Telegraful Roman, 1884 (Anul 32, nr. 1-152)
1884-02-23 / nr. 22
86 cede și un fiu ingrat, dar în moștenirea ideală ce ne o lasă un bărbat mare și meritat nu putem succede decât luându-ne acele idei salutarie ca îndreptariu pentru atitudinea noastră. Numai prin fapte ne putem arăta demni și legitimi succesori ai marelui Archipăstoriu. Și oare bărbații, cari vor se fie sufletul organului ce are se se înființeze, sunt dîminii adevărați representanți ai ideei șagunaiane când ei, după cum s’a dat alarma prin ziarele de preste munți, intenționează a’și îndrepta atacul togma asupra tipografiei arebid, și a organului nostru ? Oare au uitat acești oameni luptele cele mari și grele ce le au avut marele arhhiereu cu ministrul ultramontan absolutistic Thun și cu alți ultramontani, pănă ce au putut înființa tipografia archid., care era o necesitate simțită de toți credincioșii noștri? Înființarea tipografiei noastre a fost o acuisițiune, a cărei valoare a fost apreciată de toți — pe atunci — astăzi însă ea este un spine togma în ochii acelora, cari au fost mai entusiasmați pentru dînsa. Quantum mutatus ab ille ne vine a esclama, când austim numai, că oamenii noștrii proiectează un asemenea plan — pentru a-și stempera mănia și pofta de resburare. Dar să ne oprim! Un asemenea plan totuși în cele din urmă nu se va pune în lucrare și numai mâncărimea și maliția unor ziariști neastâmpărați poate presupune, că nesce oameni, cari numai ieri alaltăieri bătură pe la ușile vechilor lor contrari, pentru a’și resufla măria și resburarea în public și a’și discredita tot trecutul lor, pot aluneca în impasul de a recurge la o asemenea programă destructivă. De vrut vor vrea dânșii ceva, căci ispita e mare, și omul e om, însă ei sânt toți oameni cu scriptura în sin, și sciu că întoarcerea și în vara a unsprezecea încă se primesce. Apoi se nu uităm că marfa s’a anunțat prin doba cea mare în Bucuresci, și e lucru vechiu, că dacă ajunge marfa la dobă, puțină nădejde mai este. Onoratei redacțiuni a „Telegr. Rom.“ în Sibiiu. I Ne permitem rugarea se binevoiți a primi în coloanele stimatului Dvoastre Z131, alăturata încunoșiințare a publicului despre înființarea unui institut tipografic în Sibiiu sub numele „Ateneul român“ , și a ne da concursul D-voastre la realisarea acestei întreprinderi. Ai Onorabilei Redacțiuni Sibiiu, 2 Februarie 1884. Comitetul electoral central. P. Cosma, A. Trombițaș, președinte secret. Ateneul român institut tipografic în Sibiiu. Subsemnații aducem la cunoscința onoratului public, că provocați de cătră mai mulți bărbați de frunte ai națiunei noastre și de cătră unele din metingurile române, ținute in anul trecut, dorind a corespunde opiniunei publice, și a mulțămi una din cele mai simțite trebuințe la românii din Austro-Ungaria, ne-am unit într’un consorțiu, cu scopul de a înființa o societate pe acțiuni sub firma „Ateneul român“, institut tipografic, cu scop de a desvolta și înavuți literatura română și a fonda un ziar cotidian totdeuna organ al partidei naționale române. Capitalul social va fi de una sută mii florini v. a. compus din 1000 acțiuni a 100 fi. Timpul și locul subscrierei acțiunilor se va face cunoscut in Zilele aceste conform legei comerciale. Sibiiu, 2 Februarie 1884. Vincențiu Babeșiu, proprietariu, membru al Academiei române. George Barițiu, membru al Academiei române. Parteniu Cosma, advocat. George Pap, proprietariu. Dr. loan Rațiu, advocat, Visarion Roman, director al institutului de credit și de economii „Albina“ membru corespondent al Academiei române. George Secula, advocat, Anania Trombițaș, referent școlar in consistoriul archidiecesan gr. or. din Sibiiu. Convocare. Inteligenții români cu drept de alegere, cari voiesc a desvolta activitate pe terenul legal, sânt Invitați a lua parte la conferența pregătitoare ce se va ținea la Budapesta în 14 Martie e. n. după TELEGRAFUL ROMÁK, amenzi la 5 oare în sala hotelului la „cornul vânătoriului“ (Vadászkürt.) Deputații dietali români. „Viitoriul“. Omorul din 9/21 Februarie. Făptuitorii cruntului și groaznicului omor comis contra familiei Dr. Friedenwanger sânt descoperiți. Marți după amenzi se răspândise cu iuțeala fulgerului prin cetate scrrea, că cei doi ucigași sunt: Anton de Kleeberg și Robert Marlin au mărturisit înaintea judelui de instrucțiune crima. Particularitățile ce compun această dramă infiorătoare se transplantară din grupă în grupă la oamenii din public ce așteptau cu neastâmpăr se cunoască aceste detaiuri crunte. Nelinierea și nerăbdarea, de care era stăpânit publicul în 7000 din urmă, au dispărut deodată. Direcțiunea poliției, procurorul și judele investigator au purces cu multă precauțiune și au urmărit mai departe momentele de suspecțiune aproape copleșitoare ce agravau pe inculpații Kleeberg și Marlin, fără de a pierde din vedere posibilitatea că pot să mai fie și alți complici la acest omor înfricoșat. Investigațiunea judecătorească s’a introdus și îndeplinit după prescrisele legei. După ce prin o norocoasă întâmplare se descoperiseră instrumentele de omor, s’au cercetat legătura dintre acestea și eventualii făptuitori, s’au făcut arestările necesarie, s’au cules și asigurat momentele de suspecțiune. Pănă alaltă eri au mai lipsit numai unele fire în rodul pregătit cu multă îngrijire pentru a prinde pe vinovați. Marți după amenzi directorul poliției și procurorul de stat au făcut o perchisițiune de casă, care a completat rodul dând judelui de instrucțiune dlui Iahn în mână materialul pentru a opera contra inculpaților și a-i face să mărturisească faptul tăgăduit cu multă cerbicie. Frații Gruninger constatându-se a fi nevinovați se vor pune pe picior liber. Atât în genere , acum vom începe in detaiii. Marți după amenzi, s’a făcut de nou o perchisițiune de casă în locuința lui Marlin și într’a lui Kleeberg. S’au cercetat mai cu de amănuntul toate unghiurile, în șop și în pivniță, săpânduse padimentul etc. In locuința lui Marlin nu s’a aflat nimic. Mai norocoasă a fost cercetarea la locuința lui Kleeberg. Aci s’au cercetat cu deameruntul un șop de lemne, In care pre lăngă alte învechituri s’au aflat o masă veche de cuină, încungiurată de două părți cu lăzi, străiți ș. a. Depărtândule pe acestea lucrătorii măturară gunoele și piele de sub masă. Un lucrător dede săpând de un obiect tare, care fu cercetat mai de aproape. Acesta era un pantalon negru legat la amândoue capetele și umplut cu obiecte grele. Când procurorul deschise pantalonul află întrânsul un revolver de buzunariu, nișce ochianuri, nișce fărfurii de argint și diverse prețioase, brațelete, ceasuri, medalioane și alte lucruri. Pantalonul era atât de îndesat cu aceste obiecte, încât nu-l puteai îndoi. Gaura, în care era ascuns, era lungă și îngustă. Lângă aceasta gaură, mai era alta goală coperită numai puțin cu paie și gunoae. Aceasta parte a șopului nu fusese cercetată la prima perchisițiune. Fiind acest pantalon agnoscat că este a junelui Kleeberg, nu mai era nici o indocală, că Kleeberg l’a îngropat cu obiectele acolo, coperind groapa cu paie și gunoaie și punând masa și alte învechituri peste locul suspect. Acest corpus delicit grav descoperit pe la oarele 11 anteam. fu dus la tribunal și predat judelui învestigătoriu Iahn. Acesta, acoperind obiectul cu un vestmânt, luă de loc pe Kleeberg la interogatoriu. Kleeberg întimpina momentele de suspecțiune ce-l agravau cu atâta cerbicie și lipsă de preocupațiune încât făcea să se îndoiască și cel mai esperimentat jude criminal de vinovăția lui. Deodată judele investigatoriu trase vălul de pe obiectele răpite — Kleeberg îngălbuieșce ca ceara își perde pe vreo câteva minute prezența și graiul, pănă ce la stăruința judelui se înduplecă și începu a mărturisi crima cu toate detaiurile cele groasnice. Cei doi făptuitori, Anton Kleeberg și Robert Marlin au plănuit crima încă cu vreo câteva septemâni mai inainte, ei au făcut visite dese în casa lui Friedenwanger, cu cugetul de omor. Protest la aceste visite era însăși ocupațiunea ucisului, care da bani imprumut și pe amanete. Dar intențiunea de omor n’au putut o îndeplini din cauză că nu li s’au părut împregiurările favorabile. In 21 Februarie (Joi) seara pe la 8 oare ambii după ce mai întâiu au beut vre-o câteva litre de vin, s’au dus iarăși în casa lui Friedenwanger proventit fiecare cu un picior dela tripodul unui cuptor; pre lângă aceasta Kleeberg mai era înarmat cu un cuțit furat din ospetăria Neumüller ear Marlin cu un stilet. Ei aflară familia lui Friedenwanger șezând la masă cu lampa aprinsă. Friedenwanger juca șah cu soția sa, lângă ei sta servitoarea care ținea în brațe pe băiatul cel mic de patru ani. Nimic nu prevestea reutatea ucigașilor când aceștia intrară în casă. Kleeberg avea ferul în buzunariul din lăunt u al tăputului preste care era îmbumbat căputul cel deasupra, iar Marlin avea ferul său în mâneca stângă a căputului. Marlin arată că vrea să rescumpere un medalion amanetat (zălogit). Doamna Friedenwanger care de regulă purta cheile de la cassa Werthemiană la sine, deschise cassa și scoase din prinsa o cutie, în care era păstrat medalionul împreună cu alte prețioase, în vreme ce doamna puse cutia pe masă și se uita împreună cu soțul său, plecați în cutie, canibalii la un semn dat scoaseră fiecare fierul seu și Kleeberg dede lui Friedenwanger, iar Marlin doamnei câte o lovitură în cap atât de teribilă, încât nenorocitele victime au căzut cu capetele sfărmate la pământ. Servitoarea cuprinsă de spaimă a scăpat copilașul din brațe, iar după aceasta cei doi ucigași se răpeziră amândoi asupra servitoarei și a copilașului și-i loviră și culcară la pământ. Marlin se duse la cassa Werthalmiană și o despoia, dar într-aceea Kleeberg comise contra victimelor moarte bestialitățile cunoscute, tăindu-le gâturile ca cuțitul și spintecând lui Friedenwanger pântecele ș. a. Cânele, care scăpase neucis, se afla pe timpul omorului în curte. Precând Marlin era ocupat cu raptul și cu spargerea dulapurilor, se aude o sărietură pe părete. Marlin casă afară și vede că este cânele, care și întră în casă după Marlin, unde se așează pe divanul odăiei, in care erau cadavrele mutilate. In acel moment, după mărturisirea lui Marlin, Kleeberg tocmai tăia gâtul doamnei Friedenwanger. Ucigașii pachetară apoi obiectele răpite, prețioasele și vre-o doi bani gata, înveliră instrumentele de omor mângite de sânge, într’o cârpă,aflată la podul de lângă spital), care era destinată pentru păstrarea prețioaselor și a fărfuriilor în capsa werthemiană, Marlin dede foc cu o lumină de stealin unui străjuc, iar Kleeberg aruncă lampa cu petroleu arzând un păcel, unde aruncaseră mai înainte hărții și cărți, și după aceasta s’au depărtat. Cu cheia ce o luară din cuină încuiară ușa de la stradă, svârliră cheia (care pănă acum nu s’a aflat încă), preste zid în curte și ca și când nu s’ar fi întâmplat nimic, și-au venut de cale, trecând prin strada sărei și pre la bastiunea Haller, unde Kleeberg s’a încercat să arunce cuțitul de omor preste zid în grădina parohială catolică, dar fără resultat. Aci și-a căpătat cuțitul strbătura. Apoi au ascuns cârpa și instrumentele de omor sub podișorul de lângă spitalul civil și fiecare s-a dus acasă. Marlin deduse partea sa răpită lui Kleeberg, afară de unele inele, care lunecaseră în captușala căputului. O jumătate de vară după săvârșirea acestui omor crunt s’a observat focul în casa lui Friedenwanger. Kleeberg și Marlin alergară la locul incendiului se stiigă și dînșii focul pus de ei înșiși. A doua Zi (Vineri) Marlin avea să călătorească din Sibiiu în afaceri de agentură. In aceasta zi dînsul fu arestat togma în momentul când era se plece, însă neconstatându-se alte momente agravatoare fu liberat. Inelele ce lunecaseră în căptușală, le au fost ascuns Marlin după o bârnă de la privadă în locuința sa și le a dat apoi după ce interogatoriul prim n a avut resultat, și pe acelea lui Kleeberg. Interogatoriul cu Kleberg a ținut dela 12 pănă la 2 oare d. m. După o pausă fu adus Marlin la interogatoriu. Acesta nega în mod nerușinat și cerea să fie eliberat. Abia după ce i se produse cuțitul furat de la Neumaler și modul cum a urmat omorul, începu să șovăiască, fără iisă de a face o pasiune deplină. Dar când fu confruntat cu Kleeberg, despre care nu stia că este arestat, și când acesta indignând la obiectele răpite zise: „eu nu me trădam nici pe mine nici pe tine dar e prea târziu — B’au dovedit toate“ — Marlin începu a tremura și îl trecură lacrămile, apoi zise și el că e prea târziu și făcu depunerea. Era un cerguduitoriu a vedea pe acești criminali împotriți completând detaiurile cruntului omor și corigându se reciproc cu un aequo animo, ca și când ar fi vorba de un lucru de toate zilele. Marlin s’a purtat înainte de a mărturisi într’un mod insolent, dar după depunere a început a plânge și se arata frânt. Kleeberg pare mai mult tâmpit. Ambii se zice că și-ar fi exprimat Marți dorința să vadă pe nenorociții lor părinți. Incendiul al doilea de la moară neagă ar fi pricinuit ei, de asemenea orice altă crimă ce li se mai impută. După mărturisirea criminalilor nu mai sânt alți complici la acest omor. După ce faptul e constatat drama înfiorătoare va merge cu pași repezi pe calea sa spre încheere.