Telegrafulu Romanu, 1874 (Anul 22, nr. 1-103)
1874-05-23 / nr. 40
158 mito spre a studia fier’a, poporulu sî situatiunea, spre a putea dă la Berlinu materialulu necesariu pentru ore-cari decisioni de mare importantia. Alta candidatura este a Luisei de Burboni, soci’a ducelui de Montpensier si sor’a ex-reginei Isabel’a care aru avea mai multi sorti de succesu decâtu fiiulu Isabelei, don Alphonse. E possibilu dara ca di la unu momentu lu altulu Prussi’a sî Franci’a sa se gasesca in presentia un’a cu alt'a pre pamentulu spaniolu. Detimu in „Corespondance hongroised, organu ce se duce inspiratu de insusi Contele de Andrássy, urmatoriulu articulu in care se definesce lamuritu politica austro-ungara fatîa cu cestiunea orientului si poporele dela Dunăre : „Cu tote ca organulu pârlitului feudalu („Vaterland“ din Viena) s’a crediutu datoriu a recomanda Austro-Ungariei o „politica activa“ in cestiunea orientului, insinuându ca este vorba de moștenirea pre care vecinii de ras’a mahometona voru avea sa culega in curenda, majoritatea cea desaproba orice mare a Ungariei totuși politica care tinde la anecjarea unui teritoriu strainu precare. Desi-aru da cine va ostenel’a de a raționa din punctulu de vedere alu Ungariei, s’aru convinge indata ca anecsarea Bosniei, a Serbiei ori a României aru fi pentru Ungari’a o nenorocire din care nu aru mai putea esî. „Croati’a se bucura astazi de o mare autonomia politica ; anecsandu Bosnia, ea aru deveni unu stata care nu s’aru multi ami numai cu autonomi’a, dare care aru luă o independintia completa. Pre cându Ungari’a de si aru anecsu Bosni’a s’aru pune in risicu de a perde Croati’a si Bosni’a cu dens’a. — Admitiendu ca s’aru putea găsi cineva care sa voiasca a gratifică pre Austro-Ungari’a cu posessiunea României si a Serbiei, acel a n'aru putea fi decâtu unu inimicu de mórte alu Ungariei. Chiaru in momentulu de falia intempinamu atâtea dificultăți cu nationalitatile ungare, incâtu ne trebuie multa abilitate sî moderatiune pentru a nu recurge la medilece violente cându se ivescu sforlcuri ce tindu la desmembrarea Ungariei. Dara inca déca prin anecsâri nechibzuite, s’aru mari numerulu elementeloru inimice mantionerei statului magiaru „Avemu destui români sî slavi pre teritoriuiu nostru, asia cum se afla astazi, sî nu dorimu sa avemu mai mult». — Pre de alta parte absolut’a independintia a României sî Serbiei este bine privita in Ungari’a. Pacea in orienta va depinde dela reconstituirea acestora doue principate independente sî centralisate. Ungari’a nu aspira a despota imperiulu otomanu si eritagiulu despre care vorbesce „Vaterland“ se va reintorce la greci, la români, la șerbi sî la bulgari. Acestu terapu odata sositu, Romani’a sî Serbi’a voru fi destulu de ocupate de propriele loru afaceri sî nu voru avea nici unu interesa de a provocă ostilitatea Austro-Ungariei pentru posessiunea câtoruva poime de roca, cându ele voru vedea descheganduse dinaintea loru câmpiele întinse a orientului. Opiniunea Ungariei este data favorabila independintiei absolute a acestora doue principate, dara situatiunea actuala a Europei nu permite guvernului austro-ungaru de a favorisă demarsiele ce aru putea întreprinde aceste doue tieri, spre a-si revindeca independinti’a loru.“ Celimn in „Corespondance francoitaliene“ urmatoriulu articlu forte interesanta care sustiene in modu francu sî judiciosu dreptulu României de a incheia tractate directa cu puterile străine. Citata lu dinaria din Roma se baseza in argumentarea sea chiaru pre vechiele nóstre capitulatiuni sî tractate pre cari neamu fundatu sî noi in sustienerea dreptului nostru de suveranitate sî atributiuniloru sele. Organulu italianu citeza sî o brosiura importanta de curent lu aparuta sub titlulu : „Les droits de la Roumanie basés sur les traités, a carei conclusiune o reproduce si o recomanda diplomației europene. Baza articolulu de care vorbimu : „Desmintirea data de d. de Andrássy sgomotulu despre o apropiata redeschidere a cestiunei Orientului, ca resultandu din întrevederile dela Berlinu si St. Petersburg nu impedeca lumea nóstra politica de a se preocupa de complicatiunile ce amenintta sa resulte in curendu la Dunarea de josu din staruinic’a Porției de a refusa principateloru dunărene dreptulu de care ele s’au bucuratu fara contestations până acum de a subsemna tractate internationale. „Pro la finele anului curenta espira tratatele de comerciu denunttate de Turci’a ; in 1875 ele trebuie reinnoite ; si oricine prevede conflictulu ce are sa producă acesta preinoire, déca până atunci guvernulu din Constantinopole nu va ajunge sa se desbrace de o pretentiune atâtu de contraria traditiuniloru si dreptului istoricu alu principateloru ca sî pácei europene. „Part’a in adeveru, néga României dreptulu de a tracta directu cu puterile spre a-si asigură interesele sele politice, comerciale etc., si totodată pretinde că tractatele subscrise de dens’a, precum viitorele tractate de comerciu, trebuie sa se aplice sî se voru aplica sî in principate. „Acestea inse nu numai ca respingu acesta pretentiune, dara suntu decise se opune prin tóte midilacele possibile la a usulu ce aru voi sa faca Porta cu acele tractate in modulu aratatu mai susu. „Si principatele invoca in ajutoriulu unei resistentie tenace, ceea ce ele considera ca unu dreptu si o datoria a loru, s pre lângă tractatele ce ele au incheiatu in urma cu Russi’a, Austro Ungari’a sî Germani’a, sî care erau aprópe sa fia urmate sî de unu tractata analogu cu insasi Part’a,estulu sî spiritulu veci loru capitulatiuni, ale caroru privilegie sî imunități, le-au fostu garantate prin articululu 22 din tractatulu din Parisu. „Aceste capitulatiuni s’au publicata de curendu, intr'o brossura intitulata : „Drepturile României basati pre tractate, sî a cârei conclusiune, care va fi si a tuturoru ómeniloru fara prejudetie, este formata astfeliu : „Este in interesulu ecuilibrului din „orienta, cu puterile cele mari se puna „de acordu drepturile cu faptele sa Dunarea de josu, sa recunosca principiele „proclamate in modu solemnu de densele „in 1856 si 1858, si sa pretindă aplicarea loru.“ Dieta Ungariei. Budapest’a 28 IVLiu. (Casa representantilorn) Pressedintele B. Percsel deschide ssedinti’a la 10 ore. Pressedintele anunde mai multe petitiuni: petitiunea scaunului Odorheiului pentru a se imparti manipulatiunea cu darea in cerculu de activitate alu municipieloru, pentru a se lati autonomi’a municipale si a nu se radica contributiunile directe, comitatulu Turdei se ruga pentru latirea autonomiei comitatului si modificarea articulului de lege XVIII din 1871 comitatulu Dobâcsa cere in petitiunea sea latirea autonomiei comitatului. Cari petitiuni se transpuna la comissiunea pelitiunaria. Presiedintele casei magnatiloru trimite unu certificata despre articululu de lege din urma ce se puse la archivolu lierei. Certificatulu se pune spre păstrare in archivulu camerei. Deputatulu Banial se verifica definitive fiindu ca terminulu de 30 dîle roservatu pentru insinuarea de proteste a trecutu. După o interpelatiune a lui Tormássy cu privire la podulii Mich, dela Radn’a-Lip’s, Cas’a trecându ia ordinea dîsi incepe desbaterea speciale asupr’a regulamentului advocatioiu. Titlulu sîn 1 sî 2 se primescu fara modificatiune ; propunerile de modificare făcute de catva dep. Lad. Deaky nu se primescu, aratandó referințele coraissiunei centrale Matuska ca nu suntu de lipsa. Li § 2 I. Paczo Iay observa, ca sî cualificatiunea ce o cere legea dela advocatu se cuprinde totu odata sî indigenitatea. O lege care sa determine ca cine e cetatiénulu statului sî cine nu, nu avemu deci oratorulu recerca pre ministrulu in graba de justiția a substeme câtu mai unu proiectu de lege despre castigarea dreptului de celalienu alu statului. punde, Ministrulu de justiția Pautetresca fiindu objectulu relevatu de antevorbitoriu de o însemnătate mare recere consemnementulu ministeriului intregu, de acea unu atare proiectulu de lege nu se póte substerne de odata. In data ce proiectulu, la care lucra ministerialu, va fi gata numai decâtu se va fi substerne camerei spre disensiune. Gab. Várady spriginesce propunerea lui Paczolay. Toma Pechy observa ca ministrulu de justiția n’a facutu nici o promissiune positiva ; oratorulu se va vede nevoitu a substeme unu proiectu, care sa su îndatoreze a presenta proiectulu respec terbatorile domnesci. (Studia din anticitatile bisericesci.) Deorece pentru comunitățile creștine in fia care septamâna se reinvia memori’a patimei sî mariei Mântuitoriului Christosu sî fia care Dumineca aducea cu sine serbarea invierei, asta li se parura a nu avea alte serbatori, sî creștinii din stirpea păgână nici aru fi cugetată la asta ceva, do nu cumva le aru fi premersu cu esemplu creștinii cei din judei. Acestia dedaui din teneretie la serbarea sabatului sî aceloru trei mari serbatori ordinate prin lege, antreritu acesta datina sî cu creștini. Si acést’a se credeau cu atâtu mai veriosu in dreptu o o face cu câtu de o parte pentru aceea pleda chiaru esemplu lui Ch sî inveti aceiloru, iara de alt’a chiaru serbatorile, cela pucinu cele doue dintâiu, luaseră ca fapte complinite din istori’a evangelica unu caracteru crestinu, sî din serbatori iudaice deveniru creștine. Serbatórea pasciloru, pentru iudei, serbatórea naționala a eliberarei din servitutea Egiptului, au devenitu in contemplarea creștina (si fara voia) serbatórea eliberarei din servitutea penatului. Acolo era mielulu pasciloru, cu a cărui sânge se stropiau usciorii usiei, care avea sa retiena pra angerulu ce perde pre primogeniti sî sa seulesca de morte, aci mielulu celu mai bunu pentru sacrificiu, prin a cârui sânge se delatura mórtea pocalului. — Paralela se afla I Cor. 5. 7. In daua a 50 a după pasci, aveau judeia serba serbatórea septamâniloru sea secerisiulu de tempuriu, cu care mai târziu se împreuna si amintirea legislatiunei de pre Sinai, carea s’a templatu după 50 dela esirea din Egiptu. Totu intru acésta di a fosta si pogorirea duhului sântu, si asla serbatórea septamâniloru iudaica se reformă in serbatórea creștina : Penticosta, Rosaliele. In loculu primitiei din câmpulu de secerisiu, au pasitu primiria, carea s'a adunatu prin predici lui Petru pre câmpuri spirituale , in loculu bucuriei pentru darea legei, bucuri a pentru impartasirea gratiei si poterei dadiului sântu. Numai serbatórea corturiloru sau serbatórea secerisiului târdiu si culesului de vinu, nu oferă basa istorica pentru schimbarea in creștina, sî pentru aceea numai mai târziu s’a numeratu ca a trei’a la cele dóue serbatori istorice, asta decendu ca un’a dogmatica _ serbatórea aretarei lui Christosu, a fiiului lui Ddieu, pre pamentu (festum Epiphaniae seu Teophaniac.) totude odata cu amintirea bolediului lui Christosu, cu care ocasione s’a propoveduitu serbatoresce din ceriu de fiu alu lui Ddieu , séra in seci. IV s’a instituitu serbatórea nascerei. Prin acést’a s’a implinitu nu numai dorinti’a acestor’a cari după analogi’a ordinei serbatoriioru iudaice, voiau a serba eî in biseric’a creștina trei serbatori mari, ci si ciclulu serbatoriioru domnesci in cea mai perfecta armonia. Serbatórea aretârei, amintesce in omenirea lui si incâtu prvesce sî botediulu cu sanctificare, spre invetiatura, a oficiului seu profeticu , serbatórea pasciloru la oficiulu seu de preotu mare, si serb a cinci dieci dile la fundarea sî consolidarea bisericei, a carei domnu sî rege este elu, in oficiulu seu regescu. Pre lângă acestea mai corespunde acésta serbare tripla sî credintiei creștine in trei unulu Ddieu. Arezarea ne conduce la Ddieu Tatalu, care a trimisu pre fiiului o lume spre mântuirea lamei; pascile la ficlu, care a fostu fidelu talalui până la mórtea crucei, sî după îndeplinirea opului salvarei, séra—si a fostu inaltiatu dea drept’a lui Ddicu Tatalu, sî serbatórea 50, la spiritulu sântu, sî l impartasirea sea cu apostolii. 1. Serbatórea Pasciloru. După cum dejd s’a amintitu, crestinii din judei, serbau după datin’a vechia deodata cl Pasch’a jude loru, firesce după usulu crestinescu. Ca si Domnulu cu ucenicii, credeau sî ei ca trebuie se manance mielulu pasciloru ; la acea se alatura amintirea de patim’a si mórtea lui, — si intru a trei’a dî serbarea invierei. Ca terminu legalrainte prescrisa era pentru acesta serbalóre 14 Nisanu, ad. doua pleniltsmului de primavéra. — Ci in scurtu tempu s’a nascutu divergintie pentru acést’a despre pari — presupunendu-le aci cunoscute din istori’a bisericesca — amintimu numai atât’a ca o parte tiene strensu cu ori ce pretiu la 14 Nisanu, iéra alta pentru serbarea moriiei pre cruce, Vineri, a invierei Dumineca. Aceste dispute s’au curmatu la an. 325, cându sinodulu ecumenicii 1 dela Nicea, i-a pusu capetu, statorindu după cum afiamu (Epiphan. 70. 9.) ca . 8 Cea de antâiu Dumineca după plenil aniulu de primavéra este a se serba cadiu’a invierei. De cumva calde lun’a plina chiaru in dl de Dumineca, atunci serbarea pasciloru este cu 8 dile mai tarzîu.“ Periodulu serbatórei pasciloru, cuprinde in sine urmatórele momente însemnate : 1. Postalu asia numitu mare seu alu pasciloru — Durata acestuia dintru inceputu a fosta forte diferita. După Ireneu, credeau unii se postesca o da, alții dóue, inca sî alti mai multe, iara alții 40 ore. — Socratu (la 440) dice in acesti referintia (Isi. E. v. 22) ca creștinii in Rom’a posteau 3 septamâni, subtragenda Sarabet’a si Duminec’a , in Iliri’a vise, Greci’a, Alesandri’a sî (după Sozomenu) tata Palestin’a nume de postulu postea 6 septamâni, sub de 40 dile. — După alții postulu se începea cu septamân’a a 7-a înaintea pasciloru asia câți in cele dintâiu trei se esceptionau sâmbetele si duminecele. Ci postulu de 40 dîle, după exemplulu lui Moise (II M. 24. 18) Eli’a (IImp. 19. 8.) sî chiaru a Domnului (Math. 4. 2.) inca din tempurile vechi a fostu acceptatu. — Hieronimu (420) dice epist. 27) Nos unam quadragesimam secundum traditionem apostolorum, toto nobis orbe congruo, jejunamus. — Incâtu pentru modalitatea postirei, acel’a, după datele ce le aveau, eră in ajunu totale dela cin’a intemplata la 6 ore sér’a sî tiené pana a dou’a dî la 6 ore . — (jejunium plenum) , sau numai până la 9 ore din di la 3 ore d. a. — semijejunium, dupa care poteau mancă ce voiau. Chiaru acést’a libertate inse, deorece a trecutu in abusu, a necesitatu biseric’a a ordina pentru totu postulu pasciloru, abstinintia. — Augustinu vorbesce forte aspru contr’a imbuibariloru acelui tempu (de Q iod. 6. 10). (Va unná)