Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)

1882-04-08 / nr. 40

158 b) în comisiunea școlară: DD. Dr. I. Pușcariu, Z. Boiu, Vas. R­o­ș­e­s­c­u din cler: Dr. N. P­o­p, Dr. D. P. Bărcian, E. Măcelari­u, A. Feneșan și P. Nemeș din mi­reni; c) In comisiunea biseri­cească: DD. Ios. Barac, Tit Gheaja, I. Gall din cler: N. GaetanI Duv­­lea, G. Candre­a, C. Stezar și P. Truța din mireni; d) în comisiunea organi­­sa­t­oare: DD. N. Crist­ea, Sim. Pope­scu­ și D. de Tamaș din cler, Iacob­ Bo­­ț­o­g­a, Dr. N. Maier, P. C­o­s­m­a, Dr. Bor­ci­a, Dem. Comșa și I. de Preda din mireni; e) în comisiunea petițio­nară: DD. Moi­se Lazar, Nicol. Lazar din cler, A. Ol­a­r­i­u, E. Brote, Pe­tra Petrescu și Demian din mi­reni; f) în comis. budgetară: Dr. Petru Pop­escu din cler, și Ioan Zahharie și Liviu Bran de Lemenyi. Primindu-se propunerea împreu­nată cu prospectul a câștiga în timp a dep. Diamandi Manole, de a conti­nua cu referat la comisiunei verifică­­toare îndată ce retrăgându­se aceea și-ar fini raportul, eară proprima șe­dință se o țină sinodul poimâne­tei, ca astfel Mercuri se aibă timp a studia actele ce li s’a dat — se suspinde șe­dința pe câte­va minute. După redeschi­dere comisiunea verificătoare propune și sinodul verifică pe aleșii de p. Petra­ Petrescu, Dr. D. Barcianu din cercul Bistriței, N. Popoviciu, Dr. I. Pop din Orăștie, S. Piso din Gioagiu, Ananie Trombițaș și Eugen Brote din Mureș- Oșorheiu. Ședința proclimă se anunță pe Joi la 9 oare a. m. cea mai efectivă a intențiunilor pan­el­aviste. Relațiunile dintre Francia și Italia se pare că vor să vină într’un stadiu mai amirabil. Se vorbesce, că postul vacant de ambasador la Paris se va ocupa sau cu cav. Nigra sau cu Ca­ir­o­li. Acest din urmă ar fi mai pre­ferit în cercurile guvernului francez. In același timp se va întregi și postul de consul italian în Tunis. Negoțările dintre poarta otomană și guvernul rusesc cu privire la des­­caunarea de rezboiu s’au întrerupt. Un arangjament între ambele puteri nu s’a putut realisa; prin aceasta relațiu­nile dintre Rusia și Turcia au ajuns într’o fașă nouă și remarca­bilă. Representantul Russiei N­o­v­i­­coff a plecat din Constantinopole. Lucrul are însemnătate politică, fără ca în momentul de față să putem sta­bili consecvențele. Din Alexandria se telegrafează, că trei năi engleze staționează în marea roșie dinainte de Moca. E­fe­mere de o anecsiune. Cine cunoasce pe Englezi, va afla că temerile de anectare sânt întemeiate. Englezii se pricep de minune în arta de a-și anecta colonii. Cabinetul de Petersburg a între­bat confidențial pe guvernul sârb, pentru care motive membrii familiei regale și ai ministeriului nau fost față la parastasul ținut în biserica mitro­politană din Belgrad în memoria îm­păratului Alecsandru II? Respunsul a fost, că cu aranjarea acestei solemni­tăți s’a fost plănuit o demonstrație ostilă contra regelui și a guvernului căci nici Curtea, nici cabinetul nu a primit invitări și celebrarerea servi­ciului divin s’a făcut de cătră fostul mitropolit Mihail. Prin cercurile bine informate din capitală sârbă se crede în urmă acestora că d. Persiani, care pleacă la Petersburg spre a da lămu­riri asupra cazului și a’și justifica con­duita, nici nu se va mai întoarce la postul său din Belgrad. — Revista politică. « Sibiiu, în 5 Aprile Proiectele guvernului comun sub­­sternate delegațiunei nu au eșit din stadiul discusiunei prealabile în comi­­siuni și de acea nu avem de a înre­gistra vre-o enunciațiune mai remar­cabilă. în genere proiectul guvernului nu întimpină greutăți mari nici în de­­legațiunea ungurească, cu toate că de­legații unguresci sunt mai susceptibili cu deosebire în punctul provincii­­lor ocupate. Ministrul de externe con­tele Káln­oki a făcut unele decla­­rațiuni liniștitoare în comisiunea de patru a delegațiunei unguresci. Mi­nistrul a zis că atitudinea Serbiei și Munte­negrul­ui e foarte corectă, urme de agitațiune rusească nu s’au arătat nicăriri. De asemenea nu s’au ivit nici alte agitațiuni străine. Ra­porturile monarh­iei cu celelalte pu­teri sânt din cele mai bune și e spe­ranță întemeiată că intimitatea va dura și mai departe, dacă nu vor întreveni incidente neprevăzute. Scopul guver­nului încât pentru raportul viitor al țărilor ocupate e tot cel stabilit când cu ocupațiunea, adecă a lega tot mai tare aceste țeri de monarh­ie și a convinge poporațiunea că prosperarea sa materială și morală atârnă numai de la legătura lor cu Austria. — Se vede și din aceste declarațiuni că sân­tem în stadiul de prepararea anee­­siunei Bosniei și Brțegovinei! Din Petersburg se răspân­­deste icirea, că posițiunea ministrului Ignatiev e subminată din mai multe părți. Demisionarea lui Ignatiev trece înaintea multora de un fapt pro­babil, care va urma într-un timp apropiat. Se vorbesce că actualul mi­nistru de interne se va duce ca am­basador la Paris — un lucru greu de crezut, pentru că aceasta nu ar însemna o retragere ci togma promova­t TELEGRAFUL ROMAN Delegațiunile. Delegațiunile austro-ungare sânt întrunite în sesiune extraordinară. Li s’au presentat proiectele guvernului comun despre creditele ce se cer pentru Brțegovina și Bosnia. Delega­țiunile, cari azi nu mai sânt altceva de­cât nisce mașini de votare, vor vota cre­ditele cerute, pentru că așa cere inte­gritatea monarh­iei. Sic volo, sic judec, și delegațiunele n’au ce face decât să se supună necesității imperative. Discursurile presidiale de deschi­dere, în deosebi discursul presiden­­tului delegațiunei austriace, a cav. Schmerling cuprinde o programă formală despre afacerile Bosniei. Dl. pre­sident a arătat în liniamente marcate direcțiunea ce trebue să o urmărească politica austriacă în provinciele ocu­pate ; cuvântul presidentului e o cheie pentru politica viitoare a monarh­iei cu privire la provinciile ocupate și de acea îl vom comunica publicului. Dl. Schmerling a zis î n cu­vântul seu de deschidere: Majestate­­a s’a îndurat a convoca delegați­­unea senatului imperial de nou în sesiune estraordinară; sântem siguri că delegațiunea va ave să se ocupe cu încuviințarea mijloacelor ce le cere răscoala din sudul monarh­iei, răscoală, care ne a impus necesitatea de a ne îngriji timp îndelungat de liniștea acestui teritoriu. Speranța reprimată de mine în ședința din urmă a sesi­unii estraordinare din Februare a. c. că va succede adecă guvernului a îndeplini opera de pacificare în pro­vinciele resculate s’a realisat în faptă, cu toate că ici colea mai inbucnesc unele flăcări insurecționale mici to­tuși putem fi siniștiți, pentru că în genere rescoala e terminată. Avem să mulțumim aceasta circumspectei con­duceri a comandanților noștri și emi­nentei vitegii a fraților noștri aus­­triaci, cari și de astădată au avut oca­­siune a -și afirma virtutea mili­tară în modul cel mai strălucit. (Aplause vii.) Vitejie, devotament necondiționat pentru chiemarea lor, abnegațiune de sine în suportarea neobicinui­telor greutăți, cari abia își află pă­­reche în istoria răsboaielor, aceste sânt virtuțile ce le au arătat bravele trupe. (Aplause vii.) Trupele detașate spre sud au și fost petrunse de spiritul cel mai nobil al cameraderiei de arme, de a corespunde misiunei ce li s’a încredințat. Putem constata în deosebi că regimentul dalmatin Weber, cu toate că în sesiunea ultimă se espri­­mase dorința ca se fie dispensat de problema de a rădica armele contra „fraților,“ totuși, după cum spun buletinele, a participat în același mod la acțiune, și a dovedit, că nu cunoa­sce „frați“ când e vorba de a com­bate trădători înalți. (Strigăm­, foarte bine!) Armata austriacă va proba că va fi totdeuna așa. Cu credință cătră principele țerei și cu alipire cătră fla­murile lor trupele austriace totdeuna, în victorie și în loe de nenorocire s’au distins cu onoare. Urmând paci­ficarea acestor teritorii prin sabie, gu­vernul are datorința a se îngriji ca asemenea evenimente să nu se mai repeteze; ca se fim cruțați, a mai sub­­trage un mare număr de bărbați bravi dela chiemarea lor pentru a întări ar­mata. Guvernul imperial va fi recu­noscut, că în aceste teritorii, la ace­ste seminții se poate întrebuința nu­mai seriositatea și un oarecare grad de asprime și că acele instituțiuni ce sânt necesare în țerile civilizate, acolo în multe privințe încă nu sunt la locul lor. Guvernul va mai sti că în aceste teritorie există unele dorințe ce aș­teaptă a fi împlinite și va fi chiema­rea guvernului a lămuri cu deosebire raporturile între guvernul austriac și turcesc în aceste teritorii. Astfel, cred, că ne va succede a aduce cu timpul acele țeri la o stare normală și a încorpora acele te­ritorii în statul austriac. Ori­ce șilințe de felial acesta vor fi spri­­ginite din partea delegațiunei. După aceste cuvinte presidentul declară ședința delegațiunei deschisă și învită pe guvern a-și presenta pro­iectele. Cuvântul de deschidere al presi­dentului delegațiunei unguresci, archpp. Haynald nu cuprinde alte momente mai însemnate decât fraiele obicinuite la asemenea ocasiuni. După deschiderea sesim­ei a ur­mat presentarea și discutarea proiec­telor substernute de guvern. Cestiunea Dunărei. Foile austro-ungare în urma sol­rilor dela Paris prevăd un triumf pen­tru Austro-Ungaria în cestiunea Du­nării și vorbesc într’un ton amenin­țător față cu România. „Romanul“ respunde la aceste amenințări ale pre­sei austro-un­gare într’un limbagiu respirat și lămurit, accentuând că România nu se va abate de la atitudinea ce a precisato deja cuvântul de tron din toamna trecută. După aceasta „Românul“ conti­nuând adresează pres­ei austro ungare următoarele cuvinte semnificative: „în ce privesce amenințările, ce necurmat ne fac organele de publici­tate ale Austro Ungariei, noi respun­­dem, acum ca totdeauna, că le citim cu mare părere de zeu. Puternicii noștri vecini, caută să se fi convins că dorința cea mai mare a Romani­lor este de a fi în cele mai bune și mai sincere relațiuni cu toate națio­nalitățile, mari și mici. Ca Români vo­­esc din inimă pacea, și la cas de res­­bel dorescu și voiesc se remână pe deplin neutru. Pentru ce dar ziarele austro-ungare ne acusa necurmat de fapte cari sciu bine că nu sânt ale noastre? Pentru ce necurmat ne ame­nință ? Acusările cele nedrepte dove­desc totdeauna că cel mai tare, sciind bine că nedreapta este cererea lui, voiesce se sperie pe cel mai slab, pentru a’l sili să se supue prin frica. N’ar fi oare în interesul acestui mare imperiu se înceteze cu nedreptelei acuzări și cu nedemnele de dânsul amenințări ? „Dacă marele imperiu nu voesce se distrugă Statul român n’are tre­buință nici s’acuze nici s’amenințe căci el scie bine că Statul acesta doreșce și este dator se dorească se fie cu dreptate și iubire susținut și de Au­stro-Ungaria și de Rusia și de toate puterile mari și mici. Dacă este otă­rît să’l distrugă, și dacă crede că tre­bue și că poate să-l distrugă nu este oare din toate puncturile de privire mai demn pentru un mare imperiu se proceadă pe față? „Românii au dovedit, că sânt le­ali, Românii au dovedit, că cu nici un prețu nu se vând, și că de nici o amenințare și de nici o lovire nu se sparge. Cu istoria in mână dar’ Românii au 7'8 ȘÎ 7*c Austro Ungariei și tutu­ror puterilor: Voiți se ne ucideți ? Dați în noi cu arma brutala, dar’ reală, dar nu sperați că de frica ne vom ucide înșine. Voiți se ne cuceriți? După părerea noastră voie înși­ne ve faceți reu; dar’ în fine, procedeți cum veți voi, nu ne faceți însă insultă gratuită — care revoltă și pe cel mai nemernic de a spera, că ne vom lupta fie măcar cu furnica pentru că ca onoare și cu glorie se cădem. Și nu astăzi va mai pute crede cineva, că mai este vr’o națiune care se nu scie că șezând cu arma în mână ’și asi­gură pentru măne­re’nvierea.“ Acest ton categoric nu-i convine presei austro-ungare. „Neue fr. Presse“ s’a și grăbit a respunde „Românului“. Ea zice: „Scriea, că negocierile din Paris ale comitelui Wolkenstein cu d. Bar­­rère au avut un resultat favorabil și că guvernul francez în curând va eși în public oficial cu conoscuta propu­nere, ni se pare că li s’a urcat în cap Românilor. Cel puțin aceasta o putem zice de redactorii „Românului“ căci numita foaie se sbate ca un smintit. Ea publică un articol, pe care l’am înțelege, dacă s’ar fi format o coaliție europeană spre a răpi României inde­pendența și a’i impune vechea depen­dență de Poartă. Când patria se află într’o posiție desperată, când poporului nu î mai rămâne alt­ceva de făcut, decât sau să se supună cu rușine ju­gului strein, sau să moară cu arma în mână, atunci o foaie poate vorbi astfel cum o face „Românul.“ Când însă nu e vorba de alt­ceva, decât de instru­irea unei comisiuni mixte pentru elabo­rarea și supravegherea regulamentului pentru navigație pe Dunărea inferioară atunci un asemenea exces de patos este cel puțin foarte de prisos. Singur cu­vântul­ comisiune exclude ori­ce ele­ment tragic și „Românul“, care face gălăgie când tocmai nu e timpul, ne aduce aminte de omul, care în casa sa sbeară și strigă, amenințând că se va impușca, pentru că medicul i-a prescris se înghită un hap amar. „Foaia din Bucuresci asigură, că România nu va comite o sinucidere. Așa­dar primirea propunerei lui Bar­­rère, prin care votul decisiv în cesti­­uni controversate se dă delegatului comisiunei dunărene europene, este pen­tru fantasia aprinsă a Românilor atât cât o sinucidere. Ciudat mod de a vede. Nici chiar adoptarea ante-pro­­iectului austriac n’ar fi atins indepen­dența politică și demnitatea națională a României, nici în Anglia chiar ce­rerea Austriei de a ave președința și votul preponderant în comisia mixtă

Next