Telegraful Roman, 1860 (Anul 8, nr. 1-52)

1860-04-14 / nr. 15

58 ----------.. partițiunei? În privința repartițiunei este a se observa categoria de contribuțiune, și că tu se vine după fiește­care fiorimu. Consemnările acestea au să se aștearnă că tu se poate mai degraba, și celu multu pănă în 30 Aprilie a. v. la În. Locou­ință, ca apoi de aci să se poată împărtăși fără amănare aprobarea ce­­rută. 4.) Ce să atinge de modalitatea și admini­­strarea baniloru oferați pe sama școaleloru, fie aceiia din ori ce izvoru, ori pe calea reparti­­țiunei adunați, se pot stlănge de cătră antistiile co­­munale totu atuncea căndu se adună și contribuțiu­­nea ori alte repartițiuni, care bani au a se ală­­tura la fondul școlariu. Pentru fiește­care școală centrală, trăbue să stea deosebi fondul școlariu, suptu priveghe­­rea respectivei c. r. Preture. C. R. Prefecturi din Orăștie și Bălgradu, primescu ama dată inviațiunea pentru ca să în­­sărcineze Preturile agățnătoare, ca acelea în conțălegere cu Inspectorii tractuali de școală, cu parohii locali, carii voru fi încunoștințați de cătră Episcopia loru, să lucre întracolo, ca să se rădice casele de școală în comunele pome­­nite cătu mai degraba, conform cu cele așezate subu­l.­­Noi salutămu cu multă bucurie această în­­treprindere nobilă din partea poporului nostru, înnaintată cu căldură de cătră on, preoțime re­­spectivă, și dorimu din inimă, ca străbătănduse po­­porul nostru adăncit de lipsa culturei sale, să urmeze și întralte părți la asemenea întreprin­­deri mobile, oferăndu fără cruțare din cătu­ți setă în putință pentru înființarea și dotarea șco­­lelor, unde se pupe cea mai sigură piatră fundamen­­tală pentru esistința și viitoriulu seu, urămu și preoțimei noastre, și dorimu ca D-zeu să o în­­tărească și se o sprijinească, ca să poată lu­­cra și în viitoriu, cu zelu neobositu pentru binele și fericirea patrii și a națiunei, spre care va chie­­matu înnalta provedință. Blajiul 11 Aprilie. În anul 127 al Telegra­­fului romănu, cetiu cu multă plăcere corespon­­dința datată din 20 Martie a. v. „din țara Ol­­tului,” în privința reuniunei, de care noi romănii aveau atăta lipsă. Fiindu însă că corespondințele din țara Oltului, dorește după cum înțelesem­ din acea corespondință, a înțălege, dacă pare și alții consințescu ase­menea pentru idea unei reuniuni, așa aci ca la o causă comună, ca la o ideă ce ne interesează pe toți carii portămu numele de ro­­mănu, vrăndu ami descoperi opiniunea, n'amu de­­cătu a aplauda și a consimți din inimă și a dori realisarea acestei idei, căci cine p'a simțitu și nu simte pănă astăzi trebuința unei asemenea reu­­niuni pentru cunoștințele antic­e și literare, unde capacitățile noastre cele mai alese și mai de­­prinse, avăndu ocasiune eși comunica ideile și cunoștințele sale, prin aceasta aru da o direcțiune mai salutarie și mai avantagioasă literaturei noa­­stre, căci o prea cunoscuutu și corelatatu acelu adevăru, vă fie­care națiune, care s'a interesatu de prosperarea și înnaintarea literaturei sale, numai prin atari asoiiațiuni a potutu ajunge la scopul doritu în sfera literaturei. Toate națiunile crulte au stimatu, adoptatu și urmatu acestu principiu salutariu, și cumu să nul urmămu a­poi­­ romănii? Noi carii numai zmulge din cătuși, de vreo cățiva ani ne poturăm și carii ne potemu desvolta astăzi liberi într'un înțălesu maiestinsu, aflăndune totuși încă în multe ab­sințe în sfatul unei prum­ii premu cu toții una și aceași datorință sfăntă, ca să întrebuințămu toate mijloacele ce ne stau în putință și suptu disposițiune, ca să contribuimu cu poteri armonice la înflorirea li­­teraturei noastre. Avăndu noi atari reuniuni­­de care face pomenire corespondintele „eelegr. rom.­” „din țara Oltului,” s'oru putea delătura multe piedeci ce pi se ivescu d­aru și în privința limbei și a scrierei; s'aru mijloci și statornici o uniformitate, și p'amu orbeca și un neamu conduce fiește­care numai de princiniile și convic­­țiunile individuali. Prin atari asociațiuni s'aru stărni și nutri în bărbații postrii și un spiritu de emulare, de­și auctorii de produc­­teamă că opurile loru n'avemu­ activitate și încurajere, gele literarie n'aru avea voru zăcea cu zeci de ani pe chieltuite și măncate de pulbere. Saru nevoi d­e care, zicu, în sfera obiecteloru sale cu care s'a ocupaatu în viață, să iasă la lumină cu riscari producte pipăite și ru­­șegate, și date la lumină numai după ce a su­­veritu cu resultatu bunu proba acestei au­torități literarie. Cu un cuvăntu, literatura noastră aru avea astfel su ocasiunea cea mai plăcută a înnainta în productele sale în diverse ramuri de știință. Unde avemu noi (înțălegu în Transilvania,) botăru numai o istorie bună și sistematică? Nu, S'a vorbitu și s'a proed­atu de atătea ori că aru fi de lipsă o istorie a Romăniloru, daru apoi eșu­au pănă acuma? Nu, ea a rămasu numai dorință piă, ca mai multe alte dorințe ale noastre. Apoi de o istorie bisericească bună, în­­temează pe pravila bisericei grecești n'aru fi o lipsă tot atăta de importantă? Ne lipsește și Doru apoi care națiune cătu decătu civilisată și cultă neglighează ași cunoaște faptele trecutului seu? căci carea nuși va studia trecutul seu, cum va votea avea viitoriu? Viito­­riul e camu de răndu consec­ința trecutului Și cumu ne vomu ști apăra drepturile noastre, dacă le cunoaștemu? Dacă nu vomu pune un temeu statornicu, pe ce vomu zidi? Au doară să aștep­­tămu ca numai străinii să se intereseze de ale noastre? Ei să ne scrie rasele și istoria noa­­stră? Dacă timpurile trecute nea fostu nefavo­­rabile și vitrige, și dacă părinții nostri­­­ Dum­­nezeu săi este­­ n'au pututu, sau nu leau datu măna a se apuca de trebile și de istoria națiunei loru, și poi nepoții loru, carii mulțemită ce­­riuluii trăimu în o epohă mai fericită, căndu stă peschisă fiește cărui calea de a înnainta și a se perfecționa, și noi­­ zicu - să mai totu stămu cu mănile în sănu, să ne pice mura 'n gură numai de sine? Ba nu, pice de cătu Domniloru­ să facemu fiecare cătu potemu, fie care în obiec­­tul care și la luatu de studiu alu vieții. Să ne unimu poterile și luminile minții. Să contribuim cu toate poterile la unul și același scopu comun. Să luămu esemnalu dela popoarăle din jurul no­­stru (numai­) și să nu cruțămu nici jertfire, nici osteneală pentru unu scopu nobilu. Căci numai așa vomu putea scăpa de jude­­cata lumei moderne și de osănda posterității. Deci clară Domniloru, o reuniune pentru cu­­noștințele diverselor­ ramuri de știință, nu poate să fie, decătu o dorință ferbinte a tuturora, carii pricepu și știu prețui foloasele ce provinu! Ppentru cultura unei națiuni din asemenea asocia­­țiuni. - - Am­ada 30. Mart. Mai de multe ori am avut ocasiune în foile naționale a ceti fapte frumoase sevărșite de unii și de alți mădulari ai națiunei în treaba în­aintării noastre, și pururea amu bi­­necuvăntatu cu multă plăcere jertfele aduse pe altariul înflorirei romăniloru și pre cei ce au bonătatea inimei de a aduce asemenea jertoe. O de ar da Dumnezeu, ca să numere romănimea mulți ast­­feliu de bărbați vrednici, carii nu îngroapă ta­­lantulu ce i la datu provedința, ci pe guțetorescu cu acela spre folosul frațiloru loru. Noi încă avemu a face cunoscută coporaților romăni o faptă generoasă, carea în zilele tre­­cute sa întămplat întră noi. Institutul pedago­­gicu pe sama romăniloru gr. răsăriteni rădicatu la an. 1812 în Aradul vechiu, se află de multu timpu întro casă vechie și slabă, cu începeri umede, scunde și întunecoase, dărămătoare de să­­năta­te nu numai pentru tinerimea ce se adună aci pe doi ani, ci mai vărtosu pentru Profesorii, carii pro­­priu și se află acum în slujbă de zeci de ani. Împrejurarea aceasta tristă în­ainte de an. 1848, făcănduse cunoscută prin celu mai bă­­trânu dintră Profesorii de Preparandie - D. A­­lecs. Gavra, Domnului Ioan Belovic - neguțeto­­riului și Directorului local alu școalei din Bă­­natu- Comloș, care pătrunsu de simțul naționalu și umanu, a binevoitu a veni în fața locului spre a se convinge și în persoană despre starea lu­­crului, după care sau înduratu a dărui 700 d­. arg., ca din suma aceasta prelăngă materialulu­celu vechiu ce se va mai potea folosi, să se rădice doue sale pentru prelegeri în partea din dărăp­­tul edificiului; și de nu se întăma la turburarea dela 48, propusul acestu pobia să și realise. După încetarea turburărilor, făcănduse ară­­tare la rolurile competente despre trebuința zi­­direi și despre sacrificiul adusu de D. Ioanu Be­­loviciu, se lăudă fapta nobilă a dăruitoriului, tri­­miținduise o complacenție dela În. Ministeriu, înse rădicarea școalei zidin­de se împiedecă nu din altă causă, ci numai pentru că În. c. r. Ministeriu de cultu și învățămăntu, voindu a încopoia Pre­­parandia cu o școală capitală, a­otărâtu din banii dăruiți pe sama zidirei numite și din suma că­­știgăndă din vinderea casei acestui institutu, a se zidi totu într'un edificiu cu aceea parte care este să se zidească (o de s'aru zidi­) și din mijloa­­cele orașiului Aradu, pentru școala capitală de 4 clase, la care zidire s'aru alătura și cele doue auditorii preparandiale și unu cortelu pentru unu prof. preparandialu. D. Ioan Beloviciu, din banii promiși pe zi­­dire a depusu jumetate încă în anii mai nainte trecuți, interesu în casa arădană de păstrare, earu ceealaltă jume­­tate la provocarea ofițiului comitateneu se de­­puse în 30 Ianuarie a. c. totu asemenea în casa de păstrare de aici, aducănduse cuviincoasa mul­­țumire nobilului dăruitoriu, nu numai din partea corpului profesoralu și a tinerimei preparande, ci și din partea dregătoriei de comitatu, cu care oca­­siune se făcu o promisiune solemnă, că numele, domniei sale ca alu unui dăruitoriu marinimosu, se va scobi în piatră și se va zidi în unul din păreții auditoriiloru preparandiale pentru aduce­­rea aminte la urmașii noștrii, carii să scie a pre­­țui această jertfă de bună mireasmă, adusă pe altariul educăciunei publice. Tâănindune de o datorință plăcută, cetitoriu, nici alte fapte creștinești a despomenitului bărbatu demnu, carele a mai dăruitu pe sama Bisericei gr. orient. din Bănat - Comloșu unu clopotu de 9 săji, a rădicat o cruce lăngă altariul Bisericei dinafară, și alta afară din orașiu, la despărțirea drumu­­lui de țară cătră Chicinda mare și Mocrinu, ambe de piatră, dintră care cea afară de orașiu la­­­­­­aceasta ca și altele, carii se păstrează pre lăngă părtăși această faptă pu potemu trece cu tăcerea, a îm­­nobilă întregului publicu șin mi!

Next