Telegraful Roman, 1883 (Anul 31, nr. 1-152)

1883-08-02 / nr. 88

Ar. 88 ABO­NAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 f., 6 luni 8 fl. 50 cr., 8 iuni 1 fl. 75 cr. Pentru monarh­ia pe an 8 fl., 6 Iuni 4 fl., 3 Iuni 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 Iuni 6 fl., 3 luni 8 fl. Sibiiu, Marți 2/14 August 1883. TELEGRAFUL ROMÂN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuiții a se adresa la Administrațiunea tipografiei arohidie cesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47 Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor nr. 43. Epistole nefrancate se refasă. — Articalii nepublicați nu se înapoiază. Anul XXXI INSERTIUNILE Pentru odată 7 or., — de doua ori 12 or., — de trei ori 16 cr. rândul an litere garmond — și timbra de 30 or. pentru fie­care publicare. Comentariu unguresc la proiec­­tul — acum lege — pentru scoa­­lele medii. Cetitorii noștri cunosc legea pentru scoalele medii în toate amănuntele ei. Fiind­că legea e lege, care trebue respectată, după cum este ea, căci e sancționată deja de Maiestatea Sa, noi încă o luăm ca fapt împlinit. Vădită este tendința ei, vădit scopul ei, și soiul este chipul și modul cum s’a adus ea. Resultatele ei Încă nu se pot constata, căci abia cu începutul anului scolastic următoriu se va pune în lucrare. Cu toate acestea Ziaristica ungu­­­­rească s’a și pus pe lucru și în modul tendențios — propriu oamenilor fără consciință — mod propriu lor, se comentează această lege. începutul l’a făcut guvernamentalul „Nemzet“ prin o lungă serie de de­­nunciațiuni. Noi am soltit din capul locului, că începutul trebue să se facă cu denunciațiuni. Un proiect de lege, croit cu scop vădit — maghiarizare — un proiect de lege școlară contra tuturor principiilor pedagogice, îndreptat spre a nimici marea majoritate de cetă­țeni ai statului, așa numit constituțional, devenind lege cu aceleși scăderi, nici că se pute inaugura altfel ru­­mânii. Denunciațiunea s’a început mai întâiu cu to­ți aceasta încă e foarte natural Un po­por mai blând, mai supus stăpânirei, mai al lui Dum­nezeu nu este sub soare. Cu istoria in mână con­statăm ținuta noastră corectă chiar și între cele mai critice impregiurări. Escepționala lege adusă contra noastră numai prin denunciațiuni se poate justifica, numai prin de­nunciațiuni se poate pune în lucrare în toate con­­secvențele ei. Un patriot modern, Téglás Cu numele, care pe românesce se tâlcuesce Cio­­iu, a scris în Ziarul gu­vernamental „Nemzet“ un ciclu de articole asupra școalelor medii nemaghiare din patrie. începutul l’a făcut cu românii. A scris multe verzi și uscate despre gimnaziul din Blaj, despre cel din Năsăud, despre cel din Brașov și Brad. Beiușul l’a lăsat la o parte. A mai vorbit apoi despre crescerea ju­­nimei noastre în străinătate și apoi a trecut la Iași. Am cetit cu multă paciență aberațiunile dom­nului corespondent. Și mai ales le-am cetit și res­­cetit din motivul, că redacția a atras asupra lor atențiunea deosebită a cetitorilor, ca asupra unui lucru de mare importanță. Am cetit și pe șire și printre șire, și am dat tot numai de denunciațiuni preste denunciațiuni. La adresa celor scrise asupra gimnasiului din­­ Blaj și Năsăud nu vom face nimica. Frații gr. cat., firesce nu toți, și în cele naționale și în cele bisericeșci și și în cele școlare merg mână în mână cu catolicii. Și, după­ cum ne-a spus Zia­rul oficios și oficial al Blajului, ei în toate lucră după instrucțiunile ce le vin din Roma-Strigoniu. Inte­resele lor sunt identice cu ale romano-catolicilor. Cu durere trebue să abstragem de la ei în cestiu­­nile naționale, căci nouă nu ne sunt cunoscute in­strucțiunile lor primite de la primatele Ungariei. Vom remânea deci la ale noastre Prima im­putare ce se face gimnasiului nostru din Brașov este că el romanisează. S’ar pără multora paradocsă afirmarea Ziarului guvernamental: în Brașov la gim­­nasiul nostru de acolo, cu escepțiune a trei sau patru israeliți din România, toți studenții sunt români. Cum e posibilă așadară romanisarea cu forța aici? Enigma ni-o desleagă corespondentele însuși. Dînsul a descoperit că locuitorii gr. or. din comitatul Treiscaunelor sânt toți secui. Aceștia cer­cetează gimnasiul românesc din Brașov unde se ro­manisează cu forța. Iată ce­r­ce el între altele: „Locuitorii din Treiscaune de religiunea gr. or., cu puțină escepțiune, sunt toți unguri (teljesen magyar­­ajkúak) și nici nu sunt de origine română, ci sunt streini. Problema gimnasiului este: se planteze în ei (în cei cu buze unguresci) ideile românismului, și el nu-și perde din vedere chemarea. Sciu însumi cașuri, că secuiitul gr. or., înșelat aici cu găini și colaci, a fugit dela scoală; așa de tare s'a scârbit de jertfa ro­­manisărei cu forța.“ între naivitate și prostie nu va fi un mic grad de afinitate. Corespondentul din „Nemzet“ le are în mare măsură pe amendoare. Ne vine în minte vorba ceea, mamă gușată, ca se nu-ți­­rică ea.“ Dacă vede dînsul că ungurii se sbuciumă pănă la nebunie numai și numai să ne poată ma­­ghiariza, se face naiv, și ne presentează pre noi în rola lor de apăsători, și pe ei în a noastră de apă­sați. Ne mângăiem însă că nu este aceasta prima prostie a ungurilor, și dacă va vrea Dumnezeu nu va fi nici cea din urmă. Le seim manevrele, le cu­­noascem și armele, și seim a prețui valoarea lor. Asemenea stăm și cu gimnasiul din Brad. El e cuibul daco-romaniștilor din comitatul Uniadoa­­rei, el e centrul agitatorilor români, de cari dom­nul Téglás, ca profesor în Deva, nici noaptea nu poate odih­ni. Deja la înființarea lui, gimnasiul acesta a fost botezat de dacoromanist,­a la Hodoș, Frâncu, Bor­tea etc. El e causa că daco-romaniștii mai trăiesc prin acest comitat, prin urmare: Jos cu el! Răul e mare. Răul trebue delăturat. Gimna­­siile românesci din Brașov și Brad sânt contra ideei de stat unguresci, căci pun pedeci maghiari sărei, și încă în mod activ romanisând cu forța. Numai două căi sânt spre mântuire. Sau să fie strămutate la alt loc, bună­oară la Dobrițin, sau trebuesc șterse de pre fața pământului. Rătucit va fi la cap românul, care nu va cu­prinde cu mintea tendența ungurilor. Ei în ma­­ghiarizarea școalelor românesci lucră cu sistem. Au adus legea în parlament. Au intercalat încă dispo­­sițiuni draconice, încât te ia groaza când le cetesci. Au făcut nisce definițiuni vage, încât le poți inter­preta cum vrei. Vine acum Ziarul guvernamental cu denunc­ațiuni mârșave, și noi stim ce pot la noi denunc­ațiunile. Sapienți satis.­­ Să mergem mai departe. Ca se fie lucrul per­fect n’ajunge cu denud­ațiunea gimnasiilor, trebue să fie denund­ată și suprema autoritate a acestor două gimnasii. S’a și întâmplat din mila lui Dumnezeu. Și e lucru caracteristic, că învinuirea ridicată asu­pra gimnasielor, că ele adecă romanisează pe unguri, este aruncată în fața consistoriului ortodocs român din Sibiiu în ce privesce scoalele comunale ale sta­tului. Risum tenentis. Consistoriul român ortodocs din Sibiiu persecută în școalele comunale limba maghiară! E lucru scrut, că în sensul articolului de lege XVIII din 1879 limba maghiară e introdusă în școalele noa­stre confesionale. Fie­care copil dela sate trebue se învețe unguresce. Acum „vine“ consistoriul din Si­biiu și prin cercularie „impedecă“ învățarea acesteia sau cu Ziarul „Nemzet“ vorbind, a întreprins resboiu de esterminare contra limbei unguresci (i­tó háborat indított ellene). Nu va fi doară fără interes a spune, că aceste încă se afirmă un ungur din Deva, tot om de școală, însă nu la școalele reale, înțelegem întreaga manevră, și dec­larăm săr­­bătoresce, că marea luptă pentru axistența națională va afla pe fie­care român ortodocs la postul său, în ce ne privesc s­pre noi românii ortodocși se mai plânge pariul unguresc asupra junimei, care studiează în Viena, Berlin, Brusella, Paris, și nu se perfecționează, lipsindu-i sublimitatea șciinței și a culturei Unguresci: Lucus a non lucendo! Da, studiem în străinătate, ca să ne cultivăm. Vrem se fim oameni moderni, europeni, și ne ținem fericiți, că nu sântem crescuți în esclusivismul in­trodus aici în Ungaria. Germanii și Francezii lucră FOIȚA. Cristian Waldo sau CAILE NOROCULUI. Roman de George Sand. (Tradus din franțuzesce de E. B.) (Urmare). Dl Goefle au și deschizând ușa, și să preseată resolut persoanei ce eși. El să găsi in fața unui bărbat, de vre-o trei­zeci de ani, cu față frumușică, dată de o paliditate sinistră. Advocatul și necunos­cutul își priveau în ochi, trecând foarte aproape unul de altul pe scara îngustă. Privirea fățișă, severă și scrutătoare a advocatului să întâlni cu privirea pon­­cisă și fățarnică a necunoscutului, care îl saluta res­pectuos, și cobori pănă la ultima treaptă, pănă ce dl Goesle ajunse capătul scărei; dară ajunși amândoi acolo, ei se reînturnară spre a se mai privi și advocatul văzu ceva diabolic în fața aceea palidă, luminată de o mică lampă, ce era atârnată înaintea întrărei interioare a tindei. Dl Goefle întră la Sten­­son și îl găsi săpând cu capul în pălmi nemișcat ca o statuă. El fu nevoit a-l atinge cu mâna, ca să-l bage în samă. Bătrânul era așa de adâncit în gân­durile sale, de îl privea cu un aer tâmpit și avu nevoe de vr’o câteva momente pănă ce -l recunoscu și își reculese ideile. în sfârșit părea că-și revine în fire, făcând o mare încordare a voinței și ridi­­cându-se el salută pe dl. Goefle cu politeța sa obi­cinuită, întrebându-l de sănătate și oferindu-i pro­priul său fetel, pe care advocatul însă îl refuză. Stringându-i mâna, dl Goefle o găsi puțin caldă și umedă de sudoare sau de lacrimi, și se simți emo­ționat. El avea multă stimă și afecțiune pentru Sten, și era dedat a-i atesta respectul ce­­ datorea bătrânețelor sale și caracterului său. El bine ve­dea, că moșneagul suferea de o criză teribilă și că o a suportat cu vrednicie, dară ce secret era acela, ce un necunoscut cu față suspectă și cu limbă ci­nică părea că-l ține atârnat ca pe o sabie a lui Damocles asupra capului său ? .. într’aceea Stenson își recâștigase aerul său se­rios, cam rece și ceremonial. El n’a fost nici­o­dată omul vorbei. Fi va de mândrie sau de frică, el era tot așa de reservat cu oamenii cei cunoscea de trei­zeci de ani ca și cu aceia, ce-i vedea întâ­­iași­ dată, și obiceiul său de a răspunde în mo­­nosilabe la întrebările cele mai serioase, ca și la cele mai neînsămnate se făcură dlui Goetle foarte sur­prinzătoare, puținele frase mai lungi, ce tocmai le auzise, spunându - le necunoscutului. — N’am scrut, că ai sosit la Waldemora, dom­nule advocat, Z186 el. Dta vii pentru proces? — Pentru procesul baronului cu vecinul de la Elf­dalén, care, pîresce poate cu drept cuvânt, eu am sfătuit pe baron a nu pleda. Mă înțelegi, dom­nule Stenson? — Da, domnule, foarte bine. De­oare­ce moșneagul din politeță escesivă avea obiceiul a răspunde tot­de­una așa, de a priceput sau nu, dl Goefle, voind să povestească cu dânsul, se apropia de urechea sa, și să sili a articula bine fiecare silabă, dară el văzu îndată, că grija aceasta era mai puțin de lipsă de­cât în anii premergători. Nu numai că surzimea lui Stenson nu să era înră­utățit ci din contră se părea, că s’a ușurat cu mult. Dl Goefle îi făcu în privința aceasta complimentele sale. Stenson făcu din cap și Zis ®: — Da, pentru momente, dară este foarte inegal. Astăzi aud toate. — Așa e după ce ai suferit vre­o emoțiune vie? replica dl Goefle. Stenson se uită la advocat cu surprindere, și, după un moment de eșu­are îi dădu răspunsul ur­mător, care nu era răspuns: — Eu sunt nervos, foarte nervos! — Da — îmi voia a te întreba, replica dl Go­efle, cine este omul, ce tocmai l’am­ văzut eșind de-aici ?

Next