Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)
1882-07-10 / nr. 79
Nr. 79. ABONAMENTUL Pentru Sibliu pe an 7 fl., 6 luni 8 fl. 60 cr., 3 luni 1 fl. 76 cr. Pentru monarhie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Sibiiu, Sâmbătă 10/22 iulie 1882, se adresa la strada Măcelarilor 47. Pentru abonamente și inserțiuni a Administrațiunea tipografiei archidiecesane albiiii. Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 43. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. Anul XXX. TELEGRAFUL ROMÂN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. INSERȚIUNILE Pentru odată 7 or., — de două ori 12 or., — de trei or 16 or. rândul cu litere garmond — u timbru de 30 or. pentru fiecare publicare. Contraste ? „Magyar Polgár“ din Cluj este așa de afabil încât din abundanța creerilor dlor colaboratori ai săi ne face onoarea în unul din anii cei mai recenți a ne califica pe noi și pe Românii de dincoace, comparândune cu cei de dincolo de Carpați. Ca se aibă și publicul nostru ocasiune a cunoasce tonul de „bunacuviință“ al „cavalerescului“ Iliariu din Cluj vom spune, că din incidentul escursiunei literaților și erudiților maghiari în România, s’a demis, după ce ne dăscălise într’o notiță plină de „bună cuviință“, și la un articulaș de fond. Lăsăm dar la o parte notița, căci pentru a cunoasce „înțelepciunea“ ajunge de multe ori un cuvântel „chibzuit“. Și „M. P.“ e maister în d’al de aceste. Articulașul află că Românii din România sunt cu totul altfel de oameni, nu ca cei de aici. Ei, adecă Românii din România, judecă cu totul altfel lucrurile din Ungaria, de cum judecă cești de aici. „Mintosul“ Iliariu află, negreșit, și causa. Cetitorii noștri vor crede că necunoascerea referințelor noastre de aici și prea multele ocupațiuni cu afacerile lor va fi causa de Românii din România judecă altfel cu referințele noastre. Se înșeală dacă cred așa. Causa, și aceasta trebue se-o credem, pentru că „Magyar Polgár“ e scris de oameni cu minte, causa este că Românii din România „privesc mai cu sânge rece lucrurile din Ungaria“. Românii de dincoace nu pot privi astfel cu lucrurile din mai multe cause „M. P.“ le și spune. „Magyar Polgár,“ în adânca sa pătrundere, a aflat că inteligența română din Ungaria, și care scrie în Ziare „e lipsită de creeri,11 „în căpățânele (koponya) lor nu este decât apă leșiatică“ și ca urmare firească, nici cunoscințe positive și sistematice nu pot se’și agonisească, deac’așa, sciu și ei, de ici de calea, câte ceva și apoi fragmentele aceste de cunoscințe, adecă sterpiturile de cunoscințe, le îndrumă mereu în variante. Românii din Ungaria, sau mai bine inteligența lor, e o adunătură de proletari și de aceea nu ’s mulțămiți cu nimica. Iată oamenii cari scru bună cuviință cum scriu de ales, de frumos, de îndoioșitoriu, pare că ’ți vine se fugi cu ai ticului în buzunariu se’l cetesci în loc de toast la vreunul din bancheturile escursiunei. Dar aceasta numai așa în parantesă. A aflat totuși inteligentul și cu sorință sistematică positivă investitul „Magyar Polgár“ și un român în Transilvania cu avere de 300.000 fl. Dar, păcatele lui, nu scie nici ceti nici scrie; cu toate aceste „M. P.“ ne asigură, și cine să se îndoiască —că e patriot bun. El nu face la puiu de om ungur nimica. Din contră el spune „agitatorilor inteligenți“, se înțelege români, cari au umblat să’l câștige, că Ungurii sunt oameni cum se cade ; el, adecă românul cu avere, ne asigură „M. P“, nu găsesc la Unguri alte scăderi decât că sunt „economi slabi, risipitori de avere,“ căci el „toate moșiile câte le are „le-au cumpărat dela Unguri“, așadară ce să se amestece el în certe cu Ungurii dela cari s’a îmbogățit. „M. P.“ ar dori se fie mulți români de aceștia. O fi! Toate aceste și altele ca aceste le spune articulașul de fond al farului „Magg. P.“ în ton de catedră. Românii și cei de aici și, dacă vor ave lipsă, și cei din România, pot învăța mult, foarte mlt dintrînsul. Ce au dis „Pesti Napló“ despre noi, sciu cetitorii. Ar mai fi de lipsă, și dacă am dispune de timp de ajuns, am spune și ceilic alte foi maghiare despre noi Românii „cei fără creeri“. Atâta mai adaugem, că „Egyetértés“ închee o notiță a sa privitoare la articulul nostru din Nr. 74 al „Tel. Rom.“ șlicând, că cei din România nu se vor uita în gura noastră. " Când vorbesc atâți înțelepți, acei „fără creeri“ trebue să tacă. Mulțămind atât lui „M. P.“ cât și celorlalte «fiare maghiare pentru „binevoitoarea“ lor condescendență, credem a nu face eară vre-o „neghiobie“, reproducând o voce Ziaristică, nu de ale noastre de ale „descreeraților“ „proștilor“ și „proletarilor, ci de ale acelor ce judecă cu sânge rece referințele din Ungaria, și mai adaugem, cu cunoștință decansă. Noi găsim că sunt contraste cele zise de „Magyar Polgárét comp. și cele de vocea Ziaristică. Ei, dar prelegera academică a „prețiosului“ „M. P.“ ne provoacă îndoieli dacă judecăm noi lucrul bine s’au rău și așa fără de a mai lungi multă vorbă, punem înaintea cetitorilor vocea cea cu „sânge rece.“ Bata-o: Discursiune ungurească în România. Sub titlul acesta scrie „Rom. Lib.“ următoarele: „Câțiva fruntași de ai ungurilor, între cari arhiepiscopul Haynald, publicistul Jokay, redactorul Falk, ar avea de gând să facă — cum am anunțat ieri, o escursiune în țeara noastră. Scopul lor ar fi de a lega cu noi „relații literare.“ „Mărturisim, că lucrul ni se pare puțin probabil: nu faptul escursiunei, ci scopul, care i se atribuie. Ni se pare improbabil, căci între națiuni, cari se urăsc și se persecută de moarte, nu sunt cu putință conecsiuni intime de nici un fel. „Relațiuni literare“ ? — între Francezi și Nemți, cu toate că de asemenea se urăsc de moarte, s’ar mai putea închipui. țul și Francezul fac sclință obiectivă. Neamura de rasă nu desfigurează la ei — cel puțin în cestiunile de fond — nici istoria, nici literatura unuia sau altuia. Dar Ungurii? Ei pun toată istoria noastră națională, la carantină După denșii noi sântem în aceste țări nesce venetici, cari am găsit întrănsele ca stăpâni poporul unguresc ; după denșii Mircea și Vlad, Ștefan și Rareș, erau nesce vasali ai coroanei unguresci, iar Mihaiu Viteazul un bandit, care a spoliat câțiva ani câmpiile Ardealului pănă ’și a primit pedeapsa meritată; după denșii statul nostru independent de astazi nu e decât arena amfiteatrului unguresc, în care cu timpul rassa ungurească trebue să joace după plac, iar Românii de peste munți nesce organisme brute, fără drepturi de esistențâ, fără pretenții de viitor, menite a umplea lacunele împotrivității rassei domnitoare, cât pentru limba noastră în fine, un idiom nemernic desprețuit și ignorat când îi vorbesce boemi României la băile din Ardeal și Bănat, afurisit și eliminat din vieața publică și din scoalele fraților de peste munți. „Aceste țese, aceste principii, aceste sentimente și minciuni, se profesează în toate cărțile, în toată vieața publică și privată a poporului unguresc. Haynald, Jokay, Max Falk, sunt corifeii, sunt susțiitorii acestei direcții și atitudini a poporului unguresc față de noi. „Ce vreau dar denșii cu noi ? Vreau o apropiere câtră un chip de vedere mai just, mai vrednic? Vreau aceasta? Dacă o vreau, nu se adreseze cătră noi. Poporul românesc are în aceasta materie dincolo de munți representanți mai pricepuți, mai competenți: înțelegerea și împăcarea cu ei va fi înțelegerea și împăcarea cu noi. Pe de-asupra lor nu vom da nici odată mâna noastră poporului unguresc. „Literatura noastră peste munți a fost ucisă de unguri, încă în fâșie. Toate cărțile românesci, cari îndrăsniau se afirme alta, decât ce cuprindea catechismul politic și literar al olor Haynald, Jokay, Falk, etc. au fost cofiscate, oprite din comercial public, interzise în școală, și dacă ar fi ars obiceiul rugului ar fi fost arse pe rug. Jumătate din rădăcinile arborelui literaturei noastre naționale le-au scos din pământ, bunii noștrii vecini, jumătate din ramurele lui, de abia înverzite, ei le-au rupt și le-au aruncat în foc. „Și oamenii aceștia vreau să lege cu noi „relații literare“! Și poate sub masca lor se bată la porțile Capitoliului român! „Să nu mai glumim. „Escursiunea acestor Unguri interesanți noue ni se pare un felin de sport. De când FORȚA. Alexandria. Cei mai mulți călători ajungând în Alecsandria sunt frapați de caracterul ei cu totul modern și de puțina întindere a cetății odată așa vestite. De aceea ei umplu mai multe pagini ale jurnalului lor cu reflecțiuni în privința schimbărei lucrurilor pământesci și a revoluțiunilor destructoare, care au dărîmat templuri, palaturi și bibliotece, ca se clădească în locul lor case europene moderne de un gust nehotărît. Adevărat, pentru astfel de reflecsiuni anevoie se mai poate afla un sufet mai bun, decât cetatea aceasta, cine cam cunoașce istoria și filosofia, artea și politica, vedând Alecsandria, numaidecât ’și aduce aminte de Alecsandru, Ammoniu, Porphyr, Amru, Omar __ ba și de Cleopatra și Antoniu. Așadară iată ce s’a făcut cetatea care în vechime se socotia de a fi cea mai frumoasă din lume! Admirabilă era încă în timpul acela, în care Amru a adus armata sa învingătoare în transa deatului.“ „Eu am învins cetatea occisorie a lui Omar, „și nu pot enumera, câte cuprinde cingătoarea de zid. Cetatea are patru mii de scalde și dousprezece mii de neguțători de legumi, patru mii de jidani, ce plătesc tribut, patru mii de musicanți și măscărici .. ..“ Utile dulci! Erau așa dară tocmai atâți jidani, cari plăteau tribut câți musicanți , măscărici cari ajutau de a’l mânca. De atunci încoace s’au schimbat lucrurile foarte. Astăzi numai plătesc jidanii nimic — dacă sunt Europeni ori dacă stau sub protecțiunea unui consulat european. De aceea a și scăzut numărul și importanța musicanților și a măscăricilor foarte tare. Ambu scle din ce motive admiră Alexandria; el cu mare nevoie a fost cucerit o și mai că era sex și poartă viața cu ocasiunea aceasta. La o năvălire asupra cetății el cu adjutantul său Mustemehben-Mokhallad și cu libertinul (sclavul său eliberat) Querdan căzură în mânile inimicului. Patriciul cetății îi chemă pe toți trei înaintea lui: „Voi sunteți prinșii mei“, zise patriciul, „spunețim ce vreți dela noi și din ce causă purtați resboiu în contra noastră“ ? Amru, mahomedan sumeț și cerbicos cum era, respunse: „Noi vrem ori se vă lăsați de legea voastră și se vă faceți muhomedani, ori se ne plătiți tribut, și nu vom înceta de a ne lupta pănă când voia lui d Zeu va fi împlinită.“ Amzn era om viteaz dar nesocotit. Grecii, cari nu soseau, cine era prinșii lor, după vorbele acestea îndrăsnețe, pricepură că n’au a face cu soldați de rând — „omul acesta“ — Zie patriciul cătră armații săi —trebue se fie un conducătoriu din armata musulmană; tăiații capul!“ Dară Querdan scia bine grecesce; el pricepu ordinul patriciului. Resolut la moment se răpede la Amru și trăgândui vreo câteva pălmii strigă? „Ce stai tu de a vorbi. Tu, unul din cei mai de rând din armata noastră, te încumeți a vorbi despre intențiunile conducetorilor noștri? Taci și las se vorbească aceia, care ’s mai mari decât tine !“ Patriciul văzând aceasta credea că s’a înșelat în părerea sa, în privința rangului lui Amru, și luă ordinul său îndărăt. — Acum veni rândul se vorbească Mustemeh. — „Conducătorul nostru“, Z se era gata de a se retrage, dară mai înainte vrea se se sfătuiască cu conducătorii diferitelor oștiri, ca să se ficșeze condițiile retragerei. Noi îi vom raporta, cu câtă umanitate ne ați tratat și lucrul acesta negreșit va îndrepta hotărîrile sale spre bine.“ Patriciul întră în cursă, dede lui Amru și soților sei libertatea, și aceștia se reîntoarseră învingători în cetatea pre care a fost părăsit-o prin și. Amru cu drept numia Alecsandria „cetatea occidentului.“ Civilisațiunea grecă, mama culturei occidentale mai strălucind încă odată în lumina ei încântătoare. Arabii au fost ereZii civilisațiunea aceasta și cu brațele armatei lor învingătoare au fost transplantate pănă în inima Spaniei. Dată