Telegraful Roman, 1880 (Anul 28, nr. 1-151)
1880-09-16 / nr. 109
434 activitatea lor. Deasupra despărțireii politice se născuse o unitate în literatură, în limbă, în obiceiuri, cu atât mai sfântă, cu cât nu avea a face cu meschinele rivalității politice. Un popor împărțit se iubesce, într’unul unit politicesce se nasc toate boalele sociale, se urăsc copiii aceleiași nații între ei mai rău decât pe străini. De acolo idei de resturnare, fierbere și ură neîmpăcată între partiții. A doua întrebare e: „De la care putere se poate aștepta România că-și va ține făgăduințele date?“ Respundem cu Machiavelli . De la nici una, dacă nu le va conveni, de la amândouă, dacă le va conveni. Precum Basarabia ne-a fost luată nouă, cu tot tractatul iscălit, tot astfel ocupația provizorie a Bosniei și Herzegovinei devine o ocupație perpetuă, o apropiere. Tot tractate la mijloc, ba încă cel de la Berlin, nu o convenție iscălită de Cogălniceanu. A treia întrebare: Poate remâne România neutrală, chiar dacă ar voi?“ e se înțelege, cu mult mai grea. Noi respundem prin altă întrebare : încercat-a România se remână neutrală în resboiul trecut? Și dacă ar fi încercat, început ar fi Rușii vestitul resboiu pentru eliberarea creștinilor prin împușcături în creștini? Poate. Dusar fi iise din capul locului ad absurdum toate teoriile de umanitate, creștinism și eliberare, cu cari intraseră în resboiu? Desigur, „Bukarestei Tagblatt“ are un citat din ziariul francez „La Liberté“ care trebue recomandat și Românilor ca regulă de purtare: „Dacă Francia s’ar decide să pună mâna pe sabie, aceasta ar face-o numai pentru un mare interes național, nu însă pentru acela al unei alte puteri, dar și mai puțin încă pentru scopul de a asigura acesteia oarecari succese în Orient, din cari noi n’am câștiga nimic“. TELEGRAFUL ROMAN. Reflecțiun asupra articlului „La cestiunea învățământului religios”“, publicat în „Biserica și școala“. Brașov, 5 August 1880. (4 Urmare.) „Bata dată cu calea urmată de d-nii autori este o cale cu totul greșită, o cale, care în adevăr duce la confusiune. Astăzi jucem d. e, că dogmele leagă spiritul, mâne vom <jice, că nu ne convin poruncile lui Dejeu, pentru că pretind prea multă abnegațiune, sânt doară contrare spiritului timpului, carele apleacă tare spre trai bun și comoditate, poimâne nu ne vor conveni icoanele, cultul și chiar biserica, până când vom ajunge doară în sinul teoriilor lui Darwin, cari încă nu ne vor satisface, și așa mai departe.“ Așa dară calea câtra perfecțiune, pe care voiesc autorii „tractatului“ se pună pe elevii școalei poporale prin istorioarele evangelice și din testamentul vechiu după metodul lui Christos și să-i conducă spre cel Infinit, este după dl N. „o cale cu totul greșită, care în adever duce la confusiune.“ Apoi în confusiunea lor aceasta: „astăzi vatămă dogmele; mâne vor sparge tablele legii; poimâne vor arde icoanele; vor spurca cultul, vor derîma chiar biserica; apoi vor înainta succesive în fapte tot mai rele, pănă când vor ajunge, a se face și a fi din cap până în picioare — „ateiști“! Aici se vede, că nu’l a mai putut servi fantasia dlui în aprinderea și desfrâul ei cu vreo pentru mai țapâna și cu muchile mai ascuțite, ca ale cuvântului „ateiști“ , deși d-sa mai cere una prin cuvintele : „cari încă nu ne vor satisface, și așa mai departe.“ Spre ce scop? Fără îndoială, ea se arunce cu ea în resturile oaselor lor din — „sinul lui Darwin“, să le facă........ sdrob ! „Bieții autori ai „tractatului“, cât chin la moartea lor, acum eată’i și dincolo de mormânt în neodihnâ! „Și aceasta nu pentru o vină a lor, căci oameni de omenie erau, ci pentru vina și păcatele metoadelor celor necioplite, absurde și varare din manualele scolastice de religiune, ear mai vârtos pentru că au avut se bage și se împământenească în școală metodul și evangelia lui Christos. „Bieții oameni, cu câtă onestate și probitate, cu câtă dragoste și sinceritate, cu câtă plăcere, cu cât zei au lucrat ei vreo treizeci de ani pentru binele, înaintarea și prosperarea școalei, bisericei, patriei, națiunei lor și omeniriei în genere. „Pot mărturisi coparochienii lor, cari cunosc pe autorii „tractatului“ de creștini adevărați și sciți, cu câtă pietate mergeau ei la sânta biserică, se mărturisiau și cuminecau și conduceau la aceasta și pe elevii și elevele lor; cu cât respect contribuiau la promovarea intereselor celor adevărate și sânte ale bisericei lor; cu câtă dragoste îngrijiau de binele și fericirea familielor lor și pe cât le sta în putință și de cei lipsiți și nenorociți; cu câtă sânzenie îngrijiați și de sufletele reposaților. „Pot mărturisi colegii lor, învățătorii români g. o., cari sciu, cu câtă asiduitate și abnegațiune de sine și au conlucrat și ei la înființarea, conducerea și folosința conferențelor, cursurilor supletoare și reuniunilor învățătoresci spre ridicarea școalei la o stare mai bună și la vază, și spre promovarea învățământului. „Pot mărturisi cei vreo douăzeci de mii foști elevi ai lor, cari s’au putut basa pe fundamentul culturei scientific și educațiunei religioase și morale , primite din mânile lor, și basânduse pe acela s’au soitit orienta și au putut înainta cu pași siguri, cu fruntea senină parte prin scoalele medie și superioare, încât au ajuns în facțiuni pănă și înalte bisericesci și scolastice, apoi și în sfera politică și economică națională, parte prin câștigarea cunostințelor reale au îmbrățișat artele, meseriile, negoțul , parte apoi au întrat și nemijlocit în viața practică; — iar fostele lor eleve sciu să conducă căsnicia în mod rațional. Astfel îndreptați, puși pe calea câtră perfecțiunea progresează sporind în faptele adevărat creștinesci — pentru binele și fericirea lor, a bisericei, școalei, patriei, națiunei lor și deaproapelui preste tot,...........i liberi și independenți spre — mărirea celui Infinit3) „Pot mărturisi concetățenii lor, cari sciu, cum trăiau ei în conțelegere frățească și armonie cu vecinii lor, cu câtă devoțiune satisfăceau ei cerințelor bunei stări și fericirei comunei lor, municipiului, statului, sub ale căror legi trăiau scutiți și fericiți. „Bieții creștini câtă credință, ce și cât lucru atâta timp, câtă binecuvântare în urma lor.......... și acum eatâ’i în __ „sinul lui Darwin!?“ „Prin cine? _ Prin dl N.— carele ținându-le calea și oprindu’i, ia prins în ghiarele sale, ia prădat și jăfuit de cel mai scump al lor odor: onoarea, încrederea publică, i-a sfâșiat și rupt cu colții d-sale de aiurișanie — i-a făcut prav! „Dar cu aceasta nu ’și-a putut încă stâmpăra lăcomia lupească; trebue să’i urmărească și dincolo de mormânt!? Dl N. în partea III, a „articlului“ dlui Ilie: „Nu mai încape nici câtă îndoială, că religiunea este obiectul cel mai greu de propus în școala elementară, dar pentru a încungiura această greutate nu este de trebuință a risca materia spre a obține o formă mai ușoară în aparență, pentru că chiar în cazul acesta nu poți ajunge scopul.“ Aici, pe cât ’i stă în putință, se sile&te dl N. se’și dea aerul de părinte povățuitoriu față cu învățătorii școalei poporale. Se arată clar’ că: a) Compătimesce pe învățători, și așa recunoasce, că: „Religiunea este obiectul cel mai greu de propus în școala elementară.“ Aceasta este adevărat. Dar ce’l îngreuiază așa tare? Cantitatea, calitatea, modul aședărei și esprimărei materialului seu, va sărbă forma, sub care apare el în manualele scolastice, pe care le combate „tractatul.“ Insă propunându’l copiilor în formă de istorioare, atunci ’l vor cuprinde ușor și’l vor pute și înțelege.... adecă pe cât pot ei înțelege și alte obiecte de învățământ. Pentru că copilul la nimic nu simte atâta plăcere, nimic nu cuprinde mai ușor, ca istorioarele, când le aude din gura mamei sale ori a vre-unei femei îngrijitoare de el. b) "I-a compătimit destul. Acum este timpul să’i desgusteze de „tractat,“ să’i sumute în contra „tractatului“ — arătându-le, că „pentru a încungiura această greutate nu este de trebuință a risca materia spre a obțină o formă mai ușoară în aparență.“ Va sălică, dacă autorii „tractatului“ cred, câ prin îmbracarea învățământului religiunei scoalei elementare în formă de istorioare după metodul lui Christos vor ușura pe învățători în propunere, — aceasta este numai o credință deșeartă, — deci metodul lui Christos este netrebnic. Ba încă și mai mult.... metodul lui Christos este chiar periculos pentru dogme, fiindcă prin îmbracarea materialului religiunei creștine în formă de istorioare evangelice se „riscează materia,“ va să li că se vatămă dogmele bisericei cr. g. o. Deci dacă evangelia vatămă dogmele, atunci aceste nu se potrivesc nici decum cu spiritul evangeliei. De aici urmează, câ dogmele bisericei cr. g. o. nu se baseaza pe evangelia lui Christos: — deci prin evangelie „nu’ți poți ajunge scopul!“ Cine a auzlit din gura vreunui teolog creștin o astfel de învățătură antichristianâ, de când există christianismul ca această miserabilă doctrină de năuc în teologie cum este dl N. ? Doctrina aceasta a d-lui N. nu o putem lua decât de un „esperiment,“ nu din partea dlui, pentru că nu este materialist, ci dela cineva, care-l va fi crezând din faimosul period al șișcelor, cari se price, ca sciav să facă o alifie, cu care, dacă ungea ochii cuiva, vedea alb în loc de vânăt. Dl N. vrea prin aceasta să ungă ochii învățătorilor, ca să vadă în „tractat“ — alb, în loc de vânăt, să ungă ochii publicului român g. o. — să vadă, să iubească, să îmbrățișeze albeția zâpedei din cuvintele dlui, și să nu mai simțească vinețeala ceriului din evangelia lui Cristos — recomandatâ prin „tractat.“ „D -nii autori ne spun, că religiunea în școala poporală să se predea în formă de istorioare. Aici însă ni se pare, că rătăcirea de a doua va fi mai rea, decât cea dintâiu și vom conduce pe elevi tot la credință. Diferența este, că pe când cu un metod bun se pot propune cu succes ca un întreg organic principiile de credință și morale, pe atunci prin istorioare putem provoca o mulțime de îndoieli în capul copilului și o mulțime de nedumeriri, cari în adevăr îl vor confunda, și-i vor lega spiritul.“ Pe onoarea lui Darwin, la care au ajuns prin zelul și activitatea dlui N. și despre care avem înșciințare prin descoperirea din „articlu" — nu putem duce la aceste altceva și decât, câ dl N. are — „dreptate!" Ne-a arătat adecă „articlul“ mai multe “rătăciri;“ dar apoi „aceste din urmă sunt cu mult mai rele decât cele mai dintâiu. Pe când cele dintâiu se răzcoliau prin superficialitate, aceste mai de apoi, ca mai natărâloase cad la fundul nesciinței, atingând aproape ceea ce este nepermis. La celelalte puncte ale „articlului“ ne-a făcut adecă dl N. numai să subînțelegem, că istorioarele evangelice și din testamentul vechiu cuprind în sine neadevăruri, prin urmare conduc la rătăcire , însă apoi aici ni se spune toate aceste categorice și aprrat. După cum a arătat dl N. mai sus că întemeiarea „tractatului“ pe principiile pedagogice, fiindcă aceste (cu scirea dlui) sunt numai neste idei — năluci — este o rătăcire, tocmai așa arată aici cuprins de turbare, că întemeiarea „tractatului“ pe istorioarele evangelice etc. după metodul lui Christos încă este o rătăcire, — este rătăcirea cea de a doua. Și aceasta nu o împărtășesce dl N. prin cuvintele: „D-nii autori ne spun, că religiunea în școala poporală să se propună în formă de istorioarel — evangelice, despre faptele Apostolilor și din testamentul vechiu. „Aici însă ni se pare, că rătăcirea de a doua va fi mai rea, decât cea dintâiu“.......... Va să țincă: istorioarele evangelice etc. sânt o rătăcire mai rea, decât a principiilor pedagogice, deși aceste sunt în sine foarte periculoase. Prin principiile pedagogice vrea să trădeze, dar și poate „tractatul" vinde vreunui împărat frânele bisericei. sunt însă apoi istorioarele evangelice etc. mai periculoase, pentru că prin ele poate „tractatul“ vătăma, rupe, frânge, sparge dogmele bisericei creștine gor. și apoi bucățelele , sfârimiturile lor le poate da lui Darwin în schimb pentru teoriile lui ateistice, pe baza cărora vor conduce atunci învățătorii școalei poporale pe elevi în —asinul lui Darwin. Numai cât apoi d-nii autori ai „tractatului“ s’au păcălit amar, pentru că, vrând să conducă pe elevi la scepticism, ’i conduc tot la credință. Triumful acesta asupra autorilor „tractatului și’l exprimă dl N. prin formula următoare : „Și vom conduce pe elevi tot la credință.“ Dar apoi pe lângă tot triumful dlui, ni se arată dl N. în cea mai din afară încurcata cu d-lui însuși. Pentru că, de voiesce să afirmeze prin cuvintele „rătăcirea de a doua“ și „credință,“ că autorii „tractatului“ vrând prin istorioarele evangelice etc. să vatăme dogmele bisericei creștine gr. or. și așa să conducă pe elevi la scepticism, s’au păcălit, deoarece prin aceste nu’i duc decât — „tot la o credință,“ la credința în teoriile lui Darwin, va să țlicâ la dogmele lui Darwin despre: „absurditatea forțelor naturii, lupta omului cu plantele, se le scoală sufletele, ca cu acele se’și mai mărească intensitatea sufletului seu etc. spre a și’l pută face demn în odihna, în sinul lui (Darwin)— rătăcirea aceasta „de a doua“ este tot așa de rea, ca și „cea dintâiu,“ pentru că conduce tot în „sinul lui Darwin.“ Iar dacă vrea dl N. cumva (în mod sarcastic?) se afirmeze, că autorii „tractatului“ vrând să conducă pe elevi prin istorioarele evangelice etc. la scepticism, s’au pâcălit, pentru că prin aceste ’i vor conduce „tot la credință“ și încă la credința în Dcleul cel adevărat: — atunci credința aceasta nu s’ar cuveni să o numească chiar un „ chiemat“ ^așa vrea adecă dl N. să ni se arete, ca este, și dacă este, atunci i se cere să aibă și — „consciință!“), la glasul consciinței sale „rătăcire“!! Pe dl N. însă și ca „chiemat“ îl cartă consciință dlui să numească credința în Dileul cel adevărat —„rătăcire“!!.... Și încă una din cele mai rele!! Mare grozăvie! Ei, dacă liceului, ca evangelia vatăma acele dogme , atunci trebuie să fi cunoscând și aceea, ca le vatămă, pentru că este în contra lor: deci ca contrarie nu o va lăsa inima să conducă pe cineva și la credința într’ânsele. Pe baza acestei sehnțe a dlui N. cum poate dar tot din e și înaintea lumii cu doctrina : „Evangelia vatămă dogmele bisericei și prin acea vătămare conduce la credința în Dileul cel adevărat“ ? Nu o ar face aceasta, dacă ar fi în stare să mai ia samă și laresoane. Insă încurcat cu sine însuși, cum este dlui trebuie să se mulțămească și cu încurcături. Harnic și forte în calitățile dsale DIN, învață apoi pe Români și pe învățătorii scoalei pop. g. o. „principiile de credință și morale“ ale „religiunei străbune". ‘) Se înțelege că după metodul lui Christos. Deși ’i va fi costat multă osteneală, se ia materialul cel așezat în manualele scolastice în mod absurd, și se’l propună elevilor lor după alt metod, — după metodul cel adevărat și sânt al Mântuitoriului lumii. 2) Dacă se va fi și abătut careva dintr’enșii, nu este mirare. Nu se poate pădure fără uscătură. 3) Am fi trimis dlui N. un catalog cu numele amintiților foști elevi, dacă l’am fi scitit, cine este și unde locuesce. On public se mulțămesce ve^end și simțind faptele cele bune, cari se revarsă asupra lui acei elevi de odinioară, crescuți pe baza principielor pedagogice și ale religiunii lui Christos.