Telegraful Roman, 1879 (Anul 27, nr. 1-152)

1879-11-22 / nr. 137

546 nostru de pace, să ne silească a ne pune armata pe picior de resbel. Ce ar trebui să facem noi dacă puterile dela Vest ar proceda la împărțirea imediată a Turciei? Noi am putu negreșit să stăm departe de orice nou amestec în Orient lăsând celorlalte puteri sarcina, să resolve cestiunea orientală fără amestecul nostru, urmașii noștri ar trebui însă să plătească scump o asemenea politică, afară de aceea, că dacă vom fi prea generoși, în Orient, ni se va cere poate să facem ceva concesiuni și la vest. TELEGRAFUL ROMAN. Prefața la memoriile lui Ludovic Kossuth. Bătrânul expictator a pregătit publicarea memoriilor sale, cari vor avă de substrat soartea și activitatea emigrațiunei unguresci în străinătate. Relevăm în estras punctele mai remarcabile din prefața ce s’a publicat deja. Kossuth începe prefața astfel: „Un vifor nespus de mare în simțirile mele ’mi-a sguduit sufletul când după predarea armelor la Vilagos am devenit espatriat. Nu există cuvânt pentru a da o idee despre aceasta. M’am așternut pe pământul patriei mele, înainte de a trece hotarele ei, și suspinând ’l-am sărutat cu iubire firască, am luat apoi un grăunte de țerînă din pământul patriei la mine, încă un pas și eu eram asemenea unei corabie sfărâmate, pe care viforul o aruncă pe nisipul unei pustietăți. Un oficier superior turcesc m’a salutat prietenesce în numele lui „Allah“, m’a dus la un culcuș ce mi ’l-a pregătit din bunăvoință sub ceriul liber al lui Deleu și ’mi-a cerut sabia, căutând cu ochii la pământ ca și când ’i-ar fi fost rușine că un Turc desarmează pe un Ungur. ’Mi-am deslegat sabia, ’i-am predat-o fără alice vre un cuvânt și cu lacrime în ochi, oficierul ’mi-a poftit odihnă bună și m’a lăsat singur cu amărăciunea mea. Odihnă și espatriare! Oare să fi putut odihni Adam cel din mitul credinței când fiind scos afară din paradis s’au închis porțile după dânsul, pentru că a mâncat din rodul pomului cunoșcinței binelui și a zeului ?! Și eu am mâncat din rodul acesta, am cunoscut binele și zeul și mi-am ridicat brațul să apăr binele contra zeului. Reul a învins și eu fui scos afară din patrie, din edenul meu.“ Kossuth ne spune apoi că adâncit în cugetări posomolite asupra patriei sale dar cu speranța într’un viitor fericit în inima sa, a trecut Dunărea „neungurească“, a ajuns în Turcia și s’au pus împreună cu soții săi sub scutul acestui imperiu, dar scutul acesta era împreunat cu pericul, căci „cele două puteri vecine, mândre de victoria lor, au amenințat imperiul (turcesc) cu resboiu, dacă nu ne va estrada. Și după ce situațiunea a devenit atât de periculoasă încât consilierii sultanului erau de părere că estradarea noastră nu se mai poate ocoli, decât poate așa ca emigranții să treacă la religiunea turcească și să devină pe calea aceasta sudiți turcesci, sultanul Abdul Medjid se ridica în divan din scaunul seu, tinse mâna sărbătoresce spre ceriu și jise cu glas solemn așa: „Allah este puternic. Mă încred în scutul seu. Dar dacă trebue să per voiu să per cu onoare. Nu voiu lăsa niciodată să se păteze numele meu de infamia, că am vătămat dreptul de ospitalitate, că am dat pe nenorociții cari au căutat scutință la mine, inimicilor lor spre resbunare. Este voința mea ca dânșii să’și afle Scutința. Vină ce va veni. Eu nu’i voiu estrada. Aceasta este voința mea, așa să fie. Purtați grnge de apărare!“ Și el nu ne-a estradat, resboiu nu s’a făcut, dar pe noi ne-a transportat în Asia unde am fost deținuți în arest, în străinătatea aceasta depărtată am început a medita asupra trecutului, presentului și viitoriului patriei. Cu cât cumpăniam mai de aproape nașterea, caracterul și decursul luptei noastre pentru libertate dela 1848— 1849 și căușele desastrului nostru, cu atât mai tare mă întăriam în convicțiunea, că națiunea nu va peri sub sarcina suferințelor sale. întrebarea ungurească,și șirrea Kossuth, are o basă istorică, juridică, geografică, etnografică, politică și aritmetică și ea se află în conect cu interesele de libertate ale Europei, cu echilibrul european. Această întrebare fiind istorică va ava loc între întrebările pendente, până când sau se va deslega după drept și dreptate sau națiunea va renunța la deslegarea ei. Toți emigranții erau de acord în părerea, că au datorința sântă a fi activi în interesul patriei și a ținu sus steagul care ’I au purtat cu glorie neperitoare în luptă. Kossuth cutează a afirma, că activitatea emigrațiunei unguresci a avut înșurință asupra schimbărei relațiunilor, cari acasă se numiau era constituțională. Cât pentru mine — continuă Kossuth — trecutul îmi impunea o datorință mai mare, acea, de a me sili din toate puterile să netezesc calea pentru redobândirea independenței statului, care a rămas posterității ca o moștenire inalienabilă prin tradițiune sacră de la străbuni. Mânecând de la acest punct de vedere ’mi-am desvoltat activitatea în trei direcțiuni. Prima direcțiune ’mi era desemnată de cunostința că națiunea ungurească neisbutind cu toate încordările cele uriașe ale forțelor sale în anul 1849, ’și-a perdut încrederea în sine. A doua direcțiune ’mi-a desemnat-o cunoasterea relațiunilor Europei. Mă cugetam că în casul unei sguduiri generale europene sau când s’ar ivi vre o întrebare pendentă națiunea prin coinciderea intereselor ’și ar pute ușura eliberarea. A treia direcțiune ’mi-o dicta simțul că în casul unor eventualități favorabile vom ave prospecte de reușite numai dacă va exista solidaritate în scop și țintă între națiune și emigranți, și dacă eventualitățile vor afla națiunea pregătită. Cât pentru funesta nenorocire, pe care am numit o secarea încrederei în sine, am fost și fum convins, că ea nu era în stare să sgudue spiritul comun al națiunei până la desperare, dacă națiunea noastră nu se simțea părăsită de toată lumea. Dar causa națiunei unguresci nu era nici pe departe atât de desperată cum ne închipuiam noi în isolarea noastră funestă. Cercurile guvernamentale din Europa au început a cunoasce din ce în ce mai bine adevărul că nu națiunea a făcut revoluțiune contra puterei domnitoare ci puterea domnitoare contra națiunei, cu scopul, de a resturna starea legală, care întemeiată fiind pe tractate diplomatice forma o parte integrantă a dreptului de stat european, un factor al ecuilibrului european. S-a apreciat din ce în ce mai mult împregiurarea că nu națiunea ungară ci casa domnitoare a sfâșiat mai ântâiu tractatul bilateral ce a existat declarând Ungaria de o provincie a imperiului. Despre intervențiunea rusască üce Kossuth că ea a deșteptat indignațiune în lumea întreagă. O hotărîre a adunărei naționale franceze a declarat acea intervențiune de „periculoasă pentru viitor.“ Ministrul de externe al Angliei, deși nu era amicul causei unguresci, a pronunțat în mod oficial în parlament părerea guvernului englez. Cele ce se întâmplă în Ungaria sunt un eveniment însemnat european. Puternica republică a Americei de Nord trimisese deja un agent diplomatic în Ungaria; acesta era un pas ce pregătia recunoașterea independenței unguresci și posibilitatea pentru noi de a trage folos din toate acele avantagie politice și materiale, cari sunt asigurate pentru asemenea cozuri în dreptul internațional. Și opiniunea publică a sumei civilizate a început să se pronunță puternic pentru causa dreaptă a noastră. Lupta noastră pentru libertate a deșteptat mari simpatii în toată lumea, dar căldura acestor simpatii nu a putut străbate la inima națiunei ungare, căci aceasta era isolată de lume. ’Miam ținut de datorință patriotică să mă duc în esiliu și să stăruesc ca interesul pentru causa libertăței unguresci să prindă rădăcini tari în opiniunea publică și energia națiunei să nu fie paralizată prin simțul isolărei, când se va desfășura vre odată de nou stindardul libertăței pe pământul udat cu sânge al patriei. Problema mea era relativ ușoară, căci am aflat simpatiile cari le-a răspândit „eroii noștri fără nume“ în toată lumea, am aflat părtinirea dureroasă, cu care căderea nemeritată a națiunei și martiriul ce a urmat acestei căderi, au sguduit inimile omeniriei. Și aceste simpatii și această părtinire nu erau o răpire trecătoare. Trecuseră mai bine de doi ani de când s’a lăsat noaptea întunecoasă a apăsărei preste Ungaria, când soartea meduse din arestul din Asia pe țărmurii liderului Albion și de acolo în America liberă și cu toate că trecuseră doi ani simpatiile încă tot erau așa de vine încât ele s’au manifestat în demonstrațiuni, cum nu le-a vădut încă lumea. Potice aceasta, căci eu am fost numai ansa dar nu și obiectul acestor demonstrațiuni. Pottice că națiunea ungară trântită la pământ a avut un triumf în două continente, cum nu s-au mai avut nici unul dintre imperatorii de cari ne vorbesce istoria. Aflând interes simpatic ,mi-am ținut de datorință a lămuri partea juridică a causei unguresci, dreptatea și însemnătatea ei, care trece preste hotarele patriei, și a face prin aceasta interesul ce m-am aflat durabil. Și eu cred că acel interes e durabil. Se poate că relațiunile schimbate au presărat cenușe preste văpaia interesului simpatic ce-l aveau popoarele libere din toate cinci părțile lumei cătră numele Ungariei, în Maghiarul de astăzi, care se întoarce în vârtegiul politicei acelei puteri, care se numesce Austria, cu greu vei mai recunoasce pe Maghiarul, care înainte cu treizeci de ani a cerut cu arma în mână de la aceasta putere socoteală despre drepturile sale iăscute și nealienabile. Dar dacă este scris în cartea provedenței că roata evenimentelor ne va readuce în viitor timpul din trecut, fenicele unguresc înviat din morți va vede isbucnind de nou văpaia ascunsă sub cenușe a simpatiilor universale în flăcări vii și Ungaria nu va ave temeiu să se simtă părăsită. (Va urma mea locuitorilor, compuși din Români, Bulgari, Greci, Turci și Tatari — așezați cu simetrie în grupe. Spre stânga adecă la intrarea convoiului, era arangiată compania de soldați în mare ținută. Apoi urmau celelalte grupe, lăsând de la descinsiune un spațiu liber ce era garnisit de o parte și de alta de stindarde tricolor și oale cu flori. La 9*/2 fluorul mașinei anunța sosirea așteptatului suveran. —Un „ura“ general se ridică din mulțime și prin posițiune echo repeta acest ura, ești din inimi sincere și devotate. Chiar în dreptul descinsiunei era o grupă de Români transilvăneni îmbrăcați național și încinși preste umeri cu cordonul tricolor. Lângă ei, pe o masă acoperită de un covor verde era pus un miel alb, ornat cu floricele preste tot și încins cu panglica tricolor. Era acest miel (simbolul inocenței) păzit de o fecioară româncă tot din Transilvania numită Ana lui Dumitru Aldea, îmbrăcată în costum adevărat național, având în mână cunună de stejar „Virtutea română“. Trenul sosesce, un îndoitura se ridică din toate părțile. — A. S. R. Domnitorul scoborindu-se, după ce inspectează totul distribuind medalii celor destinși, se îndreaptă după grupa transilvănenilor, unde Bucur Lupea din comuna Galeștinu, o mică, dar foarte bine simțită alocuțiune, urând fericire și prosperare suveranului, presentând împreună cu Ana cununa de stejar și mielul. A. S. R. Domnitorul a întins mâna lui Bucur, mulțămindu-i. Un urs frenetic se ridica din mulțime. A. S. R. Domnitorul ordona ca mielul să fie introdus în vagon. Apoi în mijlocul aclamațiunilor generale convoiul a plecat. — V. Vasilescu. Corespondențe particulare ale „Telegrafului Român.“ Medjidie în 14 Noemvre 1879 Domnule redactor! Cu estrem onor implor grațiosa d-voastre bunăvoință, a insera în stimabilul jurnal ce redactau câteva cuvinte relativ la manifestarea ce a avut loc cu ocasiunea trecerei A. S. R. Domnitorul Românilor pe aci. — în ziua de 20 Octomvre a. c. la 8 oare dimineața pe peronul garei din Medjidie ornat, pe cât a fost posibil de frumos, aștepta impacientă murii Varietăți. * (Universitatea națională) săsească este deschisă. Din proiectul bugetului elaborat de oficiul central al universității se vede, că veniturile pe 1880 sunt 171.134 fl. 66 cr., veniturile extraordinare 11.400 fl. laolaltă 182.741 fl. 66 cr. Erogațiunile ordinare fac 104.014 fl. 87 cr., cele estraordinare 78.050 fl.; cu totul 182.064 fl. 87 cr. Va seli că la sfârșitul anului 1880 va fi un rest disponibil de 676 fl. 79 cr. . Venitele ordinare ale cassei șaptelor județe sunt 53.694 fl. 631/2 cr., estraordinare 2300 fl.; cu totul 55.994 fl. 631/1 cr. Brogatele ordinare 30.294 fl. 541/, cr; cele extraordinare 25.310 fl., cu totul 55.604 fl. 542 cr., deci la sfârșitul anului va fi un rest disponibil de 390 fl. 9 cr. * (Regimentul român Nr. 41 a părăsit Bosnia.) Din Saraievo se scrie lui „Osten“. Cel din urmă eșalon al bravului regiment Nr. 41 (Kellner de Kellenstein) a părăsit Seraievo. Colona a trecut pe lângă monumentul ce regimentul s-a ridicat, nu departe de vila Cetgier, cameralilor căduți dinaintea inimicului și sub greutatea strapatelor. Căpitanul de Cordier a oprit jumătatea de batalion în dreptul monumentului și frontându- a ținut următoriul discurs: „Fii ai Bucovinei! Fiecare din noi merge vesel cătră casă, Insă noi trebuie să nu ne uităm de aceia, cari aici au murit pentru imperat și patrie. Monumentul acesta s’a ridicat de regiment în aducerea aminte de bravii noștri camerali din Bucovina, carii au căzut la Bandin-Ogine și a celor ce au sucumbat strapatelor din Bosnia, înainte de a merge mai departe să ne rugăm pentru cei ce român aici și să le zicem din adâncul inimei. Dormiți în pace, fii bravi din țeara fagilor!“ După ce locotenentul Da-