Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)

1882-01-26 / nr. 10

Nr, 10. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 8 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 76 cr. Pentru monarh­ie pe an 8 fl. 6 luni 4 fl., 3 luni 2 9 Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Sibiiu, Marți 26 Ianuarie (7 Februarie) 1882. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la: Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sünt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 47. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. Anul XXX. TELEGRAFUL ROMÂN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 or., — de done ori 12 or., — de trei or 16 or. rondnl on litere garmond — și timbru de 30 or. pentru fie­care publicare. Nr. 4015/1881 Plen. Cerculariu cutră clerul și poporul ortodocs din tractul protopresbiteral al Sighișoarei. Onorabilul protopresbiter­al Vo­etru, Zah­aria Boiu, după serviție aproape de 60 de ani prestate în via Domnului, a cerut și solicitat de re­­petite ori, ca din considerare la nea­junsurile, ce provin din adâncile lui bă­­trânețe, se fie absolvat de la oficiul pro­topresbiteral, care l’a purtat dela anul 1845, la început ca administrator pro­topresbiteral, care mai apoi și pănă in ziua de astăzi ca protopresbiter ac­tual al tractului Sighișoarei. Apreciând după vrednicie cererea aceasta renoită și mai de curând, nu mi-a rămas altă, decât ca pre numi­tul onorabil protopresbiter al Vostru, pe Lângă esprimarea recunoșcinței preameritate din partea jurisdicțiunei archidiecezane pentru servițiele lui credincioase, cari într’un șir așa lung de ani, cu purtare esemplară și cu succese bune le-a prestat sântei noa­stre biserici, se’l absolv pentru tot restul vieții sale dela oficiul protopres­biteral, susținându i prerogativa, ca pănă când va fi în vieață, să aibă locul de onoare în fruntea tuturor cor­­porațiunilor bisericesci din același tract la dreapta președintelui ordinariu, ră­­măind și mai departe în folosirea be­neficiului paroh­iei din Sighișoara în­tre condițiunile speciale de pănă acum, în urmarea acestora venind în vacanță postul de protopresbiter al tractului Sighișoara, și trebuind a se face provisiune pentru conducerea tre­­bilor protopresbiterale pănă la înde­plinirea prin alegerea normală a po­stului vacant, — am aflat de bine a denumi în mod provisoriu de admini­strator protopresbiteral al tractului Si­ghișoarei pre administratorul parochial din Sighișoara, cucernicul presbiter Demetriu Moldovan, ca pre unul, care și pănă acum a fost ajutoriu emerita­­tului protopresbiter în funcțiunile lui, și care întrunesce trebuincioasele puteri fizice și intelectuali pentru purtarea acestei sarcini, îndreptățindu-l totde­odată și la folosirea beneficiilor îm­preunate cu oficiul protopresbiteral, cu escepțiunea parohhiei protopresbi­terale, carea rămâne ocupată în modul de pănă acum. Despre acestea schimbări în con­ducerea oficiului protopresbiteral al tractului Sighișoarei, vin a să înșci­­ința pre voi toți, iubit cler și popor din același tract, cu acea arhhipăstorească îndrumare, ca reservând emeritatului Vostru protopresbiter, onorabilulului Zaharia Boiu și pe viitoriu onorurile personali ce-i compet, de aici înainte pănă la alte disposițiuni ce vor urma în calea legală, pre numitul administrator protopresbiteral cucernicul presbiter Demetriu Moldovan, să’l recunoasceți de atare, sé’i dați cuvenita onoare și ascultare, și în toate trebile ce pri­vesc oficiul protopresbiteral cătră ace­lași administrator protopresbiteral se Vă întoarceți, împârteșindu-ve din partenii tuturor binecuvântarea archi­­pastorală­ Sibiu din Șechi­nța plenară a con­­sistoriului archidiecesan, ținută la l» Ianuarie, 1882. Miron Romanul m. p., archiepiscop. Asta tot e prea mult. Sibiiu, 25 Ianuarie. Cutezanța împreunată cu obrăsni­­cia merg foarte departe. Șovinismul unguresc nu se mai opresce numai la mijloacele sterpinei naționalităților. Proiecte lucii și sclipicioase de legi, prin care are să se furișeze maghia­rizarea nu mai mulțămesc pe domnii șoviniști. Ca și bețivii pătimași tre­buie se aibă ceva ce nu numai întă­rită dară și sgărie. După ce au că­lărit când în buestru când în fuga mare calul gravitărei în afară etc. după ce au cercat și mijlocul de suspectare cu „profanarea flamurei maghiare“, mai remăsese un mijloc de acuzare încă neprobat contra Românilor, al t­ra­dă­r­e­i de patrie prin arme furișate în biserică și în casa unui preot pen­­tru vre-o rebeliune (!!!).. Dar iază că cine a început minciunile dela A ajunge și la Z., căci în aceste timpuri tulburate se găsesce intre domnii ma­ghiari un nesocotit, ca se nu­­ licem mai mult, care telegrafează dela Bra­șov la „Ellenzék“ în Cluj și la „Egyetértés“ în Budapesta, că în Brașov într'o biserică română și la un preot românesc s’au descoperit lății cu arme“ că „cercetarea curge“ și în sfârșit „ agenți rusesci se preumblă prin Brașov.“ O calomnie mai răutăcioasă aruncată cu atâta nesocotință asupra Românilor nici că se mai poate. Infernalitatea ascunsă în caluminoasa denund­are în­trece tot posibilul în genul acesta. Este adevărat că nu mai departe decât a doua zii „Ellenzék“ calcă pe calea rușinoasă de a se desminți cd însuși pe sine. O încurcă mai dintâiu cu aceea, că corespondentul i-a pro­mis detaiuri, adauge însă că alt co­respondent a încunosciintat­e ©<T—4­­~­nea despre aceea, ca scirea cu ar­mele este fără temeiu, eară corni­țele suprem din Brașov „clari­fică“, în același timp, că scirea despre arme și despre agenți rusesci este cu totul neîntemeiată și în interesul adevărului și a­l linistei locuitorimei re­­cearcă publicarea rectificării. Se poate că și „Egyetértés“ se va „rectifica“. Minciuna răută­cioasă insă a trecut și în alte ziare, cari stau în legătură cu birouri tele­grafice. Toată­­ ziaristica europeană și poate și mai departe este în pose­siunea unui neadevăr mare, destinat a compromite biserica și naționalita­tea românească. Ba ce e mai mult, o „lăudabilă“ foaie guvernamentală „Ma­gyar Polgár“ este atât de „afa­bilă“ încât nu numai un act despre afacere, ci a adus-o în legătură cu „conjurațiunea Românilor“ din pri­măvara anului trecut, adecă, cu confe­­rența electorală din Main, iar alta „B. H.“ scrie un articol de fond plin de „grațiosități.“ Ei bine, cu toate că respectăm legile țărei și contribuim cu avere și cu sânge la susținerea monarh­iei și cu toate că dintre noi nu s’a găsit nici când vreun Kossuth s’au Klapka, care se ridice fla­mura revoluțiunei contra monarh­iei, ne am dedat a auzii de la șoviniști că nu suntem patrioți buni, pentru că ținem la limba și naționalitatea noastră, ne-am dedat a fi porecliți de conjurați și câte alte, fiindcă avem și noi păreri poli­tice , însă ca aceia cari și-au bătut joc în modul cel mai frivol, nu mai de mult decât în vara trecută, de armata co­mună a monarh­iei se arunce poporu­lui celui mai dinastic nisce insinuări ca cele de mai sus — asta tot e pre mult. Vor domnii șoviniști se paraliseze simțemintele dinastice a­le poporului român ? și ce scop ar ave cu aceasta ? Mărturisim că nu mai putem înțe­lege ce vor concetățenii maghiari cu șovinismul lor unanim, picem una­­­nim, pentru că într’un lucru se unesc , ^ t­1 • - -----— înstrăina cu puterea toate naționalită­țile nemaghiare dela adevăratul pa­triotism. Ei, prin monopolisarea limbei, a administrațiunei și a părerilor poli­tice, picând că numai dânșii pot fi în Ungaria buni patrioți, nu se poate altcum, nasc amărăciune în inimile acelor ce politicesce se văd proscriși, din simpla causă, că au și ei părerile lor politice. Mai vine acum că având puterea în mâna lor mai vor a și de­z­ onora pe acei ce nu sunt de o pă­rere cu dânșii. Cred dânșii că în chi­pul acesta se consolidează un stat sau o monarh­ie? Ce mai vorbesc dânșii de ruble, de agenți și emisari străini? când ei fac cu atâta stăruință servițiele cele mai mari ori și cui altuia numai mo­narh­iei și statului nostru nu! FORȚA. Literatura română și străină­tatea.*) I. (Urmare.) Cu aceeași recunoaștere a valoa­­rei poeziei române și a meritului tra­ducătoarelor se exprimă „Magdeburgische Zeitung“ din 18 August 1881, cu laudă, dar cu mai multă reservă, „ St. Petersburger Zeitung“ din 27 Iulie 1881 ; cu admirare pentru regina traducă­toare, dar cu puțină cunostință de l­arnă, o notiță din „Neue freie Presse“ de la 1 Martie 1881 ; cu multă căl­dură un articol din revista internațio­nală, asemenea de la 1 Martie, repro­dus în resumat în „Binele public“ și „Telegraful român“ în­ fine ca se lăsăm la o parte pe celelalte, „Neue preussische (Kreuz) Zeitung“ (Nr. 22 1881) (lice între al­­t­ele: *) „Convorbiri literare.“ Poeții traduși ne conduc într’o lume­­ particulară. Pare­ c’ar fi un văl ușor care este aruncat peste toate aceste cântece; de abia se ivesce o isbucnire mai vie a bucu­riei ; iubirea Înflăcărată a patriei este însă o temă adese­ori tratată. Considerând aple­carea musei române spre tristeță, nu este de mirat că a produs și un representat al pesimismului, M. Eminescu, ale cărui poesii sunt în colecția de față cele mai însemnate lângă acele ale lui Alecsandri, poetul de predilecție al patriei sale. Trecând la a doua și a treia din cărțile enumerate mai sus, vedem în Schițele române, introduse și traduse de d-na Kremnitz, o ochire asupra literaturei române dată sub formă de prefață, apoi urmează traduse: Cru­cea din Sat și Popa Tanda, de Slavici; Popa Gavriil și Cocoana Nastasica, de I. Negruzzi; Mihnea cel rău, de Odo­­bescu; povestea Doi feți cu stea în frunte, după redacțiunea lui Slavici, și Santa, de N. Gane. Nouăle schițe române, pu­blicate de aceeași autoară, cuprind traducerea a două nuvele de Slavici:­­ „Gura Satului și „Budulea Taichii,“ la două novele de Gane: Andrei Florea Curcanul și Sfântul Andrei, și a unei copii de pe na­tură de I. Negruzzi, Ion­iță Co­co­vei. Din aceste traduceri, „Gura satului“ apăruse mai nainte cu ilu­­strațiuni în revista llustrirte Welt (Hallberger), Nr. 22 și 23 din 1879, iar „Andrei Florea Curcanul“ în re­vista Nord und Süd (red. Paul Lindau), numărul de la Decemvre 1879. Resumând aici unele din părerile criticei germane asupra acestor lucrări, lăsăm la o parte notițele, dealtminteri toate favorabile, publicate în unele organe de mai puțină însemnătate pen­tru opiniunea literară în Germania, precum sunt Europa, (Nr. 12 din 1881­) „Wiener Allgemeine Zeitung“ (Nr. 233 din 1880), „Berliner Frem~­denblatt“ (Nr. 207 din 1880) etc., precum și critica d-lui Remy din „Vos­­sische Zeitung“, reprodusă în întregul ei în „Convorbirile“ de la 1 Ianuarie 1878, în „Blätter für literarische Un­terhaltung“ Nr. 40 din 1880 cetim: Rumänische Skizzen etc. Ace­ste novele țărănesci, povești și istorioare pline de atracție și scrise cu inimă, sânt introduse din partea traducătoarei prin o ochire asupra desvoltării literaturei române. Primele patru nuvele de Slavici și Ne­gruzzi sânt bogate în observări fine, toate pline de un humor adevărat, însuflețite de o veselie aleasă, și se citesc în traducere ca nesce lucrări de mare însemnătate. Unele amănunte, d­­e.­cum fie­care din cei doi amanți, Bujor și Ileana, stăpâniți de pa­timă, părăsesc noaptea repaosul lor, cum fata se duce la mamă încă neînduplecată a iubitului ei, Bujor în aceeași intenție la fata Ilenei; apoi metoda popei Tanda, care din­­tr’un sat căd­ut ,în miserie, (Sărâcenii) face mai ântâiu prin predică apoi prin batjocură, apoi prin mustrare și în fine prin un ad­mirabil model de muncă, un sat plin de bogăție, merită cea mai mare laudă și sânt demne de punctul de vedere al unei înalte culturi. Plină de măduvă este narațiunea „Mihnea cel rău,“ e foarte plăcută povestea „Doi feți cu stea în frunte“, care în parte aduce aminte de poveștile germane, și in­teresantă novela „Șanta“. Cartea întreagă stă cu mult deasupra literaturei de romane obicinuite și novelele țărănesci ale lui I. Ne­gruzzi și Slavici se pot pune alăturea cu ale lui Auerbach.

Next