Telegraful Roman, 1883 (Anul 31, nr. 1-152)
1883-11-08 / nr. 130
spre Sibiiu. S’au întâmplat de au luat pe piele și Orlățeni în greșală, că ar fi Gureni. Acte asupra astorfel de fapte se află depuse și la judecătorie. Cei mai mulți însă dintre cei bătuți au remas cu ce au căpătat din cauză că, neputând dovedi, s’a îndoit de resultat; de aceea au tăcut și rabdă Chiar în momentul, când scriu acestea, comunicațiunea noastră cu Sibiiul o facem ocolind prin Poplaca și Rășinari. „Traurig, aber wahr“ ar <Jice Germanul. Eu însă încheind, îmi esprim convingerea, că prin rapoarte eronate la țniuare, prin mistificarea adevărului și alarmarea publicului mare nu se va restabili ordinea , de asemenea nici prin gendarmi, nici prin miliție, nici prin comisiuni investigătoare nu se va statornici pacea între două comune vecine, avisate în urma situațiunei lor topografice a trăi în liniște și bună înțelegere una cu alta în interesul bine priceput al ambelor. Deoarece adevărul acesta nu-i putem ascunde nici noi Gurenii, precum nu-l pot nega nici cristierenii, că „drumul cel mai bun al Gurenilor cătră Sibiiu duce prin Cristian, iar calea cea mai scurtă și unică spre munții și pădurile Cristierenilor duce prin... Gurariului,“ Un iubitor de pace. TELEGRAFUL ROMAN. Din camera României. (Urmare.) Din acest punct de vedere observ ceva curios în istoria noastră — și de aci iar o digresiune. Se formează un stat mare: Statul imperiului Româno-Bulgar, care scrii cu ce strălucire ’și a făcut aparițiune în lume, ale cărui destinate au fost scurte, rnse glorioase, care nu a cădut din împregiurări interioare, dar din causa unor împregiurări străine. Dacă această nenorocire, căderea acestui imperiu, nu s’ar fi întâmplat, civilisațiunea poate, că ar fi prins demult rădăcini în valea Dunărei, și din valea Dunărei, în orient. Pacea lumei ar fi fost asigurată prin acel imperiu. Artele, comerciul, industria lumei nu ar suferi, căci nu trebue se se uite că în valea Dunărei se apăra Constantinopole și Dardanelele, căci de câte ori armata de invasiune a isbutit să între în văile Rumeliei, răsboiul se considera ca sfârșit. Lucrurile s’au petrecut astfel, poate că și aceasta întră în secretele provedinței. Dar nu e mai puțin adevărat, că istoria și-a făcut datoria, și dacă nu se văd resultatele, pricina este o boală. Una din aceste boale a fost și invasiunea turcească, care a compromis în orient orice desvoltare istorică, și aiii, după urma acestei invasiuni, suferă încă Europa. Dar aceasta trebue să se sfârșească, trebue să înceteze starea anormală și să -și ia cursul natural. Axistența imperiului otoman astăzi e sfârșită, numai prin minune ,și mai prelungește viața condamnată: toți îi văd sfărșitul: ceea ce preocupă pe fiecare, este, cine va înlocui pe turci. De aceea fiecare vine și oferă serviciile sale, pentru ca să nu lase Orientul fără stăpâni. Tot o asemenea dorință a inspirat pe D. Kallay în discursul său. Orientul e de dorit să fie al orientalilor, pre basa programei românesci, ca fiecare naționalitate să se desvoalte, conform geniului său particular, în limitele sale etnografice. Dar să întrăm pe tărâmul practic. Lăsând la o parte aceste vederi, cari nu pot sluji decât ca direcțiune pentru aspirațiunile noastre cătră un viitor depărtat, să vin la considerațiuni practice, cari stau în legătură cu obiectul acestei interpelări. La răsărit avem de vecin pe marele imperiu rus. Imperiul, care e supus sceptrului Țarului,zice marele învățat servitorii nelinistiți de soartea, ce-i aștepta, când răsburatorii nedreptăților comise își vor începe oficiul lor, se arătară mult mai dispuși se apere pe Iohan decât se cedeze unui necunoscut. Precând Iohan se vădu îndestul de împresurat și îndestul de spriginit ca să-și reia obrăsnicia sa, el își găsi încet, limba, și esclamă cu o voce răsunătoare, ce domină tumultul apartamentului: — Domnule preot, eu îți denunț un intrigant și un înșelător care, cu ajutorul unui roman infernal pretinde a trece aici de unicul moștenitor al baromei ! Predați-mă dată răsbunărei sale, Dvoastră care me urîți, adause el adresându-se cătră moștenitorii și acuma când stăpânul nu mai este, Dvoastră nu veți mai ave pe nimenea se nimicească infamele machinațiuni ale dlui Goetle; căci el a găsit pe acest cavaler de industrie, care se laudă a face se prevaleze dreptul său asupra tuturor drepturilor D voastră. Dacă ar fi câzut fulgerul in mijlocul acestei adunări, el n’ar fi produs mai multă spaimă și uimire decât cuvintele lui Iohan, însă precum el aștepta, se operă o reacțiune subită și un cor de înjurări și de blesteme nădușită glasul lui Cristian, pre care preotul îl provocă se se justifice sau să se esplice. — Alungați !! Alungați-1 cu rușine!liceau cu vehemență verii și nepoții răposatului, Alecsandru de Humboldt, e mai mare decât discul lunei pline. Această țeară de o imensitate siderală, a ajuns și cu densitatea populațiunei sale în provinciile din Vest, după cum spune marele economist și publicist Leroy Beaulieu în cartea „L’empire des Tzars,“ se aibă aproape 50 locuitori de kilometru patrat. Are astăzi 100 milioane locuitori ; după calcule sigure în 50 ani va ava 150 milioane. Pământul a devenit roditor grație sistemului prohibitiv, ca se țic așa, al vămilor sale a ajuns și mare țară industrială. Nu aveți decât se va aduceți aminte de raportul dlui Aurelian din anul trecut, asupra esposițiunei din Moscova, că ultima observațiune a lui Leroy Beaulieu, grație Tchernozonului adecă fertilităței pământului negru, centru de gravitate al Rusiei tinde din ce în ce a se muta de la Nord la Sud. între noi și această mare țeară nu exista frontieră; militarii competenți spun toți că numai retrăgându-ne pe valea Siretului putem găsi o linie de apărare, adecă trebue la un cas de resbel, se începem apărarea prin a lăsa în mâna vrăjmașilor jumătate din teritorul țerei noastre cu resursele sale și în oameni și în cele alte resurse. Ce consecințe poate ava pentru viitorul nostru lipsa aceasta de frontieră defendabile despre această mare țeară. Dafinii voie se vefac o citațiune tot din acel autor. „Impresiunea ce’ți lasă acest museu, în care un singur stat cuprinde atâtea tipuri omenesci, numai o hartă etnografică ’ți o lasă în același grad. Culorile de abia au atâtea nuanțe cât îți trebue, ca să poți arăta fiecare neam cu o culoare.“ înaintea hărților lui Koeppen sau Rittich, ca și în museul Dobhof, ți se pare, că în această țeară în care pământul și natura neînsuflețită, au așa de mare unitate, nu e decât confusiune între rasele omenesci. Și puind-și întrebarea cum a putut să între în compunerea unui Stat politic atâtea rase diverse, eara cum explică el acest fenomen: „în imensul cadrilater cuprins între Oceanul înghețat și Marea neagră, între Baltica și Uralul, nici un obstacol care să’l despartă. în toată această câmpie nu există compartimente naturale cariservă de hotar și ca cadru popoarelor.“ Conclnsiunea, care trebue să o tragem din aceasta, este că o națiune, care nu are fruntarii, nu este sigură de existența sa; și noi nu avem despre răsărit. Dacă ne întoarcem înspre Dunăre vedem același lucru, și Rusia este puterea, care s’a opus ca noi să dobândim fruntarii scientifice despre Bulgaria ; avem fruntării diplomatice, dar care nu ne pot servi decât în timp de pace, căci resbelul scrii că are de scop tomai schimbarea tractatelor, și prin urmare, nu o să încep prin a respecta pe acela care hotârăsce hotarele. D-lor, în cestiunea orientului tot felul de lucruri curioase s'au petrecut; așa s'a vădut că un guvern era în relațiuni normale sau amicale, după cum se zce în diplomatică, ceea ce nu împedică pe naționalii acelor țări, sub nume de voluntari, să se bată în toată regula. Au rămas cele ce s’au întâmplat cu ocasiunea resbelului Sârbo-Turc ca un model de ceea, ce s’a chemat resbel oficios. (Va urma.) / Varietăți * (Dar prea înalt.) Majestatea Sa regele s’a îndurat prea grațios a dărui comunității bisericesci catolice din Orlat un edificiu din proprietatea erariului militar pentru scopuri școlari cu condițiunea de a se cultiva la școala înființândă pe lângă alte studii in special și limba maghiară. * (Cas de moarte) In 15 Noemvre a. c. st. n. s’a mutat la cele vecinice Demetriu Cosma, paroh 521 gr. cat. și viceprotopop onorariu, în Feiurd. Fie-i țărina ușoară.! * (Clironomul Rudolf ca colaborator de jurnal.) In Viena apare o revistă lunară intitulată „Mittheilungen des Ornithologischen Vereins in Wien“ carea este distinsă prin conlucrarea prea înaltului moștenitor Rudolf. Alteța Sa își signează lucrările sale cu e *. — In numărul 9 a revistei a apărut din peana ilustrului autor un tractat intitulat „Studii asupra paserilor răpitoare“, care este în felul său o disertațiune de mare însemnătate și interes, cu toate că autorul o numesce foarte modest „o dare de seamă fără de însemnătate.“ ¥ (Damele din Arad). Deschiderea școalei de fete în Sibiiu a produs cea mai bună sensațiune în Arad, unde — ni se scrie de acolo — în acest punct suntem în decadență. Mai bine de 30 de ani a existat aici un institut de domnișoare, al domnișoarelor Papp, care pentru că surorile conducătoare sciau românesce și aparțineau religiunei noastre, era considerat de pensionat românesc. Acolo s’a crescut întreaga generațiune de aur a doamnelor noastre din provincia aceasta. Din acel institut au eșit date culte și românce zeloase, ca de exemplu însăși presidenta Reuniunei femeilor din Sibiiu. în acel institut se propunea religia și gramatica română. Azi acel pensionat nu mai există. Câte sunt, profesează ideile ce domnesc și în politică, și părinții fetelor cu drept cuvânt trebue să fie îngrijiți de viitorul copilelor lor în punctul naționalității. Idea înființărei unui institut de crescere pentru fete s’a ventilat și aici din momentul desființărei celui amintit, dar realizarea tot nu s’a mai făcut. Să sperăm, că femeile noastre din Arad, pe cari trebue să le ardă necesitatea unui institut național, nu vor întârzia a se ocupa de el. Femeile din Arad nu pot remâne îndărătrul surorilor lor din Sibiiu. Care cunoasce damele române de aici scie, că tocmai în privința naționalității se disting foarte mult. Pe stradă, în familie, în societate, nici odată nu le au fi vorbind decât românesce. Corespondențele lor le fac românesce, ceea ce nu putem afirma despre multe orașe din Ungaria, Transilvania și Bănat. „Familia.“" (Reuniunea femeilor române din Brașov), cea mai veche dintre puținele reuniuni ale damelor noastre, va ține adunarea sa generală în 19 Noemvre st. n. după miaiățli la 3 oare în sala de desemn a gimnasiului român. Presidenta Reuniunei e dna Maria Secarean, secretar dl profesor Dr. Nicolae Pop. „Fam.“ Loterie. Sâmbătă 17 Noemvre 1883. Viena: 79 31 35 30 83 Timișoara: 6 34 71 65 90 Bursa de Viena și Pesta. Din 15 Noemvre n. 1883. Viena B-pesta Renta de aur ung. de 6%.......................................... 120.20 120.25 Renta ung. de hârtie.......................................................... 85.25 86.80 împrumutul drumurilor de fer ung............................. 138.40 138.30 Scrisuri fondari ale institutului „Albina“ .... _.— 100.80 Datorie de stat austriacă în hârtie................................ 78.60 78.70 Sorți de regulare a Tisei................................................ 109.90109.75 Galbin................................................................................... 5.72Va 6-73 Napoleon.............................................................................. 9.58 9.59 London (pe polița de trei luni)..................................... 120 50 120.55 — Nu, nu! strigă Iohan, spriginit de complicii săi, cari înțelegeau foarte bine că a venit Șiua destăinuirilor și că au să impună tăcere răsbunătorilor, să-l luăm prins. In turn! în turn cu el! •— Da da, în turn arlă baronul de Lindenwald, unul din moștenitorii cei mai lacomi. — Nu, ucideți-1, esclamă Iohan riscând totul pentru tot. — Da, da, aruncați-i pe fereastră! răspunse corul acestor pasiuni diavolești. Și camera reposatului deveni teatrul unei scene de tumult și de scandal, servitorii năvăliră asupra lui Cristian, care nu se putea apăra, căci preotul se era pus înaintea lui scutindu-l cu trupul său, și jurând că mai bine să iasă să-l ucidă pe el însuși, înainte de a lăsa să se comită un omor în prezența dânsului. Medicul, Iacob și doi moștenitori, un bătrân și tinărul său fiu, se puseră pe lângă Cristian din respect pentru preot și din loialitate naturală. Stangstadtus, sperând a finiști pasiunile pin autoritatea numelui său și prin eloquența sa, se repezise între luptători; aceștia visă du-i băgară în samă și se îmbulziră spre Cristian, așa încât tânărul june, mai mult împedecat decât sprijinit de micul grup a slabilor campioni, să văȘu pas de pas împins cătră fereastră, ce Ioban, cu ochi înflăcărați și cu gura spumegândă de furoare, tocmai o deschise, sperând, ca să nu lase să se răcească beția de frică a complicilor săi. Privind pe omul acesta îngrozitor, care lăpădase în sfârșit masca sa de umilință ipocrită și lăsa să se vadă tipul, instinctele unui tigru, preotul și medicul, uimiți de groază, fură cuprinși ca de o amețeală și căzură mai mult decât se repeziră asupra lui Cristian, pănă ce doi din mișeii cei mai resoluți îl prinseră drept de picioare, ca să-l arunce de dinapoi afară. El era perdut, pe când maiorul Larrson, locotenentul, caporalul, dl Goefle și cei patru soldați năvăliră în odaie. — Respect înaintea legiiesclama maiorul îndreptându-se cătră Iohann, în numele regelui, te arestez! Și, predându-l caporalului Duff, el adause adresându-se cătră locotenent: „ Nu lăsa să iasă niminea. Apoi în mijlocul unei tăceri de spaimă sau de respect, căci niminea nu îndrăsnea în momentul acela a nu recunoasce autoritatea unui oficier de Iudelta, Larison, privind împregiur, veni pe baronul nemișcat în patul său. El se apropia, îl privi cu atențiune, își lua pălăria din cap Șicând: — Moartea este trimisul lui Dumnezeu! Apoi punându-și pălăria iarăși în cap adause: — Dumnezeu să ierte pe baronul de Walde-E^O^a. (Va urma).