Telegraful Roman, 1883 (Anul 31, nr. 1-152)

1883-10-22 / nr. 123

MVr. 123 ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 Iuni 8 fl. 50 or., 3 Iuni 1 fl. 76 ar. Pentru monarchie pe an 8 fl., 6 Iuni 4 fl., 8 Iuni 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 8 luni Sfl-Sib­ii­u, Sâmbătă 22 Octomvre (3 Noemvre) 1883. Anul XXXI TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și diserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei arahid lepesane Su­ma, strada Măcelarilor 47 Corespondențele sânt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 43. Epistole nefrancate se refasă. — Articulii nepublicați nu se înapoiază« INSERTIUNILE Pantru odată 7 ar., — de două ori 12 ar., — de trei or 16 or. rândul an litere garmond — și timbra de 30 ar. pentru fie­care publicare. Nr. 2867 Scol. Notă: Venerabilul sinod archidiecesan prin cond­usul din 30 Aprile a. c. Nr. prot. 91 a aflat a admite ca manual pentru scoalele populare gr. or. din ar­chidiecesă cartea: „Legendar maghiar-român pentru scoalele populare de Nicolau Putnoky, partea II, edi­­țiunea I. Sibiiu în tipografia archidiecesană.“ Ceea ce se aduce prin aceasta la cunoscința inspectorilor tractuali de școale, a directorilor șco­lari și a învățătorilor noștri din archidiecesă. Din ședința consistoriului archidiecesan, ținută în Sibiiu, la 13 Octomvre, 1883, N­icolau Popea m. p., vicariu archiepiscopesc. publica în bisericile parochiale respective și a-l aduce și pe această cale la cunoscința membrilor sinodali. Sibiiu, 18 Octomvre, 1883. Simeon Popescu, comisar consistorial. La nr. cons. 4078 plen. 1883. Cercular cătră onoratele oficii paroh­­iale și onorații membri ai sinodului protopresbiteral elec­toral din tractul gr.-or. al Mercurei. Prin ordinațiunea Preaveneratului Consistoriu archidiecesan ctto 10 Octobre a. c. Nr. 4078 plen. subsemnatul a primit onorifica însărcinare de a con­voca și conduce Sinodul protopresbiteral înmulțit al tractului Mercurea pentru alegerea de protopresbi­­ter al acestui protopresbiterat. In conformitate deci cu această însărcinare am onoare a convoca pe onorații membri — preoți și mireni, ordinari și estraordinari — ai Sinodului protopres­­biteral înmulțit, din protopresbiteratul Mercurei, la Sinodul electoral, ce se va ține Sâmbătă în 5/17 Noemvre a. c. începând la 11 oare a. m. în edificiul școalei noastre din opidul Mercurea, în ziua alegerei la 9 oare a. m. se va ține ser­­vițiu divin cu invocarea Duh­ului sfânt în biserica noastră din Mercurea, la care sânt poftiți a participa toți membrii Sinodului. Tot odată în conformitate cu prescrisele legei. Comitetul protopresbiteral al acelui tract e convocat prin aceasta la o ședință preconsultă­­toare pe Vineri în 4/16 Novembre a. c. la 4 oare p. m. în edificiul citatei scoale din Mercurea. Acest cercular, căruia se alătură lista membri­lor sinodali, conform legei, se comunică și Oficiilor parochiale din protopresbiteratul Mercurei spre al Școala română de fetițe în Sibiiu, Sibiiu, 20 Octomvre, 1883. Influența binefăcătoare a școalelor s’a recunos­cut totdeauna. Școala a fost, este și va fi termo­metrul gradului de cultură a unui popor. Prin școală s’a ridicat lumea la înălțimea de astăzi, în­cât puține secrete mai are natura față cu gradul științei de azi. La noi românii încă a început a se recunoasce importanta chiemare a școalei. Nu e deci mirare, că o mare parte a vieței noastre publice și private e consacrată școalei. Meritul seclului de azi este recunoasterea ne­cesității de a se îngriji și de crescerea femeilor în direcțiune națională. Femeia română a conservat naționalismul nostru prin vicisitudinea scolilor, fe­meia formează și astăzi socularul cel sacru al na­ționalismului. Dulcele cuvinte, cu care ne îngână mamele noastre în leagănul fericitei pruncii, se în­rădăcinează în inimile noastre, și ele ne urmăresc aproape în întreagă viața noastră. Da. Ele, dul­cile cuvinte auzite dela mamele noastre, ne sânt îngerul păzitoriu în multele ispite, ce avem a în­­timpina în viață. Frumoasele cuvinte al­e­ poetului: „Unde i unul nu-i putere, La nevoi și la durere, Unde-s doi puterea cresce, ne au arătat calea, ce trebue să luăm spre a pute arăta ceva progres. Și noi ascultând glasul poetului, am format re­uniuni. „Associațiunea transilvană pentru literatura română, și cultura poporului român“, Reuniunile în­vățătorilor, Reuniunile diferiților meseriași, Reuni­unile femeilor române pentru felurite scopuri cultu­rale, toate acestea sânt vie dovadă, că noi am recu­noscut adevărul proverbiului tradus în românesce: „în unire zace puterea“. A fost numai o urmare naturală, ca să recu­­noascem în urma urmelor și necesitatea înființarei de scoale românesci în Sibiiu. țfram­ul nostru n’a pregetat a’și ridica în mai multe rânduri glasul și, indign­ând eminentele pericle, la cari suntem espuși a cerut cu intețire școale române în Sibiiu. Sărim preste o conclusiune logică și ne oprim în fața unui fapt național măreț. Femeile române din Sibiiu și au consultat inima, și inima lor le a spus, că fiicele lor prin institutele streine — mai cu seamă mănăstiri de călugărițe catolice — nu primesc creș­tere corespunzătoare întru toate referințelor actuale ale timpului nostru. Femeile Române din Sibiiu și-au propus în inima lor să înființeze o școală română de fetițe în Sibiiu. Și fiindcă inima femeei române e tare, convingerea lor despre necesitatea instituirei unei școale de fetițe s’a prefăcut în voință de a se institui școala, voința s’a prefăcut în cuvânt, și astăzi cuvântul trup s’a făcut. A adus Dumnezeu o femeie în Sibiiu, femeie ca toate femeile, toată inimă, cum sânt de comun femeile, și ea a format centrul, în giurul și sub conducerea căruia celelalte femei române, ca albine neobosite în giurul reginei, și-au continuat fără întrerupere, ne­socotind osteneală, jertfă, neplăcerile împreunate cu o asemenea întreprindere, și au continuat lucră­rile lor, au adunat miere sburând din floricea în floricea, au adunat miere, din care astăzi se îndul­cesc fiicele lor, și în viitoriu se vor îndulci nepoatele și strănepoatele lor. Numele femeilor române din comitetul Reuniunei femeilor române din Sibiiu cu al presidentei, doamnei Maria Cosma în frunte, va străluci totdeuna în ana­lele institutului național, care s’a deschis astăzi. Stăm în fața unui măreț fapt împlinit. Reuni­unea femeilor române din Sibiiu în scurtul timp de 2­72 ani ’și vede încoronate ostenelele sale. Reuni­unea femeilor române din Sibiiu ne-a demonstrat în faptă, că, dacă voim, putem. Reuniunea femeilor ro­mâne din Sibiiu ne a ridicat întunecosul vel, ce ne acoperea pănă acuma ochii. Reuniunea femeilor ro­mâne din Sibiiu ne-a făcut se vedem acum limpede. Onoare Reuniunei femeilor române din Sibiiu. Suntem fericiți, de trei ori fericiți, că putem constata acest fapt îmbucurătoriu. Și fericirea noa­stră este cu atât mai mare, cu cât și noi am fost dintre cei, ce și-au ținut de datorință Ziaristică, a cere școale române în Sibiiu, în fața acestui fapt măreț, aruncând vălul ui­­tărei preste desastroasa stare a noastră pe toate terenele, dăm curs liber simțămintelor de bucurie, de cari ne e plină inima. ț­iua aceasta e Zi de bucurie, pe care o a făcut Domnul, ca să ne bucurăm și să ne veselim într’ânsa. — A­ domnule, cât ești de frumos, cu musta­­țele d-tale cele mari! Zicea Nils cătră marioneta, ce o privea cu estază. — Vei răspunde? esclava Cristian, unde ai găsit hârtiile aceste? Ale dlui Goefle sânt? — Ba nu, răspunse în sfârșit Nils, după ce n’auzise la mai multe întrebări repetite. Eu nu le am luat de la dl Goefle; dlui le a lăpădat și hâr­tiile lăpădate sânt ale mele.. Dl Goefle a zis a­?i dimineață să fac corăbii din ele. — Tu minți! Dl Goefle n’a lăpădat hârtiile aceste! Sânt epistole; epistolele nu se lapădă, ci se ard. Tu le ai luat din lădița mesei ? — Ba nu! — Sau din odaia de dormit? — r­ău că nu! — Spune adevărul! iute! — Nu! — Te iau de urechi! — Ei bine, eu fug. Cristian ținu pe Nils, care voia să fugă cu ma­rionetele. — Dacă-mi spui adevărul, în Z'80 el, îți dau un cal mic frumos cu cea roșie, și aurită. — Arată mi-1. — Așteaptă, Z'80 Cristian căutând jucăria ce făcea parte din materialul său; vei vorbi, blăstă­matule ? — Ei bine, Z'80 băiatul, iată, ce s’a întâmplat. FOIȚA. Cristian Waldo sau CĂILE NOROCULUI. Roman de George Sand. (Tradus din franțuzesce de E. B.) (Urmare). Cristian căuta manuscriptul în giurul seu. A face altul, era lucrul de o jumătate de vară și tocmai sunau oarele șepte. El răsfoia cutia, ce conținea micul seu repertor întreg. El deranja și resturna toate, îl cuprinse fiori. Gândul, a nu merge în ca­stelul nou la oara hotărîtă și a-și atrage aparența de a se sustrage urei baronului, îi era insuporta­bil. El se simțea cuprins de furie cătră inimicul său și amorul poate încă contribuia partea sa. El ardea de dor a se împrotivi fățiș omului de zăpadă în prezența Magaretei și a-i arăta, că un comediant are mai multă temeritate decât mulți din oaspeții nobili ai castelului. în momentul acesta el se uita la Nils, care fă­cea cu multă seriositate și atenție, ceea ce numea el corăbii mici adecă înfășurături în diferite forme cu hârtie îndoită o dată, de două ori, ruptă apoi turtită, ghemuită, și apoi lăpădată jos, când obiectul nu se făcea după placul său. — A­­blăstămatule, esclava Cristian luându-i din mână neste hârtii, tu faci din repertorul meu corăbii ? Nils începu a plânge și a țipa, jurând că hâr­tiile aceste nu sunt a lui Cristian și încercând a se lupta cu el, ca să i le ia. Deodată, desfăcând în grabă corăbiile, ca să vadă, dacă nu sunt manuscriptele sale, Cristian de­veni serios și rămase nemișcat. în adevăr, hârtiile aceste nu erau ale sale, scrisoarea aceasta nu era a sa, însă numele său, sau mai mult, unul din numele sale, scris de o mănă necunoscută, îi sări, ca să zi­­cem așa, un ochi, și frația următoare, scrisă italie­­nesce: „Cristiano del Lago este astăzi de cinci­spre­zece ani... deștepta viu curiositatea sa. — Stăi, stăi, s jlise el cătră copil, care continua al trage încolo încoace, reclamând ceea, ce numea el hârtiile sale, joacă cu marionetele și dă-mi pace! Nils, văd­ind o mână de omuleți mici pe masă, se adânci cu delicii în ocupațiunea de a-i privi și ai pipăi, precând Cristian, așed­ăndu-se pe scaunul, ce copilul tocmai părăsise și trăgând luminarea cătră sine, începu a descifra o scrisoare detestabilă în stil italian cu ortografie grozavă, dară fie­care, cu­vânt din ea, cetit sau gâcit, era pentru el o sur­prindere extraordinară. — De unde ai luat tu hîrtiile acestei țlise el cătră copil tot continuând a d­escifra și a culege­­ fragmentele rupte și ghemuite.

Next