Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)

1882-10-19 / nr. 122

486 TELEGRAFUL ROMAN Congresul Economic. Avem prima ședință publică, după constituirea congresului. Pănă acum s’a lucrat, și înainte și după amend­i, cu o vrednică străduință, în secțiuni ieșenii încep a se interesa de ceea ce se petrece în mijlocul lor. Unele nume cunoscute lipsesc cu toate acestea, unde sunt de­ Vizanti, Drossu și alte notabilități a­le capitalei a doua? Avem multe persoane distinse în­tre noi. Veci pe bd. Hășdeu, Laurian Xenopol, Iacob Negruzzi etc. Nu mai pomenesc pe comitet. O mențiune onorabilă. Bătrânul Arion a fost as­tăzi neobosit în secțiunea industriei S’au făcut atâtea propuneri! Trebuia răbdare ca să se citească și se se as­culte toate. Propunerea dlui Xenopol­ul, în numele unui comisiuni ieșene, a fost cea mai însemnată: a îmbrăți­șat reorganisarea noastră economică cu multă pricepere, pe toate terenele ce privesc industria A, crea scoalele de meserii, dar adevărate scoale. Ele se fie reservate numai pentru Români. A... Cetitorul se mă ierte că mă opresc. In loja de lângă scenă, câte­va cocoane și un boier o taie în franțuzesce. Se fie române? Membrii foarte mulți astăzi, pe­ste trei sute. Ședința se deschide; sunt carele 3­­/. Se citesce procesul verbal al șe­dinței de or­. Se citesc adrese nouă de aderare : dela d. Lupascu, București, d. advo­cat Fusea, Ploești; dela d... Dimancea, d. Dr. Cantemir, Piatra; D. Ciolac Botoșani, Dr. Boianu, tot de acolo d. Stefanescu, Constanța, d. Virgolici, Bărlad, dl Locustean, București. D. Minovici ia cuvântul, Timpul de lupte, de restriște nu ne-au dat pănă acum pace, de a ne ocupa de organisarea noastră economică. în sfârșit generațiune actuală e da­toare se înceapă lupta pentru eman­ciparea economică, precum generați­­unea bătrână a luptat pentru cea po­litică. Avem un popor blând, moral; avem un pământ mănos e vorba să ținem seamă de aceste elemente. E vorba de a stabili un regim economic, care să ne pue în posiție de a trăi prin noi înșine, în acest scop ne trebue, întâiu se întoarcem în siste­­mul nostru de dări publice, egali­tatea. Milionarul nu plăteșce astăzi mai mult de­cât săracul. Străinul e într’o posițiune mai avantagioasă. Să despovărăm poprietatea rurală, căci despovărăm agricultura; în al doilea plan, vine industria. Să nu uităm în această privire, că spre a ne crea o industrie, trebue să creăm întâi o clasă de urrieri. Acestei clase trebue să -i asigurăm o viață îndestulătoare, că alt­fel industria noastră va fi năpădită de evrei streini. D. Midovici termină făcând urări de izbândă întâiului con­gres economic român. D. Hăsdău *) ia cuvântul intre aplause. Domnilor! Impregiurările nu mi vor permite a­sta pănă la finea acestui congres. *) Din „Românul“. — Eu sunt preot, Ilise Raoul. — Să ved­i, Raoul, sunt lucruri pe cari le putem suportă și sânt lu­cruri pe cari nu le putem suportă. Raoul privi­earăși pe cruce, apoi spre biciul de tortură, care zăcea lângă ingenunchietoare și spre petrile pe cari picura sângele său și pe cari țlă­­cuse ca mort. — Și eu n’am putut suporta că Tassilo era al alteia și nu al meu. Să veții Raoul tu nu scu­ ce este amorul —și la vorbele aceste un suris ca și o umbră trecu pe fața lui, dar Ber­­thalda nu-1 ved­e, — căci atuncia ai înțelege, că aceasta este o putere care învinge toate, care poate să prepădiască inima, priceperea și cugetele și care poate să ne întunece. Va urma­ Profit dar de ocasiune pentru a p­ice și eu un cuvânt, pentru a arunca și eu un grăunte în această brazdă a viitorului nostru eco­nomic. S’au terminat manevrele dela Beriad, s’a început o mișcare în Iași. Aci ca și acolo preparațiune pentru luptă. Acolo lupta cu sabia și cu pușca, aci cu compasul și cu cântarul. Aci ca și acolo, o luptă națională: dorul Românului de a trăi prin sine și. Dar pentru a ajunge la acest măreț act de maturitate, de viață individuală, de încredere în forțele noastre organice, a tre­buit se învățăm multe dela dascălii străini. Le mulțămim pentru învățătură. Mulțămim mai ântâiu vecinilor, cari ne-au îndemnat a pune mâna pe armă, câci peste așteptarea și chiar peste dorința lor, ne au făcut se arătăm lumii că nu ne batem mai reu de­cât dânșii, dacă nu mai bine. Evreii, pe de altă parte conduceau com­er­țul român. De acum se ne lase în pace. Drept m­ulțămită le remâne mângăerea de a fi înlocuiți prin nisce urmași tot atât de deștepți, tot atât de ageri, dar cu mult mai... mai... mai cu puține falimente, în scurt fie la resboiu fie în negoț, ne-a sosit timpul de a fi stăpâni la noi a­casă. Se dl­cea altădată că Românul nu poate fi soldat. Acum se pretinde că el nu poate fi meseriaș sau negustor. Apoi de­ o Gri­­viță am luat’o de la păgâni, vom mai lua de la păgâni și pe cealaltă Griviță. Se vă spun o anecedoă. Se non vera, e ben tro­­vata. Nișce precupeți Evrei, plângâindu-se ! de bieții Olteni veniți aci se sa facă con­curență, pu­ceau cu supărare: „chinchirențâ, chinchirență, dar ce caută chițitul la brâu!“ Ce caută? Se trăiască Oltul! O națiune e vină numai atunci, când sose­a învârti de­o­potrivă bine și cumpăna și cuțitul. Virtutea ostășească trebuie se meargă braț la braț cu spiritul industrial. V’am spus la început, că acest congres îi aminteste manevrele de la Bârlad. Plo­ile n’au permis acelor manevre a se des­fășura în toată splendoarea lor, dar a fost de ajuns o ții, o singură fii, pentru ca oas­peții militari din țările cele mai civilisate se admire mica oștire română, prevestindu-i un mare viitor. Nici acest congres nu poate să dureze mult. Se nu ne amăgim a crede că într’o fii sau două vom fi în stare a atinge măcar în treacăt nenumăratele probleme ce ne împresoară. Dar o ții, cilor, o singură ții ne ajunge ca se punem piatra la înfiin­țarea, în fie­care district a câte un comitet pătruns de trebuințele și însuflețit de dorin­țele noastre, toate comitetele lucrând apoi în cursul anului, culegând observațiuni și experiențe, adunând lumine pentru viitorul congres. Terminând, îmi aduc aminte de o plăcută sarcină. Amicul său, d. Aurelian, eminențele economist român al cărui loc ar trebui să fie între fruntașii acestui congres regretă că nu poate de­cât săi trămiți de departe urările sale, rugându-mă să vă ofer din parter importanta lucrare intitulată : C­u­m se poate funda industria în Româ­nia. O depun pe birou în trei exemplare. Și fiind­că vorbesc de un ministru, nu­mele unui alt ministru vrând-nevrând îmi tresare în memoria. Pe când capitala Mol­dovei îmbrățișează cu căldură pe micii Ol­teni cât de fericit ar fi acest congres de a vedea în sînul său pe marele Oltean, a cărui inimă a răspuns tot­dea­una cu en­­tusiasm la ori­ce cugetare românească ! Dar trebuie se sfîrșesc, și vomu sfîrși anume prin două învățăminte din istoria noastră națională. De câte ori un pericol comun a amenințat România toți Românii au fost uniți, ei au reușit tot­dea­una. Aceste două mari învățăminte istorice se resumă într’un vechiu proverb românesc, un proverb puțin estetic, dar de o energie adevărat omericâ. Țăranul nostru țlice: „unde scuipă un singur om, se usucă, unde scuipă un sat întreg umblă moara.“ Noi ne plângem că moara românească numai um­blă, copleșită de buruene evreesci; ei bine să nu mai scuipăm unul câte unul, ci să scuipe satul întreg. D­na Zaharescu (Bucuresci) vor­­besce în numele societ. „Furnica“. Membrele acestei societăți vor căuta și ele se adauge un grăunte la inte­­mcerea industri­ei naționale. (Aplause). Ele vor avea în vedere industria cas­nică. O mișcare s’a început deja în acest sens, de la țară la oraș, pănă la tron. Regina însăși a schimbat haina de bal, cu haine naționale (aplause). Progrese s’a făcut. M. S. Regina a înființat școala Elisabeta Doamna, unde nu se confecționează de­cât costume naționale. Aceste însă nu erau de ajuns, trebuia un fond care să ajute această mișcare. în acest scop s’a înființat foc. „Furnica“. Ea a deschis un ba­zar în București și nu va face ca fur­nica din fabulă, care a lăsat pe bie­tul greei să piară de foame, ci va în­ființa noi bazaruri, începând cu Iașii. Doamnele și d-nii români pun­’și ume­rii la înaintarea acestei opere mărețe (aplauze nesfârșite.) Dl Troteanu salută această în­trunire a comercianților și industriași­lor ca una din cele mai mari sărbă­tori naționale. Să nu uităm în lupta începută, că instrucția face pe om și omul pământul. Ultimele­­ sale cu­­­­vinte sânt în fine pentru scoale. In ridicarea lor stă mântuirea noastră. Să lucrăm cu toții pe această cale, căci numai în acest chip putem scă­pa de inimicii noștrii și ai lumei în­tregi (Aplause). Se dea Dumnezeu ca lucrarea acestui congres se fie de bun augur. D-sa încheie cu să trăiască MM. N­., Să trăească România, și... aici face o eroare de sigur nevinovată in loc a­­lice „trăiască amicii ei (ai României) Ilice, trăiască amicii mei. (Ilaritate urmată de aplause). Nici un păcat! D Xenopol. Pe d sa l’a adus la acest congres instinctul pro­gresului. Ne va lumina asupra a­­cestui pericol. Munca agricolă e cea mai grea: pe ea și a ales-o țeara noastră ea e cea mai puțin răsplătită. Cea mai ușoară și mai bine compensată e a comerciantului. Noi lucrăm, cu su­dori grele, pentru comersanții străini, suntem reduși în starea de aț­r, a fi dați Europei. Acesta e pericolul. De 5, 6 ani exportul nostru e mai mic de­cât importul. Resultatul e, că pro­prietarul se împrumută­­ și ipotecează moșia. Cui le impotecăm ? Banche­rilor cari sânt străini. Ne vindem țeara la streini, și să băgăm de samă, că cine perde economicesc e o țară, o perde și politicesce — Cuțitul ne-a ajuns la os; suntem copleșiți. Aceasta ne-a strâns astăzii aici. (Aplause). Ne-am deprins cu o civilisațiune falsă și co­stisitoare. Mântuirea e în introducerea industriei și comerțului. Ceea ce nu poate câștiga prin­­ agricultură poporul nostru trebue se­­ caute a putea câștiga prin aceste în­deletniciri. Cine ne-au desvetat de ele­? Guvernele trecute, chinurile de boie­rie, ce se cumpărau cu câte doi trei galbeni, pe urmă a venit funcționaris­­mul. Unde este izvorul acestui rău? în scoalele noastre cele rele, impro­­ductive. Chiar și din scoalele noastre de meserii, comerciale de agricultură incep să răsară funcționarii. Și apoi care e nebunia cea mai mare? Că în scoalele comerciale am primit și străini și i-am invetat astfel cum să ne spe­culeze, într’o țară de pensionari și funcționari, libertate inse nu poate fi. Doue pericole sunt așa­dară: unul exterior, findca ne vindem țeara la străini spre a ne plăti datoriile și al­tul intern, că neavând o clasă de co­­mersanți și industriași, suntem in pe­ricol a ne perde drepturile politice. D. dr. G­a­r­o­f­l­i­d vorbeșce ca re­­presentant al Soc. Cooperative din Plo­­esci. Astăz­i se face — ilice d-sa — a doua unire, unirea economică a țerei noastre. Voința omului face tot. Se perfecționăm agricultura și se creăm acele industrii, cari sânt legate de ea. Congresul nu trebue să înfățișeze o rămură singură ci pe toate. Să ne adresăm și guvernului și să i cerem sprijinul in întreprinderea începută. D Garoflid trece a­supra justiției, și se plânge că ea la noi e scumpă și târ­­zire. Să rugăm pe guvern să reducă taxele de timbru și se împuțineze for­malitățile. I­. Garoflid vrea se vorbe­ască și despre administrație__E între­rupt, căci a eșit din cercul lucrărilor congresului. O gură rea­l proprie se strnge, trăiască MM. IL. (Ilaritate). Vorbitorul se reservă dară ea râ’și pe lângă industrie și cere încă odată să se desvolte întâiu cele împreunate cu agricultura. Se numără pe rând și lu­mea mai îmblânzită acum, îl aprobă. D. R. Porumbaru: Un vițel de alarmă se aude in toate seara. A in­trat în casa noastră un inimic, cu atât mai periculos cu cât lucread­ă pe ne­simțite. Avem, deja începuturi de in­dustrie. De ce nu înfloresc însă? Find­că se văd fără ajutoare în luptă cu străinii. Ce ne trebue dată o vastă societate, care se ajute indu­stria noastră (Aplause). Se se facă­­ pentru lucrătorii români premii și re­­munerațiuni. Industria mare are tre­buință de protecțiune. Când vom în­cheia convențiuni noue comerciale să ținem seamă de acest principiu. Un exemplu: Abia s’a făcut la Bacău în­ceputul unei fabrici de hârtie, și fa­brica nemțească din Zernesci, ca să’i facă concurență, a hotărit să înființeze in țar­ă la noi o singură mașină, care se prefacă pasta de hârtie, preparată la Zernesci, în hârtie. Pasta are se o treacă la noi cu articul brut, ocolind astfel vama, care ar trebui să o plă­tească pentru hârtie. O.­rigin. Porum­bar își esprimă in mijlocul aplauzelor încredințarea, că guvernul va impedeca o astfel de eludare a legei. Pentru ri­dicarea industriei minelor, vorbitorul cere elaborarea unei bune legi și în­lesniri de capitaluri. Să ne unim cu toții impregiurul aceluiași stindard, spre a scăpa țeama de periculul în care se găsesce. (Aplause). Să pomenim și de d. Creangă Umorul d-sale e cunoscut, și cu umor a vorbit și astă dată. Ați venit să ne vedeți, Ilice d-sa. Ei bine, ne vedeți. Iașii sunt jidoviți ! Romanul și Bacăul jidoviți. Neamțul și Fălticenii jidoviți Ce mai așteptăm ? Dacă nu vom scăpa țeara acum, nu vom mai avea ce se lăsăm copiilor noștri. De aceea se pu­nem umăr la umăr, se înceteze urile între noi, să ascultăm de capii noștri ca cu toți se ne scăpăm moșia de le­pra evreească. D. Crăciun vorbesce cel din urmă. Intre aplausele salei, care începe a se goli, d-sa pledează pentru înființarea de societăți de consumațiune în toate orașele, cum este deja una în Bacău, cari se nu mai cumpere nimic decât dela Roman. Ședința se ridică pe la lit­.. „Naț.“ Varietăți. * (Avansamentul din No­­emvre în armata c. r­e­g.) S’au de­numit cu ocasiunea aceasta 17 ge­nerali majori, 40 colonei, 48 loc­­coloneli, 76 maiori, 452 căpitani, 302 locot. superiori, 199 locotenenți, afară de marina, de auditoriat, in­­tendanța, medici și alte ramuri ad­ministrative militare. între aceștia din lista câtă s’a pu­blicat, găsim și un român, pe colo­nelul denumit Teodor Seracin în reg. de inf. Nr. 43 * (Convocare.) Domnii membrii ai comitetului Reuniunei învățătoresci din districtul Sibiiului sânt prin acea­sta invitați la ședința, ce se va ține Vineri în 22 i. c. în locuința presidiu­­lui, ulița crucei Nr. 16. începutul pre­cis la 10 oare a. m. Obiectul. Ac­tele aprobate ale adunărei generale

Next