Telegraful Roman, 1880 (Anul 28, nr. 1-151)
1880-11-22 / nr. 138
Nr. 138. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarhie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Sibiiu, Sâmbătă 22 Noemvre 1880. Anul XXVIII. TELEGRAFUL ROMÂN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la: Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr.37. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de done ori 12 cr., — de trei or 15 cr. rândul cu litere garusond — și timbru de 30 cr. pentru fiecare publicare. Sibiiu, 21 Noemvre. „Libertate constituțională“, ce cuvinte frumoase și cât aims comit oamenii cu ele! Intr’un moment de disposițiune bună, când omul poate se abstragă de la viață cum este in prospica ei realitate, libertatea constituțională poate, ba trebuie să’și-o închipuească cam așa: „Sunt membru liber al unei corporațiuni libere. Am aceleși drepturi și aceleși obligamente, cari le au și ceilalți membrii. Dreptatea, dacă din nefotință sau veință, mi ar fi știrbită din partea cuiva, sunt în posițiune, ca oricare altul, de a mi-o reclama și nici o jurisdicțiune nu’mi poate denega reclamarea. Când e vorba de obligamentele și de sarcinile, la care sunt supus, ca oricare altul, în interesul corporațiunei, cărei aparțin, sunt chiemat se ținc și eu un cuvânt. Indirect sau direct se măsur împreună cu ceilalți concetățeni. Din bunătatea acelora mă împărtășesc și eu în proporțiunea facultăților mele materiale și spirituale etc. etc.“ Ce poate omul pofti mai mult în viața aceasta trecătoare? Râvnitoril trebue să fie acela, care trăiește afară de granițele „libertăței constituționale!“ însă coborînduse Românul din idealul libertăței constituționale în prostica practică a vieței, vede, că libertatea lui este atârnată de condițiuni, cari o reduc foarte mult, dacă nu de tot. Chiemat la esercitarea drepturilor cetățenesci cetățeanului născut nemaghiar i se inmanuează o invitare, în care el nu scie ce se cuprinde, pentru că e scrisă într’o limbă, ce nu o înțelege. Dreptatea când și o caută, resoluțiunile i se dau într’o limbă, care așijderea nu o înțelege; de unde urmează, că în multe cazuri i scapă termine sau alte împregiurări, care i prescriu dreptul și pe lângă toată dreptatea causei sale, pe cale legală poate să fie lipsit de dreptul seu, împărțirea sarcinilor și beneficiilor în suprema instanță o poate exercita numai dacă scie o anumită limbă. Toate aceste i se pun curmeziș, în calea libertăței constituționale înainte de ce vine guvernul și organele sale cu presiunea din punctul de vedere al partidei sale, pentru a se susține la putere și care nu e mai puțin exclusiv în privința naționalităței. „Libertatea constituțională“, după cum’și o idealisează omul dispare așadară cu totul și numai pre lângă încordări deosebite mai remâne o umbră de constituționalism, care se deosebesce în togma ca umbra de corp. Căci dacă ne aducem aminte cum guvernele câte s’au perondat, pe căi indirecte, ne au ținut departe de legislativă, în timpul, când s’a adus o sumă de legi, la a căror creare, chiar și pe lângă restricțiunile în vigoare, am fi fost îndreptățiți a lua parte într’un număr mai corespunzătoriu: nu putem de altă parte se alungăm dela noi îngrijirea, că cele aduse și cele ce se vor mai aduce, încât ne privesc, ne fac ilustriă toată binefacerea, ce o așteptăm dela libertatea constituțională, în perspectiva cea mai de aproape ne stă proiectul de lege pentru școalele medie. Avem puține, dar cu cât avem mai puține cu atâta ne interesăm mai mult de ele, în stat liber cu autonomie bisericească și școlară noi credeam, că institutele aceste ne vor remâne nisce institute numai și numai pentru promovarea culturei poporului nostru. Ne am dedat demult a abstrage dela pretensiunea justă, că statul, a cărui cetățeni suntem ar fi datoria se susțină și pentru noi institute din bugetul, la care contribuim. Ne am familiarisat cu ideea, că statul din mijloacele, la care ca cetățeni, cu egale sarcini, trebuie se contribuim și noi, se susțină numai institute, unde se cultivă numai limba unei naționalități, eară pentru a noastră, mult dacă i se avisează un unghiuleț ca de milă, în împregiurările noastre eram mulțămiți să avem liniște în institutele noastre susținute din mijloacele noastre speciale. Acum însă vedem, că în marginile „libertăței noastre constituționale“ nu mai suntem siguri nici sub coperișul susținut din averea noastră privată. Proiectul, care are să vină pe tapet in sesiunea presentă a legislațiunei, are de gând să impună îndatoriri, cari de o parte lovesc în autonomia noastră confesională, eare de altă parte fac începutul întroducerei succesive a limbei maghiare pe socoteala limbei noastre și în școalele medie. La spatele acestui proiect se prepară altul, care în formă este mai inocent decât cel pentru școalele medie, în esență însă are să între cu mult mai adânc în viața noastră națională, înțelegem, căsătoria civilă. Fără de a considera că prin căsătoria civilă, puterea sacramentală a institutului căsătoriei, ca institut dumnezeesc, se reduce la o binecuvântare, care va atârna de la simțul religios al fiecăruia, a o primi sau a nu o primi”, fără de a considera că sânțenia legăturei între bărbat și muiere prin aceasta scade înaintea poporului și moralitatea publică se periclitează, nu putem perde din vedere, că întemeiarea familiei, din o proprietate a confesiunei, care la noi este identică cu naționalitatea, devine proprietatea administrațiunei statului, și aceasta, după disposițiunea majorităței care ne guvernează, are tendența de a desnaționalisa pe nemaghiari în favorul naționalității maghiare. Bată dată, că nici umbra fericirei închipuite despre libertatea constituțională nu ne mai remâne. Iată că treptat, treptat suntem strimtorați încât, ca Români, nu vom mai ave aer politic se respirăm. Față cu împregiurări de feliul arătat, oare noi se nu facem nimica ? se lăsăm se vină toate așa cum vor voi se vină? Maghiarii, amenințați de germanism, se grăbesc a se întări făcând, socoteală cu paguba noastră. Ei se apără, deși cu mijloace nejustificate. Noi nu trebue să ne luăm refugiul la mijloace nejustificabile. Noi putem să ne apărăm esistența noastră fără de a fi cei cetățeni și fără de a ataca esistența altora, numai să facem mai multă întrebuințare de energia, ce a dat-o ideii tuturor ființelor spre a-și apăra esistența. Strimtorată, cum este libertatea constituțională, se nu ne mai uităm la ea ca la o pagubă, ci se începem a lucra cu ea, înainte de a ajunge în posițiunea, de a nu mai pute face nimica. Nu ne-am făcut nicicând ilusiuni de stările noastre constituționale, dară pururea și neîncetat am arătat că nu este bine a le lăsa, așa cum sânt, nefolosite. Proverbiul românesc țice: că e rău cureu, dar mai rău fără de rău! Să încercăm deci a îndupleca guvern și legislațiunea’și face și față cu noi datoria. Revista politică. Sibiiu, în 21 Noemvre. Agitațiunea maghiară contra armatei comune este discutată cu interes viu în presa din Cislaitania. „M. P “ din Viena în munierul de Joi spune, că guvernul unguresc își bate capul cum să pună capăt agitațiunilor necăjite. La sfârșitul notiței sale adauge foaia citată următoarele: „Accentuăm, ca din partea aceea, din care vin agitațiunile contra armatei comune, de ani se agitează și contra locuitorilor nemaghiari ai Ungariei, contra Nemților, Slavilor și Românilor. Ar fi timpul a se pune odată capăt perversităților îndreptate contra armatei, precum și contra nemaghiarilor. Vom vede în curând, dacă ministerial Tisza va fi în stare a face aceasta. Cum a mers pănă acum, nu se mai poate. Este cu neputință a mai privi cu nepăsare, cum un cârd de șoviniști maghiari tratează armata comună și pe toți nemaghiarii Ungariei ca pe nisce proscriși.“ Un discurs ținut în Sâmbăta trecută de lordul Granville în Hanlev, a avut aproape însemnătatea unui manifest al guvernului. Lordul Granville trată afacerile politice cu o siguritate neobicinuită la diplomați și face chiar o polemică contra documentelor oficiale străine. în privința Irlandei, lordul Granville declară, că deși numărul asasinatelor este astăzi mai mic acolo decât în Englitera și decât în anii trecuți, totuși este adevărat că noua metodă pentru limitarea drepturilor proprietății săracilor și a contractelor este de nesuferit și ea nu trebue să mai dureze. Parlamentul se va întruni pe la începutul lui ianuarie, și guvernul va propune atunci nu numai o măsură temporală, spre a combate actuala situațiune escepțională, ci mijloace de locuire care, întemeiate pe principii sănătoase, vor fi potrivite pentru orice viitor. Lordul Granville începu apoi o polemică contra recentului discurs al marchizului de Salisbury și espuse cu de amănuntul tot ceea ce a făcut actualul guvern englez de la venirea sa la putere, în privința Greciei. Engliteza n’a făcut alta decât s’a unit cu propunerile franceze, ca demonstrațiunea navală se se întindă și asupra Greciei. După aceasta lordul Granville făcu în privința sechestrărei Smyrnei destăinuirea, că acest plan a fost aprobat de Rusia și Austria. Ba încă Austria consimți chiar și la axistența consulară, nu se refusa de a participa la o demonstrațiune maritimă. Când se cunoscu acest refus, Francia declara, că abținerea Austriei schimbă cu totul situațiunea și că, astfel fiind nici Francia nu poate să mai ia parte. Tot astfel declară și Germania. I-ar fi rămas atunci Enghiterei diferite alternative, dar, pe când negocierile durau încă, Sultanul dădu promisiunea formală, că va ceda Dubignul. întru ceea ce privește demonstrațiunea navală, apoi lordul Granville declară, că a cetit chiar într’o carte albastră, că el ar fi țlis, că nu este în intențiunea Austriei de a trage un tun măcar; această afirmațiune nu se întemeiază încă decât pe o neînțelegere, căci argumentarea sa a fost cu totul alta. D-sa a Ilis, că după părerea sa, este absolut foarte mică probabilitatea de a trage un tun măcar. Marchizul de Salisbury a criticat apoi concertul european, d-sa afirmă, că el există încă și astăzi. Este prea cu putință ca el să se distrugă în tot momentul, dar atunci aceasta n’ar fi vina Engliterei. D sa afirmă, că aceasta nu se va întâmpla, dar la cas când se va ivi această întâmplare, dsa va păstra necontenit convingerea, că el a fost foarte bine făcător pentru menținerea păcei europene. Marchizul de Salisbury s’a încercat să espună lucrurile astfel, ca cum tot ce s’a făcut pentru Muntenegru, s’a făcut numai în interesul Rusiei. Este prea adevărat, că Rusia are mai multă simpatie pentru Muntenegru decât pentru Austria, dar cu toate aceste Austria este aceea, care printre toate puterile, a dorit cu mai multă înfocare cea mai repede rezolvare a costiunei muntenegrene. Lordul Granville declară, că față cu Austria a procedat întotdeauna intr’un chip sincer și drept și precât scie. Austria a corespuns cu această dreptate, atât prin ministerul din Viena cât și prin representantul austriac din Londra. în privința Rusiei lordul Granville declara, că la venirea sa la putere, relațiunile anglo-ruse erau foarte încordate; dsa n’a încheiat nici o alianță cu Rusia și cu atât mai puțin un tractat secret; totuși se bucură, că relațiunile sânt amicale și că Rusia și Englitera împreună cu alte puteri coperează spre ajungerea la nesce scopuri mai legitime și mai vrednice de dorit. Relativ la Germania, d-sa voes ce a repeta aceea ce a afirmat altădată ca membru din oposițiune, adecă că pe când alții își atribue tot meritul de ascendență în Europa, Germania umblă un adevăr după această mare influență, deși dânsa oespune ca foarte mică. Oricât s’ar lăpăda Germania de aceasta, nu este mai puțin adevărat, că ea are cea mai mare influență și menține pănă în momentul de față concertul european. Lordul Granville vorbi apoi pe scurt și de Italia și încheia astfel: „Guvernului englez nu-i este rușine de politica lui esterioară, pe care o va continua, el prosperă în menținerea concertului european, dar în același timp Englitera și păstrează completa ei libertate de acțiune și de judecată,