Telegrafulu Romanu, 1869 (Anul 17, nr. 1-103)
1869-10-19 / nr. 83
el restanra pre grozavulu monopolu de carti scolastice din anhidieresti, pre vestitulu uriasiu , vii— miculu princesci , Micomicon’a ? — se instela forte tare ! — acești scriitori nece ca am da bine fatia cu ingrozitulu uriasiu , si indala ara parasi si pre mecenatele loru si totu, aru aruncă condeiului seu ca l-aru pune in cuiu, si — aru lulio la fuga ! 5. Dupa acést’a dlu cor, mai arata odaia, ca este contrariu monopolisurii cârtiloru scolastice „chiaru si déca acésta s’aru face nu intru interesulu vreunui particulariu, ci intru interesulu unui instituiu, cum este tipografi’a archidiecesana,“ trece la pretiulu cârtiloru : „Cându e vorb’a de cârti scol,, dela de (cere) înainte de tóte, că sa fia bune, apoi sa fia eflene câtu se póte , sî in urma numai , ca o parte din profilulu, ce ele dau, sa tréca intr’unu fondu publicu.“ Doresce imullirea fonduriloru tipografiei , nu pote inse dori, cu ea „ce are de a servi culturei sa se mavuliasca pre contolu culturei“; acest’a o doresce „cu atât’a mai putieru unui individu.“ a) Monopolisarea cartiloru Scolastice , dupre cum amu aretat’o mai susu, s’au facutu , fiu in interesulu vreunui particulariu , nece in interesulu tipografiei archidiecesane, că institute filantropicu , ci chiaru in interesulu poporului romanescu gr. res. Fiacare particulariu din archidiecesa traiesce din ßuii, cari ’si-i câștiga elu insusi muncindu la meseri’a lui, care a invetsat’a fara ca sa ascepte, séu sa pretindia , a’i face tipografi’a archidiecesana sî lui parte din banii câștigați tiparindu prin monopolisare cârti scolastice ! Tipografi’a archidiecesana nece ca este menita, a tipări numai cârti scolastice , nece ca a tiparitu acum’a , scu tiparesce inca numai de acestea ; in atare casu aru trebui sa aiba tipărite de acestea , atâtea, incâtu n’aru mai incape in tóte librăriile din ticla (asta ceva pate ca numai din cor, va fi vechiutu undeva); ci ea tiparesce cârti si de oricare alta cuprinsu, incâtu iar la acést’a adeca legile presei; prin urmare monopolisarea de cârti scolastice nece tipografiei archidiecesane nu’i póte aduce vreunu folosit; — sa dîcemu totuși, ca dela sutele de mii de esemplarie ale câte unei cârti scolastice tipărite, pre care adeca le va fi solvidu din cor., ’i remâne ceva câtigu; — daru apoi — fantasmele ’i voru fi aducendu hhartia, iarba, ’i voru fi reparându literele de metalu, cându se tocescu, ’i voru fi dregându resturile, cându se strica, voru fi manuindu culegerea si tipărirea, voru fi aducendu luminări, lemne, voru fi maturându arboiulu s. a. s. a. vom fi servindu , ca economu alu institutului acestuia, numai in cind’a sî necazulu necredinciosiloru, cari nu voru sa-’i recunosca acestu câstigu banala faimoșii ? Inse interesulu, pre care ’Iu aduce acesta monopolicare a cârtiloru scolastice poporului nostru din acesta patria, este forte mare , ea cultiveza mintea eleviloru poporului nostru impartasîndu-le cunoscintie folositorie, le împletnima de dragoste catva, sî-’i intaresce in credinti’a strabuniloru nostri cea adeverata , apoi cresce din ei fii buni ai națiunii nostre române sî ai patriei b) Cartile scolastice, este din tipografi’a archidiecesana gr. res. prin acesta monopolisare suntu bune, ba inca cu atât’a mai bune cu câtu, ca dintrensele sugendu temeiele culturei sî educatiunii moralu-religiose sî natiunali inteliginti’a nostra cea tenera, o vedemo, fiind ca, ceea ce inversa omulu la teneretie, ’i frugifereza semtiementele până la grópa, desvoltata in fii credincioși ai maicei nóstre biserici cei adunate sî ai dulcei nóstre națiuni sî cetatieni vrednici ai statului — cari nu poticnescu in fati’a inteligintiei, cei ce au gustatu principiele culturei sî educatiunei din cârti scolastice tipărite de alții — sî cealalta parte a populatiunei nóstre s’au desceptatu prin monopolisarea de cârti sustaudata până acumu intru’ atâl’a, incâtu au prinsu a se apropia de, sî a imbratiosiâ meseriele, artîle sî negotiulu resonabilu ! Nu suntemu fantastici, nici lunatici, nici stătători pe locu, nici doru superstitiosi, sa luamu adeca cârtile acestea de perfecte intru tóle in feliulu loru sî stadiulu, la care au ajunsu până acum desvoltarea scólei nóstre sî prin ea a poporului nostru, dreptu culmea perfectiunei ! •— voirau, dara sî contribuimu din respoteri la imbunetatirea cartiloru nóstre scolastice sî a starei scólei nóstre in fata privinti’a ; inse pentru acést’a nu se cuvine a huli, sau chiaru a blastema pre Preademnii Barbati ai noștri, cari sî pentru ca ne au creatu cu fórte multa truda sî sedóre acestu obieciu de reformare, sî inca se silescu din respoteri, ne inlesnescu, ne ajutorescu sî pre noi, alu imbunetati, alu nobilitu promovându câtva perfecționare ; — nu dicemu mai multu. Hindu ca la acést’a nu credemu sa pota ajunge viéti'a nóstra — acést’a este tem’a urmasiloru nostri! Ce aru merită dar’ cineva in strasnindu, a lua in desiertu prea maritulu Nume alu Prea braviloru nostri Barbati ai secuiului nostru anteluptatori intru a preface sortea poporului nostru in mai buna, unu Nume— demnu de celu mai onorificu locu in paginile istoriei neamului nostru . Catu de fericiti s’aru fi tienutu, déca aru fi mostenitu si Ei dela antecesorii loru o scóla organisata, cu invetiatorii ei, cu cartile ei dreptu obiecții de reformare , in atare casu, firesce, scol’a nostra ar trebui sa fia adi multu mai inaintata ! c) Cartile este din tipografi’a archidiecesana gr. res. prin monopolisare suntu sî forte eftine; pretiulu loru (sî inca legale !) începu cu 20 cr. v. a. mai susu nu ; cari trecu in Nr. 72 alu „Telegrafului romanu“ peste acestu pretiu, nu suntu menite pentru elevi. Cerceteze acuma din cor, despre cârtîle scolastice, este din alte tipografii, fe spre cârtîle prescrise prin instrucțiunea min. Thun, despre celea ale scoliloru altor confesiuni din tiéra sî va află usioru dela librari, cu ce pretiu se vendu ; noi tienemu, a fi nedemnu, spre a-’i arata dlui cor. preliulu, a huli cârtîle altor’a ! Amu vediulu pretiulu cârtiloru scolastice din tipografi’a archidiecesana gr. res., câtu este de diosu; tipografia are sî cheltuiala cu ceea, ce se cere la tipărirea cârtiloru scolastice , nu potemu dar’ dovedi, care va fi partea din profitulu, pre care din cor., cu tote ca pretinde o scădere a pretiului cârtiloru școlare sî mai însemnata, o onoreza totuși cu demnitatea, de a trece intr’unu fondu publicu , dar’ sî aici apoi face nedreptate pârtii ceialulte din acestu profilu, nedandui adeca acestei’a nici unu destinul (la urmă.) De lângă Ternave. Egala îndreptățire neobservata. Cându faceamu toti sub greutatea absolutismului, se audiau neintreruptu voci din partea magiariloru condamnalória de sistemulu bachianu sî de tendintte de germanisare. Veni la mijlocu resbelulu italianu din anulu 1859, care cauta lacuri mari de feciori in armat a austriaca, dauna însemnata in tesaurulu statului si perderea unui teritoriu. Dupa esîrea diplomei din 20 Octobre 1860 începură magiarii a ne cânta despre imbralisiarea fratiésca, despre egal’a îndreptățire sî despre aplicarea proportionata — a unui numeru mare — de barbati ai natiunei române sî la posturi mai inalte. Dara cându veni ocasiunea de a da probe despre cele promise, cându veniră dîca magiarii 1867 la putere uitare scu iu voire a mai sei de promissiunile făcute, caci ne este inca in prospeta memoria cum cu ocasiunea alegeriloru de functiunari an. 1867 in comitate sî in scaunele secuiesci, cu esceptiunea comitatului Clusiu sî alu Hunedorei, unde se loara in consideratiune sî se aplicara sî români — românii cadiara cu prunele, sî se inlocuira cu magiari , cadiura ce e dreptu sî magiari, cari serviseră sub absolutismu, insa nu spre dauna economica-natiunale cum se intempla la români, caci magiarii cadiuti se inlocuira iéra cu magiari, precându cum amintim mai susu, românii cadiuti se inlocuira iéra cu magiari, — cadiura mai incolo si dela alte dicasterii ale tierei barbati români din posturi cardinale. Tabl’a regesca din Mosiorheiu, la care au Frumosulu la obiecte si frumosulu la fapte. (Unu tractatu estetiou cetitu de Ilariu Puscariu in Societatea literaria a româniloru din Vien’a in Apriliu 1869. Déca vomu analisa vorbirea ómeniloru, aflamu ca ca sta din legarea noțiuniloru, ce le abstragemu dela obiecte. Legatur’a acést’a a notiuniloru nu póte fi arbitraria, ci trebue sa fie basata pre natur’a obiecteloru. Legarea de dóue noțiuni este judecata. Judecățile, ce se făcu asupr’a obiecteloru, potu privi materia obiecteloru sau form’a acelor’a. Judecățile, ce se facu asupr’a materiei, se numescu sî judecâti logice, sî cele asupr’a fomneloru obiecteloru se numescu judecâti estetice. Contrariu acest’a nu vre se insemnedie ca judecățile estetice aru fi nelogice, fara deosebirea acest’a se face cu privire la modalitatea , prin carea ajungemu la aceea judecata. La judecățile aci numite logice „per escellentiam“ ajungemu sau analisându unu conceputa, in conceputele din care sta si este judecata analitica , astâ d. e. conceputulu de auru contiene in sine o mulțime de alte concepute asta galbenu, tare, greu, etc. Dtcându una din aceste despre auru, cunoscintia de auru nici s’a maritu nici s’a imputienatu fara amu dîsu unu ce despre auru, care este infiinti’a lui i seu deducemo unu predicatu dela unu subiectu nu nemiditocitu , fara miditocitu pre unu drumu mai lungu alu conduseloru si este ceea ce numimu sintesa (a priori sî a posteriori). In ambe cașurile este spiritulu activu , ineditendu sî combinându sî totudeodata tormuratu de nisce legi ale spiritului, care legi le numimu noi legi catea si ne conducu la cunoscerea adeverului. Cu totu altmintrerea se născu judecățile estetice . Aici spiritulu este mai multu pasivu , caci vadiendu omulu o referintia de forme a obiecteloru , unde câtu de câtu spiritulu nu póte remanea indeferenta, dice despre acelu obiectu ca este frumosu sau este uritu. Déca esaminamu dupa modulu cum a ajunsu elu la acésta judecata, aflamu ca nici o combinație logica nu precurge, fara inpressiune totala, ce o capela prin formele acelui obiectu sî o esprima elu spontanen. Cum ca acést’a este o impressiune totale, ce o face formele obiectului asupr’a omului, sî ca spiritulu omului se are aci mai multu pasivu , se vede de acolo ca déca s’ai întrebă pre unu atare omu, care si-a datu judecata in privinti’a frumosului seu auritului, ca de ce numesce elu acelu obiectu frumosu seu uritu ? nu aru sei se-si dée sém’a fare celu multu aru dice ca e frumosu seu uritu pentru ca i place seu i displace, dîsu cu nimicu mai multu cu intâiu. Prin acést’a n’a Dupa ce amu rectificatu distingerea acést’a in judecati logice si judecati estetice vomu trece la expunerea generala tractatului acestui’a. In multe judecati , ce facu omenii despre lucruri se intempla, ca judecat’a unui’a se divergiedie de a altui’a. Acest’a se intampla inca sî in judecatile numite mai susu logice , unde formulile logice , care le posede totu omulu cu mintea sanele saj restringe pre fiacine la unu ce, ce neraimu noi adeveru. Déca inca pre acestu terenu se afla divergintia si lașitate apoi acestea se arata sî mai tare pre terenulu esteticu , unde la aparintia nu esista atât’a putere restringatóre la recunoscerea unui lucru de atare. Observamu de multe ori, cum in privinti’a frumosului nici judecatile la doi individi nu se unescu in lete , ci dupa ce unu pre altu reciprocu s’a incercatu a se capacită despre parerea sea , nesuccesându acest’a finescu cu dacal’a cea atâtu de cunoscuta „de gustibus non est disputandum“ sau cu un’a din variatiunile acestei dîcate. Acést’a impregiurare la o privire superficiale arunca pre cinev’a intr’unu scepticismu in privinti’a frumosului , ca nu aru esis’a , unu frumosu absolutu pentru toti ci numai subiecti vu, ce corespunde numai la individu. Sciinti’a estetica, care prin Herbertu a luatu unu aventu mai mare, arata conditiunile prin carea e ceva absolutu frumosu sau uritu. Fiindu acésta sciintia de unu interesu practica sî conditionându desvoltarea gustului frumosu adeverata cultura, amu credința a nu fi fara interesu o tractare scurta a regulelor estetice, precum soiinti’a moderna a esteticei le-a desvoltatu. înainte de sote observediu aci ca judecat’a asupr’a frumosului, respuritului nu se nasce nemijlocitu prin afectarea simtiriloru nóstre asta de se dice de o flore, ca roirósa frumosu nu in sensu esteticu. La simbulu esteticu ajungemu numai in urm’a impressiunei, ce o face receptiunea castigata asupr’a sufletului nostru. Resceptiunea pote afecta nervii omului cu ocasiunea primii ei ei intr’unu moda placutu séu neplacutu, fara că se fia plăcere in sensu esteticu de care e vorb’a aci. In sensu estetico nu place nici odata o simbciune singura ci unu complesu de simtciuni, sî nu place organumi, tare este numai mijlocii, ci spiritului asta d. e la audirea unei musici nu place urechiei ci spirtului, care singuru numai este in stare de a primi singuraticele tonuri (nu unulu) in ordinea succesiune, ce făcu frumosu. La privirea unei regiuni, care are conditiunile frumosului nu afectarea nemijlocita făcută asupr’a nervului ochiului place, ci total’a im-