Telegraful Roman, 1880 (Anul 28, nr. 1-151)
1880-07-10 / nr. 80
Nr. 80 ABONAMENTUL: Pentru sbiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarhie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl Pentru trăinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Sibiiu, Joi 10 iulie 1880 Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la: Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele simt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 37. Epistole nefrancate se retușa. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. Anul XXVIII. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rendul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fiecare publicare. Revista politică. Sibiiu, în 9 iulie, îi lipsa de evenimente politice de pe tărâmul intern publicistica maghiarii și-au găsit un isvor de frase „patriotice“ dătătoriu, care nici pe aceste călduri tropice, ce ne bântue, pare a nu mai seca — cestiunea vice-coonelului Seemann cu „steagul streaua“. La început presa maghiară a luat notiță de afacerea aceasta numai între „Varietăți“. Ca croniști fideli am fost siliți a pune și noi la acelaș loc cele enorate de foile maghiare. Acuma însă afacerea Seemann a devenit o adevărată causă celebră, avansinduse dintre „Varietăți“ nu numai și rubricele politice par excellence, ci chiar la primul loc al articoluui primariu. Cel din urmă Nr. a lui „bester Lloyd“, ce ne-a venit astăzi purtând data de eri, se espectorează cu oarecare asprime asupra celorii cari într’un mod cu totul măiestrit au ridicat cestiunea steagului din Ajria la o însemnătate nici pe departe meritată. „Pester Loyd“ condamni procederea acelor oameni privați, sari provocând pe oficierul Seemann la duel își aroagă rolul de apărători ai onoarei standardului maghiar. Dar organul din Budapesta se teme cu deosebire, că prin afacerea Seemann buna înțelegere între „popor“ și „armată“ s’ar pute jigni, după ce „uin proces de mulți ani plin de oscilațiuni și de neînțelegeri“ a trebuit să premeargă raportului amirabil de astăzi. Noi îl putem încredința pe „Pester Loyd“, că între marea majoritate a „poporului“ (din Transilvania și Ungaria) și între „armată“ n’a existat acel „proces de mulți ani plin de oscilațiuni și de neînțelegeri“. Și foaia Pestană poate fi pe deplin liniștită, că și de aci încolo raporturile între „popor“ și „armată“ vor fi cele mai cordiale, nesuferind nici cea mai mică alterare din incidenturi cum sunt provocările oficierului c. r. Seemann la duel de cătră unii „patrioți“ cu prea mult sânge. Poarta otomană primind nota colectivă a puterilor europene se ocupă acuma cu deliberațiuni asupra notei în consiliuri ministeriale. Se asigură, după „Polit. Corresp.“, că în sinul consiliului ministerial turcesc pănă acum prevalează părerea, că linia graniței turco-grecești decisă de conferența din Berlin nu este în consonanță cu spiritul articulului 24 al tractatului de Berlin. Va sădi că Turcia nu cedează voinței puterilor. Este foarte interesant a observa, cum Germania se apropie de Poarta otomană. Bismarck trimite Turciei nu numai capacități financiare și alți funcționari pentru regularea administrațiunei, ci și ofițeri și încă ofițeri de statul major mai cu sumă. „National-Zeitung“ din Berlin aude, că acești ofițeri își reservă reintrarea în armata prusiană. Un nou studiu în cestiunea numită orientală! O solie adresată din Constanntinopole Corespondenței politice, confirmă nu numai faptul, că Sultanul s’a rugat de guvernul german se-’i trimită o notabilitate finaciară, care se reguleze finanțele turceșci, dar’ încă mai afirmă, că este vorba și de trimiterea formală a unei comisiuni administrative și militare compuse din doisprezece membrii, pe care a cerut-o Sultanul de la Berlin. Toți membrii acestei comisiuni, atât civili cât și militari, se vor afla supt ordinile directe ale Sultanului. De altă parte se telegrafiază următoarele din Londra cătră „Neue Freie Presse,“ cu data de 15 iulie: „Scriea despre sosirea de funcționari germani în Constantinopole, irită foarte mult cercurile politice de aici, de vreme ce ele își aduc aminte cum tot un astfel de amestec neașteptat al principelui de Bismarck în Egipet a făcut pe puterile de la Vest să se unească și a avut de efect destituirea Redivului. Nimeni nu scie bine ce țintă urmăresce acum principele de Bismarck prin această măsură, dar totul ne probează în ce stare se află așa numitul concert european. „Corespondentul din Constantinopole al ziarului „Times“ discută de asemenea chemarea funcționarilor germani și anuncă, că cei din Palat se nutresc cu speranța de a despărți pre Germania de coalițiunea europeană și de a stabili o alianță turco-germană. Oricât de ridicolă s’ar păre această speranță în Vestul Europei, totuși ea este privită de diplomații Turci ca o posibilitate politică al unui viitor apropiat. Nu ne mirăm de loc dacă auzim scirea din Atena, ce o aduce „Polit. Corresp.“ din 18 Iulie: „Pe lângă tot entusiasmul, provocat de presentarea notei colective dispoziția de mai nainte, a întră în acțiune, a cedat unei aprobări mai reservate a situațiunei. S’a renunțat definitiv la orice pas ofensiv pănă atunci, până când Grecia nu va fi provocată de cătră puteri a ocupa teritoriile făgăduite ei.“ Oare când se va întâmpla aceasta? într’o corespondență din Sofia a „Cor. Pol.“ cetim următoarele, despre înarmările Bulgariei și despre planurile de uniune ale acesteia cu Rumelia Orientală: Ministrul de resboiu, generalul Ermot, a presentat adunărei naționale, cu învoirea principelui și imediat înaintea închiderei acesteia, o lege pentru miliții alcătuită din cincizeci de articole. Disposițiile principale ale acestei legi tind acolo, ca fiecare Bulgar, care nu are vre-o anomalie trupească, se fie soldat pănă la vârsta de 55 de ani. Pănă acum au fost liberați din armata rusă 220 de suboficieri și 34 de oficieri și au fost primiți în serviciul militar al Bulgariei. Se asigură, că vor eși încă din armata rusă, mai înainte chiar de a-și împlini anii de serviciu, 1 general, 8 coloneii, 24 loc.coloneii, 26 de maiori, 44 căpitani, 77 locotenenți și 112 sublocotenenți. Toți aceștia vor întră în milițiile bulgare. Se înțelege de sine, că oficierii aceștia se vor face, deodată cu intrarea lor, cetățeni bulgari, căci o lege votată de adunarea națională din motive politice, opreșce primirea străinilor în serviciul statului. Aparența se respinge, adoptându-se cu toate aceste fondul. Ce priveste înarmarea celor 120 de mii de combatanți, cari vor forma milițiile, nu se întâmpine cele mai mici dificultăți. Guvernul a comandat în Moscva și Tula 80.000 de puști și 4 baterii, și anume cu condițiunea, ca armele se fie furnisate în vreme cel mult de șase săptămâni. Nu mai încape îndoială, că toate aceste preparative se fac în vederea unirei Rumeliei Orientale cu Bulgaria ; nu se poate crede vise, că ocârmuitorii Bulgariei consideră momentul acesta ca bine venit. în realitate ministeriul Zankoff- Karaveloff a desființat încă de mult granițele politice cari existau între Bulgaria și Rumelia orientală. Bulgarii din Rumelia orientală se numesc funcționari fără nici o întârziere, ca și cum ar fi de mult supuși de ai principelui Alecsandru. Așa, ca să nu presentăm decât un singur exemplu, șeful de secțiune din directoratul pentru lucrările publice ale Rumeliei orientale, d. Spaso Constantinovici, a fost numit secretar al doilea al principelui Alecsandru. Alaltăeri a sosit aici și a ocupat postul după ce mai întâiu a depus jurământul de credință. Că Constantinovici este supus de al Sultanului, nici că le pasă. Fiecare Bulgar este aici de facto cetățan deplin îndreptățit. FORȚA. Albania. (încheiere). „Ei părăduiră Brțegovina, Rascia (ținutul Novibazar) și cercetară des locurile pe unde fuseseră așezați din amândouă laturile râului Sem, pentru a face stricăciuni inamicului. Două secole faptele cetelor muntenegrene, continuară aceste acte de dușmănie. în anul 1490 (sau 1480) au început, la 1680 fară pentru prima oară reprimatei. „După ce cetele muntenegrene întinseseră agresiunea lor nu numai asupra Osmanilor ci și asupra Albanezilor, cari trăiau împăcați cu supremația străină, toată Albania de nord fu c aprinsă de o intensivă pornire resboinică. „Suleiman-pașa, care comanda pe atunci la Scutari credu, că a sosit timpul pentru a năvăli cu o armată tare și bine organisată în Muntenegru. După o apărare desperată a Muntenegrului, toată țeara lor, afară de ținutul Catonica, că<ju pe mâna Osmanilor, și în Cetinje Suleiman-pașa i judeca cu asprime pe rebeli, însă generalul turc nu puse mare preț pe victoria lui. El se mulțămi cu jurământul de supunere cătră Sultan al locuitorilor și cu obligațiunea lor necondiționată de a plăti capitația. El părăsi după scurt timp seara. „Abia însă apucase se plece armata de ocupație, și turburările începură din nou. „Vlădica, care se retrase cu remășițele partizanilor sei la Negus (lângă marginea austriacă mai sus de Cattaro) în ținutul muntos Catrisca, și care nu recunoscu nicicând dominațiunea turcească, i dădu în curând de lucru. El resvrăti nahiile Riecica, Cermnița și Lieșansca, amenință Podgorița și Șabliac, și erupse în plaiurile muntene despre răsărit ale Albanezilor. „Spre norocul Vlădicei, în locul energicului Suleiman-pașa, urmase un guvernator foarte pacinic, anume Chior- Mehmed, membru al unei puternice, bineventute și influente familii feudale albaneze, numită Buștlia. Acesta a fost cel dintâiu guvernator scutariat, care și-a manifestat naționalitatea, deși nu activ, ci pasiv, lăsând pe agalele din Podgorița, Șabliac și Spuci, Slavi moamezani, la discreția adversarilor lor. Iubirea de pace a lui Chior Mehmed n’a rămas fără influență asupra Muntenegrenilor și avea un înțeles bun Aceștia încetară de a supăra granițele albaneze și’și aleseră un nou teren de acțiune; acest teren era Brțegovina, unde domnia turcească era neputincioasă unde resistența intensivă a creștinilor dedea un câmp larg activității cetelor muntenegrene. „Chiar Mehmed, mulțumit se vede de această schimbare a lucrurilor, se ocupa fără încetare cu lucrări pacifice, făcând drumuri și poduri, clădind în Scutari o giamie frumoasă după modelul moscheei Nuri-Osmanie din Constantinopol. Albanezilor însă nu le convenia de loc pasivitatea aceasta, încât micii boeri feudali își ridicară capetele tot cu mai multă sumeție în Albania de nord. „Aproape fiecare căpetenie de ginte esercita în numele Sultanului drepturi de suveranitate, și toată seara se risipi în mici state în miniatură. „Pe atunci muri Chior Mehmed. „Urmașul seu a fost tot din familia Bușatlia, anume Mahmud, supranumit „Cel Negru“. Cara-Mahmud. Tradițiunea albaneză a păstrat aproape intactă imaginarea acestui om extraordinar. Sunt cam o sută de ani de atunci de când Cara-Mahmud deveni domn feudal în Albania de nord. Ambiția lui inspira de timpuriu idea de a se proclama independent de Poartă și Domn suveran al Albaniei. Dar pentru aceasta i trebuiau brațele tuturor și țeara era despărțită în nenumărate partiții. El căuta mai întâiu să câștige cu binele pe căpeteniele neamurilor pentru planurile sale ; dar neisbutind întru aceasta el împresura pe rând cu resboiu pe agalele și beii din Giacova, Prisrend, îpec, Tirana, Cravaia ș. a. m. d., supunându i cu puterea sa voința de fier, acest De ce soiu trebue se fi fost om, se vede din împregiurarea, că toate căpeteniile învinse, după o scurtă răspândire, promiseră ajutor necondiționat, după care Carahhmhi JLim