Telegrafulu Romanu, 1867 (Anul 15, nr. 1-104)
1867-09-17 / nr. 75
29$ litt acreditati la concetatienii nostri. Noi ama luatu acésta sarcina grea asupr’a nóstra in credintia ca romanii si italianii ne vom sta intr’ajutoriu cu totu felulu de mijlóce, cari sa se intrebuintteze, fara de a vatema conventiunea din Septembre si fara de a retrage romaniloru initiativ’a la insurectiune. Ce făcu inimicii noștri de mai multi ani incóce ? Legitimistii, sanfedistii din Europ’a, ba din lumea intréga,se întrecu in încordările loru, pentruca acelui’a, carele e refugiulu loru celu din urma, sa-i trimita totu felulu de mijlócu ce le potu numai aduna , in bani, talente si bratie. Reuniunele loru publice si secrete, conventiculele loru improvisate ici si colo,casele parochiale prefăcute in birouri de înrolare, banî persóne private au aruncatu arcanulu conjuratîunei, contra civilisatiunei, contra Italiei, alegendu si Rom’a de ateng de lupta. Numai Rom’a singura cu referintiele ei cele triste economice si politice sa resiste puterilor acestor’a, ce ni le pune in fatia fanatismulu religiosu si politico ? Sa se lupte Rom’a singura, după ce ea, dela 1848 pana astazi, a luatu parte la tote mișcările liberale , sî la tote luptele mai însemnate natîonale a datu mijlóce f bani bratie, in contr’a paterei reunite a cosmopolitismusî lui ? Regimulu italianu e prin conventiunea din Septemvre legatu ;elu pentru ca sa depărteze flamur’a francesa din teritoriulu papei a trebuitu sa abdica de a intrebuintia putere la plantarea flamurei sele ; dara voru vede italienii acum cu mai putina chiaritate interesele loru, de cum sî le vedu inimicii loru din tóte treriie , adunați in Rom’a ? Nu are Itali’a reuniuni natiunale , cari sa fia fundate in intentiunea cea intielepta, de a veni intr’ajutoriulu intreprinderiloru natîunale afara de sfer’a responsabilitatiei diplomatice ; nu are institutîuni, civn nobili, cari sa dea ejutoriulu necesariu acelor’a, cari nisuescu după împlinirea dorintteloru natîunale ? Indreptâniu apelulu nostru catva acele reuniuni, institutiuni sî catva acesti cetatieni. Decisi, a prepara câtu mai ingraba o rescula romana, fara de a causa perpressitati regimului italianu, la tempulu seu sî fara multa larma, voinu ave o dispositiune o organisatiune completa. Rescularea iise (sî cui e acést’a necunoscuții ?) fara bani mulți nu se va puté sustine sî pregătirile pentru dîu’a actîunei constau multu. Cass’a, ca temelia nu are altu sucursu, decâtu ofertele acestei populatîuni sărăcite prin unu despotismu îndelungata sî prin unu sîru de sacrificii splendide. Stamu la bresie , asteptandu ajutoriulu vostru , la casu candu din nenorocire acel’a ni-aru lipsi, partîd’a acést’a liberala asta bine organisata, s’aru vedé data in mânile intrigantiloru. Ddien sa ferésca pre Rom’a sî Itali’a de o asemenea nenorocire , de o asemenea miîne. „Giunta nationale româna.“ Respunsulu lui Garibaldi la acesta apelu ne e cunoscutu din multi trecutu. Scirile din urma insa intarescu, ca voluntarii suntu reținuti dela marginile papali , Garibaldi eprinsu de regimulu italianu si armele confiscate. Din Constantinopole, se’ scrie (Oficiale) . Guvernulu Sultanului a luatu acum «negurile armatóre in privinti’a Cretei . M. S. Sultanulu , conformandu declaratiunile sele anteriori, acorda inca odata deplina sî intrega amnestie locuitoriloru din insul’a Cret’a. Toti acei’a cari fiindu compromisi in eveneminte, aru voi sa reintre astadi in caminurile loru pentru a remane sinisciti, tradandu-si armele, se voru bucura de tóta securitatea si protectiunca. Unu terminu espirandu in 20 Octobre este acordatu voluntariloru străini pentru a parasi insult a pre vase străine sau otomane , cum voru voi , nici unu obstaculu nu va fi asemenea aduși la presîcarea locuitoriloru indigeni cari am voi sa se espatrieze cu familiele loru, cu singura conditîune a renunciâ la totu ce au in insula, sî a nu se póte reintorce fara autoritarea guvernului imperiale. Trupele imperiali voru urma de a menține a li Biscea publica pre punctele ce ocupa, sî ori-ce urmărire va remanea suspendata in dîsulu terminu contr’a strainiloru sî contr’a companioniloru loru indigeni in localitățile in cari se gasescu, afara numai candu acestia voru atacă. După acestu terminu, acei cari nu voru fi profitata de acésta favóre, nu voru mai avea dreptulu a se bucură de ea. Blocarea e menținută ca sî in trecuta. Sabiiu 16 Sept. Eri a serbatu Institutulu nostru teologicu-pedagogicu dîu’a patronului Seminariului archidiecezanu a Stului Martiru Nichit’a. Mai intâiu s’a celebratu St’a lilirgia in Biserica. Apoi trecendu corpulu profesorilori cu elevii institutului in edificiulu seminariale, se cetiră legile seminariali , după o scurta cuventare da introducere rostita din partea Pr. of. Directorul. Hanni ’a. Asemenea sî la finitulu acelor’a se mai declura precari îndreptări din partea Dlui Directoru, despre purtarea eleviloru sî in cele din afara sî cu acest’a se incheia serbarea. — Sabiiu 16 Sept. Mercuri in 13 Septemvre eră o dî forte calda asta incâtu caldur’a eră nadusîtoria. De câtva séramca, omenii se preumblau imbracati usioru. Pre la 10 ore noptea se observă mai alesu in pârtîle medinoptiale o tempestate cu fulgere forte dese. Mai târziu tempestatea venisî asupr’a Sabiiului urmata apoi de o plaia dara sî cu o astfeliu de schimbare a temperaturei, incâtu dimineti’a in 14 Septembre eră frigulu simtîtoriu (siése graduri căldură). In decursulu dîlei de 14 Septemvre fecel’a crescu, pentru ca pre inseratu incepu sa ningă sî asia acum avemu deja a dou’a dî iarna cum se cade. Ninsarea se continuă că pre la inceputulu de postulu crăciunului. Pomii suntu plecați mai la pamentu sub greutatea nouei, unii romi se rupu. Fiindu ca viile inca suntu neculese décu unii ca déca va urmă unu inghietiu atunci tóta speranti’a vieriloru e dusa. C 1usiu , 12 Septembre. Nou denumitulu comite supremu, contele Colomanu Eszterhazy primindi la 11 ore presidiuîu intre cele mai entusiastice aclamatîuni.— Precum audiamu inca de alalta eri se bucura cele mai mari sî pompose pregătiri de primire pentru nou denumitulu Comite. Astadi iise intregulu corpu alu oficiolalului comitatensu cu unu banderiu dintre cele mai alese, compusu din tóte classele comitatului dimpreună cu alti membri sî demnitari ai comitatului, au esîtu pre la 9 ore spre intempinare până la comun’a Clusiu — Monosturu. Aici fu salutatu cu un’a cuventare in limb’a magiara sî cu alta in limb’a româna, la carea din urma, după cum audiu a respunsu romanesce. După acést’a fu condusu pana la ressedintia pretorialé, unde scoborindu-se din careta fu condusu in sal’a premiului. Aci, in sali’a unui publicu numerosu, fu bineventatu in numele oficiolatului de presiedintele secliei, Biro cu o cuventare destul de ponderasa. Respunsulu la acesta cuventare fu acompaniata de nenumerate „elien“-uri. Finindu-se ceremoniele aceste dlu comite supremu poftesce pre membrii oficiolatului sa-si ocupe locurile. Publiculu observandu acest’a vrea sa se retraga. Dlu comite insa de chiara, ca siedinti’a ce are de cugetu a o tine e publica , prin urmare publiculu pate sa asiste sî sa asculte la cele ce se petrecu in siedintia. Acest’a se sî intemplă, pentru ca partea cea mai mare reruase in sala. Membrii oficiolatului si ocupa asta locurile sî coriițele supremu scaunulu presidiale sî deschide siedinti’a cu o curentare momentuósa. La acést’a respunde notariulu primariu. Terminandu-se sî acést’a cornițele de chiara siedinti’a suspensa pentru vre-o cateva momente sî se retrage in sal’a biroului presidiale. Publiculu acum nu vrea sa mai ascepte, ci se departa intre sunetele musicei. Revista dîuaristica. Dîuariulu serbu „Vidor-Dan“, publica unu articulu asupr’a Romaniloru, pe care-lu reproducemu aci : „In dîu’a dantâiu Augustu, s’a facutu in Bucuresci deschiderea congresului natîunalu românu despre care amu vorbita dejă. Urâmu sincera scumpiloru noștri vecini o bogata recolta de fructe imbelsiugate. Desicuru acést’a e o nevoia ; este justu la celu mai inaltu gradu că natîunele câror’a ceriulu nu le-a acordatu decâtu o singura legătură politica ce le lega unele de altele, se tinda celu putîmu a dă individualitatiei loru natîunale o espesiune permanenta sî acést’a intr’unu modu solidarii. „Insa, afinitatea natîunala gasesce espressiunea sea cu totulu naturale in viéti’a natîunalo-spirituale, numai in lumea animale, de ordine inferiori, se intemplă că gradele de individualitate sa se manifeste prin instinctul dar in lumea fiintieloru omenesci acésta manifestare se face altmintrerea: aci manifestările sufletului sî ale animei vorbescu prin comunitatea de rase, de familia sî chiaru prin comunitatea unoru popóre vntrege. După punerea nóstra, aci provedinti’a divina ne arata aceea ce trebue sa cultivamu sî sa desvoltamu pentru că individualitatea natiunala a popóreloru sî cu dens’a sî puterea loru spirituala sa se păstreze, sî pe câtu e cu putintia se cresca chiaru acolo unde procedurile imperióse ale istoriei au despărțitu pe acaste popóre unele de altele. Acestu adeveru pe care insusi Dumnedieu l’a stabilitu pentru că sa ne putemu rădică pe bas’a lui, n’a fostu intțelesu de câtva popóre decâtu in seclulu nostru, sî numai in'a dou’a jumetate a acestui seculu elu strabatutu chiaru in masele cele mari. Tocmai pentru acést’a, sî intr’unu modu forte caracteristicu, epoc’a nóstra se deosebesce de tóte celelalte póte fi aretatu in cate-va cuvinte : este desceptarea natiuneloru. Secululu nostru este o perioda de desceptare „pentru unitatea natîunale intre popórele Europei.“ Occidentele ca sî Orientale, Nordulu că sî Sudulu, se agita cu vioiciune, sî trebue sa adaugamu , ele se fecundéza totu intriuiiu tempu prin spiritulu ce a provocatu renascerea natîunale. Pe acestu spiritu de renascere su asculta si Romanii, grabindu-se de a alerga din tote tieriie vechiei loru patria pentru a se intr’uni in orasiulu de pe Dimboviti’a, pentru a incepe, in inttelegere , oper’a ce trebue sa rădice, natiunalitatea poporului românu. Man’a grea a unei destinate crude a apasatu asupr’a nobilei natîunei române atâta câtu si asupr’a tutoru popóreloru din Oriente. După epocele tunere ale domniiei Romane— contr’a carei’a lui Decebale, cu o vitejie nespusa apara Daci’a până candu in fine trebui s’o parasesca,— veni, in tóta floreasea, o epoca strălucită de mărire sî de putere, urmata din nou de o nópte intunecasa de dureri sî de suferintie, de cari Romanii n’au reesîtu a se elibera crescum de câtu ori. Este aprópe unu seculu de candu steu’a natîunei a inceputu a luci , dar in aceste putîne periode decenale, de candu statulu românu a inceputu a-si regăsi puterile , forte adeseori, din nenorocire, mori negri au acoperitu cu umbra asistinti’a lui. Numai de candu s’a facutu unirea Principateloru totu ne face se credemu ca poporulu românu a trecutu period’a incercariloru aspre. Romanii au profitatu de acestu momenta de insenato si are, după vechile loru suferintie, pentru a se intelni cu frații loru din celelalte tiere, cu scopulu de a deliberă cu densii asupr’a modului in care aru trebui sa desvolte împreuna natiunalitatea loru, cuptu raporturu spirituale. Ei voescu se delibereze asupr’a desvoltarei morale a natîunei care trebue sa fia aceeași pretutindeni, ei voescu se delibereze asupr’a calei sî .mijloceloru prin cari aru putea, că o mare națîune ce suntu, se dobandesea ai sa-si asigure positîunea ce le convine in viéti’a spirituale a familiei europene. In acestu modu, Romanii se arata că o națiune care simte sî inttelege nevoia epocei actuale , că o natîune care e capabile a rivalisa cu altele in luptele spirituale sî a profită de civilisatîune, precum au facutu deja celelalte națiuni latine sî germane. Felicitâmu naturalmente din tata anim’a pe iubiții noștri vecini si amici pentru acésta întreprindere. Stratîmentele de sincera afecțiune catra Românii suntu adencu inradacinate in fiace Serbu , caci aceste sistîmente suntu traditîonali. „Rom.“ Despre toleranția româna, sî despre conditîunea jidoviloru in Rom’ini’a. Articululu urmatoriu este unu respunsu la mustrările îndreptate, de câtu-va tempu, contr’a poporatiuniloru sî contr’a guvernamentului din Principatele dunărene, acusati ca aru persecută pre jidovi. Noi nu aveamu intensiunea a ne pronundă aci in acesta cestiune. Dara, in urm’a marelui resunetu ce a avutu acusatiunea, nepartinirea ne facea o datoria de a primi respunsulu. — Celu ce ni se comunica este subsemnatu de unu nume care face autoritate in Valachi’a. Celu care ni-lu adreseza aparține la un’a din cele de căpetenia familia din Valachi’a, care se numera printre cele mai recomendabili in partit’a liberale. Aubry-Foucault. Este aprópe unu anu de candu conditiunea jidoviloru in Romani’a a fostu obiectulu multoru articuli in dîuariele Franciei sî streine. Acești articuli, presentat unoru cetitori forte putînu scriitori de Organisationen sociale a provincieloru române, nu au fostu de locu combătuți , din lipsa , crediu, de informatîuni mai esacte. Acest’a e motivulu care astadi me decide a aruncă putina lumina asupr’a a-