Telegraful Roman, 1880 (Anul 28, nr. 1-151)

1880-06-03 / nr. 65

Nr. 65 Sibiiu, Marți 3 iunie 1880. Anul XXVIII. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. ABONAMENTUL. Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 er., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarh­ie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la: Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 37. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de done ori 12 cr., — de trei or­i tfe cr. rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fie­care publicare. Desbaterea cestiunei agrarie din Transilvania. Budapesta 12 Iunie st. n. 1880. Pe cât timp redacta dl Vulcan „Familia“ sa aici, se mai informa și publicul român despre desbaterile die­teie din rapoartele ce le da „Familia;“ acum însă văd că este posibil, ca o ces­­tiune atât de gravă, ca ceea ce se ter­mină astăzi, se treacă prin dietă fără ca jurnalele române se cunoască din informațiuni româneșci măcar fisiog­­nomia desbaterilor. Tineri, stipendiști și nestipendiști, sânt ei destui pe aici, cari ar sei scrie câte vre-o corespondență la jurnale , înse se vede că sânt prea ocupați cu învățătura, nu le ajunge timpul ca să asiste și la risce bagajele de a­­ceste, deci caută să’mi iau eu nițel timp să ve descriu cele întâmplate, căci jur­nalistica maghiară a făcut și cu aceasta ca și cu cestiunea limbei: — o des­­batere de trei­­ zile a cuprinsu-o în câteva șire, ca lumea să nu vad­ă ce se petrece în Ungaria sub masca re­­gulărei de posesiune? Să nu ve închipuiți însă d­e Re­dactor, că eu vă voiu descrie toate de­­taiurile, căci spre aceasta n’am timp, dar v’am procurat cu mult năcaz toate ziarele dietei referitoare la această desbatere în edițiune litografată, și vi le trimit ca să ve folosiți de ele după plac.*) Deputații maghiari din Transil­vania pot merge mulțămiți acasă, în­cât unui deputat i este permis a fi mulțămit cu o lege care eventual des­poaie pe alegătorii sei de posesiunea cumperată sau ered­ită de la strămoși, ei însă în prima linie sânt nemeși, *­ îți mulțămim, ear pentru ca publicul să fie deplin informat în c cestiune atât de momentoasă pentru popor, noi vom publica desbaterea întreagă după aceste ți­are ste­­nografice, și o începem chiar in unul pre­sent. Reci, foști proprietari feudali, nu le pasă de alegători mai cu samă de Români pre­cum nu le pasă nici alegătorilor de ei cându’i aleg, își trag ei atunci so­coteala, apoi sânt quitt, până la alte alegeri se vor da toate uitărei, dar se vor înfrăți, se vor săruta și car­i vor alege pe alți trei ani, acum cu suflet mai finiseit, că nimic nu mai este de perdut, însă ce scri? un budget pe­riclitat ear mai poate nasce în Tran­silvania are o cestiune de vieață pentru Maghiari pe contul Ro­mânilor, și negreșit o vor căpăta, căci 60—70 de voturi sigure sânt ces­tiune de vieață pentru guvern. Cestiunea agrară transilvană este de ani ventilată prin jurnalistică, nu este secret că posesorii mari din Tran­silvania numai așa cugetă că se vor mai pute susține dacă ’și vor străforma tot sistemul economic, dacă se vor pune pre prăsirea vitelor. Spre aceasta însă au trebuință în prima linie de fânațele și pășunile ce le posed foștii iobagi prin pă­durile lor, apoi de comassarea posesiunei resfirate, ca astfel să pună mâna pe partea cea mai bună a otarului, și în fine, fiindcă toate a­­ceste nu se pot face fără bani, ear ei peste tot sânt cam serăcuți, ba față cu posesorii mari din Ungaria chiar calici, trebuia o lege care să-i scutească de purtarea speselor regu­­lărei impusă prin legile de pănă aci. Toate aceste li s-au promis, și aveau șansele cele mai sigure, căci în fruntea lor era ministrul Kemény și Tisza László, fratele ministrului președinte și președintele reuniunei economice maghiare transilvane, care a pus în mișcare toate petrile pentru asemenea lege. Guvernul pentru a satisface aces­tor dorințe a încredințat cu compu­nerea unui proiect de lege pe un tran­silvănean, pe judele de la curtea su­premă Em. Szentgyörgyi ca expert. Scsind prea bine deputații ma­ghiari din Transilvania că intre îm­­pregiurări normale nu se pot realisa dorințele lor, s’au folosit de perplesi­­tatea, în care devenise guvernul la începutul anului acestuia, când în urma numeroaselor scandale descope­rite de oposițiune pornise procesul de descompunere în partida guvernamen­tală, i-a dat să priceapă, că ei numai sub acea condițiune vor remâne în partidă și vor vota budgetul, dacă promisul proiect de lege îl va pre­­senta în cameră încă înainte de buget, și dacă va promite că în sessiunea presentă va deveni lege. Ca pășirea lor să fie și mai im­punătoare s’au unit cu toții, căci in astă privință și cei din oposițiune sânt una cu guvernamentalii, și au mers pe capul ministrului [»reședințe pretinzând categoric presentarea pro­iectului. Sub aceasta presiune, guvernul la 1 Martie a. c. a presentat proiec­tul cunoscut, scurt, numai de 13 §§, însă de ajuns pentru despoiarea țere­­nului în favoarea boierilor, făcut chiar după chipul și asemenarea lor Transpunându-se acest proiect la comisiunea juridică aceasta nu l-a putut lua de basă la pertractare pentru nu­meroasele sale­mandități, ci și-a în­credințat referințele, care din defe­­rență cătră Ardeleni în astă causă a fost deputatul Clujului Bokross Elek, ca să compună altul mai detașat. Numai­decât apoi s’a pertractat în conferența deputaților din Transil­vania. Aci, majoritatea deputaților ’l-a primit și ’l-ar fi primit de era ori­cât de absurd, însă Bokross a dec­larat categoric, că comisiunea juridică vo­­iește un proiect mai detașat, uinde să nu se lase prea mare latitudine mi­nistrului, și că el ori ce vor olări de­putații ardeleni, va face ca referent al comisiunei pe bazele proiectului al­tul mai detașat, și așa deputații ar­deleni n’au avut ce face decât să se supună. Unul a fost între dânșii chiar atât de naiv, încât a mărturisit, că aceasta nu este în­tr’atâta cestiune de regu­lare a referințelor urbariale transil­vane, ci cu preferință cestiune poli­tică, pentru Maghiarii din Transil­vania ; iar Tisza László setos de a vede odată lege din proiect, văzând că n’are ce face, a accentuat că aci nu este vorbă de aceea ca să fie cât se poate de bine regulată această ces­tiune, ci mai mult de aceea, ca cât mai degrabă să fie adusă legea, căci a­­deseori „mai bunul este mai mare inimic bunului decât răul.“ Va se zică, ori­cum numai să se facă de grabă, și anume pănă când e fratele meu ministru președinte să se facă treaba, căci un sou­ ce aduce Ziua și noaptea, apoi venind altul la pu­tere nu sântem așa siguri de reușite. Bobross s’a apucat de lucru, pro­iectul lui însă dovedesc­, că comisiu­nea juridică din un punct de vedere, iar el din alt punct de vedere au perhorescat mâna liberă a ministrului. El s’a temut mai mult de aceea, că pe calea instrucțiunilor ministrul va mai înlesni soartea vieților, pănă când co­misiunea juridică se vede a fi avut intențiunea a mai ușura soartea țera­­nului. Intr’aceste a întrevenit memoran­dul juriștilor români, care a căzut ca un duș rece pe capul ardelenilor și a fost binevenit membrilor unguresci a comisiunei juridice. Proiectul lui Bokross s’a desbă­­tut de nou în conferența deputaților transilvăneni și s’a primit. Acela nu­mai la vedere a conținut ici calea câte o ameliorare, în faptă însă a mai deteriorat unele disposițiuni vage a pro­iectului original. Sub decursul desbaterei bugetu­lui, deputații ardeleni prin organul lui Lukács Béla (din oposițiune) au făcut o propunere colectivă, prin care cereau, ca dieta să îndrume pe comi­­siunea juridică să pertracteze fără în­­târziare proiectul din cestiune și să-i FOIȚA. Din memoriile lui I. Heliade R. *) Georgiu - Lázár Tot era de generație și amorțire în ceea ce se atinge de numele Ro­mân și patrie pănă să nu vie repo­­satul întru fericire Georgiu-Lazar în țeara noastră. Limba începuse a se corci și a se corumpe cu totul; prin biserice preoții și cântăreții erau plin de orgoliu dacă putea a face ser­­vițiul divin pe grecie, cum se zicea pe atunci, și limba grecă se schimo­­nosia în limba lor nedeprinsă cu ac­centul grec. De nu putea mai mult încât cântările se sforța a le parodia în grecesce. Spre aceasta fiindcă era în modă, era tipărite în adins, de speculație, nișce Bucoavn­e în limba elenică cu litere ch­iliane. Preoții dela mahalale cum și însuși cei de prin sate, ca să imite pe cei din centrul capitalei, ce se zicea târg, se întrecea îngânfându-se a cânta, aghios osteos­­axion estin­os alistos etc. Părinții se bu­curau când auziau pe fiii lor, că au ajuns a zice pistero și pater emon și a spune pe carte (canonarchisi)în grecesc. Câtă durere ar fi putut fi pentru un om simțitor și cu adevărat re­ligios de va fi fost pe atunci să vadă limba și religia atât de degra­dată. Căci de era câte un cântăreț ce ar fi cântat românesce, acela cânta în stânga, salariul lui era foarte mo­dest unde pe discul cântărețului grec se vedea adesea la 7-6 mari rublete de aur beslici și suștuci, pe al Românului abia se vede câteva pa­rale. Câtă de generație era, Zic, și în religie și naționalitate, când Românul ajunsese a se glorifica întru a dis­­preța pănă acolo religia, nevoind a mai înțelege preceptele ei astupându’și auzul la vocea ei salutară, și făcând întradins a le vorbi și a le cânta într’o limbă, ce nu era a părinților sei și pe care nici nu o înțelegea. Atunci în a­­devăr, mai ca și acum, s’ar fi putut aplica Românilor ceea ce psalmis­­tul zice despre idoli: „urechi au și­­ nu aud, ochi au și nu văd“. Tot era degenerație și amorțire. Eșind din biserică, unde junii se duceau mai mult se vadă frumușale, căci ba­luri și teatre nu erau, și unde femeile se duceau să’și arete la vedere vestmin­tele și sculele, și sprâncenele îmbinate ca la fanarioatele de la curte, vedea’i pe j­e­f­u­i­t­o­r a căuta să’și facă și să’și dea jalba (petiția) la guvern în limba grecească, și a se ruga la redactorul ei a o face ceva mai clinică. Cine era boier îi era rușine a spune, că e Român() cel cu părinți necunoscuți. *) Este și un anecdot. Tr­eb­ai? (ce esci)? — Pizgalog (grec, așa se Z­ceau gre­­cii pe atunci, Romei) — Ziws os 'ksyovoi; (cum te chiamă?) — Pocoloyuy (Radu); — Awa nov; (De unde eșci?) — Auto to ne­­rivaQi (Dela Felinar, — nu scia a Zice Pha­­nar). Pe un boieriu Român dela Craiova mai în urmă în emigrația sa, la 1821, la Si­biiu, îl întrebă odată un magnat ungur: ce ești domnia ta? — Boier respinse el.— Solu­cise întrebătoriul, înse de ce nație, Grec­ești? — Nu respinse boieriul — Apoi dar ești Român, dacă ești de dincolo. — Ba m’a feri sântul, zise scuturându-se Olteanul, nu sânt Român, sânt boieriu. — de ce na­ție? adause magnatul ungur. — De ce na­ție? ce e nație? — De ce neam? — adause întrebătoriul. — De neam boieresc, răspinse dacă sc ia două trei grecesci, nu mai vrea să treacă de Roman. Zicea că este Grec. 2) Numele de tată și mamă era nume proaste și se audiau numai în casele mojicilor.3 * *) Se zicea bălacă și Nineaca și prin unele case afen­­date. Prin casele boierilor nu cu­boieriul. Până astăzi a rămas anecdota a­­ceasta între nobilii ungari, ce o spun cu mare mirare. 2) Astfel era unul sărdarul Manolach­e fiiu de popă român ce se mânia foc, când i­ub­ea cineva, că -i scie originea de Ro­mân. Astfel fratele d lui I. Lăceanul ce era gramatic la Polizarie, și își abandonase nu­mele de Lacean, numindu-se Papadopul. Astfel clucerul Kyriac și Athanasiu Christopulos. Astfel unchiul meu fratele ma­mei rămase de atunci din școală cu numele de Danielopulu; astfel în fine mie mi se schimba numele de familie din Rădulescu în Heliade. Cei ce nu sciau grecesce ca să seamene cu boierii cei mari, vorbiau româ­­nesce stricat pe grecie, după cum vorbesce mai pănă astăzi familia Ghiculescilor; una d­ouă (Sót), ținți, șase, dicăți părerea etc. Cei cu abusul lui u mut pe atunci ar fi fost foarte voioși. 3) Această vorbă s’a introdus prin cam­paniele rusesci ce prin casele boierilor mari se zicea m o­z­i­c. *) Memoriile sânt scrise și tipărite în „Binele public“ de unde le împrumutăm cu o ortografie proprie, de la care noi ne am abătut. R. „T. R.“ |

Next