Telegraful Roman, 1883 (Anul 31, nr. 1-152)
1883-12-03 / nr. 141
nr. 141 ABONAMENTUL Pentru Sibiu pe an 7 9., 6 Inni 39. 50 cr. 3 Inni 18. 75 er. Pentru monarhie pe an 8 9., 6 Inni 4 8., 3 Inni 28 Pentru trăsltătiri pe an 12 8., 6 Inni 6 8., 3 Inni 38. Sibiiu, Sâmbătă 3/15 Decemne 1883. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la AdminsttrațlIiet tipografiei archidieoetaai Sibiiu, strada Măcelarilor 47 Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor* Nr. 43. Epistole nefrancate se reiasă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. Anul XXXI TELEGRAFUL ROMÂN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. IMSSRTIDMILE Pentru odată î or., — de două ori 12 or., — de trei or 16 or râ ndul on litere garmond — ți timbru de 30 or. pentru Se pare publicare. Nr. 420. Cătră onoratele oficii parohiale și onorații membrii ordinari și estra-ordinari, preoți și mireni, ai sinodului protopresbiteral electoral din tractul gr. or. al Dobrei. După espirarea terminului concursual pentru îndeplinirea postului vacant de protopresbiter în tractul gr. or. al Dobrei, primind subsemnatul prin ordinațiunea Prea Venerabilului Consistoriu archidiecesan dotto 7 Novembre a. c. Nr. 4244 plen. onorifica însărcinare de a convoca și conduce alegerea de protopresbiter în acel protopresbiterat, în executarea acestei înalte ordinațiuni am onoare a convoca pe toți onorații membrii ordinari și estraordinari, preoți și mireni ai sinodului protopresbiteral înmulțit din tractul Dobrei la sinodul electoral, ce se convoacă prin aceasta pe Miercuri în 1426 Decembre a. c. în opidul Dobra. Celebrarea serviciului divin cu invocarea Duhului sânt, conform disposițiunilor legei, se va începe la 9 oare a. m. în biserica parochială din Dobra, la care sunt poftiți a participa toți membrii sinodului. Aceste premerse, sinodul se va întruni pentru îndeplinirea actului de alegere la 11 oare a. m. în edificiul scoalei capitale gr. or. din Dobra. In conformitate cu prescriptele legei, comitetul protopresbiteral e convocat prin aceasta pentru esecutarea candidărei pe țiua precedentă. Marți în 13/25 Decemvre la 4 oare d. a. în localitatea susmenționatei scoale din Dobra. Acest cerculariu împreună cu lista membrilor sinodali alăturată aci sub g, conform instrucțiunei sinodului archidiecesan, emanate pentru procedura la alegerea de protopresbitera 15, se comunică la toate oficiile parochiale din protopresbiteratul Dobrei spre al publica în bisericile parohhiale, în Dumineca ori sărbătoarea cea mai de aproape, avisând pe deputații cercului respectiv a se presenta și a participa la actul alegerei. Deva, la 28 Novembre, 1883. Ioan Papiu m. p., comisar consistorial. La cestiunea reuniunilor preoțesci la noi. Sub acest titlu am desvoltat pe scurt, și prețuitul dliar „Telegraful Român“ a publicat în arul său 128 a. c. unele păreri în privința necesității și a practicabilității reuniunilor preoțești la noi. Această cestiune fiind la ordinea Jdei, amerenit de folos a Be considera din toate punctele de vedere și numai după unele lămuriri, să le pună în practică, sau, — nefiind necesare și nepracticabile — reuniunile preoțesei, să se abandoneze de tot. Eu bazându-mă pe anumite motive m’am declarat pentru părerea din urmă și pentru cazul, că ași fi în eroare, mi-am exprimat dorința, că cunoscând cineva motive și mai puternice pentru părerea contraria, ar face un servițiu bun, dacă se ar desfășura, și convigându-mă și eu despre temeinicia lor, din capul locului m’am declarat gata a mă converti. Lucru de tot natural mi se părea acesta mai ales, că în reuniunile preoțesei, ori că se înființează ele din anumite motive, ori că din alte motive nu se înființează, fie cine caută un bine al preoțimei și al bisericei, prin urmare cestiunea, supusă judecății publicului, dă un teren și o temă, la care poate vorbi cineva cu toată obiectivitatea, precum și eu în espunerea mea n’am eșit din marginile obiectivității. Cu toate acestea, pre cât m’am bucurat, că cestiunea sulerată de mine a deșteptat un așa mare interes, căci deja în anii 135 și 136 ai „Telegrafului Român“ s’a aflat cine să răspundă, pe atâta m’am întristat, văzând că domnul protopresbiter Simion Popescu, în răspunsul său din numerii citați ai „Telegrafului Român“ împinge cestiunea pe un teren cu totul personal, și dovedesce, că nici cestiunile cele mai nevinovate nu se mai pot astăzi tracta obiectiv, nici bărbații cei mai erudiți nu se mai pot emancipa din noianul trivialităților juilaice. Iată cum: Pe când cestiunea reuniunilor preoțesei este pusă în mișcare de mai mulți ani, despre ea s’a scris în țltare și s’a adus în sinoadele archidiecesane, ba încât sunt informat, preoțimea din tractul protopresbiteral a Branului, a ținut unele conferențe asupra ei, pre atunci domnul Simion Popescu, crede că eu am avut de a face cu cisa și cu preoțimea din protopresbiteratul Sibiiului și că ași fi avut tendență, să le zădărnicesc sau cel puțin să le îngreunez lucrul. Aceasta se cunoașce din vehemența, cu care tractează cestiunea și pe scriitorul acestor șire. Domnul Simion Popescu merge pănă a ațîța pre preoțimea din tractul Sibiiului, că eu ași fi vătămat-o prin presupunerea, că preoții din giurul Sibiiului n’ar fi capabili se insuiască spre cultură, spre înaintarea lor propriă. Acest punct greșit de mânecare îl scoate din răceala proprie bărbaților erudiți și ’l face ca într’o suflare înainte de a ajunge la obiect să facă pe 3 coloane și alte deosebite suposițiuni și împunsături. El nu se mulțămesce a atinge pe autorul articolului, dară mai află că și redactorul „Telegrafului Român“ a făcut o nedreptate, că a dat loc articlului în fruntea foii, că cu intențiune nu i-ar fi publicat cutare comitivă etc. Scrierea mea, ținută între marginile obiectivitâții, poate că a meritat să ocupe un loc mai de frunte în foaie, respunsul dlui Popescu, plin de pasiune, la nici un cas nu, și de aceea $icem și noi, că domnul redactor a trecut peste dreptate. *) Pe când intențiunea mea, în scrierea articolului din cestiune a fost a lumina și, fiind și păreri contrare, a provoca o desbatere calmă și obiectivă, pe atunci dl Popescu a înțeles rău intențiunile mele când dice, că eu am provocat pe cineva la combatere și domnia sa, susținând un neadevăr, că adecă numai preoțimea din protopresbiteratul Sibiiului a dat espresiune dorinței pentru înființarea de reuniuni preoțesci, restrânge mânecile până sus și pășesce ca un atlet la luptă pe arenă în numele preoțimei din protopresbiteratul Sibiiului, basat pe esperința sa îndelungată de 21i luni, de când este protopresbiter“ spre a apăra preoțimea tractului (meu!!) atins prin articulul dlui „D. P. P.“, disputând dreptul celor dela masa verde, cari seiu fuma numai țigări, a vorbi în asemenea materiă. Oare trase ca „cel sătul poate ușor să susțină, că nu are lipsă de mâncare, nu așa cel flămând!“ mai merită a se ocupa omul cu ele ? Fiind acestea cunoscute arme ale demagogilor și ale socialiștilor de tot feliul, cred, că nu au loc aici. Dl protopresbiter Popescu ia în deșert, că eu din întâmplare am introdus scrierea mea cu un adevăr etic și cu oarecare dispreț <jlice mai ântâi, că voiesce a trece simplu preste partea filosofică, pentru ca îndată în rândurile următoare, cu mai mare vehemență, să revină asupra ei. Cu exemplul unei clăi de fân, lovite de fulger, crede că a resturnat filosofia întreagă și nu bagă de seamă, că d-sa trădează prin exemplul adus, cât de puțin este cunoscut d-sa cu filosofia. Domnul Simeon Popescu voieșce să fugă de filosofie, dar în fuga sa pățesce ca muerea lui Lot, care fugind s’a mai uitat odată indărăpt. Nefiind posibil, ca într’un articol ca acesta, mai cu seamă, când se tractează de altceva, să fac pre Dl Popescu a pricepe, cum este a se înțelege lupta pentru esistență, eu trebuie să resignez la aceasta, făcând dlui Popescu descoperirea, că filosofia nu se învață pe lângă clăile de fân, și aducândui aminte de înțelepciunea cuprinsă în cuvintele: „Sator ne ultra crepidam.“ Dl Simeon Popescu, ca să aibă cu cine să lupta, îmi pune mie în gură deosebite lucruri, care eu nu le-am umis. Așa decă eu aș fi voit a decreta, dacă are să esiste sau nu reuniuni preoțesci, că eu * Habent sta fata libelli. Red, ași fi trecut simplu la ordinea cailer preste cultura preoților, cu un cuvânt, că eu ași fi un rău voitoriu al preoțimei și în special al celei din protopresbiteratul Sibiiului. Eu nu m’am opus la cultivarea preotului nici când, din contră am lucrat pentru ea și așa cred, că cetitoriul nepreocupat nu va afla în articul meu nici urmă sau umbră despre cele ce mi-le suppune dl Popescu. Considerând modul de precedere neloial al d-lui Popescu față de mine, mai că d-sa și-a perdut dreptul a mai sta cu d-sa la o vorbă serioasă în această materie pe calea publicității, din respect însă cătră publicul cetitoriu și din considerare cătră causa, ce am susținut, ca să nu cad și eu în greșala domnului protopresbiter Simeon Popescu, trec preste alte multe insinuațiuni, ce-mi face în respunsul domniei sale, sperând că dsa, ca bărbat tânăr, intrat de curând în oficiul protopresbiteral, deși se crede bogat de esperimțe, totuș cu timpul tot va mai esperia câte ceva și -și va mai modera jocul funetei sale. Revenind acum la obiect, după ce dl Popescu a produs puține argumente pentru părerea contrară a dsale, puține am a combate. Când susțin aceasta abstrag din capul locului de la argumentele, pe care dl Popescu le crede valabile și puternice, precum acela, că preoțimea dsale cu unanimitate a decis a înființa reuniune, și că ei sânt mai competenți și nu alții. Instruirea preotului la îndeplinirea chiemărei, cultivarea lui și de aci necesitatea pentru biblioteci sunt motive, care militează pentru înființarea de reuniuni preoțesci, Ilice dl Popescu. Cultură voiesc și eu și toți oamenii de bine, dar nu aceasta este cestiunea. Cestiunea este, dacă pe lângă toate mijloacele de cultură, ce le dă statutul organic prin organismele lui destul de complicate și după împregiurările noastre destul de grele și fumtnoase, mai are trebuință preoțimea și de alt organism, care este afară de cadrul legei organice bisericesci, precum ar fi reuniunile preoțesei. Eu am îndrăsnit a susține că nu, căci avem de ajuns teren în cadrul legei a se îndeplini toate trebuințele culturale, eară dl Simeon Popescu că da, este de lipsă, pentru că după espresiunea ironică a dsale comitetele protopresbiterale fac biblioteci pentru protopresbiterate, întocmai precum fac consistoriele pentru eparhii, adecă nici unele, nici altele nu fac nimic; parohiele dacă fac, fac bibiblioteci pentru mireni și nu pentru preoți. Ei bine acolo am ajuns, ca și dl Popescu, ca protopresbiter să se îndoiască în vitalitatea statutului organic și în bunăvoință și activitatea Consistoarelor eparhiale! — Au doară nu soie dl Popescu, că și la archidiece să avem o bibliotecă de 5000—6000 tomuri ? Apoi dacă este neactivitate la protopresbiterat, din cerce a băga suflet de viață mai ântâiu în organele protopresbiterale și apoi văzând, că acolo nu e de ajuns terenul, a mai cerca și alte mijloace. Pănă când dl Popescu este destul de îndrăsneț a se îndoi în vitalitatea statutului organic și a da un vot de neîncredere consistoarelor și comitetelor protopresbiterale, să-mi ierte și mie cutesanța a mă îndoi în necesitatea și folosul reuniunilor, susținute de dsa. Pentru ce face dl Simion Popescu drumul întors, adecă nici s’a pus bine pre scaunul protopresbiteral, nici a lucrat ceva pe terenul legii, și deodată își pune toată nădejdea în reuniunile preoților? Cuasificațiune pastorală, cultură, biblioteci, toate sună a ceva; dară pentru ce sunt seminariele, pentru care se spesează la an 25 mii floreni? și de cumva mai are dl Popescu, ca protopresbiter, a mai da unele îndrumări preoților din tractul dsale, nu va fi de lipsă, ca să citeze pe preoții, când îi place, precum fac solgăbirăți cu jușlii comunali, ci are și alt cum ocasiune de ajuns a veni în contact cu ei. Am fi dorit, după ce dl Popescu ca representant, precum jicedia, al preoțimei din protopresbiteraratul Sibiului, și-a luat asupră și a respunde și a apăra preoțimea“ (sic!) să ne deslege întrebarea, I atinsă de mine, că ce posițiune să aibă reuniunile preoțesei față de consistorii. Dsa, va fi sosvnd pen-