Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)

1882-07-10 / nr. 79

Nr. 79. ABONAMENTUL Pentru Sibliu pe an 7 fl., 6 luni 8 fl. 60 cr., 3 luni 1 fl. 76 cr. Pentru monarh­ie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Sibiiu, Sâmbătă 10/22 iulie 1882, se adresa la strada Măcelarilor 47. Pentru abonamente și inserțiuni a Administrațiunea tipografiei archidiecesane albiiii. Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 43. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. Anul XXX. TELEGRAFUL ROMÂN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. INSERȚIUNILE Pentru odată 7 or., — de două ori 12 or., — de trei or 16 or. rândul cu litere garmond — u­ timbru de 30 or. pentru fie­care publicare. Contraste ? „Magyar Polgár“ din Cluj este așa de afabil încât din abundanța cree­­rilor dlor colaboratori ai săi ne face onoarea în unul din anii cei mai re­cenți a ne c­alifica pe noi și pe Ro­mânii de dincoace, comparândune cu cei de dincolo de Carpați. Ca se aibă și publicul nostru oca­­siune a cunoasce tonul de „bunacu­­viință“ al „cavalerescului“ Iliariu din Cluj vom spune, că din incidentul escursiunei literaților și erudiților maghiari în România, s’a demis, după ce ne dăscălise într’o notiță plină de „bună cuviință“, și la un articulaș de fond. Lăsăm dar la o parte notița, căci pentru a cunoasce „înțelepciunea“ ajunge de multe­ ori un cuvântel „chib­zuit“. Și „M. P.“ e maister în d’al de aceste. Articulașul află că Românii din România sunt cu totul altfel de oa­meni, nu ca cei de aici. Ei, adecă Românii din România, judecă cu totul altfel lucrurile din Ungaria, de cum judecă cești de aici. „Mintosul“ Iliariu află, negreșit, și causa. Cetitorii no­ștri vor crede că necunoascerea refe­rințelor noastre de aici și prea mul­tele ocupațiuni cu afacerile lor va fi causa de Românii din România judecă altfel cu referințele noastre. Se înșeală dacă cred așa. Causa, și aceasta tre­­bue se-o credem, pentru că „Magyar Polgár“ e scris de oameni cu minte, causa este că Românii din România „privesc mai cu sânge rece lucrurile din Ungaria“. Românii de dincoace nu pot privi astfel cu lucrurile din mai multe cause „M. P.“ le și spune. „Magyar Polgár,“ în adânca sa pătrundere, a aflat că inteligența ro­mână din Ungaria, și care scrie în Ziare „e lipsită de creeri,11 „în căpățâ­­nele (koponya) lor nu este de­cât apă leșiatică“ și ca urmare firească, nici cunoscințe positive și sistematice nu pot se’și agonisească, d­­eac’așa, sciu și ei, de ici de calea, câte ceva și apoi fragmentele aceste de cunoscințe,­­ adecă sterpiturile de cunoscințe, le în­drumă mereu în variante. Românii din­ Ungaria, sau mai bine inteligența lor, e o adunătură de proletari și de aceea nu ’s mulțămiți cu nimica. Iată oamenii cari scru bună cu­viință cum scriu de ales, de frumos, de îndoioșitoriu, pare că ’ți vine se fugi cu ai ticului în buzunariu se’l ce­­tesci în loc de toast la vre­unul din bancheturile escursiunei. Dar aceasta numai așa în parantesă. A aflat totuși inteligentul și cu sorință sistematică­ positivă investitul „Magyar Polgár“ și un român în Transilvania cu avere de 300.000 fl. Dar, păcatele lui, nu scie nici ceti nici scrie; cu toate aceste „M. P.“ ne asigură, și cine să se îndoiască­ —că e patriot bun. El nu face la puiu de om­ ungur ni­mica. Din contră el spune „agitatori­lor inteligenți“, se înțelege români, cari au umblat să’l câștige, că Ungu­rii sunt oameni cum se cade ; el, adecă românul cu avere, ne asigură „M. P“, nu găsesc­ la Unguri alte scăderi de­cât că sunt „economi slabi, risipitori de avere,“ căci el „toate moșiile câte le are „le-au cumpărat dela Unguri“, așa­dară ce să se amestece el în certe cu Ungurii dela cari s’a îmbogățit. „M. P.“ ar dori se fie mulți ro­mâni de aceștia. O fi! Toate aceste și altele ca aceste le spune articulașul de fond al faru­lui „Magg. P.“ în ton de catedră. Românii și cei de aici și, dacă vor ave lipsă, și cei din România, pot în­văța mult, foarte m­lt dintrînsul. Ce au d­is „Pesti Napló“ despre noi, sciu cetitorii. Ar mai fi de lipsă, și dacă am dispune de timp de ajuns, am spune și ce­­ilic alte foi maghiare despre noi Românii „cei fără creeri“. Atâta mai adaugem, că „Egyetértés“ închee o notiță a sa privitoare la articulul nostru din Nr. 74 al „Tel. Rom.“ șli­­când, că cei din România nu se vor uita în gura noastră. " Când vorbesc atâți înțelepți, acei „fără creeri“ trebue să tacă. Mulțămind atât lui „M. P.“ cât și celorlalte «fiare maghiare pentru „binevoitoarea“ lor condescenden­ță, credem a nu face eară vre-o „neghiobie“, reproducând o voce Zia­ristică, nu de ale noastre de ale „descre­­eraților“ „proștilor“ și „proletarilor, ci de ale acelor ce judecă cu sânge rece referințele din Ungaria, și mai adau­gem, cu cunoștință decansă. Noi găsim că sunt contraste cele zise de „Magyar Polgárét comp. și cele de vocea Ziaristică. Ei, dar prele­­gera academică a „prețiosului“ „M. P.“ ne provoacă îndoieli dacă judecăm noi lucrul bine s’au rău și așa fără de a mai lungi multă vorbă, punem înaintea cetitorilor vocea cea cu „sânge rece.“ Bata-o: D­iscursiune ungurească în Ro­mânia. Sub titlul acesta scrie „Rom. Lib.“ următoarele: „Câți­va fruntași de ai ungurilor, în­tre cari arh­iepiscopul Haynald, publicistul Jokay, redactorul Falk, ar avea de gând să facă — cum am anunțat ieri, o escursiune în țeara noastră. Scopul lor ar fi de a lega cu noi „relații literare.“ „Mărturisim, că lucrul ni se pare pu­țin probabil: nu faptul escursiunei, ci sco­pul, care i se atribuie. Ni se pare impro­babil, căci între națiuni, cari se urăsc și se persecută de moarte, nu sunt cu putință co­­necsiuni intime de nici un fel. „Relațiuni literare“ ? — între Francezi și Nemți, cu toate că de asemenea se urăsc de moarte, s’ar mai putea închipui. țul și Francezul fac sclință obiectivă. Neam­ura de rasă nu desfigurează la ei — cel puțin în cestiunile de fond — nici istoria, nici li­teratura unuia sau altuia. Dar Ungurii? Ei pun toată istoria noastră națională, la carantină După denșii noi sântem în aceste țări nesce venetici, cari am găsit întrănsele ca stăpâni poporul unguresc ; după denșii Mircea și Vlad, Ște­fan și Rareș, erau nesce vasali ai coroa­nei unguresci, iar Mihaiu Viteazul un ban­dit, care a spoliat câți­va ani câmpiile Ar­dealului pănă ’și a primit pedeapsa meritată­; după denșii statul nostru independent de astazi nu e decât arena amfiteatrului un­guresc, în care cu timpul rassa ungurească trebue să joace după plac, iar Românii de peste munți nesce organisme brute, fără drepturi de esistențâ, fără pretenții de vii­tor, menite a umplea lacunele împotrivității rassei domnitoare, cât pentru limba noastră în fine, un idiom nemernic desprețuit și ig­norat când îi vorbesce boemi României la băile din Ardeal și Bănat, afurisit și eli­minat din vieața publică și din scoalele fra­ților de peste munți. „Aceste țese, aceste principii, aceste sentimente și minciuni, se profesează în toate cărțile, în toată vieața publică și privată a poporului unguresc. Haynald, Jokay, Max Falk, sunt corifeii, sunt susțiitorii acestei direcții și atitudini a poporului unguresc față de noi. „Ce vreau dar denșii cu noi ? Vreau o apropiere câtră un chip de vedere mai just, mai vrednic? Vreau aceasta? Dacă o vreau, nu se adreseze cătră noi. Poporul românesc are în aceasta materie dincolo de munți representanți mai pricepuți, mai com­petenți: înțelegerea și împăcarea cu ei va fi înțelegerea și împăcarea cu noi. Pe de-asupra lor nu vom da nici odată mâna noastră poporului unguresc. „Literatura noastră peste munți a fost ucisă de unguri, încă în fâșie. Toate căr­țile românesci, cari îndrăsniau se afirme alta, decât ce cuprindea catechismul politic și literar al olor Haynald, Jokay, Falk, etc. au fost cofiscate, oprite din comercial pu­blic, interzise în școală, și dacă ar fi ars obiceiul rugului ar fi fost arse pe rug. Ju­mătate din rădăcinile arborelui literaturei noastre naționale le-au scos din pământ, bunii noștrii vecini, jumătate din ram­urele lui, de abia înverzite, ei le-au rupt și le-au aruncat în foc. „Și oamenii aceștia vreau să lege cu noi „relații literare“! Și poate sub masca lor se bată la porțile Capitoliului român! „Să nu mai glumim. „Escursiunea acestor Unguri interesanți noue ni se pare un felin de sport. De când FORȚA. Alexandria. Cei mai mulți călători ajungând în Alecsandria sunt frapați de carac­terul ei cu totul modern și de puțina întindere a cetății odată așa vestite. De aceea ei umplu mai multe pagini ale jurnalului lor cu reflecțiuni în pri­vința schimbărei lucrurilor pământesci și a revoluțiunilor destructoare, care au dărîmat templuri, palaturi și biblio­­tece, ca se clădească în locul lor case europene moderne de un gust neho­­tărît. Adevărat, pentru astfel de re­flecsiuni anevoie se mai poate afla un sufet mai bun, decât cetatea aceasta, cine cam cunoașce istoria și filosofia, artea și politica, vedând Alecsandria, numai­decât ’și aduce aminte de Alec­­sandru, Ammoniu, Porphyr, Amru, Omar __ ba și de Cleopatra și Antoniu. Așa­dară iată ce s’a făcut cetatea care în vechime se socotia de a fi cea mai frumoasă din lume! Admirabilă era încă în timpul acela, în care Amru a adus armata sa învingătoare în­­­ transa­ deatului.“ „Eu am învins cetatea occi­sorie a lui Omar, „și nu pot enumera, câte cuprinde cingă­­toarea de zid. Cetatea are patru mii de scalde și dousprezece mii de negu­țători de legumi, patru mii de jidani, ce plătesc tribut, patru mii de musi­­canți și măscărici .. ..“ Utile dulci! Erau așa dară tocmai atâți jidani, cari plăteau tribut câți mu­­sicanți , măscărici cari ajutau de a’l mânca. De atunci încoace s’au schim­bat lucrurile foarte. Astăzi numai plătesc jidanii nimic — dacă sunt Europeni ori dacă stau sub protecțiu­­nea unui consulat european. De aceea a și scăzut numărul și importanța mu­­sicanților și a măscăricilor foarte tare. Ambu scle din ce motive admiră Alexandria; el cu mare nevoie a fost cucerit o și mai că era sex și poartă viața cu ocasiunea aceasta. La o nă­vălire asupra cetății el cu adjutantul său Mustemehben-Mokhallad și cu li­bertinul (sclavul său eliberat) Quer­­dan căzură în mânile inimicului. Pa­triciul cetății îi chemă pe toți trei înaintea lui: „Voi sunteți prinșii mei“, zise patriciul, „spunețim ce vreți dela noi și din ce causă purtați resboiu în contra noastră“ ? Amru, mahomedan sumeț și cer­­bicos cum era, respunse: „Noi vrem ori se vă lăsați de legea voastră și se vă faceți muh­omedani, ori se ne plă­tiți tribut, și nu vom înceta de a ne lupta pănă când voia lui d Zeu va fi împlinită.“ Amzn era om viteaz dar nesocotit. Grecii, cari nu soseau, cine era prinșii lor, după vorbele acestea îndrăsnețe, pricepură că n’au a face cu soldați de rând — „omul acesta“ — Z­ie patri­ciul cătră armații săi —trebue se fie un conducătoriu din armata musulmană; tăiații capul!“ Dară Querdan scia bine grecesce; el pricepu ordinul patriciu­lui. Resolut la moment se răpede la Amru și trăgândui vreo câteva pălmi­i strigă? „Ce stai tu de a vorbi. Tu, unul din cei mai de rând din armata noastră, te încumeți a vorbi despre intențiunile conducetorilor noștri? Taci și las se vorbească aceia, care ’s mai mari decât tine !“ Patriciul văzând aceasta credea că s’a înșelat în părerea sa, în pri­vința rangului lui Amru, și luă ordi­nul său îndărăt. — Acum veni rân­dul se vorbească Mustemeh. —­ „Con­ducătorul nostru“, Z­ se er­a gata de a se retrage, dară mai înainte vrea se se sfătuiască cu conducătorii dife­ritelor oștiri, ca să se ficșeze condi­țiile retragerei. Noi îi vom raporta, cu câtă umanitate ne ați tratat și lu­crul acesta negreșit va îndrepta ho­­tărîrile sale spre bine.“ Patriciul întră în cursă, dede lui Amru și soților sei libertatea, și ace­știa se reîntoarseră învingători în ceta­tea pre care a fost părăsit-o prin și. Amru cu drept numia Alecsandria „cetatea occidentului.“ Civilisațiunea grecă, mama culturei occidentale mai străluci­nd­ încă odată în lumina ei încântătoare. Arabii au fost ereZii ci­vilisațiunea aceasta și cu brațele ar­matei lor învingătoare au fost trans­­plantat­e pănă în inima Spaniei. Dată

Next