Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)
1882-09-18 / nr. 109
Nr. 109 Sibiiu, Sâmbătă 18/30 Septemvre 1882. Anul XXX. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 8 fl. 50 cr., 8 Iuni 1 fl. 75 er. Pentru monarhie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 Iuni 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 8fl. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Adminstrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47 Corespondențele sânt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 41. Epistole nefrancate se refasă. — Articalii nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE Pentru odată 7 or., — de două ori 12 ore — de trei ori 16 or. rândul cu litere farmand — și timbru de 30 or. pentru fiecare publicare. Cu 1. Octomvrev. se începe prenumerați de nouă la „Telegraful roman“. Condițiunile in fruntea foaiei. Ceva caracteristic. După „Plugarul român“ am fost reprodus, în numărul nostru precedent, o dare de seamă despre congresul țăranilor din districtul Argeșului în România. Admitem că cea dintâiu într’unire românească de felul acesta nu va fi fost un non plus ultra; ca pasul cel dintâiu însă al Românilor din regatul cel june al României, nu vom greși, dacă fi vom considera de un fel de progres. Astăzi mai rău, mâne mai bine, așa se fac lucrurile în lumea aceasta plină de scăderi, care omul este chemat a le îndrepta și evita. Stindardul partidei liberale maghiare, „Nemzet“, un organ, care după posițiunea sa, s’ar cuveni să fie serios în toate lucrările sale, a găsit cu cale ca din congresul amintit să facă un obiect de glumă necioplită și așa presentează și el („Nemzet“) o dare de seamă în următoarele: „...Congresul s’a ținut sub ceriu liber, numai un cort de pândă s’a ridicat pe seama dilor deputați Schileru și Dobrescu. Scaunul presidial pe pajiște verde fu ocupat de dl Dobrescu care s’a ales însuși pentru acest post onorific prin discursul urmatoriu: Dior țerani! Eu nu cred că sciți pentru ce ați venit aici pe acest loc sfânt? Este foarte frumos însă din partea voastră, dlor țărani, că ați ascultat de frumosul cuvânt și îndată ce ați primit invitarea noastră, vați grăbit la noi, ca se ascultați cuvintele înțelepte (okos szó.) „De oarece aici nu se află decât doi creștini cu minte înaintea Românului numai cei de credința veche (o hita) sunt creștini cum suntem noi, eu și amicul meu Schileru, veți înțelege că numai dintre noi amândoi puteți alege president. Dar fiindcă amicul meu Schileru vrea să rostească un discurs foarte cuminte și mai departe vrea să facă propuneri foarte ponderoase, nu remâne altă, ori vreau ori nu vreau, decât că eu să ocup scaunul presidial. „Un țeran.“ „Unde e scaunul?“ Dl Dobrescu: N’ai să te îngrigesci de el, mai bine va fi dacă mă vei îmbia cu un ciocan de țuică (vinars moale). Acum însă te provoc mare bărbat, amicul meu Schilere, să spui ce -ți apasă inima ta curată română? „Dl Schileru răzimându-se pe o bâtă mare, a rostit discursul următoriu: „Fraților țărani! îmi sângeră inima când privesc la voi, îmi sângeră când nu vă văd, îmi sângeră când sunt între voi, îmi sângeră când sunt la Bucuresci în adunările camerei, îmi sângeră inima pururea, neîncetat, pentru că și originea mea e din sângele vostru! 0 fraților țărani, de ce nu pot mânca și eu cu voi mămăligă? 0 de ce nu pot întră și eu în horă cu Stan și cu Marin, cu Anicuța și cu Măriuca dinaintea bisericei din sat, de ce nu pot fi și eu așa de fericit cum sânteți voi, o nenorociți frați țerani! Fiindcă e nenorocit țeranul român. Țăranul român și acum e numai cânele boerului și a celor ce poartă haine domnesci, așa precum a fost când exista iobăgia. Ajutor trebue. De aceea am venit la voi se ajutăm nenorocitei națiuni române din nenorocirea ei. „Deci ascultați ce vă sfătuim, și aici sub ceriul liber a lui Dijeu se promiteți că veți îndeplini sfatul nostru cuvânt de cuvânt: menit. Să nu mai alegeți primari caîmbrăcați în postav (posztóba járó) ci dintre voi se alegeți pre acela, despre care sunteți convinși, că nu vă vinde pentru treizeci de arginți ca jidovii pe cel neprețuit, pe acela care în toate împregiurările e omul vostru. Când veți ave astfel de primar n’aveți să vă temeți că vă va mai stăpâni boerul, grecul, bulgarul s’au jidovul. 2. în consiliul districtului (megyei tanácsba) pentru lumea aceasta se nu alegeți altfel de om decât țăran! se spuneți că e vai de sufletul lui dacă ve va vinde. 3. Și nu mai alegeți în camerile țetei nici boier, nici ciocoiu (csokosközép biztokos), nici advocat, nici preot, nici medic, cu un cuvânt, pe niminea, care poartă haine de postav, că aceia nu represintă interesele voastre, ci ale domnilor celor mari, ale guvernului, și încă și ale străinilor. „V’am spus cum s’ar pute ajuta poporului român (rumuny nép) din necas. Da)eu să nu ve binecuvinteze dacă nu veți asculta. Acei ce vor asculta sfatul meu se remână aici la banchet din tocană proaspetă, din mămăligă și din țuică. După banchet însă adevăratul amic al Românilor, amicul meu Dobrescu va fi așa de bun și va arangia o horă la care pot lua toți parte câți au ascultat sfatul nostru. „Trăiască România liberă ! „Trăiască țeranul român!“ „După discursul acesta, primit cu însuflețire mare, cele 2000 de oameni au vădut de tocana feartă în căldările uriașe. După cum scrie „Plugariul român“ foaie din district, bunii patrioți n’au consumat mai puțin de 2500 ocale (3600 litre) de vinars. „Domnii deputați Schileru și Dobrescu, vrând se dovedească cât de mult simpatisează cu țeranul român (rumuny paraszttal), acolo, în fața locului s’au desbrăcat, s’au îmbrăcat în haine țărănesci, iară hainele domnesci „le-au pus pe rug și le au ars.“ Confronteze cetitoriul darea de seamă după „Plugarul român“ și pe aceasta din „Nemzet“ și facă’și judecata. Nu credem că nu va găsi cetitorul în raportul unguresc o îngâmfare nătângă. Ea ne servesce nouă și poate servi ori și cui spre orientare ca se vedem cât sunt raportorii maghiari de iubitori de adevăr, când e vorba de vecinii lor din apropiarea mijlocită și nemijlocită. *) Curtea de Argeș e vestită pentru biserica ei veche și grandioasă. Fericit Românul, care poate pătrunde în interiorul ei. Revista politică. Sibiiu, în 17 Septemvre. Foaia oficială publică aprobarea prealabilă pr. în. a proiectului de organisațiune privitor la biserica elvetică (calvină) ungurească în chipul următor : „După ce la locul prea înalt, unde se substernase spre aprobare și confirmare proiectul de organisațiune, elaborat de sinodul provincial al bisericei elvetice unguresci în sesiunea din Octomvre și Noemvre anul trecut, sau făcut unele observări, în ședințele începute la 10 Septemvre a. c. sinodul a desbătut asupra acestor observări și au substernut secțiunile modificate în forma cea nouă. Ministrul reg. ung. de culte și instrucțiune publică, până va fi în posițiune de a substerne proiectul întreg, pe lângă o propunere prea supusă a substernul Majestății Sale spre aprobare prealabilă testul cel nou al secțiunilor modificate, în urma cărei Majestatea Sa s’au îndurat prea grațios a emite următoarea prea înaltă resoluțiune. Luând spre cunoscință presenta propunere a ministrului Meitnng de culte și instrucțiune publică și aprobând prealabil modificările sinodului bisericei elvetice unguresci, făcute în proiectul de organisațiune, admit ca legea bisericească astfel testată și prevăsută totodată cu clausula de aprobare și confirmare, încuviințată de mine, ministrul Meu numit se Mi-o înainteze spre subscriere. Budapesta 25 Septemvre 1882. Francisc Iosif m. p. Aug. Trefort m. p. Dincolo de Laita lucră 10 diete provinciale din toate puterile. în dieta Carnioliei s’au început în 14/26 Septemvre o desbatere aprigă despre „Schulverein.“ Nu era acesta obiectul pus la ordinea Șilei, însă deputatul sloven Svetec s’a folosit de ocasiune și la desbaterea asupra fondului școalelor normale a aprins disensiunea „Schulvereinului.“ Resultate practice n’au avut discusiunea. Slovenii se vede că n’au vrut altă decât sâ’și verse focul asupra Germanilor. Despre posiiunea Serbiei în fața cestiunei bosniace publică „Agramer Zeitung“ o corespondență de la Belgrad, în care sunt nisce detaiuri interesante. Se aplice în corespondență, că toate partidele din Serbia lisuesc spre anecsarea Bosniei. Aderenții lui Ristici speră a ajunge la țintă prin mijlocirea Rusiei, pe când progresiștii, partida care este a fi la putere, cred într-o transacțiune pe calea bunei înțelegeri cu Austria. Ministerialii cred că Austria într-o bună dimineață va da Bosnia în schimb pentru o convențiune militară, în puterea cărei va ave drept de garnizonă în Serbia și pentru o uniune vamală. Mai speră că la ocasiunea unei împărțiri noue a Turciei, sub egida Austro-Ungariei, vor mai căpăta ceva din Macedonia despre meartă noapte, ceea ce mijlocit și Austro-Ungariei nu ar fi spre rău. Deocamdată tac oamenii în Belgrad și nu vorbesc de planurile aceste. Ei țin că cestiunea Bosniei încă nu e matură. Dacă în imperiul britanic, cetim în „Națiunea“, soarele nu apune nici odată și dacă acest astăzi cel mai vast din imperiu este lume, cuvântul este că poporul englez a meritat această putere. Nu atât puterea armelor cât civilisațiunea acestui popor a întemeiat un imperiu, ale cărui năvi duc în toate direcțiunile globului cultura și înlesnesce comoditățile vieții. Dar în ochii națiunilor ce se află încă în pruncie, Anglia este nevoită a exercita acțiunea ei civilizătoare prin mijlocirea prestigiului ei. Disraeli prevăzuse această necesitate și cugetările sale fundamentale se refereau exclusiv la întemeiarea acestui prestigiu, care forma ținta politicei sale imperialiste. Cu acest scop el făcuse pe Regina sa, împărăteasă a Indiilor, trimesese pe principele de Wales se culeagă un triumf fantastic în Orient și dedese Canadei de guvernator pe un fiu al Reginei. Gladstone caută de mai multe ori se înfrângă cu elocința sa irresistibilă această politică așa de salutară pentru patria sa, el critică necontenit pe Lordul Beaconsfield numindu-l chiar un aventurat lipsit de consciință. Dar printr-o ironie singulară a destinului Gladstone termină ceea ce Disraeli incepuse, politica ce combătea înaintea Torilor îi recâștigă acum simpatiile poporului englez și împletesce ultimii lauri ai coroanei sale. Diplomația engleză se conduse în timpurile din urmă cu o abilitate supremă: ea redede imperiului britanic strălucirea ce-l încungiura în urma tratatului de la Cipru. Astăzi Anglia redobândește însemnătatea, care la Dubigno era numai o umbră a măririi ei de altă dată. Principele de Bismarck, diplomatul prin escelență al Europei, se face acum amicul acestei puteri pline de viață. Cu câteva săptămâni mai nainte toți credeau că activitatea acestui bărbat tindea a nimici influența Englezilor în Egipt. Astăzi Germania merge alături cu dânșii și le este mai favorabilă decât orice altă putere. Glasul Angliei câștigă iarăși o valoare necontestabilă în concertul european. Aceasta este magnificul resultat al intreprinderei din Valea Nilului. Triumful Angliei asupra Turciei este astăzi învederat pentru lumea întreagă și Lordul Granville a nimicit toate artificiile diplomaților din Constantinopol. Anglia este stăpână pe seara Nilului și Califul nu remâne decât omul bolnav, constrâns a-și recunoaște slabibiciunea sa incurabilă. Triumful militar stă alăturea cu cel politic. Puterea engleză era pănă acum mai mai fără însemnătate, defecțiunile ce inauguraseră răsboiul din Africa și pe cel din Afganistan, întunecaseră oarecum prestigiul de care ea avea atâta nevoie în Asia. Astăzi regimentele indiene recapătă încrederea în sine și consciință puterii lor, generalii englezi recâștigă țarău și considerațiune înaintea lumii. Flota engleză înaintea Alexandriei făcu pe lume să