Telegraful Roman, 1860 (Anul 8, nr. 1-52)
1860-01-14 / nr. 2
întruadevăr raru. sau adunatu 110,000 fl. afară de alți 80,000ol. pe carii iau dăruitu Baronul de Sina. De curăndu primeasă Arhiepiscopul din Agria- Scitovschi 10,000 dl. earu Capitului de acolo alte 10,000 d. eprescopul susu atinsu. Serbia. Față cu tăcerea cea moartă ce domnește astăzi în Serbia, nu este nimenea care să nu aștepte aci un viforu ce stă aproape, și care are apoi să rupă toate. Relăciunile între guvernul sărbescu, între comandantele garnizoanei turcești și Porta, săntu cu multu mai încordate decătu ca să nu caute a se rupe. Slavii din Turcia privescu la Serbia ca la Messaboru, care săi elibereze de jugul turciloru. „Mand.” Italia. Mațini țară au începutu ași continua jurnalul seu. În numerul celu dintăiu întărește, că chestiunea italiană nu se poate resolva, fără a nu se surupa Papa și regina, și fără a nu se anihila tractatele din 1815, și a nu se înschimba mapa Europei. „Globe” scrie, că vestea despre dimisiunea Contelui Valevschi au făcutu o impresiune dureroasă asupra Papei, carele dealmintrelea sau declaratu în paintea mai multoru indivizei însemnați, cum că dănsul, nu va fi aici căndu necredincosu cătră misiunea acea, care i sa încredințatu de Dumnezeu, și că după esemnlul predecesorului sen Fiu al VII, e mai gata a pătimi ca esilatu și martiru. Se vorbește cum că guvernul papalu aru fi îndreptatu o notă cătră poterile cele mari, în care protestează în contra tuturoru combinațiuniloru, a cărora scopu aru fi, a produce schimbări în statul bisericescu. După cum se scrie gazetei „Anii dela Chiriion,” în noaptea spre anul nou sau adunatu aci mulțime de oameni în mai multe cluburi înnaintea reședinței solului Franțosescu - Goianu, strigăndu pe întrecute: „josu cu popii!” Generalul se ivi pe balconu și vorbi poporului, cu care apoi sau răsfiratu. O depeșă officioasă din Roma zice, că susținerea statului bisericescu interesează pe întreaga creștinătate catolică, tocmai de acea își ține Papa de datorință consciențioasă a refusa proectele ce i lea făcut Împăratul Napoleonu. Știrile cele mai nouă ce sosescu din Roma și Neapole, vestescu că guvernele de acolo se aru căuta Papa aci locu de scăpare nu laru putea scuti, deoarece asemenea nașu aru potea trage după sine tulburările cele mai serioase. Un corespondinte al jurnalului de Geneva scrie, că în Turinu sa vu forma o partidă sau sectă, care rămâne dealmintierea catolică însă deneagă autoritatea Papei, în locul căruia vreo aotă în perplecsitatea cea mai mare, gănduse acuma cu totul despre acea, că spre convinsusținerea ordinei pu au să aștepte numai o sprijinire Regele din Neapole se zice că saru fi declaratu, cum că în casa dacă din partea poteriloru europene, să așeze un capitul stătătoriu din mai mulți episcopi, la a căruiotărâre aru fi totuși de lipsă învoirea Regelui. Așea dară un feliu de preoți anglicani, earu Victoru Emanoilu un al doilea Habiih al VIP. Colocstele pentru procurarea unui milionu de arme curge în Florența cu totuldinsul. Se dau baluri, conțerte, produceri teatrale ș. a. și se crede că pănă acuma trebue să se fie adunate sume însemnate. În zile de sărbători aleargă păranii cu sutele la prașiu cu stindarde lore, și aducu bani sare scopul aceste. În noaptea din 13 Inn. n. se pusere aci mai mulți indivizi la prinepare, după cum se aude din causă căci aru fi făcutu o conjurare cu scopu pentru restaurarea principiloru. În Parma încă se întămplare unele turburări, cu care ocasiune salutare pe Garibaldi ca pe dictatorul Italiei. Se aude că în Italia aru mai veni o oștire numeroasă franțusească, stătătoare din 50. 607 de oameni. După știri autentice, Ministernul din Turinu se va forma în chipul următoriu: Cavuru va fi ministrul de externe și interimiuu ministru de răsboiu, Farini, titulariu ministru de interne; Lanța ministru de cultu;rațini de finanțe; Gratoni a lucruriloru comune; Cessini custode de sigilui; Pe Fanti, ca supracomandante preste trupele confederațiunei, 81 ea suplini după cum se aude Cardini. Franția. Se vorbește că răspunsul Papei la scrisoarea Împăratului Napoleonu aru oi sositu în Paris de preo căteva zile, despre care nu începe nici o îndoială că ap'aru cuprindoe un protest hotărâtu în contra pretensiuniloru ce i le face Franța. Pănă căndu însă episcopiile franțusești își dau toată silința ca să sprizjinească causa Papei la Împăratul Napoleon I, sosi de curăndu o adresă în Parie subscrisă de o adunare anumită în Florența. Adunarea aceasta ce stă din deputațiunile unoru provinții care mai stau și pănă astăzi suptu stpânirea Papei, și uiaru din deputațiunea Romei, esprimănduși convingerea cea solidă, cum că poterea cea lumenecă a Papei nu mai poate sta nicedecum, și că dănșii nu o voru suferi și mai încolo la nici o întămplare. Fi va congresu sau nu va fi, și căndu?e și pănă astăzi o întrebare grea. „Sogg. Pav.” anunță, că Austria s'aru fi declaratu posfițiosu a nu lua parte la congresu. „Mogn. Postu” scrie din contră, și că aru fi înțălesu cum să acuma chiaru cabinetul vienesu stă mai tare pentru congresu. Despre relăciunile cele prietenești întră Franția și Anglia, numai încane în Paris nici o îndoială. Daru cum voru ai pe viitoriu relăciunile întră Franța și Rusia? e altă întrebare. Nu trăbue că credemu că doară Rusia m 'aru fi uitatu întrebarea numaui, că ce carieră va urma Franța în calea orientală, dacă dănsa va fi sprijinită de Rusia înr realișarea planuriloru sale din Italia, fie macara numai prin reținerea sa pasivă. Anglia. Toate știrile căte se vestire îndată după învierea păcii din Villafranca, despre differințele cele neplăcute între Franța și Anglia, ce dau astăzi de goale, și chiar dacă s'aru oi și ivitu unele neînvoiri întră pomenitele poteri „destul că astăzi nu mai e nici o îndoială nu numai despre înțălegerea loru, darunice despre o alianță întră dărsele, despre care vorbescu acuma jurnalele cu toată siguritatea. Despre alianța aceasta întră Franția și Anglia, zice întră altele „Moni. Postu” următoarele: Poghinn anunța cu bucurie, cum că întră guvernele Franției și a Angliei, domnește o adevărată spre a recunoaște și a apăra independința Italiei occidentale și meridigerane. Ambele puteri mari apusene (Anglia și Franția,) au plecatu din deosebite puncte de vedere, însă scopul e unul și tot același. Chestiunea Italiei zice mai departe sau băgatu pe coșu. Învoirile făcute între Franția și Austria la Villafranca se arată cu totul a nu se putea duce îndeplinire. Un lucru numai este fără îndoială, acela, că dacă aru mai erupe cumva răsboiul între Franția și Austria, ecesta aru loc o față gigantică, și aru avea un caracteru înveninatu. Ce se atinge de Anglia, nici interesul seu nu aduce cu sine, daru nice voința eui nu e ca să se mai înceapă din nou un asemenea răsboiu. Ba interesul Angliei este, ca erupăndu din nou - spre nenorocire - răsboiul, acela să se sfărșească că nu mai curăndu. Despre schimbarea ministeriului sardinii, e scri Timesul din 18 ianuarie următoarele: Întru toate aflămu, vă politica cea urmată de Franția de la pacea din Villafranca încoace și impusă Sardiniei, e schimbată într' o politică mai îndrăzneață și mai liberală. Iată - zice ministeriul lui Rataț sau datu josu, și Regele au însărcinatu pe Covuru cu compunerea ministeriului celui nou. Evenimentul acesta îmbărbătează pe amicii Italiei, dovedinduse, cum că apăsarea Sardiniei au încetatu, și Regele duce acumu o politică întru adevăru națională. Contele Cavuru, iarăși au ajunsu în fruntea guvernului în momentul acela, căndu Franța și Anglia împreună recunoscu atatul Italiei mediterane, și căndu Papa prin modul acela cu care pășește pe față în contra Împăratului franțusescu, dovedește unu semnu la acela, cumcă numai crede alu potea înduplesa prin cuvinte pe partea sa. Dacă o depeșă, zice Timesul că la întrebarea Angliei s'aru fi declaratu Austria, cum că dănsa nu are de cuțetu a mai începe vreun răsboiu nou, și dacă Principii (din Italia) nu se voru așeza iarăși îndărăptu, se va mulțemi numai prelăngă rădicarea unui protestu. „V. Zig.” zice la aceasta: Noi credemu că nu sau datu un asemenea răspunsu, de oarece nu sau făcutu nici o întrebare. Ian. a. v. Din 6 Dec. atr. pănă în 18 cu totul de causa orientală, sau resignutu de toate planurile sale din că aru fi orientu. E alianță. D are de ce învățămu grecește? De mai mulți ani încoace spu escazu între lumea cultă iarăși amoarea cătră literatura clasiciloru vechi, dar cu deosebire cătră limba grecească, și așa asuma cu o vieță nouă să propune în toate gimnastele, pentru care trebuință să dă silință din toate părțile spre coregerea și înbogățirea lecsicoanelor, se dau de cătră filologi cele mai bune Gramatici, se lucră la Clasicii Let cei veci pentru ai preface în manulli apți spre întrebuințarea școlară;și asta școlariul trebue acum grecește pănă 'și mai rupe limba, de vrea seau nu, tocmai așa, ca cănd toată rea și de acolo. Lasă să invețe filologii și isvoditorii istoriiloru vechi grecește, cetească Teologii și ereu testamentulu pou în limba originală; - de ce să învățocmai trebue să învățăm o limbă, nu frăncește, englezește, seau altă limbă diplomatică? Așa auzi adeseori vorbind mulți tineri de astăzi, la a căror păreri să însoțescu nu puțini și dintre bătrâni, ba încă ce e mai multu nu puțini dintr'aceia, carii voe sau a trece de, și a se numera între culți și literați conglăsuind la acea părere. În locu ca unii ca aceștia să fie, carii să inflăvărează inimile tinărului pentru acestu studiu prin care singuru nu mai poate veni la adevărată cultură corespun e a învăța semn de fericirea a face țări noi grecește, loru aru atărna cu limba aceea, și a norocicari poate în toată vieța n'ade ce deacă