Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)
1882-10-19 / nr. 122
486 TELEGRAFUL ROMAN Congresul Economic. Avem prima ședință publică, după constituirea congresului. Pănă acum s’a lucrat, și înainte și după amendi, cu o vrednică străduință, în secțiuni ieșenii încep a se interesa de ceea ce se petrece în mijlocul lor. Unele nume cunoscute lipsesc cu toate acestea, unde sunt de Vizanti, Drossu și alte notabilități ale capitalei a doua? Avem multe persoane distinse între noi. Veci pe bd. Hășdeu, Laurian Xenopol, Iacob Negruzzi etc. Nu mai pomenesc pe comitet. O mențiune onorabilă. Bătrânul Arion a fost astăzi neobosit în secțiunea industriei S’au făcut atâtea propuneri! Trebuia răbdare ca să se citească și se se asculte toate. Propunerea dlui Xenopolul, în numele unui comisiuni ieșene, a fost cea mai însemnată: a îmbrățișat reorganisarea noastră economică cu multă pricepere, pe toate terenele ce privesc industria A, crea scoalele de meserii, dar adevărate scoale. Ele se fie reservate numai pentru Români. A... Cetitorul se mă ierte că mă opresc. In loja de lângă scenă, câteva cocoane și un boier o taie în franțuzesce. Se fie române? Membrii foarte mulți astăzi, peste trei sute. Ședința se deschide; sunt carele 3/. Se citesce procesul verbal al ședinței de or. Se citesc adrese nouă de aderare : dela d. Lupascu, București, d. advocat Fusea, Ploești; dela d... Dimancea, d. Dr. Cantemir, Piatra; D. Ciolac Botoșani, Dr. Boianu, tot de acolo d. Stefanescu, Constanța, d. Virgolici, Bărlad, dl Locustean, București. D. Minovici ia cuvântul, Timpul de lupte, de restriște nu ne-au dat pănă acum pace, de a ne ocupa de organisarea noastră economică. în sfârșit generațiune actuală e datoare se înceapă lupta pentru emanciparea economică, precum generațiunea bătrână a luptat pentru cea politică. Avem un popor blând, moral; avem un pământ mănos e vorba să ținem seamă de aceste elemente. E vorba de a stabili un regim economic, care să ne pue în posiție de a trăi prin noi înșine, în acest scop ne trebue, întâiu se întoarcem în sistemul nostru de dări publice, egalitatea. Milionarul nu plăteșce astăzi mai mult decât săracul. Străinul e într’o posițiune mai avantagioasă. Să despovărăm poprietatea rurală, căci despovărăm agricultura; în al doilea plan, vine industria. Să nu uităm în această privire, că spre a ne crea o industrie, trebue să creăm întâi o clasă de urrieri. Acestei clase trebue să -i asigurăm o viață îndestulătoare, că altfel industria noastră va fi năpădită de evrei streini. D. Midovici termină făcând urări de izbândă întâiului congres economic român. D. Hăsdău *) ia cuvântul intre aplause. Domnilor! Impregiurările nu mi vor permite asta pănă la finea acestui congres. *) Din „Românul“. — Eu sunt preot, Ilise Raoul. — Să vedi, Raoul, sunt lucruri pe cari le putem suportă și sânt lucruri pe cari nu le putem suportă. Raoul priviearăși pe cruce, apoi spre biciul de tortură, care zăcea lângă ingenunchietoare și spre petrile pe cari picura sângele său și pe cari țlăcuse ca mort. — Și eu n’am putut suporta că Tassilo era al alteia și nu al meu. Să veții Raoul tu nu scu ce este amorul —și la vorbele aceste un suris ca și o umbră trecu pe fața lui, dar Berthalda nu-1 vede, — căci atuncia ai înțelege, că aceasta este o putere care învinge toate, care poate să prepădiască inima, priceperea și cugetele și care poate să ne întunece. Va urma Profit dar de ocasiune pentru a pice și eu un cuvânt, pentru a arunca și eu un grăunte în această brazdă a viitorului nostru economic. S’au terminat manevrele dela Beriad, s’a început o mișcare în Iași. Aci ca și acolo preparațiune pentru luptă. Acolo lupta cu sabia și cu pușca, aci cu compasul și cu cântarul. Aci ca și acolo, o luptă națională: dorul Românului de a trăi prin sine și. Dar pentru a ajunge la acest măreț act de maturitate, de viață individuală, de încredere în forțele noastre organice, a trebuit se învățăm multe dela dascălii străini. Le mulțămim pentru învățătură. Mulțămim mai ântâiu vecinilor, cari ne-au îndemnat a pune mâna pe armă, câci peste așteptarea și chiar peste dorința lor, ne au făcut se arătăm lumii că nu ne batem mai reu decât dânșii, dacă nu mai bine. Evreii, pe de altă parte conduceau comerțul român. De acum se ne lase în pace. Drept mulțămită le remâne mângăerea de a fi înlocuiți prin nisce urmași tot atât de deștepți, tot atât de ageri, dar cu mult mai... mai... mai cu puține falimente, în scurt fie la resboiu fie în negoț, ne-a sosit timpul de a fi stăpâni la noi acasă. Se dlcea altădată că Românul nu poate fi soldat. Acum se pretinde că el nu poate fi meseriaș sau negustor. Apoi de o Griviță am luat’o de la păgâni, vom mai lua de la păgâni și pe cealaltă Griviță. Se vă spun o anecedoă. Se non vera, e ben trovata. Nișce precupeți Evrei, plângâindu-se ! de bieții Olteni veniți aci se sa facă concurență, puceau cu supărare: „chinchirențâ, chinchirență, dar ce caută chițitul la brâu!“ Ce caută? Se trăiască Oltul! O națiune e vină numai atunci, când sosea învârti deopotrivă bine și cumpăna și cuțitul. Virtutea ostășească trebuie se meargă braț la braț cu spiritul industrial. V’am spus la început, că acest congres îi aminteste manevrele de la Bârlad. Ploile n’au permis acelor manevre a se desfășura în toată splendoarea lor, dar a fost de ajuns o ții, o singură fii, pentru ca oaspeții militari din țările cele mai civilisate se admire mica oștire română, prevestindu-i un mare viitor. Nici acest congres nu poate să dureze mult. Se nu ne amăgim a crede că într’o fii sau două vom fi în stare a atinge măcar în treacăt nenumăratele probleme ce ne împresoară. Dar o ții, cilor, o singură ții ne ajunge ca se punem piatra la înființarea, în fiecare district a câte un comitet pătruns de trebuințele și însuflețit de dorințele noastre, toate comitetele lucrând apoi în cursul anului, culegând observațiuni și experiențe, adunând lumine pentru viitorul congres. Terminând, îmi aduc aminte de o plăcută sarcină. Amicul său, d. Aurelian, eminențele economist român al cărui loc ar trebui să fie între fruntașii acestui congres regretă că nu poate decât săi trămiți de departe urările sale, rugându-mă să vă ofer din parter importanta lucrare intitulată : Cum se poate funda industria în România. O depun pe birou în trei exemplare. Și fiindcă vorbesc de un ministru, numele unui alt ministru vrând-nevrând îmi tresare în memoria. Pe când capitala Moldovei îmbrățișează cu căldură pe micii Olteni cât de fericit ar fi acest congres de a vedea în sînul său pe marele Oltean, a cărui inimă a răspuns totdeauna cu entusiasm la orice cugetare românească ! Dar trebuie se sfîrșesc, și vomu sfîrși anume prin două învățăminte din istoria noastră națională. De câte ori un pericol comun a amenințat România toți Românii au fost uniți, ei au reușit totdeauna. Aceste două mari învățăminte istorice se resumă într’un vechiu proverb românesc, un proverb puțin estetic, dar de o energie adevărat omericâ. Țăranul nostru țlice: „unde scuipă un singur om, se usucă, unde scuipă un sat întreg umblă moara.“ Noi ne plângem că moara românească numai umblă, copleșită de buruene evreesci; ei bine să nu mai scuipăm unul câte unul, ci să scuipe satul întreg. Dna Zaharescu (Bucuresci) vorbesce în numele societ. „Furnica“. Membrele acestei societăți vor căuta și ele se adauge un grăunte la intemcerea industriei naționale. (Aplause). Ele vor avea în vedere industria casnică. O mișcare s’a început deja în acest sens, de la țară la oraș, pănă la tron. Regina însăși a schimbat haina de bal, cu haine naționale (aplause). Progrese s’a făcut. M. S. Regina a înființat școala Elisabeta Doamna, unde nu se confecționează decât costume naționale. Aceste însă nu erau de ajuns, trebuia un fond care să ajute această mișcare. în acest scop s’a înființat foc. „Furnica“. Ea a deschis un bazar în București și nu va face ca furnica din fabulă, care a lăsat pe bietul greei să piară de foame, ci va înființa noi bazaruri, începând cu Iașii. Doamnele și d-nii români pun’și umerii la înaintarea acestei opere mărețe (aplauze nesfârșite.) Dl Troteanu salută această întrunire a comercianților și industriașilor ca una din cele mai mari sărbători naționale. Să nu uităm în lupta începută, că instrucția face pe om și omul pământul. Ultimele sale cuvinte sânt în fine pentru scoale. In ridicarea lor stă mântuirea noastră. Să lucrăm cu toții pe această cale, căci numai în acest chip putem scăpa de inimicii noștrii și ai lumei întregi (Aplause). Se dea Dumnezeu ca lucrarea acestui congres se fie de bun augur. D-sa încheie cu să trăiască MM. N., Să trăească România, și... aici face o eroare de sigur nevinovată in loc alice „trăiască amicii ei (ai României) Ilice, trăiască amicii mei. (Ilaritate urmată de aplause). Nici un păcat! D Xenopol. Pe d sa l’a adus la acest congres instinctul progresului. Ne va lumina asupra acestui pericol. Munca agricolă e cea mai grea: pe ea și a ales-o țeara noastră ea e cea mai puțin răsplătită. Cea mai ușoară și mai bine compensată e a comerciantului. Noi lucrăm, cu sudori grele, pentru comersanții străini, suntem reduși în starea de ațr, a fi dați Europei. Acesta e pericolul. De 5, 6 ani exportul nostru e mai mic decât importul. Resultatul e, că proprietarul se împrumută și ipotecează moșia. Cui le impotecăm ? Bancherilor cari sânt străini. Ne vindem țeara la streini, și să băgăm de samă, că cine perde economicesc e o țară, o perde și politicesce — Cuțitul ne-a ajuns la os; suntem copleșiți. Aceasta ne-a strâns astăzii aici. (Aplause). Ne-am deprins cu o civilisațiune falsă și costisitoare. Mântuirea e în introducerea industriei și comerțului. Ceea ce nu poate câștiga prin agricultură poporul nostru trebue se caute a putea câștiga prin aceste îndeletniciri. Cine ne-au desvetat de ele? Guvernele trecute, chinurile de boierie, ce se cumpărau cu câte doi trei galbeni, pe urmă a venit funcționarismul. Unde este izvorul acestui rău? în scoalele noastre cele rele, improductive. Chiar și din scoalele noastre de meserii, comerciale de agricultură incep să răsară funcționarii. Și apoi care e nebunia cea mai mare? Că în scoalele comerciale am primit și străini și i-am invetat astfel cum să ne speculeze, într’o țară de pensionari și funcționari, libertate inse nu poate fi. Doue pericole sunt așadară: unul exterior, findca ne vindem țeara la străini spre a ne plăti datoriile și altul intern, că neavând o clasă de comersanți și industriași, suntem in pericol a ne perde drepturile politice. D. dr. Garoflid vorbeșce ca representant al Soc. Cooperative din Ploesci. Astăzi se face — ilice d-sa — a doua unire, unirea economică a țerei noastre. Voința omului face tot. Se perfecționăm agricultura și se creăm acele industrii, cari sânt legate de ea. Congresul nu trebue să înfățișeze o rămură singură ci pe toate. Să ne adresăm și guvernului și să i cerem sprijinul in întreprinderea începută. D Garoflid trece asupra justiției, și se plânge că ea la noi e scumpă și târzire. Să rugăm pe guvern să reducă taxele de timbru și se împuțineze formalitățile. I. Garoflid vrea se vorbească și despre administrație__E întrerupt, căci a eșit din cercul lucrărilor congresului. O gură real proprie se strnge, trăiască MM. IL. (Ilaritate). Vorbitorul se reservă dară ea râ’și pe lângă industrie și cere încă odată să se desvolte întâiu cele împreunate cu agricultura. Se numără pe rând și lumea mai îmblânzită acum, îl aprobă. D. R. Porumbaru: Un vițel de alarmă se aude in toate seara. A intrat în casa noastră un inimic, cu atât mai periculos cu cât lucreadă pe nesimțite. Avem, deja începuturi de industrie. De ce nu înfloresc însă? Findcă se văd fără ajutoare în luptă cu străinii. Ce ne trebue dată o vastă societate, care se ajute industria noastră (Aplause). Se se facă pentru lucrătorii români premii și remunerațiuni. Industria mare are trebuință de protecțiune. Când vom încheia convențiuni noue comerciale să ținem seamă de acest principiu. Un exemplu: Abia s’a făcut la Bacău începutul unei fabrici de hârtie, și fabrica nemțească din Zernesci, ca să’i facă concurență, a hotărit să înființeze in țară la noi o singură mașină, care se prefacă pasta de hârtie, preparată la Zernesci, în hârtie. Pasta are se o treacă la noi cu articul brut, ocolind astfel vama, care ar trebui să o plătească pentru hârtie. O.rigin. Porumbar își esprimă in mijlocul aplauzelor încredințarea, că guvernul va impedeca o astfel de eludare a legei. Pentru ridicarea industriei minelor, vorbitorul cere elaborarea unei bune legi și înlesniri de capitaluri. Să ne unim cu toții impregiurul aceluiași stindard, spre a scăpa țeama de periculul în care se găsesce. (Aplause). Să pomenim și de d. Creangă Umorul d-sale e cunoscut, și cu umor a vorbit și astă dată. Ați venit să ne vedeți, Ilice d-sa. Ei bine, ne vedeți. Iașii sunt jidoviți ! Romanul și Bacăul jidoviți. Neamțul și Fălticenii jidoviți Ce mai așteptăm ? Dacă nu vom scăpa țeara acum, nu vom mai avea ce se lăsăm copiilor noștri. De aceea se punem umăr la umăr, se înceteze urile între noi, să ascultăm de capii noștri ca cu toți se ne scăpăm moșia de lepra evreească. D. Crăciun vorbesce cel din urmă. Intre aplausele salei, care începe a se goli, d-sa pledează pentru înființarea de societăți de consumațiune în toate orașele, cum este deja una în Bacău, cari se nu mai cumpere nimic decât dela Roman. Ședința se ridică pe la lit.. „Naț.“ Varietăți. * (Avansamentul din Noemvre în armata c. reg.) S’au denumit cu ocasiunea aceasta 17 generali majori, 40 colonei, 48 loccoloneli, 76 maiori, 452 căpitani, 302 locot. superiori, 199 locotenenți, afară de marina, de auditoriat, intendanța, medici și alte ramuri administrative militare. între aceștia din lista câtă s’a publicat, găsim și un român, pe colonelul denumit Teodor Seracin în reg. de inf. Nr. 43 * (Convocare.) Domnii membrii ai comitetului Reuniunei învățătoresci din districtul Sibiiului sânt prin aceasta invitați la ședința, ce se va ține Vineri în 22 i. c. în locuința presidiului, ulița crucei Nr. 16. începutul precis la 10 oare a. m. Obiectul. Actele aprobate ale adunărei generale