavie, său făcănd roduri vredéite de pocăință ca un creștin adevăratu; că credința lui nu ste numai din cuvinte, evlavia lui nu era fapta unei obicinuințe, ci roada dragostei și a temerei de D-zeu; că elu era iubitoriu de dreptate, elude și meției și alu maimuțăriei, și își supunea bucuroșu părerile sale la judecata oameniloru mai înțelepți? Dacă vomu lua în băgare de seamă perderea ce au suferitu iubiții rămași N mea aceasta, cine nu va încuviința amarele lacrămi ce le varsă ei? Or între mii de căsătorii de abia se află una, unde aulecarea, credința și dragostea să fi ajunsu la o culme mai înaltă, unde dovezile împrumutatului respecu și mulțumiri să se fci arătatu mai apriatu, cumu a fostu în esemplara și aleasa conviețuire a răposatului su obidata sa soție, fiiu, frate, soacră și alte rudenii! De vomu cerceta cumu s'a împlinitu elu chiămarea sa de neguțătoriu, cine dintre D-voastră,, iubiți ascultători nu va recunoaște, că elu a postu unu comerțiantu onestu, neobositu, înțeleptu, iubitoriu de acurateță și bună orănduială, înzestratu cu creditulu celu mai întinsu, ce'i era mai scumpu decătu vieața? Dacă este vorba de a arăta cumu s'a purtatu răposatulu ca membru alu premiului postru levantinu, alu representanției Bisericei sf. Adormiri din cetate, și alu eforiei școaleloru noastre romănești din Brașovu, cu ce durere își voru aduce aminte directorii, representanții și eforii de acele sesiuni, unde elu vu cuvinte simple, daru pătrunzătoare și grele ca adevărulu însuși, știa să deștepte și să aducă la rodire în peptulu celorlalți totu ce e bunu și folositoriu? Dacă în urmă este a spune, ce a perdutu națiunea noastră romănă în răposatulu, care romănu nu'și va aduce aminte cu inima tristă, daru plină de mândriă, cu ce înfocare înbrățișa elu totu ce privia la causa ei cea sf.vâte jertfe însemnate a adusu răposatulu pe altariulu ei pentru luminarea tinerimei? Care dintre romănii noștrii din Brașov a jertfitu vreodată așa de multu pentru pațiune și biserică, ca răposatulu? Elu pe lângă însemnate sume ce a datu fiind în vieață pentru Biserica s. Adormiri din cetate la înființarea ei, pe lăngă ajutoriulu de 630 d. d. a. la fundarea primei școluțe romănești de lăngă această Biserică, pe lângă ce în cursu de 15 ani (pănă spre a. 1848,) plătia în secretu tacse școlastice câăte 4-10 al. pe anu pentru câte 2, 3, școlari sărmani, și ajuta totu de odată pe câte unu iurietu pe 3, 4, luni înainte; pe lăngă 1260 cl. v. a. ce a datu la clădirea școaleloru noastre; 1207 cl. v. a. la fondulu profesoralu, alu gimnasiului romănu din Brașovu; 1575 fl. v. a. pentru scopulu organisărei premiului comerțialu 315 al. v. romănescu; a. la cumpărarea caseloru seminariului teologicu gr. răsăriteanu din Sibiiu la an. 1851; și pe lăbgă alte servițiuri băpești câte a făcutu răposatulu în folosulu și onoarea națiunei și religiunei sale, acumu la capătulu vieței lui a mai dăruitu școalei prin testamentu. a) 12,600 d. v. a. ca fondu profesoralu, numit „fondulu lui Iuga,” alu cărui sepuu de 630 ol. să se dea ca plată anuală profesorului gimnasial de istorie și geografie. b) 6300 ad. v. a. ca fondu de pensiuni profesorale și stipendii școlastice, ale cărui interese au să fie întrebuințate spre aceasta numai dacu a lucratu la mântuirea subsetului de înfrânare și de păstrare; că starea întrecea pe mulți dintre concetățenii săi, aceasta pu o socotea de vr'unu titlu al răposatului prin ducerea ci alu sucăuta modestia a lui din lu