Telegraful Roman, 1884 (Anul 32, nr. 1-152)
1884-11-22 / nr. 137
%r. 137 Sibi in. Joi 22 Novembre (4 Decembre) 1884. Anul XXXII TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marina, Joia și Sămodia ABONAMINTUL fiDtn Slblla pe »n 7 fl., 6 Inni 3 fl. 60 er.. 3 Inni 1 fl. 76 er. Pentru ■•■arohlfl pe an 8 fl., 6 Inni 4 fl., 3 Inni 2 fl Pentru strálnitate pe an 12 fl., 6 Inni 6 fl., 3 inni 3fl Pentru abonamente ai inserțiuii a se adresa la Ada la Utradanaa tipagrafal arohidlaoataa« Bibim. Măcelarilor *". Corespondențele atins a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Roaiân“, strada Măceiarlor Nr. 30 Epistole nefrancate se refass. — Articolii nepublicați nu se Înapoiați, IMSXKTIUSfILX Pencro odatA 7 er. — de doua ori 12 er. — de trei or 16 er. rondal en litere țarmond — si timbra de 30 ar. pentru de oare publicare. Procesul Kleeberg-Marlin: piua a treia. După vorbirea domnului Dr. Lentz s’a dat cuvântul domnului Fölki, profesor la academia de drepturi de aici. Domnul Fölki vorbește bine limba ungurească și are marele avantagiu că pe lângă eleganță un limbagiu are voce simpatică, așa că provoacă sentimentalism in ascultători. Cod leciu de această forță a individualității sale domnul Fö ki, s’a rugat încă la începutul vorbirei, să nu i se considere ca sentimentalism emoțiunea sa, căci niciodată nu a simțit atâta greutate în calitate de apărătoriu ca și în casul concret, unde opinia publică și-a dat deja verdictul asupra sermanului client. Domnul Felki distinge bine între faptă și făptuitoriu. Fapta tere deja cunoscută, detorința densului este se facă cunoscut pe făptuitoriu, căci nu fapta, ci făptuitoriul vine pedepsit. Trece apoi la viața lui Marlin și o caracterisează astfel cu: „Impregiurârile de la nașterea lui încă nu sunt clarificate. Steaua nefericirei a început a luci încă deasupra leagănului lui; n’a avut tată iubitoriu, care cu iubire și bucurie să-l ridice în brațele sale, și să-l ferească de nefavorabilele referințe, cari au premers nașterii lui. Nici mama nu s’a bucurat de nașterea lui, ăi când au dus pe băiat la biserică, spre a fi indus între membri societății creștine, s’a comis o faptă, care deși nu cade sub sancțiunea codicelui criminal, totuși nu este admisibilă, s’a indus adecă băietul în matricula botezaților sub nume fals (Osten) Astfel încă de atunci s’a rușinat mama de copilul seu. Părinții lui pe atunci nu trăiau în căsătorie legiuită, ci — sculați-mi espresia*) în concubinat va selică în nește referințe, cari după fisa unui învățat, sunt leagănul tuturor blăstemățiilor. După ce cu chin și vai a făcut patru classe elementare, fu trimis în prima classă gimnasială, creșterea lui îl se fa de tot nesuficientă, căci am auilit din gura lui proprie, că el nu s’a învrednicit de instrucția in religiune, n’a învețat sfintele principii ale religiunei, și numai după nume era membru al comunității bisericești. Cu drept cuvânt ne putem deci întreba, oare cele lise nu formează ele circumstanțe atenuante pentru nefericitul meu client, a cărui creștere fu neglesă în mod atât de punibil, așa că semânța * în ungurește concubinatul se esprimă cu: „vad házasság“ căsătorie *ălbaticâ — de aici spusese. Red. păcatelor și a fărădelegilor moștenită prin creștere rea fa condusă încă de pre atunci, pe calea aceasta,licem pre atunci, când era vorba de luptă pentru esistență. După absolvirea classei gimnasiale a trăit viață de vagabond, și de la al 11 pănă la al 16 an al vieței sale a crescut trupește, de educațiunea lui nime nu s’a îngrijit. Părinții nu au trimis la școală, spre a se împărtăși de binefacerile educațiunei. Cu chipul acesta a trebuit să crească bătând cânii prin sat, împlinind el 16 ani tatăl seu în fine încearcă a i căuta ocupațiune ordinariă, și a voit să-l dtce la cădeți. Sunt însă cașuri, ale căror motive în zădar le vei încerca, căci ele trebuie privite ca fapte ; sunt oameni nefericiți, preste cari atârnă steaua nefericită a întâmplării; el fu respins dela școala de cădeți. Cu 20 de ani a intrat la miliție —lice vorbitoriul — și aici s’a început a se arăta urmarea cea rea a creșterei lui. Aici vorbitoriul înșiră mai multe transgresiuni de a le acuzatului pe timpul cât a fost la miliție, revine la crimele constatate, și susține că din o asemenea creștere nu putea eși alt om. Cu deosebită atențiune fu ascultată apărarea domnului Felks, și mărturisim, că a mișcat inimele oamenilor. Momentele înșirate în adevăr sunt în stare să demonstreze, că un om zămislit în fărădelegi, înfășat și legănat, crescut în fărădelegi, pe urmă se dedă a crede, că soartea lui scBte a muri în furci. Pe urmă vorbitoriul apelează la judecători se aibă în vedere gloriosul trecut al justiției ungurești pe al cărei steag a stat scris totdeauna umanitatea și a cărei devisă a fost totdeauna : „fiat justitia, ne pereat homo.“ Pe omul cu judecată 1 alterează foarte tare entuziasmul în direcțiune șovinistică, chiar și când contâmplă grozava priveliște: doi oameni tineri sub furci. Atâtea furci — atâtea „akasztófa“ ca și în Ungaria nicăiri în Europa n’au fost. De aici s’a format la unguri epitetonul „akasztófára való,“ pre care românul 89 silește a r esprima prin „ștrengărim“ Esecutarea prin ștrang este instituțiunea proprie ungurească, proprie într’atâta, încât din proiectul codicelui penal, esecutarea cu ghilotina propusă de ministrul Pauler, trebuie se cadă la argumentele lui Madarász, că prin aceasta s’ar face abatere dela tradiționalul — akasztófa. Sub aceste priviri provocarea la trecutul istoric al esecutărilor în Ungaria este sinonimă cu nevoluntarul „akasztófa neksek!“ Cu provocare la cele lise oratorul încheie cu cuvintele: Milă și ertare! Din toată vorbirea domnului Fölki acu satul Marlin n’a înțeles nici un cuvânt. Cu toate acestea sub durata vorbirei el nu și a luat ochii de pre domnul Fölki și după terminare, făcând un compliment frumos, a mulțămit apărătorului. Și cu drept cuvânt. Domnul Fölki prin călduroasa apărare și-a câștigat un nou titlu la stima și recunoștința oamenilor. Presidentul a provocat în urmă pre acuzație se dechiare dacă mai au ceva de jis spre apărare și ei au decherat, că nu mai au nimica. Cu acestea s’a terminat pertractarea și publicarea sentinței s’a statolit pe joi, la 9 oare. Publicarea sentenței. Mercuri înainte de prâmi terminându-se pertractarea finală cu plectoarele apărătorilor, presidentul tribunalului anunță publicarea sentenței pe Joi în 27 Novembre n. a. c. la 9 oareantemeridane. In urma acesteia Joi dimineața de la 3/4 la 9 oare se putea observa o mișcare neobicinuită prin curtea tribunalului, și încă înainte de 9 care sala se umplu de public distins în așa măsură, încât nu numai ca n’a rămas vreun loc neocupat, ci o parte mare trebuiau se stea in picioare pe la spatele bancelor. Fețele celor presenți tradta impaciința pentru a auzi verdictul justiției asupra delicvenților și se părea foarte lung fiecare minut pentru așteptare. La 9 oare și 10 minute se deschide ușa chiliei de consultare și presidentul tribunalului împreună cu numiții doi judi, procurorul de stat și notariul tribunalul, în exterior sărbătoresc, întră în sală și-și ocupă locurile. La signalul presidentului dat sergentului de la temniță, un moment fu adus Kleeberg în sală de pălitoriul felței sale. Precum am amintit în decursul descrierei pertractarei, acest băiat cu o rară flecsibilitate și istețime în ținuta sa, se prezintă înaintea presidentului și după închinare se posteză cu ținută militară visavis de president, lângă dânsul de-a stânga păijitoriul care țintea ochii asupra feței delicventului. Tot asemenea în timp foarte scurt fu condus în sală Robert Marlin și se postează și el în fața tribunalului cu tellariul seu de a stânga. Publicul țintea ochii asupra delicvenților, a căror fețe oglindau încâtva neliniștea unei nopți, dar nicidecum o frângere a inimei, când presidentul în Astfel fu înșelată speranța domnișoarei Olivia d’Audetot. Râmase pustiă în aceea groasnică temuită, unde se vesteja coapta sa vârstă, nu reverja Parisul, lăcașul grațiilor, și se credau condamnată la un vecnic celibat. Pe lângă toate acestea, singurătatea îi devenea mai aspră. Clara ședea acum toată lina închisă în Apartamentul său. Spre culmea nenorocirei, tainicile solii ale domnișoarei Lucia de Volmerange, ce, singure hrăniau câtva curiozitatea Oliviei, încetată deodată. D. de Jaucourt însuși abia mai scria: FOIȚA. Oara sau Tapiseria. De Faval. (Traducere de D. P.) (Urmare.) — Nimeni, răspunde tinera femeie roșind. D. de Jaucourt aruncă asupră i o privire tristă și cercetătoare.’ — Clare,lise el încet, iți datorei o mărturisire. Sunt oameni destul de mișei pentru a dărîma, cu ajutoriul bîrfirei, fericirea a cinoi soți. Primimi, acum câtva timp, o scrisoare ce cuprinde nedemne acusațiuni contra d-tale, am aruncat-o cu dispreț, cum am cetit primele rânduri, dar .... pentru numele lui Dumnezeu! Claro, răspunde: spune mi cine s’a culcat în aceea odae pe când lipseam eu? — Nimeni! răspunse Marquisa, neputându-se hotărî a pune față în față pe vărul și soțul seu. D. de Jaucourt păstră tăcerea; o dureroasă emoțiunea se cetea în ochii sei. — Me voi sili se cred că m’am înșelat, doamnă, murmură el depărțindu-se. Iată la ce D. de Jaucourt făcea alusiune. Dimineața, făcuse, fără vreun anume scop, o plimbare în giurul castelului, trecând apoi prin odăi un semn cu totul particular, un semn neîndoios și a cărui natură vom avea mai târziu ocasiunea de a explica cetitoriului, îi descoperise proaspăta presință a unui oaspe în cameră de atâtea ori numită. Această împregiurare îl preocupase puțin la început, dar își aduse aminte că văzuse, în seara trecută, în momentul sosirei sale, o lumină ce alerga din cameră în cameră, din salon spre partea nelocuită a castelului, își aminti mai cu samă de încurcătura Clarei la intrarea lui:........o depărtată bănuială se născă într’ânsul și ceru explicațiunea ce aurirăm. Respunsul Clarei fu pentru dânsul o lovitură de trăsnit. Clara se cobora la minciună; deci, ea avea un interes destul de puternic spre a tăinui trecerea unui strein pe la Ranville. Dar ce interes? D. de Jaucourt se intoarse în odaia nelocuită și privi din nou toate lucrările din aceea odată. Toate erau la locul lor, afară de tapiserie, mut, dar elociate martor, care-l încredința, într’un mod mai positiv de cum ar fi făcut jurământul unui om demn de credință, că camera fusese locuită noaptea. Sigur de nenorocirea lui, ’și închise mâhnirea în el însuși,lise sa-i pună din nou caii la trăsură, și plecă, după ce și luă, cu cea mai mare cuviință, rămas bun de la ambele femei. II. Pe timpurile acelea nu erau încă reporteri sau cel puțin nu erau încă numiți astfel, dar sâ nu ve apucați a crede că Francia avea lipsă de palavragii : soțul acesta va fi vecinic. D. cavaler de Langel-Coudras era un personagiu cât se poate de plăcut. Făcea mici versuri tot așa de răpitoare, ca micile versuri ale lui Dorat; tăia în hârtie, profiluri ca răposatul D. baron de Luat, de încântătoare memorie, și povestea legende mai bine ca oricine pe lume. Istoriile cu strigoii făceau atunci foruri la Paris: Florian ne-a lăsat un model de felul acesta