Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)
1882-04-08 / nr. 40
158 b) în comisiunea școlară: DD. Dr. I. Pușcariu, Z. Boiu, Vas. Roșescu din cler: Dr. N. Pop, Dr. D. P. Bărcian, E. Măcelariu, A. Feneșan și P. Nemeș din mireni; c) In comisiunea bisericească: DD. Ios. Barac, Tit Gheaja, I. Gall din cler: N. GaetanI Duvlea, G. Candrea, C. Stezar și P. Truța din mireni; d) în comisiunea organisatoare: DD. N. Cristea, Sim. Popescu și D. de Tamaș din cler, Iacob Boțoga, Dr. N. Maier, P. Cosma, Dr. Borcia, Dem. Comșa și I. de Preda din mireni; e) în comisiunea petiționară: DD. Moise Lazar, Nicol. Lazar din cler, A. Olariu, E. Brote, Petra Petrescu și Demian din mireni; f) în comis. budgetară: Dr. Petru Popescu din cler, și Ioan Zahharie și Liviu Bran de Lemenyi. Primindu-se propunerea împreunată cu prospectul a câștiga în timp a dep. Diamandi Manole, de a continua cu referat la comisiunei verificătoare îndată ce retrăgânduse aceea și-ar fini raportul, eară proprima ședință se o țină sinodul poimânetei, ca astfel Mercuri se aibă timp a studia actele ce li s’a dat — se suspinde ședința pe câteva minute. După redeschidere comisiunea verificătoare propune și sinodul verifică pe aleșii de p. Petra Petrescu, Dr. D. Barcianu din cercul Bistriței, N. Popoviciu, Dr. I. Pop din Orăștie, S. Piso din Gioagiu, Ananie Trombițaș și Eugen Brote din Mureș- Oșorheiu. Ședința proclimă se anunță pe Joi la 9 oare a. m. cea mai efectivă a intențiunilor panelaviste. Relațiunile dintre Francia și Italia se pare că vor să vină într’un stadiu mai amirabil. Se vorbesce, că postul vacant de ambasador la Paris se va ocupa sau cu cav. Nigra sau cu Cairoli. Acest din urmă ar fi mai preferit în cercurile guvernului francez. In același timp se va întregi și postul de consul italian în Tunis. Negoțările dintre poarta otomană și guvernul rusesc cu privire la descaunarea de rezboiu s’au întrerupt. Un arangjament între ambele puteri nu s’a putut realisa; prin aceasta relațiunile dintre Rusia și Turcia au ajuns într’o fașă nouă și remarcabilă. Representantul Russiei Novicoff a plecat din Constantinopole. Lucrul are însemnătate politică, fără ca în momentul de față să putem stabili consecvențele. Din Alexandria se telegrafează, că trei năi engleze staționează în marea roșie dinainte de Moca. Efemere de o anecsiune. Cine cunoasce pe Englezi, va afla că temerile de anectare sânt întemeiate. Englezii se pricep de minune în arta de a-și anecta colonii. Cabinetul de Petersburg a întrebat confidențial pe guvernul sârb, pentru care motive membrii familiei regale și ai ministeriului nau fost față la parastasul ținut în biserica mitropolitană din Belgrad în memoria împăratului Alecsandru II? Respunsul a fost, că cu aranjarea acestei solemnități s’a fost plănuit o demonstrație ostilă contra regelui și a guvernului căci nici Curtea, nici cabinetul nu a primit invitări și celebrarerea serviciului divin s’a făcut de cătră fostul mitropolit Mihail. Prin cercurile bine informate din capitală sârbă se crede în urmă acestora că d. Persiani, care pleacă la Petersburg spre a da lămuriri asupra cazului și a’și justifica conduita, nici nu se va mai întoarce la postul său din Belgrad. — Revista politică. « Sibiiu, în 5 Aprile Proiectele guvernului comun substernate delegațiunei nu au eșit din stadiul discusiunei prealabile în comisiuni și de acea nu avem de a înregistra vre-o enunciațiune mai remarcabilă. în genere proiectul guvernului nu întimpină greutăți mari nici în delegațiunea ungurească, cu toate că delegații unguresci sunt mai susceptibili cu deosebire în punctul provinciilor ocupate. Ministrul de externe contele Kálnoki a făcut unele declarațiuni liniștitoare în comisiunea de patru a delegațiunei unguresci. Ministrul a zis că atitudinea Serbiei și Muntenegrului e foarte corectă, urme de agitațiune rusească nu s’au arătat nicăriri. De asemenea nu s’au ivit nici alte agitațiuni străine. Raporturile monarhiei cu celelalte puteri sânt din cele mai bune și e speranță întemeiată că intimitatea va dura și mai departe, dacă nu vor întreveni incidente neprevăzute. Scopul guvernului încât pentru raportul viitor al țărilor ocupate e tot cel stabilit când cu ocupațiunea, adecă a lega tot mai tare aceste țeri de monarhie și a convinge poporațiunea că prosperarea sa materială și morală atârnă numai de la legătura lor cu Austria. — Se vede și din aceste declarațiuni că sântem în stadiul de prepararea aneesiunei Bosniei și Brțegovinei! Din Petersburg se răspândeste icirea, că posițiunea ministrului Ignatiev e subminată din mai multe părți. Demisionarea lui Ignatiev trece înaintea multora de un fapt probabil, care va urma într-un timp apropiat. Se vorbesce că actualul ministru de interne se va duce ca ambasador la Paris — un lucru greu de crezut, pentru că aceasta nu ar însemna o retragere ci togma promovat TELEGRAFUL ROMAN Delegațiunile. Delegațiunile austro-ungare sânt întrunite în sesiune extraordinară. Li s’au presentat proiectele guvernului comun despre creditele ce se cer pentru Brțegovina și Bosnia. Delegațiunile, cari azi nu mai sânt altceva decât nisce mașini de votare, vor vota creditele cerute, pentru că așa cere integritatea monarhiei. Sic volo, sic judec, și delegațiunele n’au ce face decât să se supună necesității imperative. Discursurile presidiale de deschidere, în deosebi discursul presidentului delegațiunei austriace, a cav. Schmerling cuprinde o programă formală despre afacerile Bosniei. Dl. president a arătat în liniamente marcate direcțiunea ce trebue să o urmărească politica austriacă în provinciele ocupate ; cuvântul presidentului e o cheie pentru politica viitoare a monarhiei cu privire la provinciile ocupate și de acea îl vom comunica publicului. Dl. Schmerling a zis î n cuvântul seu de deschidere: Majestatea s’a îndurat a convoca delegațiunea senatului imperial de nou în sesiune estraordinară; sântem siguri că delegațiunea va ave să se ocupe cu încuviințarea mijloacelor ce le cere răscoala din sudul monarhiei, răscoală, care ne a impus necesitatea de a ne îngriji timp îndelungat de liniștea acestui teritoriu. Speranța reprimată de mine în ședința din urmă a sesiunii estraordinare din Februare a. c. că va succede adecă guvernului a îndeplini opera de pacificare în provinciele resculate s’a realisat în faptă, cu toate că ici colea mai inbucnesc unele flăcări insurecționale mici totuși putem fi siniștiți, pentru că în genere rescoala e terminată. Avem să mulțumim aceasta circumspectei conduceri a comandanților noștri și eminentei vitegii a fraților noștri austriaci, cari și de astădată au avut ocasiune a -și afirma virtutea militară în modul cel mai strălucit. (Aplause vii.) Vitejie, devotament necondiționat pentru chiemarea lor, abnegațiune de sine în suportarea neobicinuitelor greutăți, cari abia își află păreche în istoria răsboaielor, aceste sânt virtuțile ce le au arătat bravele trupe. (Aplause vii.) Trupele detașate spre sud au și fost petrunse de spiritul cel mai nobil al cameraderiei de arme, de a corespunde misiunei ce li s’a încredințat. Putem constata în deosebi că regimentul dalmatin Weber, cu toate că în sesiunea ultimă se esprimase dorința ca se fie dispensat de problema de a rădica armele contra „fraților,“ totuși, după cum spun buletinele, a participat în același mod la acțiune, și a dovedit, că nu cunoasce „frați“ când e vorba de a combate trădători înalți. (Strigăm, foarte bine!) Armata austriacă va proba că va fi totdeuna așa. Cu credință cătră principele țerei și cu alipire cătră flamurile lor trupele austriace totdeuna, în victorie și în loe de nenorocire s’au distins cu onoare. Urmând pacificarea acestor teritorii prin sabie, guvernul are datorința a se îngriji ca asemenea evenimente să nu se mai repeteze; ca se fim cruțați, a mai subtrage un mare număr de bărbați bravi dela chiemarea lor pentru a întări armata. Guvernul imperial va fi recunoscut, că în aceste teritorii, la aceste seminții se poate întrebuința numai seriositatea și un oarecare grad de asprime și că acele instituțiuni ce sânt necesare în țerile civilizate, acolo în multe privințe încă nu sunt la locul lor. Guvernul va mai sti că în aceste teritorie există unele dorințe ce așteaptă a fi împlinite și va fi chiemarea guvernului a lămuri cu deosebire raporturile între guvernul austriac și turcesc în aceste teritorii. Astfel, cred, că ne va succede a aduce cu timpul acele țeri la o stare normală și a încorpora acele teritorii în statul austriac. Orice șilințe de felial acesta vor fi spriginite din partea delegațiunei. După aceste cuvinte presidentul declară ședința delegațiunei deschisă și învită pe guvern a-și presenta proiectele. Cuvântul de deschidere al presidentului delegațiunei unguresci, archpp. Haynald nu cuprinde alte momente mai însemnate decât fraiele obicinuite la asemenea ocasiuni. După deschiderea sesimei a urmat presentarea și discutarea proiectelor substernute de guvern. Cestiunea Dunărei. Foile austro-ungare în urma solrilor dela Paris prevăd un triumf pentru Austro-Ungaria în cestiunea Dunării și vorbesc într’un ton amenințător față cu România. „Romanul“ respunde la aceste amenințări ale presei austro-ungare într’un limbagiu respirat și lămurit, accentuând că România nu se va abate de la atitudinea ce a precisato deja cuvântul de tron din toamna trecută. După aceasta „Românul“ continuând adresează presei austro ungare următoarele cuvinte semnificative: „în ce privesce amenințările, ce necurmat ne fac organele de publicitate ale Austro Ungariei, noi respundem, acum ca totdeauna, că le citim cu mare părere de zeu. Puternicii noștri vecini, caută să se fi convins că dorința cea mai mare a Romanilor este de a fi în cele mai bune și mai sincere relațiuni cu toate naționalitățile, mari și mici. Ca Români voesc din inimă pacea, și la cas de resbel dorescu și voiesc se remână pe deplin neutru. Pentru ce dar ziarele austro-ungare ne acusa necurmat de fapte cari sciu bine că nu sânt ale noastre? Pentru ce necurmat ne amenință ? Acusările cele nedrepte dovedesc totdeauna că cel mai tare, sciind bine că nedreapta este cererea lui, voiesce se sperie pe cel mai slab, pentru a’l sili să se supue prin frica. N’ar fi oare în interesul acestui mare imperiu se înceteze cu nedreptelei acuzări și cu nedemnele de dânsul amenințări ? „Dacă marele imperiu nu voesce se distrugă Statul român n’are trebuință nici s’acuze nici s’amenințe căci el scie bine că Statul acesta doreșce și este dator se dorească se fie cu dreptate și iubire susținut și de Austro-Ungaria și de Rusia și de toate puterile mari și mici. Dacă este otărît să’l distrugă, și dacă crede că trebue și că poate să-l distrugă nu este oare din toate puncturile de privire mai demn pentru un mare imperiu se proceadă pe față? „Românii au dovedit, că sânt leali, Românii au dovedit, că cu nici un prețu nu se vând, și că de nici o amenințare și de nici o lovire nu se sparge. Cu istoria in mână dar’ Românii au 7'8 ȘÎ 7*c Austro Ungariei și tuturor puterilor: Voiți se ne ucideți ? Dați în noi cu arma brutala, dar’ reală, dar nu sperați că de frica ne vom ucide înșine. Voiți se ne cuceriți? După părerea noastră voie înșine ve faceți reu; dar’ în fine, procedeți cum veți voi, nu ne faceți însă insultă gratuită — care revoltă și pe cel mai nemernic de a spera, că ne vom lupta fie măcar cu furnica pentru că ca onoare și cu glorie se cădem. Și nu astăzi va mai pute crede cineva, că mai este vr’o națiune care se nu scie că șezând cu arma în mână ’și asigură pentru mănere’nvierea.“ Acest ton categoric nu-i convine presei austro-ungare. „Neue fr. Presse“ s’a și grăbit a respunde „Românului“. Ea zice: „Scriea, că negocierile din Paris ale comitelui Wolkenstein cu d. Barrère au avut un resultat favorabil și că guvernul francez în curând va eși în public oficial cu conoscuta propunere, ni se pare că li s’a urcat în cap Românilor. Cel puțin aceasta o putem zice de redactorii „Românului“ căci numita foaie se sbate ca un smintit. Ea publică un articol, pe care l’am înțelege, dacă s’ar fi format o coaliție europeană spre a răpi României independența și a’i impune vechea dependență de Poartă. Când patria se află într’o posiție desperată, când poporului nu î mai rămâne altceva de făcut, decât sau să se supună cu rușine jugului strein, sau să moară cu arma în mână, atunci o foaie poate vorbi astfel cum o face „Românul.“ Când însă nu e vorba de altceva, decât de instruirea unei comisiuni mixte pentru elaborarea și supravegherea regulamentului pentru navigație pe Dunărea inferioară atunci un asemenea exces de patos este cel puțin foarte de prisos. Singur cuvântul comisiune exclude orice element tragic și „Românul“, care face gălăgie când tocmai nu e timpul, ne aduce aminte de omul, care în casa sa sbeară și strigă, amenințând că se va impușca, pentru că medicul i-a prescris se înghită un hap amar. „Foaia din Bucuresci asigură, că România nu va comite o sinucidere. Așadar primirea propunerei lui Barrère, prin care votul decisiv în cestiuni controversate se dă delegatului comisiunei dunărene europene, este pentru fantasia aprinsă a Românilor atât cât o sinucidere. Ciudat mod de a vede. Nici chiar adoptarea ante-proiectului austriac n’ar fi atins independența politică și demnitatea națională a României, nici în Anglia chiar cererea Austriei de a ave președința și votul preponderant în comisia mixtă