Telegraful Roman, 1884 (Anul 32, nr. 1-152)

1884-11-08 / nr. 131

524 și unii membri din diplomație sunt seduși a crede, că el are se decidă asupra drepturilor suverane di­scutate de puterile coloniale în Africa. Prin acea­­sta s’ar zădărnici toate lucrările și cornnțele Bismarck a îngrijit, ca această cestiune nici în programă se nu fie admisă. Cine va decide asupra drepturilor controversate aceea nu ni-o spune nici bărbatul politic din con­­ferență, nici informatoriul de la „Pol. Cor.“ Destul că conferența actuală nu se va ocupa cu această cestiune, rămăind la chipzneala diplomației a căuta alte căi și mijloace. Cond­usele conferenței vor avea putere obligă­­toare pentru toate statele. Cine va lucra contra acestor disposițiuni și principii ale dreptului inter­național, acela nu va avea pentru sine aprobarea conferenței. Navigațiunea pe râul Niger va fi liberă și con­ferența va statori esecutarea disposițiunilor. Pănă aici „Pol Cor.“ Lucru principal este sanc­țiunea esecutării în congresele europene, și cât timp Europa nu va regula această întrebare, posibilitatea de a deveni ilustrii cond­usele conferenței, totdeauna este dată. TELEGRAFUL ROMAN Corespondente particulare ale „Telegrafului Român.“ Seliște, 5/17 Novembre 1884. Onorată Redac­­țiune! Din considerare cătră publicul cetitoriu con­­statez cum că corespondetul din numărul de Sâm­bătă 129 al „Telegrafului Român“ sub numirea „De sub Caținaș“ subscris „Stan Pățitul,“ nu este și nu poate fi altul de­cât părintele Ioachim Muntean din Gura Jiului, carele într’adevăr a fost pedepsit în două rânduri pe baza legei sanitare, odată pentru că a făcut îmmormântarea unei femei înaintea ter­­minului de 48 oare dela moarte prescris de lege, de­oarece respectiva femeie murind într’o Mercuri și părintele voind să meargă Vineri la târg în Si­­biiu, a riscat mai bine a o îngropa de Joi — poate de vină, — de­cât a lăsa târgul Sibiului, — căci cunoscută este rațiunea dispusă d­unei leguli, care oprește îngroparea înainte de 48 oare. A doua pedeapsă a pâțit’o Stan pentru că a dat concesiune, iarăși în contra legei sanitare și încă când cu toții ne temeam de crumperea h­olerei, — de s’a desgropat o femeiă moartă acum vre-o câți­va ani, ascultând de bigotteria unei biete femei pentru a scoate dela densa o taxă binevenită de a fi. Eine illae lacrimae! Un singur punct al răutăcioasei denund­ațiuni ar merita considerațiune și ar cădea greu în res­­punderea subscrisului, dacă ar fi basat, anume pre­­tensiunea de 1700 fi. c. s. c. a comunei Gura Jiului. Dacă această pretensiune datează de mai mulți ani, pre când încă nu am avut ocasiune a displăcea lui Stan cel Pățit, și tocmai subscrisul a luat mă­surile posibile pentru asigurarea deși cam târșită a acestei pretensiuni și cred că nu fără succes. Adevărat că dreptatea cere a recunoaște cum că măsurile luate s’au făcut la arătarea numitului Stan, care cu respectivul datoraș trâește in m­imicițiă in­timă. De aci se vede că iau bucuros informațiuni și de la preoți, dacă acelea merită considerațiune și când acelea nu sunt denunciațiuni chiar goale. Fie atâta destul, căci celelalte înșirate nu sunt de­cât niște espectorări subiective, cari nu decu­mând periclul ,și ajunse culmea, provedința trimise în persoana lui Benedict de Nursia (480—543) un apărător înfocat al creștinismului, care a făcut epocă salvând monah­ismul, și cu el biserica de perirea amenințătoare. Acesta înființa pe muntele Casino în Campania o congregațiune monah­ală provenită cu anumite reguli normative pentru toate mănăsti­rile din Occident. Educațiunea tinerimei era încre­dințată monah­ilor ordului Benedictin, care se lă­țise în curând preste toată Europa și pănă în sec. XIII au fost singur domnitoriu, căci a îngrijit foarte mult pentru înflorirea științelor și artelor. După modelul Ordului benedictin se înființaseră cu deo­sebire în Galia, Italia și Spania o mulțime de mă­năstiri, ale căror membrii s’au distins parte prin o vieață religioasă­ morală parte prin o activitate cul­turală și scientifică *.­ Am arătat după modestele mele puteri izvorul, în­ceputul și fasele prin cari au trecut tagma monah­ală, fie-mi permis a pune întrebarea: oare rostau mo­nah­ismul primitiv de vreo însemnătate sau nu ? Intr’adevăr asupra întrebării acesteia oamenii competenții și-au frământat destul capul, și cu toate acestea cestiunea încă nu e resolvită Sunt unii scriitori bisericești cari nu dau nici o însemnătate practică monah­ismului primitiv, din contră susțin,­mentează alta de­cât un caracter­­ debil și prea­­ mult supus pasiunilor, cari nu sunt nici preoțești, nici nobile in­genere, passiuni, cari între altele au fost principala causă a esecuțiunei militare, care a bântuit în searna trecută comuna Gura Jiului, ai că­reia locuitori prea mult au ascultat de agitațiunile lui Stan, care atuncia încă n’o pățise. Activitatea mea oficioasă și afară de oficiu o vor judeca bărbați mai chemați și numai respec­tul meu cătră opiniunea publică mi-a dictat aceste șiruri, căci o polemică cu Stan Pățitul prea puțin correspunde simțului meu de curățenie. Liviu de Lemeni, pretor cercuale și deputat sinodal. Coh­alm, 1 Noembre 1884. Onorată Redacțiune! In 1853, an fatal pentru protopopiatul nostru, a de­venit vacant postul de protopresbiter. Protopopia­tul în acest interval, nu mai puțin decât de 31 ani, aproape un veac de om a fost condus de doi ad­ministratori. Deși aceștia, în aceasta calitate, vor fi fost cât de silitori totuși protopopiatul a suferit în toate pri­vințele. Starea morală, starea socială, biserica și școala se află în un stadiu dacă nu de regres dar cel puțin de stagnațiune. Aici, în fine, văduvitul protopresbiterat și-a ales capul seu. Aici s’a îndeplinit actul menit de a se reda acestui protopopiat valoarea ce merită, sau mai bine țiis ce ar trebui sâ aibă în cestiunile biseri­cești și naționale-culturale, după cum el ca cerc po­litic le are în cestiunile politice. Ajunge va însa el în cele bisericești și cele național-culturale la ni­veul stărei lui in afaceri politice? Putea-va el spera la un viitor mai bun în urma alegeroi de aț­r?? Nelipsind bună-voința a noului protopresbiter ce mă­suri trebuesc luate pentru ajungerea acestui scop? înainte de a me esprima la aceste întrebări vomu descrie, pre scurt, dar pre scurt, decursul alegerei. Am intonat pe scurt, de­oare­ce actorii fiind aleși pe sprinceană, nu după merit, representanțiunea este scurtă. în 31 Octomvrie, 2 oare d. a. sosește la gara Homorod d. comisar consistorial N. Cristea, în gară ’1 întimpină socrul alesului protopresbiter, preotul din Draos, cu un discurs la început cam greoiu dar apoi din ce în ce mai alunecător. In această vorbire sus­­numitul scula pe capul protopopiatului, pentru ab­sența sa la primire și recomandă dlui comisar cea mai mare severitate la scrutiniu! Dl comisar respunde că dsa nu și va îndeplini decât datoria după prescripțiunile legei și însărci­­nărei sale. Urmeaz­ă apoi recomandarea celor de față și în prima linie capelanul I. Bercan, din Cohalm, bine dispus, preotul din Cața I. Mircea, preotul din Lov­­nik G. Mircea etc. cam toți din familie. Ajungând în Cohalm încuartirează pe dl comi­sar într’o ascunzătoare, care, vă mărturisesc, d­e Re­dactor, ca un CohălmeaD­­eget leget, nu o putea afla ca părintele din Cața. I domnul comisar arată printr’o asemănare intre o ve­­getațiune acoperită de gheață polară și constituția noastră bisericească scopul întrunirei și importanța actului de­săvârșit. După ce se deschide ședința presentându-se ca notar al sinodului protopresbiteral capelanul I. Ber­can, dl. comisar cere numirea unui al doilea notar, ca lucrul să meargă bine (!) ceea ce se și face în persoana înv. loan Popescu. Se cetește adresa venerabilului consistoriu prin care însărcinează pe dl asesor consistorial N. Cristea să conducă aceasta alegere. Se cetește apoi de d. notar I. Bercan li­sta alegătorilor și doamne apără, la prima pagină se facă bucluc. Ce a cugetat, ce a voit să facă, dânsul știe, noi știm că a ridicat frumos călimarul destul de mare și a acoperit pe alegători cu o haină neagră, asemenea erupțiunei de păcură a Pen­sil­van­iei dlui Cantacuzino. Un rîs cu hohot isbucni între cei de față și zăpăcitul se răpi și mai rău în a lui zăpăceală. Se verifică lista alegătorilor ad hoc și apoi ne­­fiind decât un candidat se purcede la vot. Erau 42 alegători presenți, sau dat 37 voturi dlui administra­tor N. Mircea, iar 5 voturi s’au nulificat, pentru că niște tineri învețați pre lângă numele d. Mircea scri­seră pe dos și pe acela a votantului, susțiind apoi că știu(?) ce este votizație secretă! întraceea apare noul d. protopresbiter și prin un cuvânt bine ales mulțumește dlui comisar pen­tru modul cum a condus alegerea și alegătorilor pen­tru încrederea ce i-a dovedit, apoi promite că cu un îndoit zel și silință va lucra pentru prosperarea protopresbiteratului de aici înainte. Un „Să trăească“ răsună din toate popturile și apoi după autenticarea protocolului, alegătorii sunt invitați la d. protopresbiter la un banchet. Cu aceasta actul alegerei este gata și me în­torc acuma la scopul acestor rânduri. Nu voiu să fiu pesimist și din incidentul Ber­can să deduc o pează­rea ci din contră voiu țlice că noul ales, pentru a ridica protopresbiteratul seu pe treapta care i se cuvine va avea necesitate de multă negreală. Dar necesitate de negreață fluidă și nici­de­­cum solidă și însuflețită. Ajunge ce a suferit acest tract în 31 ani, este sătul de oamenii întunericului conduși de interese particulare, materiale și de fa­milie. Trebue să o rupem cu trecutul ca să putem spera în un viitor mai dulce mai bun pentru popo­rul acestui tract. Spre a putea ajunge la acest scop noul protopresbiter înainte de toate trebue se se folosească de cerneală, arătând veneral, consistoriu relele ce bântue acest tract propunând mijloacele de îndreptare și cerând sfat și ajutor. Trebue apoi să depărteze și să se lapede ca de satana de lipitorile ce-i încungiură, să părăsească principiul greșit că prin oameni lingușitori și servili va putea domni. Trebue la organisarea sinodului și comitetului protopresbi­teral să se încungiure de bărbați apți și luminați, eschid­ând pe oamenii întunerecului. Spre a putea ajunge la aceasta țintă trebue însă mai întâiu se-și însușească țiișa: „Nichts über die Pflicht“ și deși îi va cădea poate cu greu la început căci „tot înce­putul e greu“ cu încetul însă se va familiariza cu acest princip. Afacerile școlare din acest tract încă sunt în­tr’o stare deplorabilă. Semne triste pentru viitoriul școalei noastre. Satele în zadar e scriu concurs căci nu se insi­nua nici un concurent și numai în primele zile ale tot cu arma în mână nu putea să devină altmintrea decât mai sălbatic. Dar se arată pe prișonul cel întunecat al omenimei o stea de bună speranță și omenimea se vede redeșteptată din somnul letargiei, o privește și nu se poate sătura de mulțimea raze­­lor binefăcătoare ale aceleia. Iată puternica influență a creștinismului asupra omenimei, care — după înverșunatele lupte interne și estetie esecută o rupere totală cu trecutul, în­cepe o luptă nouă dar pacinică, pentru a scoate po­­poarele din barbarie și a le deda la o vieață reli­gioasă și morală conform demnității omului. Dacă a contribuit vre­o instituțiune omenească la renașterea omenimei într’o direcțiune oare­care, atunci despre monahhism putem zice cu tot drep­tul, că el a fost unul dintre mijloacele cele mai ra­dicale pentru propagarea religiosității și moralității la popoarele barbare. Monah­ii constituiau un re­giment defensiv în contra abuzurilor arbitrare co­mise de păgânismul putred. Cu armele adevărului ținteau a planta flamura creștinismului în inima fie­cărui popor, ce zăcea infectat de veninul idololatriei și a-l scoate din letargia întunerecului revărsând „lumină spre luminarea păgânilor.“ (Va urma). Pre la 5 oare se întrunesc unii din membri si­nodului protopresbiteral și prin un protocol se fii­­șează programul alegerei, protocolul ce pare mi­se purta data de 30 Octomvrie, în loc de 31. A doua Z> 1 Noemvre după săvârșirea sf. litur­­gii, de domnul comisar împreună cu patru preoți în­tre cari suspendatul capelan I. Bercan (?) că instituțiunea aceasta au avut urmări mai mult rele, decât bune; sunt iarăși alții, ale căror păreri sunt îndreptate în favorul monah­ismului, consi­derând instituți­nea aceasta de oportună, și indis­­pensareră pentru conservarea stării genuine a bise­­ricei. Nu sunt eu chemat, ba nici că sumt în plă­cuta posiție de a putea complana divergința de păreri între istoriografiii bisericei, fie­care parte ,și are motive destul de puternice pentru validitatea părerilor sale; scopul meu este a constata — între marginile posibilității, — că monah­ii primitivi — atât cei orientali, cât și apusenii — abstrăgând deja desele conflicte, ce se manifestau între ei, chiar când biserica ave se se lupte cu inimici ei interni, cum a fost bunăoară Arienii, monah­ii repet — a fost totodată buni apărători ai bisericei, propagatori ai culturei și respânditorii artelor. Biserica ortodocsă ca și cea rom-catolică au pus și pun ații un deosebit pond pe instituțiunea aceasta, și aceasta o fac basându-se pe serviciile multifarii prestate de monah­ism precum și pe îm­­pregiurarea, că dintre ei ’și recrutează ca dignitorii și antestătătorii săi. Cercetând istoria, aflăm că evul mediu au fost un vandalism distrugător de popoare, timpul su­­perstițiunei și al barbariei, un h­aos de lupte ne­contenite, prin care spiritul popoarelor, cari erau :) F. Guericke KircheDgeschichte, pag. .202 et seqcp

Next