Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)

1882-09-18 / nr. 109

Nr. 109 Sibiiu, Sâmbătă 18/30 Septemvre 1882. Anul XXX. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. ABO­NAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 8 fl. 50 cr., 8 Iuni 1 fl. 75 er. Pentru monarh­ie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 Iuni 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 8fl. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Adminstrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47 Corespondențele sânt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 41. Epistole nefrancate se refasă. — Articalii nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE Pentru odată 7 or., — de două ori 12 ore — de trei ori 16 or. rândul cu litere­­ farmand — și timbru de 30 or. pentru fie­­­care publicare. Cu 1. Octomvre­v. se în­cepe prenumerați­ de nouă la „Telegraful roman“. Condi­­țiunile in fruntea foaiei. Ceva caracteristic. După „Plugarul român“ am fost reprodus, în numărul nostru prece­dent, o dare de seamă despre con­gresul țăranilor din districtul Ar­geșului în România. Admitem că cea dintâiu într’unire românească de felul acesta nu va fi fost un non plus ultra; ca pasul cel dintâiu însă al Români­lor din regatul cel june al României, nu vom greși, dacă fi vom considera de un fel de progres. Astăzi mai rău, mâne mai bine, așa se fac lucrurile în lumea aceasta plină de scăderi, care omul este chemat a le îndrepta și evita. Stindardul partidei liberale maghiare, „Nemzet“, un organ, care după posițiunea sa, s’ar cuveni să fie serios în toate lucrările sale, a găsit cu cale ca din congresul amintit să facă un obiect de glumă necioplită și așa presentează și el („Nemzet“) o dare de seamă în următoarele: „...Congresul s’a ținut sub ceriu liber, numai un cort de pând­ă s’a ri­dicat pe seama dilor deputați Schileru și Dobrescu. Scaunul presidial pe pa­jiște verde fu ocupat de dl Dobrescu care s’a ales însuși pentru acest post onorific prin discursul urmatoriu: Dior țerani! Eu nu cred că sciți pentru ce ați venit aici pe acest loc sfânt?­ Este foarte frumos însă din partea voastră, dlor țărani, că ați ascultat de frumosul cuvânt și îndată ce ați primit invitarea noastră, vați grăbit la noi, ca se ascultați cuvintele în­țelepte (okos szó.) „De oare­ce aici nu se află de­cât doi creștini cu minte­­ înaintea Ro­mânului numai cei de credința veche (o hita) sunt creștini­ cum suntem noi, eu și amicul meu Schileru, veți înțelege că numai dintre noi amândoi puteți alege president. Dar fiindcă amicul meu Schileru vrea să rostească un dis­curs foarte cuminte și mai departe vrea să facă propuneri foarte ponde­roase, nu remâne altă, ori vreau­ ori nu vreau­, de­cât că eu să ocup sca­unul presidial. „Un țeran.“ „Unde e scaunul?“ Dl Dobrescu: N’ai să te îngri­­gesci de el, mai bine va fi dacă mă vei îmbia cu un ciocan de țuică (vi­nars moale). Acum însă te provoc mare bărbat, amicul meu Schilere, să spui ce -ți apasă inima ta curată română? „Dl Schileru răzimându-se pe o bâtă mare, a rostit discursul urmă­­toriu: „Fraților țărani! îmi sângeră inima când privesc la voi, îmi sân­geră când nu vă văd, îmi sângeră când sunt între voi, îmi sângeră când sunt la Bucuresci în adunările came­rei, îmi sângeră inima pururea, ne­încetat, pentru că și originea mea e din sângele vostru! 0 fraților țărani, de ce nu pot mânca și eu cu voi mămăligă? 0 de ce nu pot întră și eu în horă cu Stan și cu Marin, cu Ani­­cuța și cu Măriuca dinaintea bisericei din sat, de ce nu pot fi și eu așa de fericit cum sânteți voi, o nenorociți frați țerani! Fiindcă e nenorocit țe­­ranul român. Țăranul român și acum e numai cânele boerului și a celor ce poartă haine domnesci, așa precum a fost când exista iobăgia. Ajutor tre­­bue. De aceea am venit la voi se ajutăm nenorocitei națiuni române din nenorocirea ei. „Deci ascultați ce vă sfătuim, și aici sub ceriul liber a lui Dijeu se promiteți că veți îndeplini sfatul no­stru cuvânt de cuvânt: meni­t. Să nu mai alegeți primari ca­îmbrăcați în postav (posztóba járó) ci dintre voi se alegeți pre acela, despre care sunteți convinși, că nu vă vinde pentru treizeci de arginți ca jidovii pe cel neprețuit, pe acela care în toate împregiurările e omul vostru. Când veți ave astfel de primar n’aveți să vă temeți că vă va mai stă­pâni boerul, grecul, bulgarul s’au ji­dovul. 2. în consiliul districtului (me­gyei tanácsba) pentru lumea aceasta se nu alegeți altfel de om decât ță­ran! se­­ spuneți că e vai de sufletul lui dacă ve va vinde. 3. Și nu mai alegeți în camerile țetei nici boier, nici ciocoiu (csokos­­közép biztokos), nici advocat, nici preot, nici medic, cu un cuvânt, pe niminea, care poartă haine de postav, că aceia nu represintă interesele voastre, ci ale domnilor celor mari, ale guvernului, și încă și ale străinilor. „V’am spus cum s’ar pute ajuta poporului român (rumuny nép) din ne­­cas. Da)eu să nu ve binecuvinteze dacă nu veți asculta. Acei ce vor asculta sfatul meu se remână aici la banchet din tocană proaspetă, din mămăligă și din țuică. După banchet însă ade­văratul amic al Românilor, amicul meu Dobrescu va fi așa de bun și va aran­­gia o horă la care pot lua toți parte câți au ascultat sfatul nostru. „Trăiască România liberă ! „Trăiască țeranul român!“ „După discursul acesta, primit cu însuflețire mare, cele 2000 de oameni au văd­ut de tocana feartă în căldă­rile uriașe. După cum scrie „Pluga­­riul român“ foaie din district, bunii patrioți n’au consumat mai puțin de 2500 ocale (3600 litre) de vinars. „Domnii deputați Schileru și Do­brescu, vrând se dovedească cât de mult simpatisează cu țeranul român (rumuny paraszttal), acolo, în fața lo­cului s’au desbrăcat, s’au îmbrăcat în haine țărănesci, iară hainele domnesci „le-au pus pe rug și le au ars.“ Confronteze cetitoriul darea de seamă după „Plugarul român“ și pe aceasta din „Nemzet“ și facă’și jude­cata. Nu credem că nu va găsi ce­titorul în raportul unguresc o în­gâmfare nătângă. Ea ne servesce nouă și poate servi ori și cui spre ori­entare ca se vedem cât sunt rapor­torii maghiari de iubitori de adevăr, când e vorba de vecinii lor din apro­­piarea mijlocită și nemijlocită. *) Curtea de Argeș e vestită pentru bi­serica ei veche și grandioasă. Fericit Ro­mânul, care poate pătrunde în interiorul ei. Revista politică. Sibiiu, în 17 Septemvre. Foaia oficială publică aprobarea prealabilă pr. în. a proiectului de or­­ganisațiune privitor la biserica elve­­tică (calvină) ungurească în chipul ur­mător : „După ce la locul prea înalt, unde se substernase spre aprobare și con­firmare proiectul de organisațiune, ela­borat de sinodul provincial al biseri­cei elvetice unguresci în sesiunea din Octomvre și Noemvre anul trecut, sau făcut unele observări, în ședințele în­cepute la 10 Septemvre a. c. sino­dul a desbătut asupra acestor ob­servări și au substernut secțiunile modificate în forma cea nouă. Mi­nistrul reg. ung. de culte și instruc­țiune publică, până va fi în posițiune de a substerne proiectul întreg, pe lângă o propunere prea supusă a sub­sternul Majestății Sale spre aprobare prealabilă te­stul cel nou al secțiuni­lor modificate, în urma cărei Maje­­statea Sa s’au îndurat prea grațios a emite următoarea prea înaltă resolu­­țiune. Luând spre cunoscință presenta propunere a ministrului Meit­nng­ de culte și instrucțiune publică și apro­bând prealabil modificările sinodului bisericei elvetice unguresci, făcute în proiectul de organisațiune, admit ca legea­­ bisericească astfel te­stată și prevă­sută totodată cu clausula de aprobare și confirmare, încuviințată de mine, ministrul Meu numit se Mi-o înainteze spre subscriere. Budapesta 25 Septemvre 1882. Francisc Iosif m. p. Aug. Trefort m. p. Din­colo de Lai­ta lucră 10 di­ete provinciale din toate puterile. în dieta Carnioliei s’au început în 14/26 Septemvre o desbatere aprigă despre „Schulverein.“ Nu era acesta obiec­­tul pus la ordinea Șilei, însă deputa­tul sloven Svetec s’a folosit de oca­­siune și la desbaterea asupra fondu­lui școalelor normale a aprins dis­­ensiunea „Schulvereinului.“ Resultate practice n’au avut discusiunea. Slo­venii se vede că n’au vrut altă de­cât sâ’și verse focul asupra Germanilor. Despre posiiunea Serbiei în fața cestiunei bosniace publică „Agramer Zeitung“ o corespondență de la Bel­grad, în care sunt nisce detaiuri in­teresante. Se aplice în corespon­­dență, că toate partidele din Serbia lisuesc spre anecsarea Bosniei. Ade­renții lui Ristici speră a ajunge la țintă prin mijlocirea Rusiei, pe când progresiștii, partida care este a­ fi la putere, cred într-o transacțiune pe ca­lea bunei înțelegeri cu Austria. Mi­nisterialii cred că Austria într-o bună dimineață va da B­o­s­n­i­a în schimb pentru o convențiune mili­tară, în puterea cărei va ave drept de garnizonă în Ser­bia și pentru o uniune vamală. Mai speră că la ocasiunea unei îm­părțiri noue a Turciei, sub egida Au­stro-Ungariei, vor mai căpăta ceva din Macedonia despre meartă noapte, ceea ce mijlocit și Austro-Unga­riei nu­­ ar fi spre rău. De­o­cam­dată tac oamenii în Belgrad și nu vorbesc de planurile aceste. Ei țin că cestiunea Bosniei încă nu e matură. Dacă în imperiul britanic, cetim în „Națiunea“, soarele nu apune nici odată și dacă acest astăzi cel mai vast din imperiu este lume, cu­vântul este că poporul englez a meritat această putere. Nu­­ atât pu­terea armelor cât civilisațiunea acestui popor a întemeiat un imperiu, ale că­rui năvi duc în toate direcțiunile glo­bului cultura și înlesnesce comodită­­țile vieții. Dar în ochii națiunilor ce se află încă în­ pruncie, Anglia este nevoită a exercita acțiunea ei civili­­zătoare prin mijlocirea prestigiului ei. Disraeli prevăzuse această necesitate și cugetările sale fundamentale se re­fereau exclusiv la întemeiarea acestui prestigiu, care forma ținta politicei sale imperialiste. Cu acest scop el făcuse pe Regina sa, împărăteasă a Indiilor, trimesese pe principele de Wales se culeagă un triumf fantastic în Orient și dedese Canadei de gu­vernator pe un fiu al Reginei. Glad­stone caută de mai multe ori se în­frângă cu elocința sa irresistibilă acea­stă politică așa de salutară pentru patria sa, el critică necontenit pe Lordul Beaconsfield numindu-l chiar un aventurat lipsit de consciință. Dar printr-o ironie singulară a destinului Gladstone termină ceea ce Disraeli incepuse, politica ce combătea înain­tea Torilor îi recâștigă acum simpa­tiile poporului englez și împletesce ultimii lauri ai coroanei sale. Diplomația engleză se conduse în timpurile din urmă cu o abilitate supremă: ea redede imperiului brita­nic strălucirea ce-l încungiura în urma tratatului de la Cipru. Astăzi Anglia redobândește însemnătatea, care la Dub­igno era numai o umbră a mări­rii ei de altă dată. Principele de Bismarck, diplo­matul prin escelență al Europei, se face acum amicul acestei puteri pline de viață. Cu câte­va săptămâni mai nainte toți credeau că activitatea ace­stui bărbat tindea a nimici influența Englezilor în Egipt. Astăzi Germania merge alături cu dânșii și le este mai favorabilă decât ori­ce altă putere. Glasul Angliei câștigă iară­și o va­loare necontestabilă în concertul eu­ropean. Aceasta este magnificul re­­sultat al intreprinderei din Valea Ni­lului. Triumful Angliei asupra Turciei este astăzi învederat pentru lumea întreagă și Lordul Granville a nimicit toate artificiile diplomaților din Con­­stantinopol. Anglia este stăpână pe seara Nilului și Califul nu remâne decât omul bolnav, constrâns a-și recu­­noaște slabibiciunea sa incurabilă. Triumful militar stă alăturea cu cel politic. Puterea engleză era pănă acum mai mai fără însemnătate, defec­țiunile ce inauguraseră răsboiul din Africa și pe cel din Afganistan, întu­necaseră oare­cum prestigiul de care ea avea atâta nevoie în Asia. Astăzi regimentele indiene recapătă încrede­rea în sine și consciință puterii lor, ge­neralii englezi recâștigă țarău și consi­­derațiune înaintea lumii. Flota engleză înaintea Alexandriei făcu pe lume să

Next